Cobor din Tatăl, cobor la poporul cuvântului Meu ca să-i dau vlagă şi mereu să-i dau, că nu mai am în cer şi pe pământ grijă mai mare ca şi grija de el, fiindcă Îmi trebuie un popor credincios acum, la sfârşit de timp, ca să împlinesc prin credinţa lui venirea Mea cea de azi, coborârea Mea din Tatăl cuvânt pe pământ ca să fac cerul cel nou şi pământul cel nou, iar pentru această împlinire Eu trebuie să cuvintez şi să lucrez prin cuvânt, aşa cum şi la început am lucrat. Amin.
Sunt Fiul Tatălui Savaot, sunt Domnul Iisus Hristos şi vin la tine cuvânt, poporul Meu. Am făcut în mijlocul tău izvorul Meu de cuvânt şi lângă el stau în sfat cu tine aşa cum am stat cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, când prin ea M-am vestit samarinenilor venit pe pământ în mijlocul lui Israel, aşa cum Duhul făgăduise prin prooroci despre Fiul lui Dumnezeu că va veni. Necredinţa lui Israel însă era mare, aşa cum toţi cei îngâmfaţi în duhul lor au parte de acest păcat ca plată a îngâmfării lor, şi nu M-a cunoscut Israel când am venit de la Tatăl la el acum două mii de ani, şi chiar dacă M-a cunoscut el pentru mărirea Mea cu care M-am descoperit lui, el s-a luptat împotriva Mea şi M-a pedepsit la răstignire, căci îngâmfarea lor întrece măsura şi n-au primit ei pe cei trimişi de la Tatăl la ei pentru luminarea lor cea de sus. O, n-am putut împlini cu ei Scripturile Mele, căci ei se ţineau cei drepţi, cei buni, dar am putut cu multul prin cei zdrobiţi de diavol, prin cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul, pe care-i curăţam şi-i vindecam şi le dădeam lor din viaţa Mea, şi ei se ridicau şi Mă mărturiseau Hristosul Tatălui, Mesia Cel vestit prin prooroci.
O, nu în zadar le-am spus Eu ucenicilor Mei să meargă să Mă vestească oilor pierdute din credinţă ale casei lui Israel, şi nu păgânilor şi nu samarinenilor. Păgânii şi samarinenii nu erau necredincioşi ca Israel, iar când M-am vestit Eu samarinencei la fântâna din Sihar, duhul ei cel bun M-a cunoscut, M-a crezut şi M-a mărturisit Hristos venit de la Tatăl pe pământ, şi iată, cu cei zdrobiţi de păcat şi de diavolul neputinţei peste oameni, cu aceia Mi-am deschis Eu izvorul de har şi am putut cu ei şi pentru ei pe pământ. O, aşa este şi azi. Nu pot să Mă apropii cu venirea Mea de azi de cei ce şi-au luat scaunele cele dintâi peste oameni, căci mai mult preţuieşte la ei slava lor cea de la oameni decât slava Mea cea de la Tatăl, cea din cer, şi nu de pe pământ.
O, nu pot să Mă desăvârşesc cu harurile Mele peste cei semeţi în duhurile lor! Dacă în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu, nu M-am putut arăta adevărat în cei semeţi, care aşa au stat lângă lucrarea Mea, o, de ce să ne mai mirăm de necredinţa celor ce stau pe scaune înalte peste oameni? Vin, tată, să te întăresc în Duhul Meu, că mereu am spus în mijlocul tău că e vremea lepădării de credinţă, fiindcă Eu vedeam şi tot vedeam cum s-au sculat pentru duhul necredinţei cei ce Mi-au dat la spate mersul Meu cu tine şi s-au dus de unde au venit, şi necredinţa i-a prins sub ea, căci n-au lucrat ca Mine, şi au lucrat ca ei şi s-au făcut judecători şi s-au asprit cu Mine şi cu voi, şi apoi M-au lepădat, pe Mine şi pe voi. O, să fi rămas cu Mine dacă tot au spus ei că sunt cei drepţi! Eu însă n-am putut în nici o vreme cu cei ce s-au bătut în piept ca fariseul cel care a defăimat pe vameş, judecându-l înaintea Mea, dar am putut cu cei ce s-au smerit, căci duhul smereniei este mare şi poate Dumnezeu prin el în omul care are acest mărgăritar sufletesc, care se naşte în om de la Dumnezeu, şi iată-i fericiţi pe cei săraci cu duhul, aşa cum Eu i-am numit pe ei mai înainte de oricare alţii care lucrează după plăcerea Mea pe pământ!
O, cât de frumos am putut Eu vorbi cu femeia samarineancă! Ce uşor am pătruns în inimioara ei! Ce uşor am curăţat-o pe ea de duhul cel vrăjmaş Mie şi omului cel sărac cu duhul şi care poate primi uşor vestea împărăţiei Mele când ea vine spre el! O, poporul Meu, lucrarea cuvântului Meu se simte cu inima, tată, nu cu mintea, căci Dumnezeu este Duhul Care Se sălăşluieşte în om, înăuntrul omului, şi acolo Se slăveşte El cu ale Sale, căci scris este: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi!». Eu am deschis pentru lucrarea Mea de azi cu omul, am deschis la cei ce au auzit grăirea Mea, am deschis şi la cei cu duhul umilit, şi la cei semeţi cu mintea şi cu îngâmfarea, dar cei semeţi n-au rămas cu Mine şi cu cei credincioşi prin umilinţa lor, ci s-au tras în lături şi şi-au umplut pumnii cu pietre şi dau în Mine şi în cei ce Mi-au rămas credincioşi, şi seamănă ei cu cei ce zidesc mormintele proorocilor, şi nu cu cei ce primesc harul Meu cel prin prooroci.
Grăiesc cu durere în ziua aceasta de amintire a mângâierii Mele cea de acum două mii de ani de la credinţa femeii samarinence şi a mărturisirii ei apoi peste cetatea ei despre vestirea Mea venit pe pământ de la Tatăl, trimisul Tatălui la Israel. Durerea Mea cea de două mii de ani nu s-a strâns decât de la necredinţa celor ce M-au tăgăduit după ce Mi-au gustat cuvântul şi au stat o vreme lângă Mine, şi pe care diavolul cel vrăjmaş i-a biruit de partea păcatului urii şi al dispreţului de frate, de partea păcatului clevetirii, întunecatul păcat, care zdrobeşte pe mulţi. O, fericit este omul care se îngrijeşte de păcatele lui, că unul ca acela se teme să se uite cu semeţie la păcatul altuia, se teme ca nu cumva să rămână în întuneric, să rămână orb de Dumnezeu, Care stă împotriva celor ce se semeţesc.
O, poporul Meu, îţi port de grijă, tată. Nu te mira de cei ce cad din staulul Meu. Aceia sunt judecătorii Mei şi ai tăi şi primesc măsura cu care ei măsoară, aşa cum este scris. Am voit să-i vindec, dar ei n-au voit, şi mai degrabă s-au dus spre necredinţă şi dau să-şi învelească cu ea ruşinea, dar necredinţa este o mai mare ruşine, căci ea este cea care se dovedeşte, ca şi credinţa, fiule, care se dovedeşte dacă ea este. O, nu numai omul nu poate face nimic fără de credinţă, dar şi Eu, Domnul, tot aşa sunt dacă nu găsesc credinţă la om. Nimic nu pot Eu pe pământ decât prin cei credincioşi, şi am făcut această dovadă timp de şapte mii de ani şi mai bine. Nici cu Adam n-am putut să pot, căci el a făcut păcatul ascunderii şi al semeţiei peste Dumnezeu, dar am putut Eu cu femeia samarineancă, cea care M-a cunoscut de prooroc de la Dumnezeu pentru harul Meu cel lucrător peste ea, pentru umilinţa ei care s-a întâlnit cu harul Meu, harul care a aşezat în ea împărăţia lui Dumnezeu, petrecerea Mea cu omul pe pământ şi dragostea cea pentru Mine a lui apoi. Amin.
– Mila Ta, Doamne, să fie slăvită de toţi cei necăjiţi, care n-au nimic mai bun în ei ca şi credinţa lor în Tine, Cel milos, şi Care Te descoperi atât de minunat celor ce au în ei nădejdea în mila Ta pentru ei în toate neputinţele lor, căci Tu nu Te-ai scârbit de mine, ba Te-ai sădit în mine şi m-ai ridicat la rang mare, că m-ai făcut vestitoarea împărăţiei lui Dumnezeu între oameni şi mi-am trezit spre Tine toată cetatea mea şi Te-au primit de la Tatăl samarinenii, cărora prin mine le-ai împărţit darul credinţei sfinte, Doamne, şi noi Te-am mângâiat ca pe un oaspete din cer în zilele acelea, ca pe unul fără de casă pe pământ, căci casa lui Israel, întru care ai venit, nu Te-a primit, şi Te-a înlăturat, căci nu s-a umilit ca mine când Tu mi-ai spus păcatele mele, dar eu m-am umilit şi am spus: «Doamne, văd că Tu eşti prooroc!», şi le-am spus şi celor din cetatea mea: «Veniţi şi vedeţi pe Mesia, Care mi-a spus mie toate câte am greşit!».
O, mare este lucrarea Ta de azi! Mari sunt, Doamne, înaintea Ta cei ce cred venirii Tale de azi! Mai mari ca părinţii cei sfinţi de demult sunt ei, căci sunt credincioşi Ţie în vreme de mare necredinţă, de mare fărădelege pe pământ. O, sporeşte-le lor credinţa ca să poţi cu ei peste toată necredinţa, Doamne, aşa cum ai putut prin mine peste neamul samarinenilor, care atât de uşor Te-au cunoscut şi Te-au primit ca pe trimisul Tatălui la om pe pământ! O, fericiţi sunt cei ce cred aşa! Inimioara lor e numai aripioare, numai freamăt sfânt, dar cât de nefericiţi sunt cei ce nu pot să creadă, cât de zbuciumaţi, cât de neliniştiţi sunt ei, o, Doamne, căci păcatul credinţei lepădate se face chin greu pentru cei ce părăsesc iubirea frăţească, şi durerea lui Cain vine peste ei, căci cei ce nu au căutat cu iubirea de fraţi, nu au trecut de la moarte la viaţă, nu au trecut, Doamne, şi semnul neiubirii de fraţi stă pe fruntea lor. Tu însă arată-Ţi mila Ta cea de la sfârşit de timp şi caută, cumva, să Te arăţi lor Dumnezeu adevărat prin cuvântul Tău cel de azi, şi dă-le şi lor lumina, căci sunt în întuneric cei ce nu iubesc frăţia dintre fraţi! O, dă-le lor duhul meu, duhul cel plămădit în mine de Tine la întâlnirea mea cu Tine în ziua mea cea de la Tine mie, ziua credinţei mele în Tine, când mie Te-ai arătat la fântâna din Sihar, o, Domnul meu şi Dumnezeul meu Cel de atunci şi Cel de azi! Amin.
– O, iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor, iar neiubirea celor necredincioşi vine de la necredinţa lor, şi nu pot fi credincioşi cei necredincioşi, căci faptele necredinţei îi vădesc pe ei necredincioşi şi fugari. O, cu ce să-şi mai afle aceştia mângâierea? Mângâierea celor credincioşi vine de la Dumnezeu, dar cei necredincioşi de unde să-şi mai găsească mângâiere?
O, poporul Meu, greu e, tată, fără mângâiere! Am spus că nimeni nu va mai găsi mângâiere pe pământ decât cei ce iubesc cuvântul Meu cel de azi, cu care Eu vin de la Tatăl pentru mângâierea celor credincioşi de azi şi de mâine. O, poporul Meu, învaţă bine, tată, cum să stai lângă Mine, ca nu cumva să ajungi din nou lângă cei dintre care ai ieşit ca să fii apoi al Meu, căci cei ce sunt ai Mei sunt cei strămutaţi din locul lor, şi ei trebuie apoi să preţuiască din toată inima şi fapta darul Meu cel pentru ei, chemarea lor la Mine şi statul lor în binecuvântarea Mea, pe care ei trebuie să şi-o păstreze în vecii, acolo unde ea nu se mai pierde. Toţi cei care ajung de unde au plecat au fost traşi înapoi de diavolul nestatorniciei şi al necredincioşiei. O, nu păcatele sunt greu de iertat, ci necredincioşia este păcatul cel greu al celor ce, nemulţumiţi pe calea Mea, s-au tras apoi întru ale lor. Durerea Mea de la ei aş vrea s-o curm, dar diavolul cel pizmaş al clevetirii şi al defăimării are agoniseală de la ei, şi nu pot Eu singur să şterg de la diavolul pe cele ce stau împotriva lor. Duhul umilinţei este cel ce aduce în om puterea iubirii, lucrarea duioşiei, dragostea de Dumnezeu şi de fraţi, cea care topeşte gheaţa dintre Mine şi om, căci iată, cei fără de credincioşie nu ştiu că Eu, Domnul, nu Mă duc cu ei pe drumul lor cel plin de vina lor, şi mintea lor se tot deşartă din ei şi nu ştiu ei cu mintea lor ce înseamnă Dumnezeu, Care sălăşluieşte cu cei săraci cu duhul, cu cei ce rabdă lângă Mine fără murmur crucea Mea. Amin.
Binecuvintez cu sfinţii sărbătoarea cea de azi lângă fântâna întâlnirii, cea din curţile Mele cu tine, poporul Meu, şi care are de înger pe femeia samarineancă, muceniţă mare cu mărturisirea înaintea Mea şi care şi-a dat la jertfa mărturisitoare a muceniciei toată casa ei, nefugind ea de crucea suferinţei cea pentru Hristos, Cel Care a stins cu cuvântul Lui toate neputinţele ei şi toate păcatele ei şi S-a aşezat în ea cu împărăţia Sa. O, toată casa ei stă azi în sărbătoare la fântâna Mea cu tine, poporul Meu. Această zi de pomenire a ei aduce pe cei din cer la fântână şi sunt primii cei din cer la masa cuvântului Meu, pentru care ei poposesc cu voi la masă în ziua aceasta, ziua sărbătorii fântânii întâlnirii în curţile Mele de azi pe pământ. Amin.
Mărirea sfinţilor este azi cu tine în sărbătoare la fântână, poporul Meu, şi-ţi dau ei mărire, căci aşa este dragostea celor din cer pentru cei credincioşi Mie în zilele acestea când Eu nu mai găsesc la nimeni credinţă pe pământ. O, ai grijă, tată, să fii numai al Meu. Ai grijă, fiule, să poţi numai pentru Mine. Ai grijă, poporul Meu, de statul tău cu Mine şi de statul Meu cu tine mereu, iar puterea aceasta ţi-o va da mereu, mereu duhul umilinţei şi al pocăinţei şi apoi Duhul Sfânt, însoţitorul şi învăţătorul celor smeriţi, care rabdă îndelung, îndelung prin puterea cea mare, puterea dragostei Mele din ei, dragostea cea care poate totul şi care are totul, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.
02-05-2010
