Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei‚ cel întâi chemat

Se coboară pe pământ cuvântul lui Dumnezeu şi are Domnul ieslea Sa de coborâre şi Se face cuvânt peste pământ.

Eu, Domnul, Mă vestesc şi vin şi Mă las cuvânt în cartea Mea cea de azi, cartea despre care scrie în Scripturi că se va deschide şi că Eu, Mielul Tatălui Savaot, va fi s-o deschid şi să Mă aşez în ea cuvânt şi s-o întocmesc pe ea prin cuvântul Meu cel rostit din gura Mea cea plină de cuvânt, iar cartea aceasta poartă numele Meu: Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

O, poporul Meu cel de azi al cuvântului Meu, aşează-te acum la masă cu Mine, că Mă aşez cuvânt în carte şi am cu Mine oaspeţi cereşti la masă, că Eu nu umblu singur între cer şi pământ, şi am cu Mine pe apostolul Andrei, întâiul Meu chemat între cei pe care i-am ales din Israel acum două mii de ani ca să umblu cu ei din loc în loc trei ani şi jumătate şi să Mă aşez pe pământ cu lucrarea cu care am venit de la Tatăl s-o împlinesc, iar apoi apostolii Mei să fie urmaşi ai Mei înaintea oamenilor şi să Mă mărturisească ei peste vreme că Eu, Cel ce am umblat cu ei, am fost Dumnezeu-Cuvântul, Fiul Tatălui Savaot, întrupat pe pământ de la Duhul Sfânt ca să Mă nasc din trup de Fecioară şi să cresc şi să Mă las apoi spre moarte pe cruce şi să plătesc aşa ridicarea din moarte a omului, căci omul a căzut de la viaţă la moarte prin neascultare de Dumnezeu, iar Eu, Domnul, M-am coborât din cer ca să-i fac salvare, căci Eu sunt Cel ce am făcut omul. Amin.

O, poporul Meu, e sărbătoare, măi fiule, e zi de aducere-aminte această zi, ca şi cea de dinaintea ei. Am în coborârea Mea pe trâmbiţa Mea Verginica şi pe apostolul Andrei serbaţi între sfinţi şi Ne aşezăm la masă de cuvânt cu sărbătoare în cuvânt, căci sunt douăzeci şi unu de ani de la înfiinţarea acestei sărbători, când am stat cu sfinţii şi am aşezat pe pământ pecetluirea grădiniţei cuvântului Meu cel de azi şi a semnului aşezat de Mine şi de cei tocmiţi de Mine ca să fie acest semn arătat pe pământ, pietricica cea albă, chivotul Sfintei Sfintelor Mele din zilele acestea pe vatra neamului român, în care Îmi am în vremea aceasta coborârea Mea cuvânt peste pământ, şi de unde Mă împart spre tămăduirea multora, precum este scris în Scripturi despre pomul vieţii şi despre frunzele lui, care sunt cuvântul Meu spre tămăduirea neamurilor.

O, nu se suie la mintea omului de rând tainele Mele dintre cer şi pământ, căci omul stă jos de tot faţă de cele lucrate de Dumnezeu între cer şi pământ, acoperite sau descoperite ele, după cum poate sau nu poate omul să le priceapă sau să le desfacă pentru înţelesurile lor. În ziua aceasta, acum douăzeci şi unu de ani, au fost din cer şi de pe pământ martori în această grădiniţă şi s-a pecetluit atunci cu cuvânt ceresc, din cer şi de pe pământ rostit, şi s-a numit cu nume ceresc această grădiniţă şi aşezământul de pe ea: Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, pământ înnoit prin cuvântul Meu, care a luat faţă împlinită şi pecetluită în ziua aceea, şi s-a scris pe pământ această zi şi s-a scris ea în cartea Mea cea de azi şi Mă aşez cu această sărbătoare la masă cu tine, măi poporul Meu, iar tu eşti urmaş şi rod al Meu şi al lucrului Meu din zilele acestea şi-ţi dau din pomul vieţii şi te numesc poporul Meu în mijlocul neamului român şi-ţi dau din cer mereu din mana cea ascunsă dacă te-ai biruit pe tine şi M-ai ales pe Mine după ce M-ai aflat în acest cuvânt, care merge peste pământ şi-Mi vesteşte noul Meu început, sâmburelul din care Eu, Domnul, voiesc să cresc şi să Mă fac cuprins de multe inimi, cărora le va fi dat să înţeleagă prin descoperirea Duhului Sfânt că Eu, Fiul Tatălui Savaot, sunt pe vatra neamului român cuvânt şi slavă de cuvânt şi început de înviere şi de lumină şi împart din viaţa veacului ce va să fie şi-Mi fac locuitori pentru cer şi le dau cetăţenie cerească lor când ziua slavei Mele va descoperi pe toate cele acoperite ale slavei celor ce nu se văd, dar sunt şi aşteaptă pe moştenitorii ei, pe cei cărora le-a fost dat şi le este dat să fie fiii slavei Mele, şi iată, Eu te hrănesc pe tine cu pomul vieţii, măi poporul Meu, precum este scris, iar cu cuvântul Meu Mă dau spre tămăduirea neamurilor şi împart cu el frunzele pomului vieţii.

Este scris în Scripturi despre o săptămână binecuvântată, despre un legământ încheiat la mijlocul ei şi despre un început iarăşi apoi, pentru întregirea tainei acestei săptămâni apoi. În anul 1955 am aşezat pe pământ începutul unei săptămâni de ani şi am început atunci lucrarea de trâmbiţare a cuvântului Meu prin vasul Meu cel ales, care se cheamă trâmbiţa lui Dumnezeu şi Mi-am început trâmbiţarea prin trâmbiţa Mea Verginica. Apoi ea în vremea celor treizeci şi cinci de ani a fost pregătită să treacă la Mine între sfinţi, şi a trecut, iar la mijlocul acestei săptămâni sfinte M-am pregătit cu mare taină şi am lucrat tainic ca să închei un legământ nou, căci jertfa cea de-a pururi şi prinosul au fost călcate prin păcatul uriciunii pustiirii aşezat în templul slujirii celor sfinte, precum este scris, căci prinţul lumii, antichrist, s-a sculat să dărâme de pe temelia ei biserica cea din părinţi şi caută să-i facă sfârşitul, căci păcatul ei stă împotriva ei şi s-a umplut cupa lui, căci mai-marii bisericii s-au lepădat acum de cuvântul lui Dumnezeu, de venirea Mea cea de azi cuvânt peste pământ, ba au dat să facă întuneric pentru calea cuvântului Meu spre oameni şi s-au ascuns, zic ei, dar Eu merg cu taina Mea înainte, şi în taină merg, şi-i plâng pe toţi cei ce se leapădă de Cel ce le grăieşte din ceruri şi strig după ei să-şi întărească credinţa şi să n-o lepede, căci Mă ţin după ei cu slava cuvântului Meu şi îi ajung şi le pedepsesc necredinţa, care le atrage lor mânie din cer, după cum este scris.

Am martori din cer în venirea de acum cu această sărbătoare, una lângă alta ziua de pecetluire a grădiniţei cuvântului Meu şi ziua de sărbătoare a apostolului Andrei, martor al Meu pentru această lucrare de taină, alături atunci lângă apostolul Meu Irineu, pe care l-am pregătit cereşte din timp şi l-am avut aici atunci ca să rostesc prin gura lui cuvântul Meu, pecetluirea cea sfântă a grădiniţei Sfintei Sfintelor şi pusă ea sub oblăduire cerească şi nu omenească, loc pentru Domnul şi pentru casnicii Lui din cer şi de pe pământ şi prin care Eu Îmi scriu pe pământ şi în cer cuvântul şi îl împart deopotrivă, în cer şi pe pământ.

Iată zi de sfinţi şi de amintire sfântă şi de durere sfântă, măi poporul Meu urmaş al acestei zile de taină atunci. Satana, şarpele cel de demult a avut putere apoi prin nestatornicia care se iveşte în omul cel tocmit de Mine pentru lucru sfânt ca să-l smulgă pe el de la pieptul Meu, şi Mă doare în taină şi suspin adânc în taină, că sfântă este taina acestei zile şi mersul lucrului ei apoi după ea, şi s-a scris atunci mai mult ca până atunci lepădarea de credinţă a bisericii din neamul român, a slujitorilor din ea, care Mi-au smuls de lângă izvor pe arhiereul Meu martor, pe cel luat de Mine dintre ei ca să pecetluiesc cu el alături taina grădiniţei cuvântului Meu şi lucrul Meu din ea în mijlocul pământului, loc pus deoparte de umbletul lumii ca să pot Eu, Domnul, să locuiesc aici, aşa cum este lăsată să fie taina Sfintei Sfintelor, pusă deoparte de Domnul, căci când Moise s-a suit la Domnul ca să aducă de la El legea pecetluirii păcatului ca să-l întoarcă prin ea pe Israel de la idoli la Domnul, Eu i-am spus lui Moise: «descalţă-ţi încălţămitea ta că eşti pe loc sfânt», şi am grăit Eu cu Moise atunci din pară de foc şi i-am spus lui cuvântul Meu şi i-am scris pe piatră cu degetul îngerului Meu poruncile vieţii ca să le aducă el din partea Mea lui Israel. O, tot aşa este şi cu acest petecuţ de pământ, pe care Eu îl numesc vârf de munte, munte sfânt, pe care Eu, Domnul, stau şi cuvintez şi Mă împart apoi peste pământ.

Mă aud sfinţii şi îngerii şi toate puterile cereşti acum, aici, că-Mi sunt însoţitori, şi se cutremură cu fior sfânt oştirile cereşti în mijlocul tainei Mele de aici şi petrec aici cerul şi tainele lui şi n-are lumea habar sau minte sau ochi ca să afle şi să priceapă şi să vadă, şi este venirea Mea acum cuvânt pe pământ ca şi acum două mii de ani când am venit, şi n-avea lumea habar ca să înţeleagă ceva şi să se plece la vestirea vestitorilor de atunci, care au vestit de aproape şi de departe taina naşterii Mele din Fecioară şi creşterea Mea apoi şi apostolia Mea apoi şi jertfa Mea cea sângeroasă pentru mântuirea lumii, care n-a voit şi nu vrea să stea cu cerul pe pământ, căci ea vrea altfel, vrea să aibă ea viaţă pe pământ şi nu împărăţia cerurilor, pentru care lumea nu se mai roagă după adevăr, chiar dacă s-a învăţat şi ea să spună lui Dumnezeu rugăciunea cea pentru fiii cei ascultători şi ucenici Mie prin lucrarea lor şi pe care Eu i-am învăţat să se roage ca şi Mine şi să zică Tatălui Savaot: «Să fie, Tată, voia Ta şi împărăţia Ta precum în cer aşa şi pe pământ!». O, are Tatăl pe pământ împărăţie, dar ea nu are nimic cu lumea, nimic în lumea aceasta, căci ea nu este din lumea aceasta şi este departe de ea şi puţini tânjesc după ea şi o doresc a lor, iar Eu, Domnul, am bucuria cea tainică şi Mă mângâi cu ea, că am putut să-Mi pun deoparte de lume această împărăţie cât un sâmburel în ochii oamenilor, dar mare pentru cer, căci Domnul este mare întru sfinţii Săi în cer şi pe pământ şi Îşi lucrează lucrarea Sa. Amin.

— Lângă Tine, Doamne, îmi fac loc şi cuvânt pentru încununarea tainei acestei zile, ziua mea de serbare, apostolul Tău Andrei, şi ziua lui lângă ziua cea de pecetluire a Sfintei Sfintelor Tale din zilele acestea, de unde Tu cuvintezi peste pământ de pe munte sfânt şi eşti Piatra Cea din vârf, Iisus Hristos-Cuvântul.

Aşezăm pe creştetul arhiereului martor cu Noi în ziua aceea aici, aşezăm acum mângâierea cea sfântă, aducerea-aminte a zilei când am fost aici alături toţi pentru pecetluirea acestei grădiniţe de cuvânt. O, apleacă-te, arhiereule frate, şi te aşează acum cu Domnul şi cu Noi în taina acestei mângâieri de atunci, când Domnul S-a mângâiat aici cu Noi, cei ce eram adunaţi aici din cer şi de pe pământ pentru pecetluirea cu legea sfinţeniei a acestei grădiniţe. Să se cutremure duhul şi trupul tău la această măreaţă amintire sfântă. Roagă-te lui Hristos, Arhiereul Cel mare, şi spune-I Lui cu fior sfânt şi curat: „străpunge, Doamne, cu frica Ta trupul meu ca să păzesc calea Ta, căci frica de Dumnezeu mă ajută să înnoiesc înţelepciunea mea cea pentru Tine, şi nu mă lăsa departe de slava Ta, căci sunt neputincios şi-Ţi cer să mă ajuţi şi să mă ai al Tău, scris în cartea Ta să rămân şi să nu fiu şters din ea. Amin”.

Nu se poate şterge numele tău din cartea aceasta, o, fratele meu arhiereu, căci Domnul te-a aşezat în ea, Domnul, şi nu tu. Nimeni nu-şi poate şterge numele din cartea aceasta, chiar dacă el dă să se piardă de pe această cale, iar seama pentru el va da în dreptul acestei cărţi deschise de Mielul lui Dumnezeu şi aşezată acum pe pământ pentru întocmirea ei.

O, eşti strâmtorat cu inimioara. O, e mare strâmtorarea pe pământ pentru cei mari cu iubirea şi cu inima şi le este strâmtorată credinţa şi mersul ei, dar Domnul este milos, pentru că sunt vremi de strâmtorare pentru El şi pentru iubitorii Săi. E zi de slavă aici acum. Puterile cereşti în cete-cete stau aşezate şi ascultă cuvântul ceresc. O, adu-ţi aminte! Să tresalte şi inimioara ta în ziua aceasta, că merge Domnul înainte şi Se slăveşte peste pământ de pe această piatră. Iată, îţi împărţim mângâiere ca să dai şi tu din ea acolo unde doare lipsa ta, acolo unde poţi fi şi altfel, purtat de cei din cer.

Binecuvântată este această zi de serbare şi de aducere-aminte a ei şi binecuvântată să fie şi durerea ei, şi să rodească pentru cer această durere, căci Domnul este în taină aici şi lucrează aşa aici. Amin.

— Eu, Domnul, am lăsat în carte cuvânt pentru această zi de aducere-aminte şi Mă pregătesc acum pentru zi de învăţătură şi de serbare în cer şi pe pământ pentru trâmbiţa Mea Verginica şi locul ei între sfinţi, şi vom aşeza învăţătură mare pe masa ta cu Mine, măi poporul Meu. Găteşte-ţi inimioara ca să te aşezi frumos înaintea duhului învăţăturii de peste tine, care mereu îţi trebuie peste viaţa ta aşezat. Iată, trâmbiţa Mea stă la hotar cu ziua ei de serbare şi cu învăţătura ei şi rosteşte ea peste tine şi spune aşa:

— Mi-e dor de poporul meu de odinioară, mi-e dor, Doamne, şi mi-e dor de cel mic, născut pe cale, o, Doamne, şi cu care am venit să petrec acum cu mângâiere pentru durerea mea cea plină de dor şi de aducere-aminte cu dor. Mi-e dor de Tine în cei ce au lepădat de peste ei slava şi puterea cuvântului Tău, Doamne, dar vremea iubirii lor s-a dus cu tot cu ei, iar eu mă uit peste ea şi plâng ca să-mi mângâi durerea, că multă mângâiere aduce lacrima cea de la durere, iar eu voi sta cu Tine şi cu duhul învăţăturii pe masa Ta de cuvânt cu poporul Tău cel mai mic de acum. Amin.

— O, pace vouă, martori cereşti! Am venit cu voi şi am stat cu voi aici, la masă de cuvânt şi de aducere-aminte. O, pace ţie, trâmbiţa Mea de odinioară, prin care Eu, Domnul, am suflat cuvântul Meu peste un popor neascultător! Trecem spre ziua următoare şi voiesc să Ne aşezăm în carte şi să Ne împărţim. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Pregăteşte-ţi inimioara şi mintea şi puterea lor, căci zi de învăţătură sfântă vom aşeza între Noi şi tine şi vom sufla din cer vlagă sfântă peste tine, că mereu ea trebuie să-ţi fie împrospătată de sus şi de jos, ca nu cumva să se stingă ea în voi, măi fiilor. Amin, amin, amin.