Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică

În această zi de praznic sfânt, Eu, Domnul, vin cu oaspeţi cereşti la masa Mea cu tine, poporul Meu, căci mama Mea Fecioara are cinste mare între sfinţi şi între îngeri şi are şirag de prooroci în jurul ei acum şi iau din slava ei şi gustă ei bucuria cea văzută de ei de departe, până să vină împlinirea ei pe pământ, căci s-a născut apoi pe pământ copila care avea să crească şi să fie ea mama Mea, împlinirea proorociilor din vreme rostite ca să se împlinească pe pământ între oameni, după a cerului lucrare.

O, cum să sărbătorim noi această zi de praznic, fiilor? Mama Mea Fecioara stă în slava ei sărbătorească în ziua aceasta, dar privirea ei, grija ei e după voi, cei lucrători Mie pe pământ pentru Scripturile cele pentru acum. Ea este cu întărirea, cu veghea, cu paza, cu grija ei de mamă cerească după voi, căci pe pământ e greu, e numai întuneric, e numai înşelare peste oameni, e numai amar tot dulcele cel gustat de om, căci tot ce e dulce la om, e amar şi e lacrimă la Dumnezeu şi la sfinţii Lui. Sărbătoarea cerului cu voi este aceea de a vă hrăni pe voi cu duh de veghe, cu povaţă mereu pentru Dumnezeu, cu mult cuvânt de învăţătură de taină, fiilor, căci omul trebuie să se facă om nou ca să poată el fi al lui Dumnezeu acum şi pe vecii.

Aşezăm pe masă cuvânt de hrană, că mulţi iau şi se hrănesc din masa Mea cu tine, poporul Meu. Bucuria Mea de la aceştia ar fi întreagă dacă ar lua în ei frica de Dumnezeu ca să împlinească şi ei ceea ce Eu ţie îţi cer să împlineşti şi să fii. Celui ce voieşte să împlinească şi el aşa cum cer Eu înaintea Mea viaţa de creştin în vremea aceasta, o, îi trebuie iubire mare şi veghe mare unuia ca acesta. Eu pun pe masă voia Mea, iar omul ia cât voieşte el să ia atunci când ia de pe masă cuvântul Meu, pe care-l dau ca să-l ştie oamenii, numai că lucrarea de om nou e multă şi e mereu, nu e numai o parte, nu e numai când şi când. O, nu poate omul să fie pe jumătate vechi şi pe jumătate nou, căci numai lucrul cel întreg are faţă întreagă, iar Eu am de pus pe masă mereu cuvânt pentru facerea omului şi mereu putere pentru om, căci voiesc să fie omul voia Mea şi să nu mai fie el voia lui, că piere prin voia lui omul.

O, nici unul nu zice că slujeşte pe satana, dar sunt mulţi care zic că slujesc lui Dumnezeu, numai că slujirea înaintea Domnului este împlinirea poruncilor Lui şi iubirea de aproapele, şi este veghea pentru venirea Domnului şi este duh de pocăinţă mereu, duh blând şi smerit, neputând acestea să facă vreun rău la careva.

Îndemn pe toţi cei care iau din această masă cerească şi le spun: o, să nu faceţi rău lui Dumnezeu! Cântăriţi-vă păcatele şi veţi vedea dacă mai puteţi să judecaţi pe semenii voştri! Uitaţi-vă la Domnul, nu la om, căci altfel nu veţi scăpa de păcatul judecăţii de frate, păcat făcut atâta de uşor de orice om.

Cei ce au cunoscut această lucrare de cuvânt şi n-au urmat întocmai lumina ei şi s-au depărtat de ea spre lume şi în faţa lumii, nici unul din ei nu va fi să nu fie ruşinat mult pe pământ ca să se căiască apoi şi să nu fie ruşinat şi în cer, iar Eu, Domnul, le spun şi la aceştia: întoarceţi-vă la credinţă ca să nu fiţi rânduiţi pentru ziua judecăţii pentru acest păcat, care Mi-a dat hulei lucrarea cuvântului Meu şi pe cei ce Mă poartă spre pământ şi spre om, dar Eu sunt gata să pierd acest păcat numai să vă salvaţi voi viaţa şi credinţa, măi fiilor.

Iată, omul nu poate fi pe jumătate nou, pe jumătate viu, şi vin să-l învăţ pe om lucrul cel întreg pentru Domnul, că Mă doare de la om, căci Eu Mă fac lui cunoscut, iar el nu împlineşte în el decât cât vrea el, şi se mângâie pe sine că nu poate mai mult, dar este scris că tot omul care cunoaşte căile Mele şi nu umblă pe ele, să nu vorbească despre Dumnezeu acela, că-I face pagubă Domnului, fiindcă omul care-l vede pe acesta, zice că atâta îi cere Domnul şi lui, atât cât vede la cel neîmplinit, care grăieşte oamenilor despre Dumnezeu. O, nu aşa este voia lui Dumnezeu cu omul, nu este ea cât este voia omului înaintea lui Dumnezeu.

E nevoie de multă învăţătură peste om. Mulţi dau să se aleagă pentru Dumnezeu, dar ei nu ştiu să moară ca să ştie să trăiască apoi, că Mă uit la om şi Mă doare de la el. Sunt mulţi care se cred ai lui Dumnezeu. Au fost şi sunt mulţi şi din cei care au luat şi s-au hrănit din cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi, dar nu s-au statornicit ei întru plăcerea Mea. Omului care îi sare ţandura din te miri ce, din nemulţumirea pe care şi-o face la orice pas, acela nu este om sănătos cu mintea şi nici cu inima cea pentru Dumnezeu, ci e numai pentru sine cu inima şi nu am ce să-i fac unui aşa om dacă el nu caută vindecare cu tot dinadinsul din mâna unui doctor de suflete, din mâna unui suflet iubitor de Dumnezeu şi lucrător cu Dumnezeu între om şi Dumnezeu, aşezat de Mine, Domnul, pentru mântuirea omului, pentru vindecarea de sine a omului care caută această vindecare, dar nu şi a aceluia care nu caută după vindecarea aceasta. Când vreau să-i vorbesc omului, îi vorbesc prin om, şi ca din legea Mea grăiesc lui, stârnind duhul unui om ca să-l întorc spre Mine pe cel pe care îl caut, dar trebuie primire pentru Dumnezeu aşa cum Avraam L-a primit şi L-a cunoscut şi a grăit Lui plin de credinţă.

O, trebuie întregime în iubire, iar omul trebuie să înveţe să-L iubească pe Dumnezeu cât mai pe voia Sa, cât mai pe aşteptarea Sa şi nu să-şi aleagă singur cât poate să facă aceasta. Lumea n-are decât să spună pe limba ei că o iubeşte Dumnezeu, dar creştinul trebuie să-L iubească el pe Dumnezeu, şi tot aşa să şi spună, şi e multă şi mare această lucrare de iubire, căci diavolul cântă pe pământ cântec de iubire pentru cuvântul iubire, pentru simţământul de iubire, dar nu e pentru iubire acest cânt, căci iubirea este numai Dumnezeu şi trebuie întreagă atunci când ea este în om pentru Dumnezeu.

O, mama Mea, în ziua ta de praznic M-am aşezat să-l învăţ pe om iubirea cea din cer, mamă. Ce altceva avem Noi de dat omului decât învăţătura cea de sus? Las graiul tău să se dea omului cu dulcele cel de sus, căci omul este deprins numai cu cele de jos, mamă. Binecuvintez cuvântul tău de praznic, că mare praznic este învăţătura Noastră peste pământ! O, de-ar iubi gustul ei cei ce dau de ea în calea lor, mamă! Tu eşti pildă de om nou, plin de Dumnezeu. Arată-ţi duhul tău oamenilor, mamă! Amin.

— Duhul meu, Iisuse Doamne, Fiule al meu, este şi el fecioresc, ca şi trupul meu, căci lumea şi duhul ei nu s-au cuibărit în duhul meu în vremea mea de pe pământ. Tu ai lucrare sfântă de lucrat în ziua aceasta cu poporul Tău la izvor şi stăm cu el la lucru sfânt, şi mă aşez cu el la lucru şi eu apoi, căci duhul meu tânjeşte să-l învăţăm pe tot omul de la masa Ta de cuvânt, că e zi de slavă pentru mine în cer şi pe pământ. Să dăm loc slujirii sfinte pentru această zi mare şi să aşezăm apoi tot cuvântul cel cu lucru mult în el pentru om, căci omul nu ştie să fie cu Dumnezeu aşa cum se cere pentru această slujire, Fiule Doamne. Pace lucrului sfânt al sărbătorii de azi în mijlocul poporului Tău la izvor, o, Fiul meu iubit Iisus! Amin.

— O, mamă Fecioară, stăm cu ei la lucru sfânt şi Ne aşezăm apoi cu grăirea ta dulce pentru ei şi pentru tot omul care ia de la Noi, mamă.

Binecuvântată să fie această zi de praznic sfânt şi de lucru sfânt! Mama Mea Fecioara este purtată de heruvimi şi de serafimi, cu toată suita de sfinţi care petrece ziua cea de praznic pentru ea. Lucrăm după puterea cea de jos cu toate cele de sus, ca să cuprindem ceea ce este de grăit şi de lucrat în lung şi în lat pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi, căci tot ce este în cer şi pe pământ este sub stăpânirea Mea, căci Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt are totul în stăpânirea Sa. Amin, amin, amin.

Am lucrat în cer şi pe pământ laolaltă slujirea cea sfântă a zilei de azi, zi de sărbătoare mare pentru mama Mea Fecioara, şi punem în carte acum cuvânt sfânt pentru viaţă sfântă în om, cuvânt cu putere, lucrarea facerii omului cel nou, om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căci mama Mea Fecioara Îmi voieşte Mie dorul împlinit, că Mi-e dor de începutul Meu cu omul când Eu l-am zidit ca să-Mi fac în el odihna Mea, loc în care să Se poată odihni Dumnezeu, numai că omul cel zidit de Dumnezeu şi-a luat apoi el loc în el ca să împărăţească el în el şi peste toate între cer şi pământ ca un dumnezeu şi nu ca o lucrare a omului pentru Dumnezeu, şi Mi-a răsturnat el atunci statul Meu în el şi nu este omul altfel de atunci şi până azi. Eu însă, pentru că sunt Făcătorul a tot şi a toate, am grijă mare să aduc, cumva, la înfăţişarea cea dintâi lucrarea facerii, şi lucrez cu grijă mare, de şapte mii de ani lucrez cu grijă aprinsă şi aştept clipa să cuvintez cuvânt proaspăt pentru arătarea celor nou lucrate şi să spun: «Iată, noi le facem pe toate!», şi să fie iarăşi frumos şi sfânt totul ca şi la început, când am zidit lumea. Acum însă am între pământ şi cer lumea oamenilor, iar duhul lumii e străin de Duhul lui Dumnezeu, şi tot ce nu este cu Dumnezeu se strică, se stâlceşte de tot şi nu mai are nici un chip, şi asta a făcut duhul lumii cu făptura cea omenească, şi trebuie să-i grăiesc omului aceasta literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, ca să-Mi fie dreaptă apoi judecata lucrurilor toate, după cartea facerii cea din cer între pământ şi cer, căci este acum altă facere între pământ şi cer, este facerea pe care a făcut-o şi o tot face omul, căci el şi-a zis: «Pune-voi scaunul meu mai presus de ceruri şi peste Cel Preaînalt îl voi pune!». O, numai îngerii Mei ştiau slava domniei Mele, slava Celui Preaînalt, iar omul a născut în el gând ascuns după ce i-am dat să stăpânească lucrarea Mea cea pentru el şi să-L recunoască de Stăpân peste el pe Făcătorul lui şi a toate cele făcute de Dumnezeu, văzute şi nevăzute, după lucrarea lor.

O, poporul Meu, e nevoie de adâncă smerenie în om pentru slujire a sa înaintea lui Dumnezeu sau înaintea omului. O, poporul Meu, duhul rău stă bine ascuns de şapte mii de ani ca să facă el în fiecare om ceea ce a făcut atunci omul cel zidit de Dumnezeu şi care s-a semeţit după ce îngerii lui Dumnezeu slujeau lui cu bucurie şi cu iubirea cea de sus. O, fiilor, nu s-a născut în oameni până azi înţelepciunea care-i trebuie omului ca să se uite el bine cât strică, cât bine striveşte semeţia în om, căci omul cel întâi zidit, semeţindu-se după ce i-am supus lui toate spre slava Mea şi spre bucuria lui cu Mine, Mi-a strivit el apoi şi slava îngerilor, iar îngerii Mei cei întâi, slujitori omului după ce l-am zidit şi i-am dat lui Edenul de casă, şi-au pierdut slujirea lor cea pentru Mine, căci s-au plecat omului, dar omul era semeţ acum, căci s-a văzut mare şi puternic prin ceea ce Eu i-am dat, şi a stricat atunci omul în cer şi pe pământ locul lui, şi locul Meu din el l-a stricat atunci şi a adus durere şi cădere pentru îngerii care ştiau bine scaunul Meu de domnie şi slava lui, unde ei Îmi slujeau.

Voiesc să-l învăţăm pe om duhul credincioşiei faţă de Dumnezeu şi faţă de om, o, mamă scumpă a Mea şi a fraţilor Mei iubitori de Dumnezeu în cer şi pe pământ, şi hai să cuprindem ceea ce este de grăit şi de lucrat în lung şi în lat peste cei credincioşi şi peste cei necredincioşi, mamă! Hai să arătăm la toţi duhul tău, facerea lui cea de la Dumnezeu, mamă, pilda de om nou, plin de Dumnezeu, o, mama Mea. Amin.

— E ziua mea de lucru sfânt peste pământ prin biserica Ta cea de nou Ierusalim, o, Fiul meu Iisus Hristos, Domnul meu şi Dumnezeul meu. E zi de lucru mult şi scump, că e din cer lucrul Nostru, şi e durere în Noi, fiindcă s-a aşezat prea departe pământul de cer, iar omul de pe pământ are aceeaşi nevedere ca şi omul cel de la început în rai, care s-a voit liber de Dumnezeu, ba mai mult, Fiule Doamne. Noi Ne aşezăm acum să punem pe masa poporului cuvântului Tău hrană de cuvânt pentru toată facerea, care Ne ascultă ochi şi urechi, căci numai ceea ce are pentru Tine ochi şi urechi stă să Ne asculte, iar cine are pentru sine ascultă de sine şi trage şi facerea Ta să asculte de sine, şi acesta este omul; omul care seamănă cu cel întâi zidit de mâna Ta după ce el a căzut prin semeţie. Tot omul care face păcate împotriva facerii lui cea de la Tine este om semeţ, om după chipul şi asemănarea omului cel zidit de mâna Ta şi căzut prin semeţie apoi.

O, luaţi şi beţi din acest izvor de cuvânt, voi, fii ai pământului, fii ai oamenilor! Luaţi şi învăţaţi întoarcerea acasă pe calea duhului pocăinţei, căci tot omul a căzut din Dumnezeu odată cu căderea omului întâi zidit de mâna lui Dumnezeu-Cuvântul, când sfatul Treimii dumnezeieşti a hotărât aşa: să facă om după chipul şi asemănarea Sa.

O, Doamne Cuvinte, le arăt oamenilor calea, ridicarea din păcatul semeţiei zidite în om încă de la început de omul cel de la început, care s-a semeţit peste Tine după ce l-ai zidit. Calea de întoarcere este să-şi plângă omul acest păcat şi să şi-l osândească fiecare în el însuşi, ca să vadă îngerii cei slujitori omului pentru acest păcat şi să nu mai poată ei sluji duhului semeţiei din om şi să fie eliberaţi din slujire aceşti îngeri căzuţi dinaintea tronului Tău cel slăvit. O, să-şi vindece omul căderea şi să vindece şi căderea îngerilor slujitori lui pentru semeţia din el! Desfacem acum taină mare, ca să-şi ştie omul păcatul şi să plângă înaintea Ta pentru iertarea lui, căci până acum nu s-a descoperit desăvârşit cât a stricat şi cât strică în cer şi pe pământ semeţia omului, care de şapte mii de ani stă deasupra lui Dumnezeu, nebăgând în seamă pe Făcătorul a toate, iscodind pe pământ şi în văzduh cu făţărnicia lui tainele cele ascunse ale lui Dumnezeu ca să le strice, zice el, şi să fie el Dumnezeu, şi să spună că el ştie, şi nu Dumnezeu.

O, nu uitaţi, voi, fii ai pământului, că acum două mii de ani şi mai bine a venit Dumnezeu pe pământ şi S-a dovedit pe Sine Dumnezeul cerului şi al pământului, plin de har şi de adevăr, arătând omului umilinţa Sa cea sfântă, pe care trebuia s-o aibă tot omul, şi din care a căzut prin semeţia cea asupra lui Dumnezeu, iar când Adam L-a văzut din iad atâta de slăvit prin smerenia Sa pe Domnul, a văzut atunci păcatul său cel împotriva lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu cei din faţa tronului slavei dumnezeieşti, şi şi-a înţeles căderea şi a înţeles căderea tuturor oamenilor din pricina păcatului său.

Grăiesc cu Tine, Doamne Cuvinte, Fiule al meu, ca să vadă oamenii duhul meu, care este din Făcătorul meu, Dumnezeu, şi de El aşezat înăuntrul meu pentru smerenia mea. Îmi arăt oamenilor duhul meu şi smerenia lui, Fiule Doamne, şi pe care trebuia s-o aibă omul cel întâi zidit şi toţi apoi din unul în altul înaintea Ta. Hai cu mine în grăire, Fiule scump! Hai, că nu ştiu oamenii, nu ştiu nici cei ce zic că ştiu despre Tine şi de la Tine, nu ştiu aceştia cum a fost căderea îngerilor, nu ştiu că nu îngerii, ci numai omul a întins mâna peste Tine şi s-a făcut el atunci cădere peste îngerii slujitori tronului Tău slăvit! Spune-le oamenilor, că nu ştiu oamenii ceea ce numai Tu ai văzut şi ştii, căci eşti Fiul Tatălui, Cel mai înainte de vecii născut din Tatăl, eşti Cel ce este, Fiule scump! Amin.

— Le spun, mamă, le spun aşa cum le-am spus şi ucenicilor Mei acum două mii de ani când au venit la Mine cu bucurie după ce i-am trimis să lucreze peste oameni prin trimiterea Mea pentru semne şi minuni în numele Meu, şi cărora se aplecau duhurile îngerilor căzuţi, văzând în ei puterea Mea, iar Eu le-am spus lor: «Nu vă bucuraţi de aceasta, nu tresăltaţi că vi se supun duhurile rele, căci Eu am văzut pe satana ca fulgerul căzând din cer, şi aveţi grijă mare de numele vostru cel scris în ceruri şi numai de aceasta să vă bucuraţi». O, mamă, iată, şi bucuria poate fi semeţie, şi încă ce semeţie, mamă! Ucenicii Mei dădeau să se bucure că li se pleacă duhurile rele, îngerii cei căzuţi prin bucuria omului cel zidit de Dumne­zeu şi care s-a semeţit bucurându-se că l-am pus să stăpânească peste cele făcute de Dumnezeu pentru el, căci când el a văzut că-l slujesc îngerii cei dinaintea tronului slavei Mele s-a semeţit, bietul de el, că a luat stăpânire mare chiar şi peste îngerii tronului Celui Preaînalt, Făcătorul cerului şi al pământului şi al omului apoi. Cine ştie să citească în Scripturi poate să înţeleagă dacă voieşte, căci Eu acum am desluşit păcatul semeţiei omului când îngerii cei dinaintea tronului Meu slujeau lui în rai ca şi Dumnezeu, căci Eu, Domnul, slujesc omului de atunci şi până azi.

Să se smerească omul pentru cât îl miluiesc Eu şi pentru cât îl slujesc, şi nu să se semeţească el că ar merita aceasta, căci Adam a pierdut pacea lui şi a Mea în el dacă s-a crezut vrednic. Tu însă te-ai voit slujitoare Fiului lui Dumnezeu, Care avea să vină pe pământ atunci, şi te-ai smerit adânc, mamă, şi ţi-ai arătat duhul tău oamenilor, de atunci şi până azi şi până mâine, o, mama Mea. Tot omul care se semeţeşte în el însuşi şi în afara lui ca un mai vrednic între ceilalţi, acela este vrăjmaşul lui Dumnezeu, mamă, şi face şi alte suflete să cadă de la Dumnezeu prin semeţia lui, iar Eu îndur pierderi mereu din pricina semeţiei celor ce se cred vrednici şi care trag la un gând cu ei pe cei slabi ca să urmeze lor, şi iată cum cad din veghe oamenii prin oameni aşa cum au căzut din slavă îngerii care au slujit gândului omului semeţ, aşezat de Mine în rai după ce l-am zidit!

O, câtă umilinţă, câtă pocăinţă îi trebuie omului prin care cad suflete de la faţa Mea, din duhul credincioşiei spre duhul uşurătăţii omeneşti şi spre lepădare de Domnul, Care este calea, adevărul şi viaţa! Omul voieşte să fie el adevăr, şi din această dorinţă a sa trage de pe cale pe cei care slujesc semeţiei lui, învelită în duhul făţărniciei. Nu-i trebuie omului adevăr pentru el, ci îi trebuie pocăinţă mereu, mereu pentru curăţirea lui de păcat, căci vai omului mincinos care se vede pe sine mai bun decât pe ceilalţi, judecând el peste ei şi împungându-le faţa, căci n-a pus Domnul pe om să judece el ceea ce Domnul are de cercetat şi de lămurit, fiindcă Domnul este milos şi iertător şi vindecător şi înnoitor, iar omul este semeţ, pedepsitor, răzbunător şi judecător.

Te-am arătat pe tine oamenilor acum două mii de ani, mamă, şi le spun acum tuturor că îngerii cei căzuţi, care s-au făcut satane, s-au temut mereu de tine cât ai stat pe pământ şi n-au putut să-ţi facă piedici şi nu s-au apropiat de calea ta cu Dumnezeu, mamă. Stăpânitorul acestei lumi, diavolul, a fost judecat atunci prin venirea Mea pe pământ şi prin moartea şi învierea Mea apoi, şi nici atunci n-a priceput el îndeajuns judecata lui, căci acest duh a rămas orb de tot odată cu înfiinţarea lui între cer şi pământ în clipa când îngerii s-au prăvălit din cer prin semeţia omului în rai. Tu ai fost calea Mea de venire pe pământ, mamă. Frumos te-ai pregătit de la pruncie şi până la venirea Mea de la Tatăl la tine şi până la venirea ta la Tatăl apoi, unde Eu te-am aşteptat după ce M-am înălţat de lângă ucenici cu trupul Meu cel văzut de ei până atunci.

Am dat acum, şi Eu şi tu, să arătăm duhul smereniei sfinte în om, mamă, şi puterea lui cea pentru mântuirea omului şi pentru statul Meu în om, căci tu eşti pildă de om nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi n-au avut îngerii cei căzuţi ce să lucreze rău prin fiinţa ta, căci şi trupul şi duhul ţi-au fost fecioreşti, iar Eu am grăit acestea cu tine acum, în ziua ta de praznic sfânt între sfinţi, pentru mărturia ta, o, mama Mea. Amin.

— Da, Fiule, am voit eu acum să le spui Tu oamenilor cum l-ai văzut Tu pe satana ca fulgerul căzând din cer când omul s-a semeţit peste Tine după ce Tu l-ai aşezat în rai, unde el se bucura de slava Ta, de facerea Ta şi unde îngerii cei de lângă tronul Tău slujeau lui, aşa cum şi Tu îi slujeai, căci Tu erai iubirea cea de lângă om şi n-a avut el grijă să Te păstreze ca să nu se strice ceva din ea pentru el, aşa cum eu am avut în toată vremea mea pe pământ grijă de mine şi de Tine cu viaţa mea cea pentru Tine. Să-l prindă fiori pe cel ce se alege pentru Tine, că Tu eşti mare, iar omul este mic, o, Dumnezeule Fiu, şi nu e nimic omul fără Tine mereu, nici măcar mic nu mai este el când stă fără de Tine, fără să-l prindă fiori pentru cea mai mică lipsă a lui de lângă Tine şi a Ta de lângă el, aşa cum eu mi-am păstrat viaţa mea în grija aceasta, de n-a putut duhul cel rău să se bucure el de la mine pentru sacul său cel potrivnic omului şi Ţie, Doamne.

Le-am arătat eu acum duhul meu oamenilor şi Te-am ascultat aşa în ziua mea de praznic sfânt între sfinţi, căci Tu eşti Cuvântul de Care trebuie să asculte toţi şi toate între pământ şi cer, între cer şi pământ, o, Dumnezeule Fiu! Amin.

— O, câtă pocăinţă îi trebuie omului, mamă! Îl chemăm pe om la această masă, la această pomană, numai să vină omul, mamă, căci totul este în dar.

O, fii ai lui Dumnezeu, şi voi, fii ai oamenilor, să nu spuneţi că n-aţi făcut, că n-aţi greşit, căci omul cel întâi zidit s-a ascuns şi nu s-a pocăit şi nu s-a umilit, şi a pierdut toată bucuria sa. Căutaţi bucuria pocăinţei, că ea este aşa de dulce, aşa de dulce! Nu căutaţi bucuria semeţiei aşa cum toţi oamenii s-au învăţat să guste duhul acestei făţărnicii şi să nu-şi simtă moartea sufletelor lor prin acest venin ucigător de Dumnezeu în om! Ucenicul Meu Petru s-a crezut putincios când a spus că nu Mă va părăsi dacă toţi ceilalţi vor face aceasta, şi n-a trecut decât o clipă şi şi-a văzut neputinţa şi şi-a plâns-o cu mare pocăinţă, cu mare durere, chiar dacă el voia să-Mi facă bine, şi iată, cel care voieşte să facă binele nu poate, ci face răul pe care nu voieşte să-l facă, dar poate cel smerit, cel care are în el duhul pocăinţei lângă care nu poate semeţia, căci omul este căzut prin omul cel de la început, care s-a semeţit în rai.

Să luaţi, o, să luaţi de pe masa Mea cuvânt de povaţă pentru smerenia voastră înaintea Mea, pentru umilinţă în voi, fii ai oamenilor, că nu găsiţi pe nicăieri aşa dulce şi sfântă şi mare iubire şi multă înţelepciune a tainelor celor de sus!

Iar tu, o, popor de la izvorul Meu de cuvânt, pune înaintea oamenilor hrană cerească, fiindcă te-am aşezat ca să Mă împarţi şi de aceea îţi dau. Numai veghea cea pentru Dumnezeu să-ţi fie ţie bucuria, căci neveghea pentru aceasta este urmărită de satana ca să-l prindă pe om în nepăsare şi să-l culce la pământ, sfârtecând cămăşuţa lui cea de sus.

Omul trebuie să se facă om nou ca să fie el al lui Dumnezeu acum şi pe vecii. Îi trebuie iubire multă omului, iar unde ea nu poate atât cât să-l facă aprins şi sfânt pe om, acolo e bună frica de Dumnezeu, frica să nu-L piardă omul pe Dumnezeu, şi aceasta înseamnă smerenie şi veghea pentru smerenie, căci Eu, Domnul, am stat numai smerit înaintea Tatălui şi înaintea oamenilor, tăinuindu-Mi dumnezeirea, pentru ca să arăt smerenia Mea. Amin.

Îmi sfârşesc acum cuvântul cel pentru ziua de praznic a mamei Mele Fecioara când ea prin vârsta ei pruncească s-a dat lui Dumnezeu şi a rămas a lui Dumnezeu pe vecii. Pe veci de veci să fii al Meu, o, poporul Meu, căci cine nu are o aşa soartă, acela este om semeţ, prin care cad cei ce slujesc duhului lui, precum îngerii slujitori semeţiei omului în rai au căzut dinaintea Mea.

Să fie multă învăţătură şi mereu să fie în mijlocul tău duhul învăţăturii sfinte, poporul Meu, căci veghe mai mare ca aceasta nu poate să fie şi să-l ţină pe om în Duhul Meu, în casa îndurării, fiilor. O, învăţaţi, aşa cum Eu aştept de la cei credincioşi lucrare, învăţaţi duhul şi lucrarea apostoliei şi aşezarea în mare smerenie de duh pentru această lucrare, care-L ţine pe Domnul pe pământ cu oamenii, şi pe fiii lui Dumnezeu în sălaşul îndurării şi al mângâierii cea de sus, fiilor.

Pace ţie, popor de la izvor, împărţitor de cuvânt, împărţitor de Dumnezeu, căci Dumnezeu-Cuvântul Se face izvor şi râu de izvor în mijlocul tău! Amin, amin, amin.