O, e mare sărbătoare pentru cei din cer, şi coboară sfinţii aici, în mijlocul poporului adunat la izvorul Meu de cuvânt. Sunt Domnul Iisus Hristos, însoţit de mironosiţele învierii Mele, şi de ucenicii Mei, martorii Mei, aşa cum Eu i-am numit pe ei, şi apoi i-am trimis să lumineze lumea cu slava cuvântului Meu, cu Evanghelia Mea peste toată făptura, căci Eu am fost pus de Caiafa în mormânt, după ce Iosif Arimateeanul a căpătat de la Pilat trupul Meu cel răstignit pe cruce de răutatea mai-marilor poporului Israel, şi care ţineau cu străşnicie la locurile lor sus-puse peste popor.
Sunt Domnul Cel înviat din răstignire şi sunt viu în vecii vecilor. Cuprind în salutul învierii Mele pe toţi cei adunaţi la izvorul cuvântului Meu pentru sărbătoarea mironosiţelor învierii Mele: Hristos a înviat! O, pace vouă, căci cu dorul din inimi aşteptaţi şi veniţi spre izvor şi spre poporul Meu, care vă întâmpină pe voi în numele Meu! Credinţa voastră în venirea Mea cuvânt pe pământ în zilele acestea vă face parte de iertarea păcatelor, căci cel ce crede în Mine se îngrijeşte apoi să-şi curăţească viaţa, să învieze din păcat şi să se dea Mie curăţat, şi apoi martor al iubirii Mele cu care vin după om şi îl scol pe el din sângele lui şi Mă dau lui Mântuitor şi Mângâietor, aşa cum Îmi este de la Tatăl lucrarea.
Le-am spus celor îndărătnici şi necredincioşi atunci: «Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre». Am spus aşa fiindcă Eu am venit de la Tatăl să-l curăţ de păcat pe cel ce crede în Mine, trimisul Tatălui la oameni pe pământ. Satana, rivalul Meu, stă de şapte mii de ani împotriva omului şi îl trage la el, căci s-a supărat pe Mine şi pe om după ce şi-a pierdut frumuseţea şi locul lui de lângă Mine cu slujirea sa, după ce s-a dorit întâiul peste toate, mare şi peste Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea, văzutele şi nevăzutele şi pe îngerii Lui slugi ale Lui şi ale omului între pământ şi cer.
O, voi, cei care culegeţi din gura Mea sămânţa cuvântului Meu, semănată peste pământ şi peste voi şi Îmi aşezaţi în carte cuvântul spre mărturia Mea, o, avem de lucrat cu putere mare de cuvânt în ziua aceasta, Eu, şi cei din cer veniţi cu Mine la masă de cuvânt, şi apoi voi, că nu e de lăsat ceaţă peste cei ce prin valurile vremii află bărcuţa Mea şi se ţin pe urma ei cu pasul lor, spre bucuria Mea şi spre salvarea lor, că este scris în Scripturi că mulţi vor cerceta cartea Mea şi va creşte în ei ştiinţa şi dorul de Dumnezeu şi iubirea cea de sus în ei pe pământ, şi apoi, prin rodul cel de pe pământ în ei, mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor deştepta, unii spre viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi spre scârbă veşnică, iar cei înţelepţi pentru Dumnezeu vor străluci cum străluceşte bolta cerului, şi vor fi ca stelele în vecii vecilor toţi cei care vor fi îndemnat pe mulţi să umble pe calea dreptăţii, aşa cum este scris. Amin.
O, nu este iubire curată în oameni, nu este! Nici măcar iubirea de Dumnezeu nu este curată în om. Tot omul are iubire de sine când Îl iubeşte pe Dumnezeu, şi se vatămă om pe om de la duhul semeţiei, duh care tainic îl ţine pe om sub vraja lui, iar lipsa de iubirea cea de sus e mare în om, căci iubirea înseamnă Dumnezeu, nu altceva înseamnă acest cuvânt, şi numai omul îndumnezeit de Duhul lui Dumnezeu are în el iubirea cea de sus pentru cei din jurul lui, pentru cei de pe pământ.
O, de s-ar pocăi omul de toate câte nu înseamnă Dumnezeu în el, ar primi el atunci iubirea cea de sus, căreia îi trebuie loc curat, inimă curată în om. Ce face inima curată în om? Ea nu osândeşte pe nimeni, ea se smereşte pentru ea însăşi şi pentru cei din jur, stând supusă lui Dumnezeu, Judecătorul a toate câte sunt şi vor fi. Ea dă viaţă, căci Dumnezeu Se sălăşluieşte pe Sine în ea pentru smerenia ei, cu Duhul Lui Cel dătător de viaţă, duhul iubirii cea de sus.
O, adunaţi-vă inimioarele în cuvântul Meu, voi, cei adunaţi cu dor şi cu credinţă la izvorul Meu de cuvânt! Vă învăţ iubirea cea de sus prin Duhul Meu, Care este Tatăl sălăşluit în Fiul Său Iisus Hristos, căci Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl în Mine este. O, daţi-vă spre înţelepciunea cea de sus în voi ca să înţelegeţi cu ea pe Dumnezeu-Cuvântul, şi spori-va ştiinţa voastră, căci numai cei ce nu înţeleg pe Dumnezeu, numai aceia rămân morţi şi nu caută cu El. Fiţi însă supuşi învăţăturii gurii Mele, căci vremea este grea, este cu necredinţă, iar diavolul, potrivnicul Meu, împrăştie peste tot duhul dezbinării, căci vremea lui este în toi, dar şi capcana lui este gata, fiindcă prin toate el şi-o lucrează, căci nu poate avea fărădelegea altă plată decât focul cel pregătit ei. O, vai de cei ce se numesc slujitori de biserici şi se aşează ei pieziş ca să-i oprească din cale pe cei ce află râul cuvântului Meu cel dătător de viaţă şi dau să vină să se adape şi să învieze, aşa cum cere Dumnezeu celor ce cred în El! Nu uitaţi Evanghelia gurii Mele acum două mii de ani pentru însemnarea celor ce cred în Mine, căci am spus aşa: «Celor ce vor crede în Mine le vor urma aceste semne: în numele Meu vor izgoni pe demoni din oameni şi din locuri, în limbi noi vor grăi, şerpi vor apuca în mână, şi chiar băutură aducătoare de moarte de vor bea, nu-i va vătăma pe ei; şi vor pune mâinile lor peste cei bolnavi, şi aceştia se vor face sănătoşi». O, dacă slujitorii de biserici ar avea în ei Duhul Meu, ar cunoaşte aceştia că Eu sunt acest cuvânt, cu care Tatăl Mă trimite pe pământ. O, nu e necredinţa pricina, căci se simte cu inima că Eu sunt acest cuvânt, ci e altul păcatul celor ce se împietresc. Pe Mine M-a dat spre răstignire poporul Israel din pricina dorului lui de mărire şi de întâietate peste oameni pe pământ, căci semeţia îl orbeşte pe om, şi şi-au păstrat întâietatea cei ce M-au ascuns dinaintea oamenilor, dar au pierdut viaţa, căci este scris: «Cel ce îşi câştigă viaţa, acela şi-o va pierde», şi iată, aşa îşi pierd partea lor cu Mine cei ce stau la răspântii ca să-i oprească să nu vină după Mine cei săraci cu duhul, şi scris este despre aceştia: «Pândesc din ascunziş ca leul din culcuşul său, pândesc ca să apuce pe cel sărac şi ca să-l tragă la ei, şi îşi zic: întors-a Domnul faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit».
O, vă dau vouă din duhul şi din iubirea cea de sus a mironosiţelor învierii Mele, căci Eu, Domnul, am suflat peste ele duhul care-l suflu şi peste voi astăzi, şi ele au mărturisit învierea Mea şi au rămas în iubirea Mea, iar cei ce rămân în iubirea Mea dacă cer în numele Meu ceva de la Tatăl Meu, El le dă lor, le dă Tatăl celor ce Mă dau, căci credinţa lor este mare, şi tot aşa de mare este şi rodul ei. Amin.
– În ziua întâi a săptămânii, noi, Doamne înviat, noi am venit la Tine, căci am privit şi am văzut unde Te-au pus după ce ai fost coborât de pe crucea răstignirii Tale. Pe când răsărea soarele, dis-de-dimineaţă am venit la Tine, şi ne gândeam pe cale cum să facem cu piatra răsturnată peste mormânt, mare foarte cum era. Îngerul Tău însă ne-a luat-o înainte şi a dat deoparte piatra, iar noi, intrând, l-am văzut aşezat în dreapta în hăinuţă albă şi ne-am înfricoşat la vederea lui, şi nu ştiam cum să găsim trupul Tău ca să-l înmiresmăm pentru înviere, o, Doamne, dar ne-a spus îngerul: «Nu vă înspăimântaţi, nu vă întristaţi! Iisus Cel răstignit nu mai este aici, a înviat, iar aici este locul unde a fost pus. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că Îl veţi vedea în Galileia, după cum El v-a spus». Ne-am cutremurat, şi ne temeam să spunem ceva cuiva, şi apoi Tu Te-ai arătat nouă înviat, şi ai stat cu ucenicii Tăi, şi până la înălţarea Ta în Tatăl le-ai dat lor dovada învierii Tale, şi în văzul nostru, al tuturor care am văzut, Te-ai dus apoi la cer.
S-a ridicat apoi duşmănie mare asupra învierii Tale, şi iarăşi Te-au ascuns sub lucrarea minciunii asupra Ta mai-marii poporului Israel, dând vina pe noi, cum că ucenicii Tăi Te-au furat din mormânt. Mare şi multă a fost lucrarea minciunii şi după ce ai înviat, aşa cum mare a fost ea şi înainte de a Te lăsa Tu în mâinile lor pentru ca să mori pentru noi, cei mult păcătoşi, Doamne. Diavolul l-a învăţat pe Iuda să creadă că nu-l iubeşti, şi aşa l-a tras pe el de partea potrivnicilor Tăi, Caiafa cu ai lui, şi a căzut Iuda în ameţeala iubirii de bani, pe care o avea în sânge, şi s-a dat el celor ce Te voiau pe Tine, şi cărora el s-a tot căinat cu rana inimii lui împotriva Ta, Doamne, şi n-a căpătat el nimic apoi de la ei, decât moartea Ta şi a lui. O, nimic nu capătă cel ce se caină cu nemulţumirea lui, decât clătinarea lui şi a celor cărora el se încredinţează, spre pieirea lor şi a lui.
Suflăm peste poporul Tău înţelepciunea cea de sus când grăim acestea în mijlocul lui, Doamne, şi îi spunem lui să ştie că Tu eşti Judecătorul a toate, iar cei ce-şi fac stat de judecători nu-şi fac bine lor, şi urechea lor se vatămă, ca şi inima lor, ca şi credinţa lor, ca şi viaţa lor, căci diavolul se pricepe cu multul peste cei nemulţumiţi, şi apoi îndoielnici, iar Tu nu mai poţi să stai în ei, şi rămân ei fără de credinţă apoi, şi Tu stai şi aştepţi căinţa lor. Caiafa este omul în care se regăsesc toţi cei ce slujesc în biserici pentru rangul lor şi nu-şi pleacă ei fruntea înaintea cuvântului Tău cel de azi, care cheamă morţii la înviere, şi mint aceştia pe toţi care dau să vină ca să-şi capete iertarea păcatelor lor. Le spunem lor că noi nu ne-am împiedicat în Caiafa, căci am trăit cu inima adevărul Tău, o, Doamne, şi prin înţelepciunea cea de sus în noi am rămas în iubirea Ta.
Se clatină cerul şi pământul când văd duhul minciunii că înviază de şapte ori mai mult împotriva Ta în zilele acestea prin îngâmfarea poporului iudeu, care n-a încetat să Te prigonească din om, din inima celui ce dă să Te simtă în el, Doamne. O, ce negură de minciună, ce munte de ceaţă dă el să împrăştie acum pe pământ asupra fiinţei Tale de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Mântuitorule rănit! Cei ce nu cunosc iubirea nici cu mintea, nici cu inima, nici cu viaţa lor, aceia sunt pedepsiţi la neiubire, căci semeţia omului împotriva altui om ridică rivalitate între om şi om, şi e durere mare pe pământ lipsa Ta din om, din cel ce nu ştie ce vrea, săracul. Noi însă rămânem peste timp pilde de credinţă, şi apoi iubire plină de Duh Sfânt în noi pentru Tine şi pentru cei ce sunt şi vor fi ai Tăi pe pământ şi în cer, căci inima din noi a fost plămădită din nou de cuvântul Tău cel dătător de viaţă şi am rămas vii în vecii vecilor, şi aşa rămân cei credincioşi, şi care ştiu să-şi păstreze şi să-şi urmeze credinţa şi roadele ei, de pe pământ şi până în cer, o, Doamne înviat şi mărturisit de noi înviat.
O, nu vă îndureraţi voi, iubiţi ai lui Hristos, de la cei ce n-au ochi să vadă şi urechi să audă şi minte să priceapă şi inimă să simtă cu ea pe Dumnezeu din voi! Lăsaţi-i! Sunt călăuze oarbe pentru ei şi pentru cei ca ei înăuntrul şi în afara staulului vostru cu Domnul pe pământ! Voi ştiţi calea. Iubirea de Dumnezeu este ea şi statornicia cea pentru ea. Voi ştiţi lucrarea împărţită vouă de Domnul. Faceţi, aşadar, Domnului ucenici, iar cei risipitori de suflete şi de credinţă în suflete să se înţelepţească de sus, dacă vor! Vedeţi însă cu veghe mare, să nu rămână rădăcini veninoase, şi curăţiţi bine inimile credincioase lui Dumnezeu-Cuvântul şi întăriţi-le pe ele în lucrarea inimii curate în toată vremea, nu când şi când, căci cine n-are inimă curată pentru voi, nu are nici pentru Domnul, şi se risipesc aceştia sub boala de minte, care îi împarte pe ei în multe părţi sub cârma lui satana, care lucrează prin om lucrarea sa.
Voi, cei ce iubiţi cu iubirea cea de sus pe Dumnezeu şi pe fraţi, nu fiţi împărţiţi cu iubirea, nu fiţi împărţiţi cu inima! Iubirea este taina lui Dumnezeu, şi ea se stinge în voi când sunteţi împărţiţi pentru iubirea din voi. Învăţaţi, învăţaţi să rămâneţi în iubirea Lui! Cereţi sfat pentru această măreaţă stare în voi, căci diavolul vă pândeşte să vă învinuiască pe voi ca pe cei nestatornici şi neveghetori pentru statornicia inimii curate în voi. Suntem între cei din cer popor al sfinţilor Domnului, iar sfinţii văd înăuntrul din voi şi lucrarea voastră cea nevăzută a minţii şi a inimii, şi pentru care trebuie să vă lucraţi mărturie frumoasă şi sfântă înaintea Domnului şi a sfinţilor Săi, iar pentru aceasta trebuie să vă îndeletniciţi numai şi numai în Domnul să staţi, numai şi numai purtarea Lui s-o săvârşiţi întru voi, iar duh de judecată nici să se pomenească la voi, căci noi, sfinţii Lui, vă învăţăm pe voi binele cel din cer vouă, spre dobândirea harului vostru în Hristos. Amin.
Iar Tu, Doamne biruitor prin cruce şi prin înviere, pune îngeri gurii lor, inimii lor, minţii lor, faptei lor, ca să-i păstrezi ai Tăi până la venirea Ta cea mare pentru noi şi pentru ei, că ei sunt martorii noştri împotriva celor ce atât de josnic dau în Tine şi în noi prin duhul minciunii, duhul diavolului, care judecă prin mintea omului semeţ, dar noi, mironosiţele învierii Tale, le spunem lor cuvântul Tău cel de acum două mii de ani şi le spunem aşa, spre salvarea sau spre ocara lor: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci omul prin cuvintele sale se va mântui sau se va osândi». Amin, amin, amin.
– Ceata celor adormiţi, suntem şi noi întru venirea Ta în ziua aceasta de pomenire a noastră în mijlocul poporului Tău de azi, o, Doamne, şi la chemarea lor am răspuns şi ne-am înfăţişat, şi suntem mulţi, fără de număr, după numărul neamului nostru cel până la Adam. O, deschide-ne mormintele şi lasă-le aşa apoi, ca să ieşim de tot şi să stăm înaintea Ta cu mântuire pentru noi, căci Tu ai venit cu învierea morţilor, Doamne! Suntem unii liniştiţi, iar alţii suntem îndureraţi. Mila Ta să ne facă pe toţi iertaţii Tăi, căci ai slujitori rugători din partea Ta pentru noi înaintea Ta aici. Stăm la masa noastră de pomenire şi privim peste poporul Tău de azi, nădejdea Ta şi a noastră pentru învierea a toate, pentru naşterea din nou a lumii. O, de-ar avea parte toţi oamenii de pe pământ de izvorul Tău de cuvânt de azi mai înainte de întâlnirea lor cu Tine pe calea pe care noi am plecat de pe pământ! Ai venit cuvânt pe pământ ca să nu moară oamenii în păcatele lor, ci să se cureţe prin credinţă şi prin harul Tău cel de azi prin biserica Ta de nou Ierusalim pe pământ, izvorâtor de înviere pentru cei atât de departe de Tine cu viaţa lor. O, să-i înveţe pe toţi, Doamne, să-i tragă pe toţi la Tatăl cuvântul Tău cel de azi! Amin, amin, amin.
– Eu, Domnul, de aceea am venit pe pământ, o, suflete suferinde de aşteptare şi de durere. Eu, Domnul, vă dau vouă uşurare multă acum. Le dau şi celor ce M-au împuns şi Mi-au pironit trupul pe cruce, şi care văd slava Mea cea de azi în cuvânt de facere nouă. Sunt miloşi ca şi Mine cei ce mijlocesc înaintea Mea pentru voi, cei pomeniţi în vremea aceasta pe jertfelnicul cel de foc al bisericii de nou Ierusalim, proorocie împlinită de Mine pe vatra neamului român, dar atât de puţin crezută şi pricepută de omul împământit! Eu, Domnul, împuternicesc aici prin cuvântul Meu rugăciune miloasă. Eu sunt Cel ce stau la cârma acestui popor mititel, căci cu cei mari n-am încăput nici atunci, nici acum. O, fie voia Mea cea mântuitoare peste voi! Amin.
Iar tu, poporul Meu cel hrănit de cuvântul Meu cel de azi, ai grijă, tată, de cărarea Mea spre tine, că asupra ei e răutate mare, şi e mare lupta aceasta, dar tu să te hrăneşti din destul cu hrana cea de la Mine ca să te ţin Eu de mânuţă, căci valurile sunt mari. Cearta pentru întâietate a făcut în toate vremile durere în mijlocul celor ce M-au iubit pe pământ, dar împotriva ei stă de două mii de ani cuvântul Meu care spune: «Cel ce voieşte să fie întâiul, să fie ca Mine, slujitor, şi altfel să nu fie în biserica Mea de fii, ci să fie duhul şi iubirea cea de sus». Amin.
Şi acum, zic ţie, poporul Meu de la izvor, şi tuturor celor adunaţi la sărbătoare: înteţiţi peste tot cu multă împlinire păstrarea în mare sfinţenie şi lucrare cerească a zilei întâi a săptămânii, ziua Mea de odihnă, cea de după învierea Mea, şi veţi fi cei nebiruiţi pe pământ! Ziua întâi a săptămânii este cea mai lungă zi între cele şapte şi începe de la asfinţitul soarelui de sâmbătă şi până la răsăritul de luni, iar în acest timp numai şi numai ale Mele să le săvârşiţi, şi nimic dintr-ale voastre, ca să fiţi voi cei binecuvântaţi şi mult roditori de Dumnezeu pe pământ. Învăţaţi cu mare veghe această ascultare, şi veţi vedea mari împliniri, şi tot ce vei cere tu, poporul Meu, pentru împlinirea Mea prin tine pe pământ, aşa cum Eu îţi dau să lucrezi, Eu voi împlini aşa. Amin.
Am petrecut cu tine în mare sărbătoare cerească pentru iubirea mironosiţelor învierii Mele, în duminica a treia de după învierea Mea, ziua întâi a săptămânii, poporul Meu.
Am petrecut petrecere sfântă cu voi, cei ce aţi venit plini de dor la izvor ca să luaţi pentru harul Meu cel din voi apoi.
Am mângâiat cu sărbătoare, noi şi cu voi, pe cei adormiţi, care sunt fără de număr la masă. Amin.
Cuvântul Meu cârmuieşte un popor credincios în zilele acestea în mijlocul neamului român. O, neam român, ia şi tu, ia, tată, şi tu şi te îmbucătureşte din mana cea de sus la masa Mea cu poporul Meu cel din mijlocul tău! Pace ţie, dacă voieşti de la Mine şi nu de la tine! O, pace ţie îţi dau Eu! Nu cum îţi dă duhul lumii îţi dau Eu, ci îţi dau din cer. Amin.
Sfârşesc acum grăirea Mea cea de azi şi pecetluiesc peste toţi cu numele Meu:
Iisus Hristos, Cel ce din mormânt a treia zi S-a sculat! Amin, amin, amin.
18-04-2010
