Mă fac cuvânt de sărbătoare a pomenirii naşterii Mele din mamă Fecioară acum două mii de ani, căci scris este: «Lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, şi întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit; şi celor câţi L-au primit, care cred în El, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu». Amin, amin, amin.
O, copii care credeţi că Eu am venit de la Tatăl şi din Fecioară mamă ca să fac din nou lumea! O, ce dulce şi ce cu dor citea Scripturile venirii Mele mama Mea Fecioara, prin care Eu M-am făcut cunoscut pe pământ, şi L-am făcut şi pe Tatăl cunoscut, căci Ioan cel iubit a zis: «Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar Fiul Cel Unul născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut, căci Fiul şi Cuvântul Tatălui S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr». Amin.
O, copii care credeţi că Eu am venit din sânul Tatălui şi M-am făcut trup şi L-am făcut cunoscut şi pe Tatăl! O, fiilor, am venit cuvânt la ieslea cuvântului Meu ca să Mă sălăşluiesc în voi şi între voi plin de har şi de adevăr, şi să vi-L fac cunoscut şi pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată decât Fiul Său, Cel Unul născut dintr-însul, din Tatăl, fiilor. Amin. Am venit cu mama Mea Fecioara, din care am luat trup de om, şi voim să vă vorbim despre durere, despre iubire, despre umilinţă, şi ca să Ne mângâiem în dureri, că suntem fără bucurii, dar avem viaţă bogată, căci Eu v-am spus vouă că poporul care are apă are ce să bea, are viaţă din cer şi nu este biruit, ci este umilit, iar Eu întru el binevoiesc şi pentru el, fiindcă cel umilit aşa cum am fost Eu, acela este iubirea Mea, iar Eu, iubirea lui, şi acela Mă cunoaşte şi Mă urmează şi se aşează după chipul şi asemănarea Mea, căci Eu sunt Cel umilit, şi de aceea Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt umilindu-Mă înaintea omului, căci aşa este Dumnezeu. Amin.
O, ce frumos au crezut păstorii de oi în noaptea naşterii Mele! Am trimis pe îngerul Meu şi a făcut lumină mare în jurul lor şi Mi-a binevestit lor naşterea Mea, şi apoi oaste cerească s-a adunat la vestea îngerului Meu, şi cântau slavă în cer şi pe pământ Domnului, şi bunăvoire şi pace între oameni, şi s-au ridicat apoi îngerii de la ei la cer, şi ei au venit la Betleem şi M-au aflat şi au crezut şi au mărturisit cu bucurie mare vederea vestirii îngerului Meu. Amin.
O, poporul Meu, Mă sărbătoresc cu naşterea Mea între oameni, iar mama Mea e dulce peste Mine şi peste tine în cuvântul Meu între Mine şi ea, în cuvântul ei între ea şi Mine. Amin, amin, amin.
– Fiul meu, copilul meu Cel născut din Tatăl şi din mine, cea pururea Fecioară! O, nu se opreşte omul cu gândirea sa şi să ia aminte cu multă durere şi iubire şi umilinţă la naşterea Ta din mine, la suferinţa acestei taine pe care ai purtat-o Tu şapte veacuri, Fiule scump, Unule născut din Tatăl şi din mine. Grăirea Ta cu mine înaintea poporului nostru de azi să-i fie lui zidire pentru durerea şi iubirea şi umilinţa cea pe care am avut-o Noi, Fiule îndurerat şi iubitor şi umilit. E sărbătoarea naşterii Tale între oameni, şi lumea nu ştie ce este sărbătoare de naştere. O, ce frumoasă, ce frumoasă e durerea, durerea cea după Dumnezeu şi fiinţa celor ce o poartă pe ea! Ce frumoşi sunt cei ce sunt îndureraţi ca mine şi ca Tine, Fiule scăldat în lacrimile mele pe pământ şi în cer! O, ce mult îi iubeşti Tu pe cei duruţi după Tine! O, câtă durere în Tine şi în toate oştirile cereşti de la omul care nu are durere în clipele cele de amintire a Ta, despre care ai spus ucenicilor Tăi să se unească cu Trupul şi Sângele Tău după ce ei îşi amintesc adânc de toată durerea Ta cea pentru plata vieţii şi a mântuirii omului, Fiule iubitor şi milos! O, fericit este omul care are faţa şi inima umilită la gândul suferinţelor Tale pentru om, la gândul durerii Tale cea de şapte veacuri, la gândul durerii mele pentru Tine, Fiule al meu, Fiule îndurerat de la om, de la nedragostea lui! Omul nu ştie care este izvorul din care izvorăşte fericirea lui cea de veci. Spune-i Tu omului, Fiule al durerii care izvorăşte din iubirea Ta pentru om, şi pentru care Te-ai născut între oameni acum două mii de ani. Amin, amin, amin.
– O, acest izvor este durerea cea mereu după Dumnezeu a omului, mamă a durerii. Iubirea ta pentru Mine, care îţi dădea putere durerii din tine, erau acestea izvor una alteia, căci iubirea îţi era izvor durerii, iar durerea îţi era izvor iubirii, şi amândouă acestea pentru Mine în tine sufereau şi îţi dădeau putere vieţii, şi îmi dădeau putere suferinţelor Mele, mamă.
Nu mai este om care să-şi amintească înlăcrimat de durerea Mea şi a ta în vremea cea de dinaintea şi cea de după frângerea pâinii care se face Trupul şi Sângele Meu de pe cruce, mamă, în vremea cea de fiecare dată a amintirii şi a pomenirii patimilor Mele şi a vieţii Mele îndurerate pe pământ pentru mila Mea de om. Trupul şi Sângele Meu este adevăr adevărat în potirul Paştelui Meu cel nou, mâncat de ucenici alături de cuvântul Meu cel făcător de om nou, şi tot aşa de nouă mereu trebuie să fie şi inima celui ce Mă ia cu toată amintirea din ea a pomenirii durerilor Mele, a crucii Mele. O, mamă, omul nu ştie să iubească durerea, şi ia Trupul şi Sângele Meu fără să-l străpungă pe el jalea cea pentru Mine, pentru ca să Mă fac apoi hrană omului, cină de taină, aşa cum am spus Eu că voi cina cu omul după patima Mea. Nici o lacrimă nu mai varsă omul când se uneşte cu Trupul şi Sângele Meu din potir, mamă. Nici o durere de a Mea nu-l doare, nu-l scoală spre Mine, nu-l mişcă la suflet pentru atâta suferinţă durută a Mea şi a ta pentru om.
O, Mi-e tare dor de Paşti al Meu în inima omului, de unirea dintre inima Mea şi a lui, că mare a fost jalea ucenicilor Mei în vremea când Eu am mâncat Paştele Meu cu ei în vremea durerilor Mele, a cinei Mele cu ei, şi apoi a durerilor de după ea, dar omul nu poate să ia în el durerea Mea cea pentru el. îmi este dor de iubire de la om. Voiesc, cu dor înlăcrimat, să Mă iubească mult omul, şi Mă strâng cu această durere în cei ce poartă durerea iubirii Mele pentru om, mamă, şi îmi este tare milă de ei când Mă strâng în ei cu durerea Mea şi cu iubirea Mea şi cu lacrima Mea neştearsă de om, mamă. O, cine să-Mi şteargă mereu lacrima şi usturimea ei? Cine mai are vreme de lacrima Mea, mamă, şi de inima în care Eu plâng de la iubirea Mea cea pentru om? Mă mângâi cu tine, că tu numai mângâiere şi putere şi iubire Mi-ai fost. N-ar fi putut în veac cineva să Mă iubească mai mult decât tine, mamă îndurerată de iubirea ta cea pentru Mine. Numai la tine Mi-a fost gândul mai înainte de toţi vecii, numai la durerea ta pe care aveai s-o porţi pentru Mine, numai la iubirea ta îndurerată, căci frumoasă ai fost prin durerea din tine, mamă scumpă, locaş al durerii Fiului tău.
Te-au luat părinţii tăi cei pământeşti şi te-au dus la templu de micuţă şi te-au dăruit Domnului, te-au dăruit Mie, ca să Mă doară în tine şi ca să te doară în Mine, mamă a durerii Mele. Şi după ce ai început să ştii din prooroci venirea Mea şi durerea Mea te-ai dorit să slujeşti orice pentru venirea Mea, pentru durerea Mea, scrisă mai dinainte în Scripturi. Ai fost mama Mea apoi, şi de când a venit la tine îngerul Meu care te-a vestit despre Mine că Mă vei naşte, durerea ta cea pentru Mine s-a făcut tot mai mare, şi niciodată n-ai cunoscut bucuria, ci numai durerea. Bucuria ta era aceea că Eu eram Fiul tău, şi nu M-ar fi putut cineva iubi pe pământ mai mult ca tine, căci Eu eram nu numai Fiul tău, ci şi Dumnezeul Cel adevărat, născut din Tatăl Cel veşnic, şi eram Dumnezeul tău, pe Care L-ai iubit cu mare dor nu numai după vestirea îngerului, ci şi până atunci. Tu ai fost casa Mea pe pământ după ce îngerul M-a vestit ţie, şi ai fost apoi mereu casa Mea, căci în inima ta nimic, nimic nici o clipă nu era decât Eu, Dumnezeul tău, Care S-a făcut Fiul tău. Inima ta n-a gustat niciodată decât durerea cea pentru Mine. în toată clipa îţi era inimioara strânsă de durere la gândul chinului pe care aveam să-l port pentru tot omul, de la tot omul, în toată viaţa Mea de pe pământ, şi la capătul ei, drumul crucii, şi crucea, şi moartea Mea pe ea.
Nu era noapte sau zi sau somn în care să nu Mă vezi pe Mine pe drumul crucii, şi pe cruce murind, şi n-a fost pe pământ inimă mai durută ca a ta, şi din care Eu nu lipseam vreo clipă, şi inima ta a fost casa Mea, şi mereu, mereu stăteam în ea, căci nici Eu n-am putut măcar o clipă mică să nu Mă gândesc la tine şi la durerea ta pentru Mine peste tot pe unde umblam să-Mi săvârşesc lucrarea pentru care Mă făcusem om şi pentru care Tatăl M-a rupt de la sânul Său şi M-a trimis după om, mamă.
O, n-am putut să nu Mă doară o clipă gândul Meu care era numai la tine odată cu mila Mea şi a ta de om. Peste tot pe unde eram Mă durea de tine, te durea în Mine, şi fără tine nu puteam în gândul Meu, şi chipul tău era mereu în ochii Mei, şi te iubeam cu atâta putere, cu atâta dor încât iubirea şi dorul Meu de tine erau puterea Mea în toate durerile Mele, şi cu tine eram în ele, şi puteam să le duc. Tu însă ai purtat pentru Mine durerea cea de mamă a lui Dumnezeu, şi n-a mai fost pe pământ o inimă mai îndurerată ca a ta.
Ai fost atât de cuminte înaintea tuturor pentru durerea iubirii Mele din tine, şi nimeni nu vedea pe faţa ta decât gând adânc, adânc, lacrimă sfântă, cu multă durere în ea, ştiută şi neştiută de toţi câţi te vedeau, şi ţi-o strângeau toată îngerii lui Dumnezeu şi udau cu ea raiul, mamă. M-ai scăldat în lacrimi când M-ai prins în braţe după ce am fost luat de pe cruce de Iosif şi de Nicodim. O, mamă a iubirii, îţi ascundeai toate lacrimile când Mă îmbrăţişai în vremea vieţii Mele cea de până la cruce, iar când Mă duceam de lângă tine pentru ca să-Mi săvârşesc lucrarea Mea, le vărsai izvor, şi Eu ţi le vedeam ori de unde eram, şi plângeam şi Eu, şi Mă ascundeam să plâng, că mult, mult te iubeam, şi Mi se topea puterea duhului de mila ta, de dorul tău, de tine, cea plină de durere şi de dor pentru Mine, că n-ai putut nici o clipă să Mă laşi din gând, din inima ta care s-a lăsat casă a Mea până ce te-am luat lângă Mine după ce M-am dus la Tatăl ca să fac loc frumos pentru ca să te iau în el şi pentru ca să fim în el toţi cei care am iubit pe Dumnezeu, mamă.
O, ce frumoasă, ce frumoasă e durerea cea după Dumnezeu şi fiinţa celor ce o poartă pe ea! O, ce frumoşi sunt cei ce sunt îndureraţi pentru Mine şi cu Mine, mamă! Iată cu câtă durere din Noi Ne lăsăm în cei ce Ne sunt casă în zilele cele de venire a Mea cu sfinţii pe pământ a doua oară ca să fac iarăşi lumea, mamă, şi cu cuvântul Meu cel făcător trec prin cei ce Ne sunt casă de venire, şi doare Dumnezeu în om, mamă, că durerile naşterii din nou a lumii sunt dureri mari şi tot mai mari, şi Ne doare în om, iar durerea Noastră se face putere în cei ce Ne aduc pe pământ, ca să Ne poată ţine, mamă. Amin, amin, amin.
Sărbătorile naşterii sunt dureri, dureri de naştere, dar omul de pe pământ nu vrea dureri, nu vrea să se nască şi să vadă lumina care a venit în lume, căci Eu în lume sunt, şi Mă fac cuvânt şi Mă sălăşluiesc între voi cu slava Mea ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, copii ai venirii Mele, şi vi-L fac cunoscut şi pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată decât Fiul Său, Cel Unul născut dintr-însul, iar Fiul Său Se sălăşluieşte între voi şi cinează cu voi şi Se arată vouă, pentru că voi credeţi că am venit din sânul Tatălui şi M-am făcut trup acum două mii de ani şi acum cuvânt, căci am găsit credinţă tare pe pământ, şi am putut să-Mi fac venirea, şi porţi de venire să-Mi fac, şi prin porţi să intru cuvânt în cartea cea de azi a venirii Mele. Amin.
Luaţi cuvântul Meu de la ieslea sa, voi, cei care creşteţi prin el, şi să-l ia şi cei ce se vor naşte din el, şi să ia lumea naşterea ei din nou, căci este scrisă să fie această Scriptură, iar Eu rostesc împlinirea ei aşa cum este ea scrisă, căci lumea prin Mine s-a făcut, dar lumea nu M-a cunoscut, şi întru ale Mele am venit, dar ai Mei nu M-au primit, şi celor câţi M-au primit, care cred în Mine şi în venirea Mea, le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. Amin.
Poporul Meu, tu, cel ce crezi venirii Mele la tine, vreau mult să te văd suferind după Mine, să văd această frumuseţe pe chipul tău mereu, mereu, copil al împărăţiei Mele cu care Mă dau ţie când tu spui, deschizând guriţa să Mă iei înăuntrul tău din potir, spunând: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă». Să spui aceasta văzându-Mă, şi să Mă vezi în cel unit cu Mine odată cu tine, şi să Mă arăt ţie în cel de lângă tine unit cu Mine, şi să Mă arăţi lui în tine după ce te uneşti cu Mine zicând: «Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă». Amin.
Bucuria cea deplină a unirii tale cu durerea Mea şi a mamei Mele pentru suferinţele care se fac izvor al iubirii de Dumnezeu în om, aceasta să-ţi fie putere şi împărăţie a Mea în tine, Ierusalime nou, născut din cuvântul Meu cel de la sfârşit de timp. Iubirea îi este izvor durerii cea pentru ea, iar durerea îi este izvor iubirii cea pentru ea, şi amândouă acestea să se facă una alteia izvor în inima ta pentru Mine în tine, copil născut din venirea Mea cuvânt pe pământ. Amin.
Iubiţi taina de biserică. Biserica este întreagă, şi aşa se numeşte ea biserică şi trup al Meu, iar în mijlocul tău să stea cuvântul Meu, Ierusalime, taina Mea cea din vecii şi cea de la sfârşit de timp, că Eu mult te-am învăţat, iar tu aşa să te arăţi, că vreau să-l fac pe om după chipul şi asemănarea Mea şi a ta, că Eu aşa am spus pentru ucenici: Eu în voi, şi voi în Mine, ca să ştie lumea că Tatăl M-a trimis, şi că Tatăl în Mine este, şi Eu în El, şi cu El sunt în lume. Amin, amin, amin.
07-01-2004
