Vin pe pământ cuvânt de facere a omului, că este scris iarăşi să vin. Sunt Domnul Iisus Hristos şi iarăşi vin, şi grăiesc Eu Însumi cu omul şi stau nevăzut, căci sunt înconjurat de cetele îngereşti cele fără de trup, aşa precum M-am înălţat la Tatăl când M-am despărţit de ucenicii Mei, căci un nor de îngeri M-a ascuns de la faţa lor şi li s-a spus lor prin glas de înger: «Acest Iisus tot aşa va şi veni, precum L-aţi văzut că S-a înălţat la Tatăl».
Mă fac cuvânt de venire a Mea la om şi de venire a omului la Mine şi stau în mijlocul unui popor pregătit de Mine în zilele acestea pentru slava Mea, şi slava Mea se face cuvânt şi se împarte prin împărţitorii ei, prin moştenitorii ei, şi nu oricine trebuie să împartă la oameni vestea venirii Mele ca să fie crezută, cuvântul Meu cel de azi şi chemarea omului la Mine. O, nu oricine trebuie să facă aceasta, ci numai cei cărora Eu, Domnul, le spun lor să Mă vestească, şi prin însăşi viaţa şi statura lor să Mă arate şi apoi să Mă vestească, şi nu singur trebuie să fie cel ce Mă dă de veste că sunt în mijlocul unui popor cuvântând peste pământ, ci trebuie să aibă însoţitori sfinţi cel ce se sfinţeşte ca să se facă vestitorul venirii Fiului lui Dumnezeu, Care iarăşi vine pentru vii şi pentru morţi ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.
O, poporul Meu, stau în mijlocul tău cuvânt şi praznic de cuvânt, pentru că mama Mea Fecioara este sărbătorită de cetele de sfinţi şi de îngeri şi de neamuri în cer şi pe pământ, iar Eu o îmbrăţişez pe mama Mea şi Mă fac cuvânt pentru ea, iar ea pentru Mine, că e praznic sfânt, şi cuvântul Meu este hrană îngerească, hrana sfinţilor şi a îngerilor, o, fiilor, şi tot aşa şi a omului trebuie să fie, o, tot aşa, că scris este: «Nu numai cu pâine trebuie să se hrănească omul, ci cu orice cuvânt care iese de la Dumnezeu». O, de-ar căuta omul aşa, ar înţelege el atunci venirea Mea cea de azi în cuvânt. N-are cum să vrea şi cum să primească omul cuvântul Meu şi să-l înţeleagă şi să-l creadă dacă el nu iubeşte harul Meu peste el, sfinţenia, fără de care nimeni nu-L cunoaşte, nimeni nu-L vede pe Domnul nici în cuvânt, nici în vedere, nici în făpturi, dar cei ce Mă împlinesc pe Mine în ei, aceia, o, numai aceia Mă cunosc în acest cuvânt şi Mă primesc, căci această venire a Mea este adevărată, dar tu, omule, nu citeşti în Scripturi ca să ştii, că în ele este scris că venirea Mea este sigură ca şi zorii dimineţii când vin şi se arată peste pământ şi îl umplu de lumină şi de soare apoi, şi toate cresc pe pământ sub ochii Mei şi se dau oamenilor ca să-i îndemne pe ei să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru toate darurile Lui cele pentru om.
O, mamă Fecioară, te fericesc şi te slăvesc sfinţii şi îngerii şi oamenii, mamă, că e praznic sfânt în ziua aceasta care aminteşte de naşterea ta pe pământ între oameni, din mamă stearpă născută, umbrită şi dăruită de Dumnezeu pentru naşterea ta. Nu scrie în Scriptură despre naşterea ta, dar unde scrie despre ea? O, scrie în istorie, mamă, în istoria vieţii tale şi a vremii tale, aşa cum în toată vremea se scrie istoria pe pământ, aşa cum şi Scripturile s-au scris, mamă, dar n-a încăput în ele atâta cât s-a scris de mult pe pământ despre istoria lui Dumnezeu cu oamenii şi a lucrărilor Lui pe pământ şi în cer. Omul s-a obişnuit să numească Scriptură numai cartea pe care este scris acest nume, dar Scripturile sunt mari, mamă, mari şi până la Mine, şi după Mine, şi în acele Scripturi eşti şi tu cu naşterea ta, cu copilăria ta, cu sfinţenia ta, cu iubirea ta, cu credinţa ta, cu viaţa ta la templu de rugăciune, mamă, cu naşterea Mea din tine, o, mama Mea Fecioară şi pururea Fecioară, şi de la tine şi până azi s-au scris Scripturi multe, mamă, şi s-au binecuvântat locuri şi oameni şi multe lucrări cereşti peste oameni şi mulţi sfinţi pentru cer s-au ridicat dintre oameni şi au înmulţit ei numărul bisericii Mele şi s-a scris în Scripturile vremii viaţa lor, căci fiecare s-au făcut pe ei înşişi biserică a Mea ca să stau Eu în ea, Eu şi sfinţii Mei şi îngerii Mei, Eu şi tu, mamă, Noi şi Tatăl, o, mamă Fecioară, biserică a Fiului lui Dumnezeu şi al tău!
M-a pus Tatăl prin trimitere la tine sămânţă din cer în tine ca să crească ea în pântecele tău fecioresc şi să Mă nasc din tine copil mic, şi din trupul şi sângele tău M-am întocmit trup, mamă, şi mare este taina ta cu Mine şi taina Mea cu tine pe pământ şi în cer, dar n-are omul minte să coboare cu ea şi să înţeleagă pe cele de sus prin umilinţa duhului lui, mamă, şi nu cunoaşte omul cerul de pe pământ, şi nici cerul cel de sus nu-l cunoaşte omul, căci omul se hrăneşte numai cu pâine, sărăcuţul de el, şi nu ştie de hrana cea îngerească, de cuvântul care iese din gura Mea, de tot cuvântul care vine de la Dumnezeu ca să se hrănească oamenii cu el aşa cum îngerii şi sfinţii se hrănesc, mamă.
O, ce masă, mamă, ce masă slăvită, cu toţi sfinţii şi îngerii la ea în vremea când Eu cuvintez şi pun masă de cuvânt pe pământ aici, în mijlocul poporului Meu! Numai cei înţelepţi cred şi pricep cuvântul Meu, iar cei ce lucrează fărădelegea nu pricep, mamă, nu pricep nimic, şi se îndeletnicesc pe mai departe cu hrana lor, cu fărădelegea, mamă, şi este scris în Scripturi că mulţi vor cerceta cartea aceasta a Mea de azi şi cu de-amănuntul vor căuta în ea, şi numai cei înţelepţi o vor pricepe pe ea, iar cei ce lucrează fărădelegea nu vor pricepe nimic, şi se petrece cu aceştia aşa cum a proorocit Isaia când a spus: «Că dacă le dai să citească ei zic că nu ştiu carte sau că nu pricep din ea sau că este pecetluită», şi aşa rămân ei ceea ce sunt, orbi faţă de Dumnezeu şi necredincioşi, şi aşa sfârşesc ei călătoria lor pe pământ, mamă.
Dar acum Ne facem cuvânt de sărbătoare şi îl punem de hrană pe masa zilei tale, mama Mea, căci hrană îngerească este el, şi cerul şi pământul laolaltă iau din masa venirii Mele cuvânt pe pământ iarăşi de la Tatăl trimis la om, mamă. Amin.
— O, ce vreme dulce în mijlocul unei vremi străine de dulcele cuvântului Tău din vremea aceasta, străină de Tine, Doamne, Fiule al Tatălui şi al meu! O, ce vreme dulce cu Tine în mijlocul poporului cuvântului Tău, întocmit din dulcele Tău cuvânt şi hrănit aşa, şi ce vreme rea dincolo de aceste hotare, Doamne Fiule! O, ce va face cel ce a fost în această taină învăluit şi aşezat şi s-a plictisit de ea şi a căutat în afară apoi, Fiule Doamne? O, ce-o fi căutat? Liniştea sau pacea? Dreptatea sau odihna? O, vai celor ce nu le-au fost bine cu greul venirii Tale, cu taina aceasta mare şi purtată cu frică şi cu mare ascultare de sfinţi şi de îngeri, atât de minunată din cer şi până pe pământ, dorită de şapte mii de ani să vină ea şi să fie, şi purtată de îngeri să lucreze ea pentru vii şi pentru morţi între cer şi pământ!
O, popor născut din cuvântul Fiului meu Iisus Hristos, vezi cum stai, cercetează-ţi mereu statul faţă în faţă cu taina aceasta mare, care te-a născut ca să fii tu cortul lui Dumnezeu pe pământ în zilele acestea. Mereu, mereu să iei şi să mănânci hrana îngerilor şi a sfinţilor, că s-a unit cerul cu pământul în vremea ta cu Domnul pe pământ şi stă Fiul meu nevăzut şi învăluit de cetele îngereşti în mijlocul tău grăind peste pământ şi te-a făcut Domnul trimisul Său spre oameni şi vin oamenii la tine ca să ia de pe masa ta cu Domnul, şi ca Mirele din iatacul Său iese Domnul din mijlocul tău spre oameni şi strigă Domnul din uşa cortului tău să-L audă oamenii şi să vină să ia şi să înţeleagă şi să se facă fii ai lui Dumnezeu prin cuvântul auzit şi prin credinţă şi prin iubire, căci iubirea îl vindecă pe om de păcat şi îi aduce îndurarea şi iertarea şi învierea apoi.
O, Fiule Emanuel, copil aşezat de Tatăl sămânţă de Duh Sfânt în pântecele meu fecioresc ca să creşti în el prunc pentru născut, trup întocmit din trupul şi sângele meu prin puterea Tatălui Savaot! O, cât har îl cuprinde pe un păcătos iertat şi câtă iubire îl stăpâneşte pe el după ce gustă el din harul Tău, din adevărul Tău, Doamne! O, câtă recunoştinţă Îţi arată cel pătruns de îndurarea şi de iertarea cea de la Tine, de harul Tău cel sfinţitor! Câtă răbdare, câtă umilinţă stăpâneşte apoi pe cel ce se uneşte cu Tine prin iertare şi prin iubire cu ajutorul duhului pocăinţei, un aşa de dulce duh în cel ce-l poartă pe el!
Cel ce se mâhneşte sau se încruzeşte în clipe de încercare sau în vreme de mustrare, acela nu ştie ce este iubirea şi lucrarea ei binefăcătoare şi sfinţitoare, iar neiubirea dintre fraţi trebuie vindecată, Doamne, că e mare taina Evangheliei Tale cea despre iubirea dintre fraţi. O, unde a fost iubirea dintre cei doi fraţi care s-au despărţit şi când tatăl şi-a desfăcut braţele părinteşti ca să-l întâmpine pe fiul care s-a dus spre rătăcire, vreme care i-a nimicit trupul şi sufletul? În ziua pocăinţei lui, s-a încruzit inima fiului cel rămas lângă tatăl său şi i-a fost pusă la încercare iubirea de frate, căci s-a crezut nedreptăţit de către tatăl său şi s-a încruzit la inimă şi s-a înăsprit la faţă, şi iată cum lucrează inima omului care vede că se împarte răsplata ce i se cuvine lui, după socotinţa lui. O, nu aşa este iubirea, nu aşa face ea! Ea nu este cea care capătă, ci este cea care dă şi care se dă, şi cum putea să fie altfel tatăl cel cu doi fii când i s-au pus la încercare iubirea şi mila şi iertarea şi lucrarea inimii sale în ziua când fiul cel rămas acasă s-a răzvrătit pentru iertarea fratelui său?
O, cât de urât s-a purtat cu Tine Israel, o, Fiule al meu, când ai venit la el purtând povara pentru toţi cei păcătoşi şi pierduţi, copil născut din pântecele meu fecioresc şi pus pe cruce apoi de cei ce nu Te-au primit ca să le ierţi povara păcatelor lor! O, s-a temut de Tine că-i vei lua dreptul de moştenitor şi şi-a dovedit răutatea şi inima împovărată de lăcomie şi de păcate, şi apoi s-a temut în toată vremea de atunci şi până azi că-i va lua locul alt popor miluit de Tine dintre neamurile pământului, şi s-a zbătut în toată vremea pentru întâietate între popoare şi e crud şi astăzi Israel, crud la inimă şi la faptă, dar Tu ai lucrare tainică şi Te desăvârşeşti prin ea peste pământ şi-Ţi naşti şi-Ţi creşti un nou popor, un nou Israel, un regat de nebiruit, împărăţia cerurilor cu oamenii, neamul creştinesc cel plin de duhul şi de trupul sfinţeniei, Doamne, neam nou-născut din cuvântul Tău cel nou, şi căruia Tu îi pui pe creştet numele Tău cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Tău cel de azi, care naşte un popor şi pe care va fi să-l hrăneşti cu hrana îngerilor, şi nu oricine trebuie să vestească măreaţa Ta lucrare a cuvântului Tău, căci nu cu oricine grăieşte acest cuvânt ca să fie el împărţit la oameni, ci numai cu cei pe care Tu îi chemi şi îi înveţi şi îi trimiţi apoi să se facă pildă de împărăţie a Ta între oameni, că altfel Tu nu poţi lua naştere în oameni. O, să nu se apuce omul neisprăvit să ia cuvântul Tău spre vestire, că aceasta faci Tu, căci cei trimişi sunt cei ce se fac pildă a împărăţiei Tale în ei, şi ea străluceşte din ei şi se întreabă oamenii de ea la vederea ei, aşa cum se întreabă când văd ei pe poporul cuvântului Tău, pe cel ce s-a făcut casa Ta de venire ca să vii şi ca să cuvintezi pe pământ, Fiule Doamne. O, slavă venirii Tale acum, şi până în ziua împlinirilor toate! Mângâierea mea Ţie a fost cuvântul meu. Grăirea mea cu Tine şi cu poporul Tău a fost mângâierea mea şi a Ta şi a lui, o, Fiule al meu, copilul meu Emanuel. Amin.
— O, mamă, o, mamă, Mă doare de la cei ce te lovesc, de la cei ce te dispreţuiesc, şi nu le trebuie lor pedeapsă mai grea. Eu Mi-am întocmit trup din trupul şi sângele tău, şi apoi am ieşit spre oameni pe pământ şi i-am îmbiat spre Mine şi spre Tatăl şi M-am făcut hrana lor. Trupul şi sângele Meu le-am dat lor de hrană şi le-am spus să fie sfinţi apoi, precum Eu sunt, căci se unesc cu Mine cei ce Mă iau de viaţă a lor. Vai celor ce fac negoţ cu Dumnezeu pentru câştigul lor! Eu prin suferinţă pe cruce M-am dat omului de hrană şi n-am cerut la nimeni nimic, decât iubire şi sfinţenie pentru locul Meu în om şi i-am spus omului să se întoarcă la Mine şi am spus celor ce şi-au pierdut înfierea: «Întoarceţi-vă voi, copii căzuţi de la credinţă, că M-am unit cu voi şi v-am făcut poporul Meu, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră!». O, cei ce s-au sfinţit şi s-au făcut sfinţi pentru Mine şi-au plâns apoi toată viaţa păcatele lor, că se gândeau la durerea Mea de la păcatele lor şi la îndurarea Mea pentru ei şi nu aveau curajul să nădăjduiască oricum iertarea lor, ci dădeau pentru ea tot ce mai puteau da lui Dumnezeu cu viaţa lor apoi, iar diavolului nu-i mai dădeau nimic, şi îşi ştergeau din zi în zi mai mult din cartea diavolului faptele lor rele şi îşi făceau loc în cartea vieţii prin tot ceea ce lucrau şi erau, prin umilinţa şi prin rugăciunea lor, şi se umpleau de har atâţia păcătoşi iertaţi şi lucra minuni mari harul Meu din ei, dar azi nu mai ştie omul să nădăjduiască în Dumnezeu, şi numai în om nădăjduieşte omul şi nu se pregăteşte pentru Mine, ci numai pentru bătrâneţe se pregăteşte, bietul de el, şi nădăjduieşte în pensie pentru bătrâneţe, şi nu în Dumnezeu, şi nu în sărăcia cea pentru mântuirea lui. O, nici un sfânt n-a avut pe pământ pensie, ci a avut pe Dumnezeu şi n-a aşteptat de la om, ci numai de la Dumnezeu. Spun aşa că Mă doare de la nădejdea cea păcătoasă şi neputincioasă a omului care-şi pregăteşte bătrâneţea cu mintea lui căzută, nădăjduind în zile grele şi în nevoi pentru viaţa lui. O, cât Mă doare când îl văd pe om ce puţin se pregăteşte pentru cer, ce puţin pentru întâlnirea lui cu Mine, pentru lepădarea de sine şi pentru nădejdea cea pregătită lui în cer şi care i-ar pregăti viaţă în cer! Vine cerul pe pământ, şi omul îşi alege tot pământul şi Mă doare de la căderea cea atât de jos a minţii omului, care se îngrijeşte şi se tot îngrijeşte de zilele lui cele trecătoare, şi iată, numai cei înţelepţi ştiu să se unească cu Dumnezeu şi să priceapă şi să aibă pe Domnul de călăuză şi de viaţă şi de îngrijire. O, de-ai şti tu, omule, ce zile vin, nu le-ai mai dori să vină, ci ai sta numai cu ziua Mea, numai cu vremea Mea, numai cu venirea Mea, că nu-ţi va mai da nimeni nimic, nimic, curând, curând. O, ce să-ţi fac dacă-ţi pui nădejdea în timp, în omul care trece şi nu mai este apoi? O, cum să te mai învăţ Eu, oare, ca să te deprind cu împărăţia Mea, nu cu cea de pe pământ, nu cu cea de la om?
Acum sfârşesc cuvântul Meu de azi şi pecetluiesc în numele Meu masa Mea de cuvânt pentru praznicul mamei Mele Fecioara şi cobor pe creştetul tău binecuvântarea Mea, poporul Meu, şi te împrospătez mereu cu îndemnul cel de sus: stai alipit cu Mine ca să am căldură de la tine, iar Eu să Mă îngrijesc de toate pentru tine, din cer şi de pe pământ, şi unul pentru altul să lucrăm, tată.
Eu, Domnul Iisus Hristos, aşez numele Meu peste cuvântul Meu, peste cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel nou. Amin.
Iar tu, mamă Fecioară, mama Mea Fecioară, mângâie-te cu lucrarea Mea de cuvânt între Mine şi poporul Meu, cuvânt care se face hrană îngerească, hrana sfinţilor şi a îngerilor, şi pe care Eu, Domnul, o dau oamenilor de hrană, mamă, şi nu vor pricepe aceasta cei ce lucrează fărădelegea, ci numai cei ce se sfinţesc, numai cei înţelepţi şi sfinţi vor pricepe, şi vor merge ei pe cărările iubirii, pe cale cu izvor viu pe ea, pe calea Mea cea de azi cu omul, calea venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om cu hrană de cuvânt, hrană îngerească pentru om. Amin, amin, amin.
21-09-2010
