Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul

Îmi mângâi pe pământ locul durerii Mele, pe cel durut pentru numele Meu pe pământ, pe cel peste care se strânge durere de peste tot, şi vin cu praznic sfânt şi grăiesc cuvânt de facere peste cei ce stau la făcut după chipul şi asemănarea Mea, şi grăiesc cuvânt de povaţă sfântă peste cei ce nu pot ca Dumnezeu şi ar da să poată şi nu pot din pricina neputinţei lor, căci om de om se deosebeşte, şi aceasta a adus în toate vremile dureri şi cruci de dus de cei cu cruci în spate, cruci mari şi mici, şi apoi îngrămădite ca povară de pe unul pe altul de cei ce nu-şi duc crucile, punându-le tot pe cei cu cruci purtate cu greu, căci omul cunoaşte puţin de tot taina veacului ce va să fie şi nu ştie că acolo se strâng toate câte face el în viaţa lui de om, ca să-l ia apoi acestea sau nu pe el în taina veciei, în sânul lui Dumnezeu, cel zidit de Dumnezeu pentru cei ce se fac pe pământ după chipul şi asemănarea Sa în ei.

M-a trimis Tatăl din cer pe pământ acum două mii de ani şi Mi-a pus prin înger numele Iisus Hristos şi M-am făcut atunci Fiul Omului şi i-am arătat omului cum să fie el fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ajungă el apoi la Tatăl lui, la Tatăl Meu, de unde Eu am venit pe pământ ca să-i trag pe toţi la Tatăl, iar dacă nu-i trag pe toţi e pentru că nu vrea omul să înveţe şi să cunoască el de la Mine calea spre Tatăl, de la Mine, Fiul Tatălui Savaot, Care S-a arătat oamenilor plin de har şi de adevăr şi plin de milă pentru cei ce rătăcesc fără Dumnezeu, fără stăpân peste ei şi peste viaţa lor, peste pacea lor, ca să aibă omul pace şi alin să aibă el, şi nu durere şi nu loviri să aibă.

Vă aşez înaintea cuvântului Meu în zi de praznic sfânt, pe voi, cei ce-Mi faceţi intrarea la poporul Meu cel de azi ca să-l învăţ pe el puterea cea pentru Dumnezeu între el şi Dumnezeu, căci scris este că se vor răci tot mai din plin la creştini credinţa, nădejdea şi dragostea în Domnul, căci omul e deprins, săracul, să creadă în el şi în om, şi tot aşa face şi cu nădejdea, şi tot aşa şi cu dragostea, şi Domnul este văduvit de acestea din partea omului, şi vine ziua când voi sta faţă în faţă cu tot omul şi-l voi întreba cu durere în glas de ce nu a avut acestea pentru Mine în el. Zadarnic caută cei ce vă privesc pe voi, tată, zadarnic zic ei că se iau după voi în cele ale lor, căci voi trăiţi pentru Mine şi tot aşa şi lucraţi, iar ei lucrează pentru ei şi ca ei, şi una este să facă ei Domnului şi alta este să-şi facă ale lor.

O, poporul Meu, îi mângâi în mijlocul tău pe cei peste care se strâng dureri de peste tot. Durerea din ei Mă împinge să fiu cuminte şi să vă las pe unii din voi aşa cum sunteţi şi să nu mai umblu la viaţa voastră s-o ajustez după aşteptările acestei vremi cereşti, dar durerea Mea pentru cei ce suferă pentru Mine şi nu pentru ei înaintea Mea şi a voastră Mă face să dau cuvânt de viaţă şi învăţătură mare şi multă, căci viaţa este mai mult decât omul, tată, şi omul nu se zbate în viaţa aceasta după legile vieţii ce va să fie, iar după legea lui nu poate să aducă el Mie viaţa lui, viaţa pregătită de el, căci nu aşa e lucrarea vieţii, măi fiilor.

O luaţi şi mâncaţi! Mâncaţi cu duhul, fiilor! Acesta este Duhul Meu, Care Se frânge în Mine pentru voi spre iertarea păcatelor voastre, căci Duhul Meu durut vă învaţă şi vă dezvaţă, fiilor, vă învaţă să fiţi fiii lui Dumnezeu şi vă dezvaţă să fiţi fiii vrăjmaşului lui Dumnezeu, care caută mereu la creştin să-l dezbrace de hăinuţă şi să-l lase gol şi să se ascundă de Dumnezeu apoi cel gol. Tot ce nu seamănă cu Dumnezeu în voi dă să vă învinuiască pe voi că nu sunteţi fii ai lui Dumnezeu, căci fiii lui Dumnezeu seamănă cu Dumnezeu pe pământ, nu cu omul, nu cu diavolul, tată. Lipsa lui Dumnezeu din om îl face urât pe om, îl ţine gol, fără hăinuţă, şi îl face hrană pentru diavol cu cele din el şi din afara lui, căci cine ascultă de diavol ascultă de păcat, şi aceasta înseamnă duh de femeie, duh care nu se ruşinează, nu se sfieşte, căci cine n-are dragoste de Dumnezeu nu are nici frică de Dumnezeu, frica cea binefăcătoare de mântuire şi de Dumnezeu în om.

V-am povăţuit cu milă pe toţi cei care aţi luat şi luaţi peste voi cuvântul Meu. Grăiesc cuvânt lângă izvorul acesta de cuvânt şi povăţuiesc cu el peste tot şi spun: preţuiţi-i pe cei binecuvântaţi aparte pentru voi, ca să intraţi sub lucrarea binecuvântării, măi fiilor! Proorocul Ilie plângea la Mine pentru Israel, pentru rătăcirea lui Israel de la faptele vieţii şi suferea înaintea Mea cu duhul acest prooroc şi nu putea mai mult pentru Israel, şi Mă cerea în ajutor pentru durerea lui de la popor, chiar dacă era în el puterea Mea prin râvna lui cea pentru Mine în el, putere cu care a coborât foc din cer peste cei iscoditori asupra vieţii lui, căci râvna lui de Mine biruia în el mila de omul duşman Mie, dar a coborât el mila cerului peste cei curaţi cu inima înaintea sa, căci inima curată se face biruitoare pentru om şi atrage binecuvântare peste el.

E zi de prăznuire pentru sfânt mare, măi fiilor. Mare a fost acest prooroc înaintea Mea şi a oamenilor, şi a purtat, lucrătoare în el cu putere, credinţa, nădejdea şi dragostea în Domnul. Iată, se sting acestea şi în creştini, că e vreme rece şi se stinge omul la inimă pentru Dumnezeu şi pentru conştiinţă, iar când îl ajunge apăsarea conştiinţei nu se umileşte, ba chiar se înrăieşte omul până la Dumnezeu.

Era Israel încercat pe calea dinspre Egipt spre Canaan, era încercat de ridicări şi de căderi pe cale, căci se răzvrătea adesea, şi a revărsat el dispreţ asupra mai-marilor lui, iar Eu l-am făcut să rătăcească în pământ neumblat, unde nu era nici o cărare, dar tot atunci pe cel sărman l-am ajutat, l-am înmulţuit cât o turmă, şi i-am veselit aşa pe drepţii Mei şi şi-a astupat fărădelegea gura sa, iar cine este înţelept pricepe aceasta şi toată mila Domnului, precum este scris.

Eu voiesc să vă învăţ pe voi să fiţi credincioşi şi să învăţaţi taina nădejdii sfinte şi puterea dragostei în Domnul, dar nu omeneşte să căutaţi să cunoaşteţi voi lucrarea acestor virtuţi sfinte, şi voiesc apoi să vă dezvăţ de mintea voastră, care vă duce mereu de pe calea adevărului a toate, măi fiilor. Dau să am grijă să-Mi fac datoria faţă de tot sufletul care a luat şi care ia din gura Mea învăţătura cuvântului Meu din zilele acestea. Fiţi înţelepţi ca şerpii, care îşi ocrotesc gândirea şi viaţa şi taina vieţii, aşa cum ştie firea lor cea plină de pildă pentru om. Nu aruncaţi dispreţ asupra celor binecuvântaţi aparte pentru voi înaintea Mea şi a voastră, că iar vă spun că Israel a aruncat cu dispreţ în căpeteniile lui, iar Eu l-am făcut pe el să rătăcească în pământ neumblat, unde nu era nici o cărare, măi fiilor. Cei ce aţi făcut aceasta şi cei ce daţi să faceţi aceasta, aveţi grijă ce faceţi şi uitaţi-vă la durerea celor ce au făcut aşa, căci au aruncat dispreţ asupra celor ce veghează peste poporul Meu din partea Mea, şi iată-i, rătăcesc fără nici o cărare.

E mare în cuvânt proorocul Ilie în ziua sa de slavă cu Mine, căci slava Mea sunt sfinţii Mei în cer şi pe pământ. Râvna lui pentru Mine şi pentru voi stă acum cu voi la masă de cuvânt în ziua sa de sobor între sfinţi, fiilor. Amin.

— O, Doamne, o, Doamne al lui Israel cel credincios din toate vremile, eu sunt mânat de duhul râvnei cereşti şi voiesc să-l învăţ pe poporul Tău de azi lucrarea mâinilor curate şi neamestecate cu sânge de prooroc, căci cine mâhneşte un duh de prooroc şi nu-şi trezeşte apoi conştiinţa, unul ca acela să se aplece şi să stea la învăţat dacă voieşte viaţa. Fiecare are de vegheat mult pentru conştiinţă, ca nu cumva să moară altcineva pentru greşeala sa, căci omul este slab şi crede în om şi se ia după omul slab, iar pe cel mare cu duhul îl dispreţuieşte şi nu trage cu el, şi aşa a păţit Moise de la poporul Israel, poporul care a revărsat dispreţ asupra mai-marilor lui şi a pierdut apoi calea.

O, popor al învăţăturii Domnului Iisus Hristos în vremea Sa cu tine, te învăţ cu râvnă mistuitoare: fereşte-te înăuntrul tău şi în afara ta, fereşte-te de duhul de femeie. Ia seama că duhul de femeie se munceşte şi în femeie şi în bărbat şi are apucături necreştineşti, ba chiar neomeneşti, iar Domnul a suferit adesea mult şi greu de la acest duh chinuitor de om şi s-au pierdut prin el dintre cei ce au venit la Domnul, la masa Lui cu acest popor, şi n-a stat la învăţat şi la subţiat creştinul care a venit ca el şi a rămas tot ca el, ba mai răi s-au făcut unii, căci şi-au strâns în ei pretenţii, nemulţumiri, cârtiri, nesupunere sub căpeteniile cele din partea Domnului peste popor. Şi-a luat câte unul dreptul să fie nemulţumit de mila Domnului şi a iubit să-L aplece pe Domnul după el ca să-L poată primi pe Domnul şi ca să nu se pornească cu dispreţ asupra Domnului, căci minte nu are cel ce face aşa, şi are altceva în loc de minte, fiindcă cine se crede că are minte pentru el, acela şi-o pierde pic cu pic şi pe cea pe care bruma o mai are.

Duhul de femeie chinuie sufletele în jur, tulbură şi sare în sus ca să-şi caute placul, strică pacea în jur şi nu se mulţumeşte cu atât şi strică duhul, strică văzduhul şi vin şi pătrund diavolii şi ciugule din duhul şi din vorbele duhului unei astfel de inimi. Şi-a povăţuit Domnul poporul să pună pentru păsărelele cerului firimiturile care rămân pe masa lui pe loc pus pentru ele, ca să se roage la Domnul păsărelele cerului pentru omul care le dă hrană, căci ridică pasărea căpşorul spre Domnul ca să vadă Domnul de unde mănâncă ea şi ca să răsplătească Domnul pe binefăcătorul vieţii ei. Iată, tot aşa fac şi păsările duhului rău şi ciugule tot ce cade din gura omului cârtitor, nemulţumit, nemulţumitor, nesupus, semeţ prin toate câte face şi spune, plin de mintea lui şi dând în lături din ea duhul lui urât şi smintitor, om care se duce şi se deşartă cu nemulţumirea lui la alt om, pomenind în părţi numele celui ce nu-i joacă în plac şi învinuind până la Domnul pe cel care aude cu urechea înşiruiri de vorbe asupra celui ce se atinge de cele neplăcute din el. O, cine-şi strânge nemulţumiri şi se duce şi le deşartă peste altul între cei ce sunt ai Domnului, vă spun eu cum vine aceasta, că este ca şi cum îţi vine să ieşi cu udul sau cu dosul şi îţi ridici poala hainei şi te dezgoleşti şi murdăreşti cu cele din tine lăsate peste capul aproapelui tău.

O, Doamne mare, duhul de femeie s-a înfăţişat mereu înaintea Ta şi a unşilor Tăi în toate vremile şi a luptat cu neruşinare, şi eu Te rog în ziua mea de pomenire între sfinţi să cobori învăţătură cu deamănuntul peste duhul poporului Tău, care trebuie să se deosebească mereu şi cu totul de tot trupul de pe pământ, de toţi oamenii care nu ştiu ce fac pe pământ. O, dă-le lor, Doamne, povaţă şi pune hotar necunoştinţei pentru cele de sus, ca să poată tot fiul poporului Tău să-şi deschidă inima şi nu mintea, şi aşa să stea el înaintea Ta, şi să stea la învăţat şi să priceapă cuvântul învăţăturii Tale şi adâncimea lui. E zi de lucru pentru întoarcerea inimii creştinilor spre Tine, a fiilor către părinţi şi către sfinţii Tăi, de care Tu Te-ai spjinit în vreme, că e vremea să ia foc pământul de la prostia omului căzut în mintea sa, căzut în cap, Doamne, că iată câtă stricăciune dă el să aşeze pe pământ! Aşteaptă sfinţii să ai un popor mare şi sfânt pe pământ ca sfinţii din cer, ca îngerii, Doamne, că a venit vremea să ai şi să poţi prin cei cuminţi cu inima şi cu iubirea, că toată lumea s-a stricat la cap. Mă doare de Tine şi aş striga ca un nebun în lung şi în lat la tot omul care dă să înnebunească prin mintea sa, dându-se spre pierzare om pe om, dar strigă Tu, ca un Dumnezeu tare cum eşti, şi nu lăsa nebunia omului să mai poată pe pământ, că al Tău este pământul, nu al omului, şi al Tău este tot dreptul, că eşti Făcătorul a toate şi eşti Stăpânul, Doamne. O, slavă Ţie prin râvna mea cea pentru Tine! Eu numai cu Tine am tras să fiu şi nu cu omul, căci omul este duşmanul lui Dumnezeu. O, slavă Ţie, Bunule şi răbdătorule Stăpân! A Ta fie slava, iar a celor necredincioşi ruşinea, ca să-i ruşineze pe ei pe vecii, iar slava Ta să cuprindă toată firea şi să iasă din ea pământ nou spre odihna Ta, după truda ta cea de şapte mii de ani lucrare, în urma stricăciunii pe care omul Ţi-a făcut-o! Binecuvântat să fie poporul Tău cel credincios azi, iar Tu învaţă-l mereu ce este binecuvântarea Ta pe creştetul lui! O, învaţă-l, Doamne, căci Tu eşti Învăţătorul. Amin.

— Amin, amin zic Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă revărs peste tine, poporul Meu în ziua aceasta cu învăţătura Mea spre folosul Meu cu tine, tată. Îmi slobozesc glasul peste tine şi te învăţ, că fără învăţătura Mea poţi pieri, fiule. Aşează-ţi acum firea şi primirea, că vin să te învăţ şi vin să te dezvăţ; să te învăţ multe şi să te dezvăţ de multe, că multe ai de învăţat şi mereu ai, că vremea este rece şi nu are în ea pe Dumnezeu.

O, poporul Meu, deschide-ţi inima, fiule! Vine Domnul să-ţi dea minte din cer. Primeşte peste tine pe cei binecuvântaţi pentru tine, ca să intri sub lucrarea binecuvântării, tată. Poporul Israel cel de demult a aruncat dispreţ asupra căpeteniilor lui şi a rătăcit el apoi fără de cale şi a pierit. Ai grijă, tată, să te fereşti de acest păcat, ca să te pot Eu purta de mânuţă şi să nu cazi de pe punte, fiule. O, ai grijă, fii înţelept cu Mine şi nu singur, tată. Eu, Domnul, te rog pe tine, ai grijă de viaţa ta, ai grijă să Mă laşi pe Mine să-ţi dau viaţă, căci viaţa este lumina oamenilor, nu este altceva viaţa.

Te binecuvintez acum pentru duhul învăţăturii Mele de azi peste tine, poporul Meu. Vreau, tată, să te culeg rod dulce. Fii copil ascultător, măi fiule, şi ajută-Mi culesul şi rodul ca să nu se piardă, ca să nu se usuce, căci Eu Îmi adăp cu multul ogorul şi aştept din el mult şi mare rod, mult, mult, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Am binecuvântat cu sobor de sfinţi şi de prooroci masa ta de azi cu Mine, hrana cea pentru trup şi hrana cea pentru duh la masa ta de azi cu Mine, Israele de azi, fiu al lui Avraam în neamul român, căci seminţia cea după făgăduinţă a lui Avraam este poporul cel credincios ca Avraam în toate vremile, este omul în care Eu, Domnul, am găsit şi găsesc credinţă neclătinată şi nădejde la fel, prin dragostea de Dumnezeu zidite acestea în om, dar fii înţelept, fiule crescut de sus cu cuvântul Meu de peste tine în vremea aceasta, fii atent, tată, că fără dragostea de Dumnezeu nu este nimic omul, nici măcar cel care crede şi nădăjduieşte în Dumnezeu, că nu e om să nu creadă în Dumnezeu şi să nu nădăjduiască în El şi să nu aştepte de la El, nu e nici între cei care zic că nu este Dumnezeu şi că pot ei să facă ce vor ei pe pământ, că şi aceia tot de la Dumnezeu au sufletul dat lor, dar iată, fără dragoste de Dumnezeu nu au preţ în ei credinţa şi nădejdea nici în cei în care sunt acestea mai mult, nici în cei în care nu-şi pun prea mult mintea la lucru pentru Dumnezeu.

Vin, poporul Meu, şi te învăţ să ştii ce să faci cu mintea, şi vin să te dezvăţ să te iei după mintea ta. Vin să te deprind cu dragostea cea de sus pentru Mine în tine, că dacă dai să iei de pe pământ, de jos să iei dragoste în tine pentru Mine, păţeşti şi tu ca lumea cea lăudăroasă, care se bizuie pe dragostea de aproapele şi care-l duce pe om spre om şi atât, şi apoi spre diavol, căci totul este numai făţărnicie şi iubire de sine şi părere de sine, amestecate în dragostea dintre om şi om, căci dragostea nu poate fi o boală a omului, fiindcă ea este virtute sfântă, cale de sus pentru viaţa omului, pentru ca să-L iubească omul pe Dumnezeu pe pământ, şi toate în numele dragostei de Dumnezeu să le aşeze el pe calea lui cu Mine.

O, ai grjă să înveţi bine de ce eşti şi de ce stai tu cu Mine şi nu cu lumea, fiule. Nimic altceva să nu cauţi decât dragostea de Dumnezeu, şi să nu-ţi fie ea învinuită de diavol între tine şi Mine, căci pentru aceasta nu e de dormit nici o clipă şi nici un pic din clipă, fiindcă această făclie se stinge numaidecât când ai da să uiţi o clipă de măreţia ei, de viaţa şi de adevărul ei în tine, fiule al lui Avraam cel credincios, dar voiesc să-i arăţi acestui părinte şi cerului tot să-i arăţi fapta cea de sus în tine a credinţei tale, că dacă lui Dumnezeu nu-I arăţi şi sfinţilor Săi, cum ai putea să-i poţi omului arăta lucrarea aceasta a ta înaintea lui Dumnezeu? Dragostea trebuie să nu cunoască făţărnicia în lucrarea ei, ci numai adevărul. Şcoala aceasta la care tu înveţi din cer cartea vieţii, nu se găseşte pe pământ sau la om aşa şcoală de învăţătură, şi am spus acestui popor, i-am spus de mult că nici cel mai mare împărat nu a avut şi nu poate avea o cinste mai mare ca aceasta, să stea omul la masă de cuvânt cu Dumnezeu pe pământ, să stea la facere după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în mâna lui Dumnezeu, şi nu este om mai deştept între oameni ca şi cel ce stă înaintea Domnului ca să-i dea Domnul de la El pentru mintea lui, pentru puterea lui cea de la Dumnezeu, şi de care diavolul şi antichrist dă să se atingă cel mai tare în vremea aceasta şi să slăbească în om credinţa, nădejdea şi dragostea pentru acestea în el şi să-l dezbrace pe om de hăinuţa aceasta şi să-l lase gol, iar cel gol este cel ce se ascunde de Dumnezeu apoi, căci aşa păţesc cei ce nu seamănă cu Dumnezeu, neavând ei grijă să se păstreze fii ai lui Dumnezeu pe pământ.

Dau să-l dezvăţ pe om de mintea lui, care stă împotriva lui Dumnezeu în el. Duhul de femeie l-a depărtat mereu de Dumnezeu pe om şi s-a făcut chin în el acest duh străin de Dumnezeu şi a chinuit pe mulţi oameni mari pe pământ, aşa cum a păţit Adam, Irod şi mulţi ca ei până azi. Cobor învăţătură cu de-amănuntul peste tine în ziua aceasta de facere, poporul Meu de peste tot, căci tu trebuie să te deosebeşti de toţi oamenii de pe pământ, fiule, că tu eşti poporul Meu şi am grijă Eu de tine şi duhovniceşte şi în cele ce trebuie să ai tu pe pământ pe calea Mea cu tine, iar tu trebuie să păstrezi în mijlocul tău grija Mea de tine prin ascultarea de cuvântul Meu şi prin statornicia ta în credinţă cu nădejde în ea, prin dragostea ta de Dumnezeu.

O, ce face dragostea de Dumnezeu în om? Ea lucrează din om pentru Dumnezeu şi se face mare numai lucrând. Când ea lucrează încet şi nu-şi arată pe deplin faţa ei în om, îl poate paşte pe om nepăsarea de Dumnezeu şi de suflet, răcirea dragostei şi pedeapsa pentru aceasta apoi, căci despărţirea de Dumnezeu îl costă greu pe om şi nu poate spune omul oricum că este el al lui Dumnezeu pe pământ. Numele Meu şi viaţa Mea cu omul sunt pomenite acestea de om mereu, că i s-a dat lui mintea şi gura să creadă aşa, dar dragostea lui de Mine nu poate el s-o pomenească decât dacă are ea pe deplin faţă şi viaţă în el înaintea Mea, că nu poate omul rece de Dumnezeu să spună că are dragoste de Dumnezeu.

E rece de Dumnezeu omul, e rece şi străin de iubire de Dumnezeu. Ia şi învaţă bine tâlcul cuvântului Meu dintre Mine şi tine, măi poporul Meu, şi aşează-ţi prin el tot mai strălucit dragostea ta de Mine, ca să curgă această împlinire apoi peste pământ, tată, şi râu de dragoste de sus să curgă din inima şi din fapta ta, că am nevoie de izvoare din care să se înnoiască pământul şi lumea, fiule. Aşteaptă la hotar slava venirii Mele să se reverse de şapte ori mai mult ca strălucirea soarelui peste pământ, şi cu tine am de descuiat aceste izvoare, cu tine, cel atât de povăţuit de Mine la şcoala aceasta, la învăţătura Mea de peste tine, măi poporul Meu de azi. Ne privesc sfinţii, tată, şi ascultă învăţătura Mea de peste tine minunându-se ei de această minune dintre Mine şi tine. Să-ţi tresalte şi ţie dragostea şi să se înalţe ea spre Mine ca s-o trimit apoi pe pământ precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi ca să vindecăm omul de necredinţă, de necunoştinţă şi să-i dăm vedere şi să vadă apoi omul pe Dumnezeu cu tine pe pământ şi să-L mărturisească, căci cu credinţa se crede, iar cu cuvântul se mărturiseşte, precum este scris.

O, n-are omul cunoştinţă, nu ştie rostul venirii lui pe pământ şi al vieţii lui. Stă ca în închisoare sufletul în trupul omului şi face voia trupului, căci trupul îl robeşte la voia lui, şi trupul nu este tatăl lui, căci tatăl sufletului este Dumnezeu, şi devine sufletul rob trupului când omul primeşte prin naştere din om suflet de la Dumnezeu în trupul său. Îi este dor lui Dumnezeu de om după ce l-a pierdut pe omul pe care l-a făcut la început din pământ şi i-a dat suflet viu după ce l-a făcut, şi de atunci Dumnezeu îi dă suflet la tot trupul pe care-l naşte omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de omul pe care L-a pierdut făcându-se el rob păcatului, căci sufletul cel de la Dumnezeu în el pus stă rob trupului păcatului său.

Vreau să-l învăţ pe om să-şi facă din trupul său palat ceresc pentru suflet, palat lui Dumnezeu pe pământ, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Cel ce se face sfânt cu trupul, acela îşi răscumpără pentru vecii şi sufletul şi trupul care i-a găzduit sufletul. Este scris în Scripturi despre răscumpărarea trupurilor şi este înviere această taină. Voiesc să-şi omoare omul în el păcatul, căci sufletul dat de Mine lui stă ca în temniţă în trupul lui cel păcătos, iar cel ce-şi câştigă de la Mine sufletul şi îl robeşte trupului său, acela îşi pierde sufletul, că nu-şi va mai răscumpăra trupul lui cel păcătos, dar cel ce-şi pierde sufletul său pentru Mine, pentru fiinţa Mea în el pe pământ, nemaislujind cu el trupului păcatului său, acela îşi câştigă sufletul său, şi cu el îşi răscumpără trupul său, pe care l-a făcut palat sfânt sufletului său, lui Dumnezeu, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Taina sufletului este mare, iar trupul care nu foloseşte sufletului nu foloseşte la nimic, căci trupul nu dă viaţă aşa cum dă sufletul, căci harul lui Dumnezeu îi dă să aibă, iar altfel nu poate omul să aibă.

Voiesc să grăiesc cu duhul tău, nu cu trupul tău, omule. Când grăiesc cu trupul tău te doare trupul, te doare tare, tată. Dacă numai urechea trupului tău Mă aude acum, tu Mă vei goni fără să iei în seamă glasul Meu de peste tine, dar dacă vei deschide auzul duhului tău, duhul este cel ce dă viaţă, şi îţi va da de la Mine. O, sufletul tău este întemniţatul cel din trupul tău. Eşti temniţa sufletului tău cel de la Dumnezeu. Aceasta este trupul tău. Te povăţuiesc să te faci casă lui Dumnezeu şi s-o împodobeşti după legea sufletului pentru Stăpânul sufletului tău, că nu eşti tu stăpânul, ci temnicerul eşti tu. Vin să-ţi grăiesc pentru că Eu sunt Tatăl sufletului tău şi Mă doare de cel ce este al Meu când stă sub povară, Mă doare aşa cum te doare pe tine de un fiu al tău când cade sub robie la stăpân crud cu el şi îl plângi pe fiul tău robit. O, fă-ţi trupul cer pentru suflet, omule, căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar omul este aşternutul Meu pe pământ. Pregăteşte-te palat Mie, că pentru asta l-am zidit Eu pe om şi trebuie să-ţi amintesc aceasta. Amin.

Mă revărs în mijlocul tău cu râu de viaţă din cer peste om, poporul Meu. Ai grijă de locul Meu de lângă tine şi de locul tău de lângă Mine, tată. Vreau să te văd că înţelegi ce-ţi spun, că nu este uşor să înţelegi dacă dai singur să înţelegi. Mai bine este să întrebi şi să primeşti cum să pricepi, numai să-ţi placă aplecarea, tată, căci altfel te clatini prin însăşi mintea ta. Eu nu Mă supăr pe tine când greşeşti greşeală mare sau mică, nu, tată, nu Mă supăr pe tine, dar te ajut să-ţi ştergi greşeala prin părere de rău şi prin iubirea ta de Mine cu toată inima ta. Mă supăr însă pe tine dacă Mă părăseşti, dacă dai la spate pe Dumnezeu şi calea Sa de azi pe pământ prin acest cuvânt de Duh Sfânt, prin care Eu însămânţez în om pe pământ împărăţia Mea. Mă supăr pe tine dacă Mă părăseşti după ce greşeşti, iar altfel nu, numai să stai tu cu inima curată înaintea Mea, nu cum a făcut cu Mine în rai Adam, de s-a jucat de-a ascunsul cu Mine, de M-a făcut să Mă supăr pe el, să Mă tem de el dacă M-a părăsit atât de mult atunci. Duhul de femeie e duh ucigător de om şi-l urmăreşte peste tot pe om, iar omul trebuie să fie înţelept de la Mine împotriva acestui duh ucigaş, căci unii au lăsat femeie pentru numele Meu, şi tot de duh de femeie au dat pe lângă ei şi pe calea lor, căci omul este încercat pe pământ. Te învăţ, poporul Meu, cu de-amănuntul, ca să ai cunoştinţă de la Mine, tată, şi ca să ia omul de pe masa Mea cu tine învăţătura Mea.

Când daţi, fiilor, să ascultaţi nemulţumirile celor ce cârtesc în poporul Meu, aveţi tot atâta păcat ca şi ei, şi le daţi prilej să facă păcatul acesta şi să rostească ei fără teamă cuvinte peste ei, iar voi sunteţi atunci martori şi le daţi prilej să cadă în păcat şi în plata păcatului prin înseşi cuvintele rostite de ei, căci toate sunt scrise, şi ce puţin cred unii aceasta ce spun Eu, dar vor crede când vor vedea ei ce şi-au agonisit.

O, nu vrea creştinul să sufere nimic pe drumul lui cu Mine, dară să mai moară el pentru numele Meu pe calea Mea cu el, pe calea lui cu Mine! Greu Îmi este de la unii ca aceştia, de la atât de puţina lor dragoste pentru curăţirea păcatelor lor. Omul vine în lume ca prin lupta cea din vremea vieţii trupului său să dobândească viaţa cea fără de sfârşit, dar lupta lui este mică în această vale şi nu are dor de viaţa cea veşnică omul şi nu se pregăteşte pentru ea în viaţa aceasta de pe pământ. Eu învăţ omul cu durere, fiilor, căci el nu are înţelepciune pentru viaţa lui cea de veci. Dacă un om ia în mintea sa gândirea la Mine, Domnul, acela se umple de duh şi de Dumnezeu şi nu se mai mâhneşte şi nu se mai răzvrăteşte şi nu se mai nemulţumeşte de nimic pe pământ, căci este plin de Dumnezeu şi de pacea Sa şi este bogat în acestea. Dar iată, grăiesc şi în alt fel: dacă un bărbat ia în mintea sa gândirea la o femeie, sau dacă o femeie ia în mintea sa gândirea la un bărbat, o aşa inimă se umple de duh de femeie, duh tulburător în trup, de duh de nemulţumire, de răzvrătire, de cârtire, de semeţie ori de câte ori nu-i cade ceva pe plac sau nu-i ajunge ce este sau ce are, şi aceasta este deosebirea în om între Duhul lui Dumnezeu şi duhul de om. Când o femeie este însărcinată, îşi duce cu greutate sarcina în pântecele ei şi se osteneşte mult s-o ducă şi este sub sarcină cu trupul şi cu sufletul şi cu duhul ei. Când un om se lasă cu sarcina sa pe alt om, îl însărcinează pe acela cu sarcină, şi duce acela peste sarcina firii lui pe picioarele lui, duce şi sarcina celui ce se lasă peste el cu sarcina sa. O, e păcat să se însărcineze unii pe alţii cu sarcină cei ce cunosc pe Dumnezeu pe pământ, şi e bine să-şi aibă fiecare picioarele lui, să stea fiecare pe picioarele lui, cu mare grijă să nu însărcineze pe cineva cu sarcinile lui, că nu aceasta înseamnă Evanghelia care învaţă să-şi poarte unii altora sarcinile pe cale, o, nu, tată, nu aşa. Nu păcatele, nu nemulţumirile sau apucăturile rele, nu răutatea, ci nevoile să şi le poarte frăţeşte, pentru dragoste sfântă între ei cei ce sunt ai Mei. O, cu ce sunt Eu omului dator de este el atât de nemulţumit pe calea lui?

O, spălaţi-vă, fiilor, ori de câte ori vi se murdăreşte inimioara de răutate sau de răzvrătire din pizma diavolului ori de câte ori faceţi diavolului loc în voi cu urâţenia lui, căci Scripturile vă învaţă să nu daţi loc diavolului. Vă faceţi rău unul altuia dacă aduceţi pe fratele vostru la păcat ca şi al vostru, că iată ce munte greu cade peste om de la vorbirea omenească, de care unora vă este dată limba cea dinăuntru şi apoi cea din gura voastră, tată. Ar fi să lucrezi altfel, măi fiule care-ţi iei dreptul să te răzvrăteşti şi să fii nemulţumit, că nu este frumos să ridici pretenţii aparte, măi tată, şi să ai lucrare aparte. Adu-ţi aminte de vorba care spune: „Ce ţie nu-ţi faci, nu fă nimănui“, şi caută să-ţi fie conştiinţa curată faţă de orice altă conştiinţă, că e o mare datorie ceea ce-ţi spun. O, nu te du spre fratele tău cu duh împrăştiat ca să-l împrăştii şi pe el. Nu te du cu iscodiri, că-l cazi şi pe el, că poate să facă apoi şi el aşa, şi e grea sarcina strânsă prin duhul iscodirii. O, nu da să loveşti în cel ce-ţi îngrijeşte viaţa şi sufletul şi să-l urăşti pe cel ce te poartă spre Mine, că Eu te-am primit la Mine când ai bătut să-ţi deschid şi te-am învăţat să urmezi după Dumnezeu nedispreţuind pe aproapele tău prin aceasta, ci să cauţi să intri cu toată fiinţa ta sub cei binecuvântaţi de Mine aparte pentru cei ce bat ca să deschid lor prin cei binecuvântaţi mai mult decât tine, iar tu să nu le treci înainte, că e păcat, e duh de diavol aceasta.

Vorbirile seci când se ivesc, aprind omul unul spre altul cu vorbiri vrute şi nevrute, fiilor, căci tot ceea ce nu este din Dumnezeu se înmulţeşte ca păduchii pe capul omului şi vă conduce spre rău şi vă face să vă mănânce pielea, tată, şi să vă scărpinaţi apoi. Să se ducă această învăţătură peste tot pe unde am Eu pe pământ fii ai acestui cuvânt de învăţătură acum! Amin.

O, fiilor, petrecerea dintre voi să fie cerească şi nu omenească şi nu pământească, măi fiilor, ca nu cumva să vă scrie diavolul că petreceţi unii lângă alţii pământeşte şi nu cereşte pe pământ. Strângeţi-vă mănunchi lângă cei mai duhovniceşti dintre voi şi ascultaţi aşa voi, cei care nu aveţi în fire grăire cu folos de mântuire şi de Dumnezeu, că va întreba Domnul pe tot omul de tot cuvântul ieşit din gura sa. Dacă eşti tulburat şi cu faţa căzută de tulburare şi dacă te vede aşa aproapele tău, îi dai de lucru minţii lui şi faci păcat şi tu şi el cu cele dinăuntrul tău tulburate şi tulburătoare, fiule neîmplinit în iubire de Dumnezeu, şi iarăşi, dacă eşti zburdalnic, prea vesel şi fără greutate de sfinţenie în fiinţa ta, îi dai de lucru minţii celui slab ca şi tine şi sărăcuţ de cer, şi se strică mai mult statura celui fără de statură mare la Dumnezeu, şi iată, întrebaţi-Mă cum e bine să fiţi înăuntrul vostru ca să se reverse apoi din voi cele bune din voi spre folosul şi nu spre clătinarea Duhului, Care Se cere Unul în toţi ai bisericii Mele. Amin.

După cele ce văd în voi şi între voi din loc în loc, Eu aşa vă grăiesc în ziua aceasta de facere, ca să vă întoarceţi inimile către părinţi şi către cei binecuvântaţi pentru voi, fiilor, că dacă v-aş spune toate acestea prin cei prin care vin la voi, poate că nu le luaţi în seamă ca de la Mine, şi iată, vi le spun Eu. Când văd că de la ei vă este uneori greu să primiţi, şi, din contra, vă răcoriţi inimile unii altora prin cârtire pentru nemulţumirea din voi, când văd aşa, vin şi încerc să vă povăţuiesc Eu pe voi şi mai ales pe cei între voi îndărătnici, care aţi crescut mult şi sunteţi iscoditori, neastâmpăraţi, mari sfătuitori chiar şi peste cei puşi de Mine în faţa rândurilor pentru ordine peste voi şi peste toate locurile Mele cu voi şi toate lucrurile care sunt şi se fac, şi iată, aveţi ale voastre lucrări de lucrat pe margine, tată, şi nu este câştig vouă, ci este pagubă multă, căci diavolul dă să crească mare în voi această lucrare de sine, şi Eu Mă tem pentru voi să nu se întoarcă spre voi vârful vărguţei cu care Mă atinge diavolul peste faţă pe Mine pentru voi, cei ce aţi crescut mari în voi şi nu în Mine şi aţi crescut urât, fiilor, căci voi n-aţi învăţat să vă uitaţi în sus, ci numai în jos, tată, iar în acest fel nu cei ce caută în sus ameţesc, ci acei ce se uită în jos cu dispreţ la greşalele altuia şi care greşeşte şi el ca un om spre încercarea iubirii şi a credinţei celor ce vin să-L iubească pe Dumnezeu. Nu vă supăraţi, Eu trebuie să vă grăiesc şi să vă învăţ când văd că răul intră în voi, unde Eu intru trup şi sânge pentru iertarea păcatelor voastre ca să vă spăl de ele pentru ziua când ne vom întâlni, dacă nu vă veţi înmulţi greşalele, că iată, voi ţineţi cheia la voi şi daţi drumul răului în voi, iar când dau Eu să umblu să văd stricăciunile la care vă trage duhul rău, nu-Mi daţi voie în casă, tată, şi vă ferecaţi pe dinăuntru, simţindu-vă stăpâni pe voi înşivă, şi nu e bine să lucraţi aşa, fiilor.

Iată ce umilit grăiesc Eu cu voi faţă de cum grăiţi voi când sunteţi nemulţumiţi şi când sunteţi întrebaţi de starea voastră, fiilor! Mă doare când răspundeţi în răspăr celor ce vă poartă spre Mine şi Mă roagă ei să vă păzesc de vărguţă când voi cereţi aceasta prin ceea ce faceţi cu îndărătnicia din voi, cu mintea voastră, tată. Voiesc să vă învăţ să luaţi minte din cer şi voiesc să vă dezvăţ de mintea voastră, care vă duce spre rău, măi fiilor. Uitaţi-vă la cei ce s-au luat numai după mintea lor cea iscoditoare şi care vede numai ca omul, şi siliţi-vă să vă deprindeţi cu duhul învăţăturii cea de sus şi a faptelor ei apoi peste voi şi faceţi-vă cu ele coroniţă pentru învăţătură, ca la şcoală, fiilor, când cei silitori primesc coroniţă, că iată, rămân repetenţi cei de care nu se prinde învăţătura şi meritele ei, şi mai bine le era acestora să-şi recunoască greşalele lor, slăbiciunile lor, decât să caute să-şi acopere greşalele lor cu greşalele altora sau să spună că nu e bună şcoala, dar dacă umilinţă nu au avut ca să semene ei cu Mine, şi-au acoperit ei ruşinea lor cum i-a dus mintea lor, şi iată, nu este adevărată zicala cea răutăcioasă a lumii care zice despre locul Meu cu voi că cine intră aici cu Mine nu mai iese, că bine ar fi fost să vină şi să nu mai iasă iarăşi de la Mine cel ce vine după Mine, cel ce a stat cu Mine la masa aceasta şi s-a dus iar de unde a venit când a venit să fie şi el fiul Meu, dar locul se umple la loc şi nu este a Mea ruşinea, şi Eu învăţ acum prin izvorul învăţăturii Mele pe cel de curând venit după Mine aici, unde-Mi hrănesc Eu cu Duhul Meu fii lângă izvor, căci i-am deschis să intre el după ce el M-a dorit lăsând în urmă lumea, mamă şi tată, frate şi rude, prieteni şi pe sine însuşi ca să se dea Mie acum şi pe vecii.

Tu, fiule care ai iubirea Mea în inimioară, ai rămas din tot ce ai fost şi ai avut, ai rămas cu ea şi ai venit cu ea la Mine. Ascultă ce te învăţ acum Eu, Domnul. Te învăţ să iubeşti să fii copil, de acum şi până în vecii, că mare fericire îi aşteaptă pe cei ce aşa stau în braţul Meu cu fii. Oriunde va fi să te porţi sau să treci şi să vii, în orice clipă fereşte-te dinăuntrul tău şi din afara ta, fereşte-te de duhul de femeie, care se iveşte în calea celor credincioşi ca să sufle nemulţumiri, cârtiri, semeţie, cuvânt mult şi vătămător de Duhul lui Dumnezeu între fraţi, şi multe feţe folosite de acest duh, şi înţelepţeşte-te şi îndeletniceşte-te tu cu dragostea Mea. Această povaţă împotriva duhului chinuitor de om, duhului de femeie, am dat-o şi am scris-o adesea în cartea Mea cu fii în ea prin vorbirea Mea cu ei în vremea aceasta cerească la care am ajuns, şi l-am povăţuit pe poporul Meu de azi spre viaţa cea de sus a lui mereu, căci Eu, Domnul, sunt Învăţătorul lui Cel ceresc, iar tu M-ai iubit şi tu şi ai venit şi tu ca să-Mi urmezi. Te povăţuiesc să fii mereu aşa cum eşti acum, în dragostea de acum a inimii tale, aici, în chinovia Mea de fii supuşi Mie cu dragostea lor, cu jertfa inimii şi a trupului lor, în care Eu am alcătuit o dragoste curată şi păzită apoi pentru ca să fie ea aşa, căci pe toţi câţi au bătut ca să intre şi ca să fie, Eu i-am povăţuit să-şi călugărească viaţa şi aşa să-Mi urmeze pe pământ. Am în poporul Meu şi fii şi fiice şi-Mi fac cu ei lucrarea Tatălui Meu, căci asta am de lucrat cu ei. Mă judecă lumea rea în fel şi chip pentru acest popor al Meu de fii şi de fiice. Am aici fii, şi am în altă parte fiice şi Mă sprijin cu ei în lucrările Mele, şi am familii curate din loc în loc, trăitori după cuvântul Meu de ieri şi de azi, şi toţi aceştia sunt poporul cuvântului Meu. Sunt oameni care stau cu femeie lângă ei şi n-au poftă de femeie, căci au pe Dumnezeu în ei şi dragostea de El, şi, iarăşi, sunt oameni care stau în inima pietrei de munte, în inima pustiei, şi se luptă ei împotriva patimii cea de la trup, căci păcatul nu vine din faţa omului dacă vine, ci din om se naşte el şi se lasă în părţi apoi cu vătămarea lui, spre ispitirea celor mulţi, dar omul îndumnezeit şi plin de dragoste din cer ştie să lucreze ca Dumnezeu şi nu ca omul, şi este ocrotit de Dumnezeu când păcatul ar căuta la el să-l culce la pământ prin omul cel nelipsit de păcat, că multe din om fac rău şi urât în jur, dar duhul de femeie este rău fără de ruşine, iar dezvelirea dinţilor şi mersul ţanţoş aduce urâciune şi slăbiciune în părţi, în omul slab, şi nu-şi pune femeia în gând grija pentru cei din jur, şi aceasta face rău şi în cer şi pe pământ, căci cele ce se petrec pe pământ ajung la cer, spre întristarea celor din cer. Sunt pe pământ stricăciuni mari de la duhul de femeie încă de la începutul timpului, căci femeia care cântă cocoşeşte a stricat şi strică la cap şi la inimă împăraţi şi argaţi, precum scrie în Scriptura de la sfârşitul Scripturii, şi dorurile ei de păcat Mi-au nimicit de pe pământ prooroci şi apostoli, aşa cum s-a petrecut cu Ioan, Botezătorul Meu, cel mai mare dintre sfinţi, şi aşa cum s-a întâmplat cu Iuda, apostolul Meu, care-şi iubea mult neamul lui cel după sânge, după care umbla mereu, mereu, neam care lucra fărădelegea în curţile templului de la Ierusalim, până ce Iuda şi-a pierdut cărarea spre Mine, ca plată a legăturilor lui cu cei nelegiuiţi din casa lui şi cu lumea.

Grăiesc cu tot poporul şi îţi grăiesc şi ţie şi-ţi spun: ai grijă de dragostea ta pentru Mine şi cinsteşte pe cei ce au luat calea, adevărul şi viaţa, pe Mine ca Învăţător al lor. Ai nume de voievod din cer, îngerul Meu Mihail, pe care să-l porţi mereu în inimioară, ca să ţi-o ocrotească el şi să Mi-o păstreze Mie mereu vie, mereu caldă, mereu jertfă Domnului şi fraţilor tăi cei vii, căci îţi dau acum frăţior ţie pe poporul cel ascultător al cuvântului Meu, iar pe tine frăţior lui. Ţi-ai păstrat viaţa curată şi Mi-ai adus-o Mie tinerică şi cuminte, dar ţi-am păstrat-o Eu, fiule, căci fără Mine nu poate omul. Şi acum, binecuvântată să fie de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Sfânt intrarea ta la Mine, în curţile Mele cu poporul Meu de la izvor! Amin.

O, poporul Meu, am rostit intrarea şi binecuvântarea acestui fiu, care a ieşit din lume şi M-a ales pe Mine, aşa cum şi tu ai făcut, fiule. O, fă-te pildă mereu pentru cel ce vine după Mine şi stai supus lui Dumnezeu mereu, ca să vadă mersul cu Dumnezeu cei ce vin lângă Mine şi lângă tine prin orânduiala Mea cea de sus, cea tainică în mijlocul tău, tată, şi fii atent ce-ţi spun Eu ţie acum: lasă-l pe cel greşit Mie, nu te fă lui milostiv, lasă-l să ajungă să n-aibă mângâiere aşa cum n-am Eu de la el, şi să strige el apoi pe Domnul în ajutorul minţii lui şi al vieţii lui, şi atunci să văd Eu şi să-i dau Eu şi nu tu, şi să-l înţelepţesc Eu spre pocăinţă pe cel greşit Mie, iar tu să nu faci mai mult, căci cei ce s-au oblojit unii pe alţii în durerile lor, în nemulţumirile lor, în răzvrătirile lor cele asupra Mea şi a ta, au căzut aceştia de la Mine, au căzut unii prin alţii şi nu se aşteptau să iasă aşa, ci se aşteptau la bine pentru ei, iar la Mine şi la tine pentru dureri, căci atât de mult a căzut inima lor. Să avem grijă acum de cei ce n-au căzut din binecuvântare şi de cei ce intră sub mantia Mea ocrotitoare de fii credincioşi şi cuminţi cu duhul şi cu pacea, iar Eu, Domnul, lucrez, poporul Meu, lucrez şi nu stau şi mereu lucrez, căci Tatăl Meu lucrează şi aşa Mi-a dat şi Mie să fac, Mi-a dat să lucrez, iar Eu îţi dau ţie lucru cu Mine înaintea Tatălui, Care te iubeşte pentru că Mă iubeşti. Amin.

Pace ţie, popor blagoslovit!

Pace vouă, copii ocrotitori din partea Mea pentru poporul Meu de azi! Curând, curând se strânge iar la izvor popor de peste tot al cuvântului Meu, iar voi veţi fi împărţitori de Dumnezeu peste el. Lucrul Meu cu voi este în mâna Mea ţinut şi cu voi lucrez în faţă şi-Mi ţin poporul de mânuţă şi-i dau din cer, iar el să-Mi dea ascultare, ca să-l pot Eu ocroti pe el, de acum şi până în vecii, măi fiilor. Amin, amin, amin.