O, poporul Meu, te hrănesc în zi de sărbătoare aşa cum pot prin greul prin care mai pot să vin. Te hrănesc, fiule, că şi tu Mă hrăneşti cu dorul tău după împărăţia Mea din tine, numai să ţii la ea cu multă durere a Mea în tine, că fără durerea Mea tu nu poţi iubi pe Dumnezeu. Trupul prin rana lui cea grea moare, iar iubirea prin rana ei cea adâncă înviază, poporul Meu.
Eu, Domnul, tot o rană plină de dor voiesc să stau în toţi fiii Ierusalimului nou, ca să Mă puteţi avea, fiilor, dar pentru o aşa împărăţie în voi, voi nu trebuie să vă mulţumiţi cu ceea ce vedeţi şi să iubiţi aşa, căci cele ce se văd trec, ca şi omul cel fără de Dumnezeu în faptele vieţii lui, în inima şi mintea lui, dar Eu, Cel ce stau nevăzut lângă om, sunt veşnic. Omul însă nu-şi iubeşte veşnicia ca şi vremelnicia dacă veşnicia nu se vede cu ochii trupului, dacă el nu o simte cu puterea iubirii Duhului Sfânt, Care Se face iubire de viaţă veşnică în om.
Te hrănesc, poporul Meu, şi stau în sărbătoare cu tine în sobor de arhierei din cer pentru cel între ei, Nicolae, cel milos prin facere de minuni, arhiereu cu mare alegere a Duhului Sfânt, Care poate unde voieşte El. Amin.
O, fii-copii din porţi, lăsaţi puterea Mea în voi şi supuneţi-vă, căci supunerea pe care v-o cer este pentru venirea Mea, nu este oricum supunere, iar ea va ajuta cerul şi pământul şi iadul, şi vă spun aşa ca să puteţi să aveţi putere cu trupul, cu sufletul şi cu duhul pentru ca să vă supuneţi, că Mă doare când îl văd pe om, ba chiar şi pe creştin, cât de mult nu înţelege că împărăţia cerurilor nu vine în chip vădit de omul cel fără vedere pentru ea, ci vine pentru cei ce o au pe ea în ei, fiindcă ea este taină şi este ascunsă înăuntrul omului. O, vă doare trupul, vă doare pieptul de greutatea ei, vă doare, pentru că ea nu este bucurie sau împărăţie cu bucurie ca pe pământ când Eu stau cu ea înăuntrul omului. Ea este putere, fiilor, ea este Dumnezeu în om, şi de aceea se numeşte ea împărăţia cerurilor, iar acum, la sfârşit, ea este durerea Mea cea mare, durerea Mea în om, şi omul se hrăneşte cu ea aşa cum vă hrăniţi voi cu ea acum, copii care primiţi glasul Meu ca să-l aşezaţi în cartea lui de azi pe pământ, şi vă hrăniţi cu ea aşa cum se hrăneau cei plini de durere pentru Mine în vremea trupului Meu cel plin de suferinţă pentru omul care simţea că împărăţia cerurilor era cu ei, şi ei nu o cunoşteau ca să o ia în ei, ca să Mă ia pe Mine, Fiu venit de la Tatăl, că venisem să Mă unesc un trup cu omul care Mă credea că sunt Dumnezeu şi că M-am făcut Fiul Omului ca să Mă aibă omul şi să Mă ia în el. O, cât s-au smintit cei ce M-au auzit când am spus că cine nu mănâncă Trupul şi Sângele Meu nu are viaţă în el! O, cât Mă doare când Mă uit la cel ce mănâncă Trupul şi Sângele Meu şi nu are în el, apoi, viaţă pe Iisus Hristos, pe Mine cu viaţa Mea în el, căci Eu Mă unesc cu cel ce crede în Mine ca să fac din el chipul şi asemănarea Mea. Amin.
Poporul Meu, Eu cu durerea Mea îţi grăiesc azi despre împărăţia Mea cea dinăuntrul omului şi care trebuie să se reverse în afara lui cu faţa Mea cea tainică şi cu viaţa Mea cea văzută în părţi de fiii oamenilor care văd pe fiii lui Dumnezeu. Această minune despre care nu s-a mai auzit, această venire a Mea cu biserica Mea pe care am vestit-o încă de pe vremea cinei Mele cu ucenicii Mei că nu voi mai mânca din Paştele Meu cu ei până ce nu va veni împărăţia Mea pe pământ, acest dor al Meu a venit, i-a venit vremea cea proorocită de Mine atunci, şi iată cuvântul Meu care se face trup, biserică cu trupul şi cu cuvântul Meu în ea, împărăţia cerurilor întreagă în om, şi nu o vede omul cel de lângă ea, cel de lângă omul în care Eu Mă las în el cu ea în chip întreg.
Cu mare dor Mă doare împărăţia Mea din om. Mă doare până Mă voi putea vărsa cu ea înaintea fiilor veacului acesta, căci Eu sunt Fiul Tatălui şi împărăţesc în om, şi omul este împărăţia Mea şi vreau să Mă arăt cu ea. Amin, amin, amin. O, cine nu Mă lasă să Mă arăt cu această minune? Diavolul nu Mă lasă, necredinţa omului nu Mă lasă, vremea cea ceţoasă şi din care se vede numai împărăţia stăpânitorului veacului acesta nu Mă lasă. Mă doare împărăţia Mea din omul care o are pe ea şi care lucrează ca şi Mine peste fiii neascultării. împărăţia Mea în om e cea mai grea povară când omul nu se poate aşeza cu ea pe pământ.
Mă privesc sfinţii plini de fiori cereşti când grăiesc cuvântul împărăţiei Mele peste pământ, şi doresc ei să pot cu ea şi cu ei printre fiii oamenilor, care nu ştiu decât însurat şi măritat, mâncat şi băut şi trup supus trupului care cere împotriva duhului. Se scoală şi se culcă omul mâncând şi bând şi desfrânându-se, căci vinul este desfrânare.
Eu din nou rostesc cuvântul Meu spus vouă, copii ai noii împărăţii, căci v-am spus acum câţiva ani de omul cel din afară, care îl ascunde pe cel dinăuntru, zice el. V-am spus că nu-i pasă omului de venirea Mea de azi, iar Eu vin şi îl găsesc mâncând şi bând şi desfrânându-se în plăcerile sale. Pe voi însă v-am învăţat să vă mângâiaţi mângâindu-vă şi să vă învăţaţi învăţându-vă, căci Eu sunt la uşă, şi sunt uşa, şi vin când nimeni nu se aşteaptă să vin, şi Mă doare că nu Mă aşteaptă nimeni să vin când vin, şi Mă doare de-Mi vine să strig în lung şi în lat cu glas de durere că nu Mă aşteaptă nimeni când vin, şi iată, Eu mereu vin, şi cu greu vin, căci nu sunt aşteptat.
V-am spus vouă să vă îmbătaţi de dor, că Eu plin de dor vin. Omul se îmbată de vin şi îi este dor de vin, dar dorul de vin este şarpe în sufletul omului, fiindcă vinul este şarpe, şi voi ştiţi această taină, căci v-am spus-o. Şi acum, iarăşi îi spun omului că omul a făcut din vin, şarpe şi dă vina pe Mine când face aşa, şi zice că e binecuvântat de Mine vinul. Eu însă spun: Nu! Şi iarăşi, şi iarăşi spun: Nu! Nu! Eu ştiu ce am binecuvântat. Eu am binecuvântat paharul Meu, nu paharul omului, iar în paharul Meu este Trupul şi Sângele Meu, Care a stat pe cruce.
L-am întrebat pe omul care spune că Eu am binecuvântat vinul, şi i-am spus: «Poţi tu, omule, să faci din vin, Sângele Meu?». Şi dacă nu poţi, taci şi nu mai vorbi prostii; taci şi nu mai fă păcate vorbind despre tainele Fiului lui Dumnezeu, care nu sunt de pe pământ, ci sunt din cer aşa cum apa care s-a făcut vin pentru minunea de la nunta din Cana Galileii, era taină din cer, vin din minune şi nu cum dai tu să-ţi baţi joc de tainele cerului, căci vinul este desfrânare, aşa cum a fost la Noe când a făcut vin, de l-a făcut vinul să-l blesteme pe fiul său. Nu mai vorbi prostii să spui că vinul este sfânt când în Scripturi scrie că vinul este desfrânare. Vinul este sfânt, zici tu, iar Eu am spus că sfânt este numai Sângele Meu când Eu fac din vin sânge, iar Sângele Meu este în potir. Eu fac din vin, sânge, iar tu faci din vin, păcat, faci veselie spre moarte, nu faci suferinţă spre viaţă aşa cum fac Eu din vin Sângele Meu spre viaţă omului. Eu am binecuvântat paharul Meu, paharul suferinţei Mele, nu paharul omului, iar omul vorbeşte prostii când spune că vinul este sfânt, şi Mă doare că omul vorbeşte aşa.
O, copii ai împărăţiei Mele cea plină de suferinţa Mea în voi! îşi bate omul joc de Mine ca să-şi acopere păcatul. Râde omul de Mine desfrânându-se, iar iubirea nu o mai cunoaşte, căci ea vine de la sfinţenie, nu de la păcat. Iese omul pe drum cu femeia lui, goală mai mult decât el, mai mult decât bărbatul, şi aceasta înseamnă sfârşitul omului care pune păcatul la rang de sfinţenie, şi aceasta înseamnă veacul omului şi fiii lui, din care S-a sfârşit Dumnezeu. Face omul glume pe seama lui Dumnezeu, spune omul că erau goi omul şi femeia în rai, dar Eu îi spun omului că nu este aşa, şi că omul era în rai ca îngerul în trup, şi precum îngerul este fără de trup, aşa şi omul, era fără de păcat în rai, deşi avea trup omul. Gol era omul în rai, dar era ca şi pe cruce, aşa cum Eu pe cruce gol eram, dar eram Sfântul Tatălui de pe cruce, fiindcă omul care nu este pe cruce, nu este sfânt.
Mă seacă de durere vorbele omului trupesc, omul veacului acesta, care pofteşte cu trupul împotriva duhului, împotriva vieţii şi a învierii dintre morţi. Nu mai vorbi prostii, omule, că atunci când vei striga la Mine să ţi le uit, ţi le voi şterge cu mare, mare suferinţă, precum tu Mă faci să sufăr atâta durere, atâta ruşine înaintea diavolilor cărora te închini şi care ţi se închină ca să le faci voia, de nu mai pot Eu să fac înger din diavol şi din om.
Nu poate lucra diavolul cu Dumnezeu, dar fiii veacului acesta sunt din pământ, nu sunt din cer, aşa cum iudeii din vremea Mea care scoteau diavoli umblând după oameni îndiavoliţi şi care auziseră de numele Meu de care fugeau diavolii din oameni, se încumetaseră şi ei să le spună diavolilor să iasă din oameni în numele lui Iisus Hristos. Dar diavolii nu-i cunoşteau pe aceia că ar fi ai Mei, şi i-au bătut biruindu-i, şi ei au fugit goi şi răniţi din casa celui îndiavolit. Această veste i-a făcut pe mulţi să-i prindă frica şi să slăvească numele Meu cel vestit de diavoli, şi veneau mulţi să-şi mărturisească faptele lor rele ca să se elibereze de ele şi să meargă apoi curaţi după Mine, şi mulţime de vrăjitori îşi ardeau cărţile în văzul tuturor ca să crească în oameni credinţa, iar cuvântul Meu să se întărească peste mulţimi.
O, copii ai Duhului Sfânt, sunt în sărbătoare cerească şi arhierească în mijlocul vostru. Am pe ierarhul Nicolae, şi bucuria lui cea îndurerată este ca şi a Mea, este ca şi a voastră, căci cei ce au în ei împărăţia cerurilor nu mai au durerea şi întristarea şi suspinul lor, ci au durerea Mea cea după om, durerea împărăţiei cerurilor. Împărăţia de pe pământ e plină de bucurii deşarte, care trec ca şi cei ce le iubesc pe ele, dar împărăţia cerurilor din om e plină de iubirea cea pentru Mine, Cel suferind de la plăcerile cele fără Dumnezeu ale fiilor veacului acesta, care nu umblă să se întoarcă de la moarte la viaţă. Dar «sfinţii vor judeca lumea», precum este scris în Scripturi, şi Eu voi avea mărturisitori ai împărăţiei Mele în om. Amin, amin, amin.
– Sunt sărbătorit, Doamne, în cetele de arhierei ai cerului, şi cu toate oştirile de sfinţi îţi punem mângâiere peste toate durerile Tale, că nu este sfânt în cer pe care să nu-l doară ca şi pe Tine de la ceea ce este pe pământ. Nimeni nu Te aşteaptă să vii, dar noi, sfinţii Tăi, aşteptăm, că de şapte mii de ani auzi de la sfinţi: „Până când, Doamne?”. Bucuria venirii Tale cea plină de durere se va preface în bucurie curând, curând, căci fiii Tăi cei de azi îşi înteţesc în ei durerea cea pentru venirea Ta, dar numai fiii Ierusalimului nou de azi înţeleg aceasta.
E gol pământul de Dumnezeu, o, oameni ai bisericii lumii, iar voi faceţi slujbe în bisericile voastre, şi peste pământ nu umblaţi ca să vedeţi cum mişună păcatele peste oameni, şi iubirea de Dumnezeu nu mai este pe pământ. O, dacă voi aţi vrea să auziţi crezând glasul Celui ce vine din cer pe pământ cuvânt pentru ca să aducă biruinţa care va înghiţi moartea, aţi avea de căpătâi acest cuvânt care vine cu norii, dar voi aţi lăsat lumea să piară ca şi voi. O, nu aşa se caută mântuirea, oameni care slujiţi în bisericile lumii. Dacă voi nu-l puteţi face pe om să se lase de păcat, atunci Hristos a murit în zadar, căci scris este: «Dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat». O, cum înviaţi voi morţii veacului acesta? Uitaţi-vă la ei cum se scaldă în păcate, căci păcatul este moarte, şi omul din lume nu mai înviază din păcat. Vă bucuraţi şi voi şi ei, cu cântările învierii Domnului, cu cântările naşterii Domnului, cu cântările pentru sfinţi, dar sărbătorile cereşti nu înseamnă atâta doar. Nu e sărbătoare mai mare în cer ca atunci când un păcătos se întoarce de la moarte la viaţă, de la păcat la pocăinţă, şi apoi să rămână viu şi să se facă împărăţie a cerurilor. Dar nu ştiţi voi Evanghelia Domnului care spune că împărăţia cerurilor este înăuntrul omului şi că ea nu vine în chip vădit? Pe om vrea Domnul să-l facă împărăţie a Sa, iar omul zice că are în inimă credinţa dacă îl întrebi de ce nu crede, de ce nu-L face pe Dumnezeu frumos în el şi din el.
O, Doamne, deşertăciunea cea de pe pământ pleacă de la slujitorii bisericii fiilor veacului acesta, care nu mai ştiu decât însurat şi măritat, mâncare şi băutură, vânzare şi cumpărare, ca în vremea lui Noe, Doamne. O, eşti plin de durere, şi fiii lumii nu ştiu că acum Te doare mai tare ca pe cruce. E mult şi e mare păcatul pe pământ. E iadul pe pământ, şi şi-a făcut diavolul case luxoase, şi se duc preoţii lumii să pună peste acestea slujbă de sfinţenie, dar păcatul nu-l iau aceştia de peste om. Stăpânitorul acestei lumi Ţi-a acoperit faţa şi nu Te mai văd fiii veacului acesta, iar Tu trăieşti îndurerat între fiii veacului nou, în care Tu Te laşi cu împărăţia Ta şi cu care dai să străpungi prin ceaţa cea groasă dintre pământ şi cer, căci îngerii Tăi cei buni abia mai pot de durere când stau cu zborul mutilat că nu au ce să-Ţi aducă bun de la om şi să-Ţi vadă faţa îngerii Tăi cei buni.
Grăiesc din durerea Ta, ca să-i audă pe sfinţi fiii lumii de azi şi de ieri, şi rostesc cuvânt arhieresc şi spun că cele ce nu se iartă de pe pământ, tot aşa rămân şi în cer, şi nu mai sunt preoţi şi arhierei pe pământ, Doamne, căci cei ce sunt, sunt altceva, sunt fiii slavei deşarte, care primesc slavă de la oameni şi unii de la alţii şi nu simt aceştia durerea Ta, rana Ta cea atât de adâncă, şi nimeni nu Te mai aşteaptă să vii, Doamne al sfinţilor.
O, fii ai Ierusalimului venirii Domnului, bucuraţi-vă cu plânsul şi cu durerea Lui şi a sfinţilor Lui, că trebuie să aşteptaţi grăbind venirea Lui, precum este scris în Scripturi, că iată, lumea arde; arde păcatul în trupul fiilor veacului acesta şi nu se mai satură aceştia de însurat şi de măritat şi de desfrânări fel de fel, iar diavolul cel vopsit are case luxoase, pe care îşi scrie orice fel de numiri, dar moarte nu scrie pe uşile caselor lui. Scrieţi voi cuvântul Domnului şi daţi-l în lung şi în lat, ca să ştie omul de azi că peste tot cuvântul „moarte” este acoperit ca să nu se vadă, şi lumea nu ştie ce este moartea şi faţa ei şi ademenirea ei.
Bucuraţi-vă suspinând de sfârşitul lumii, copii ai venirii Domnului. Bucuraţi-vă de venirea Domnului la voi şi daţi glasul Lui şi toată durerea din el în toate laturile lumii, ca să ştie lumea cea văzută şi cea nevăzută că Domnul a venit şi vine când nimeni nu s-a aşteptat, când nimeni nu se mai aşteaptă să vină, dar iată venirea Lui cu voi, fii ai venirii Lui. Şi va lua Domnul solzii de pe ochii fiilor oamenilor şi va pieri de pe pământ tot ce nu înseamnă Dumnezeu cu oamenii, căci suspinul Domnului şi al sfinţilor Lui care strigă mereu: „Vino, Doamne!”, va striga acest suspin, şi tot omul va vedea că Scriptura venirii Lui este adevărată, precum Domnul este. Amin, amin, amin.
– O, numai voi, sfinţi ai cerului, suspinaţi în suspin ceresc zicând: „Vino, Doamne!”. Dar pentru cei ce Mă aşteaptă să vin Eu vin şi cinez cu ei, şi lumea cinează cu stăpânitorul ei, şi tot nevăzut este şi stăpânitorul ei, şi sunt văzuţi doar slujitorii lui, care ţin lumea sub stăpânirea lui.
Auziţi voi, copii ai Ierusalimului nou, durerea cea fără de mângâiere a sfinţilor care slujesc în cer aşa cum au slujit şi pe pământ. Ierarhul Nicolae vă dă mare ajutor, dar mare ajutor trebuie să-Mi daţi şi voi să vin, ca să vină şi sfinţii cu ajutor de la Mine pentru voi. Bucuraţi-vă suspinând, că Eu aşa vin la voi când vin, şi aşa cuvintez, şi Eu, şi sfinţii Mei. Staţi nelipsiţi de Mine în voi, şi sfinţii vă vor sta în ajutor.
Să audă tot pământul venirea Mea la voi şi să se judece omul pe sine, şi apoi să vadă cuvântul venirii Mele, care cheamă omul de la moarte la viaţă, căci stăpânitorul acestei lumi, tot în chip nevăzut îşi ţine împărăţia sa în fiii lui, dar Eu şi cu voi îl vădim şi aducem pe pământ vestea împărăţiei cerurilor pentru toţi cei ce-Mi deschid când vin cu ea ca s-o aşez în tot omul care aude glasul Fiului lui Dumnezeu spre învierea omului. Amin, amin, amin.
19-12-2003
