Amin, amin zic vouă, celor credincioşi şi sfinţi ai poporului Meu cel nou: veni-va vremea, dar a şi venit, să sărbătorească cerul pe pământ cu oamenii, cerul împreună cu pământul. Amin.
Dar ce este poporul Meu cel nou? Numai cel ce este nou poate fi popor al Domnului, căci scris este: «Cele vechi trec cu trosnet». Ferice celor ce aud cuvântul Meu şi se scoală ca să se facă fii ai Mei în poporul Meu, în poporul Meu cel nou, că numai acela este poporul Meu. Cel ce nu se naşte din nou, acela este om între oameni, nu este fiu între fiii lui Dumnezeu. Dar va zice omul bisericii din lume că cel ce este botezat în Hristos, acela este om nou şi fiu între fiii lui Dumnezeu. O, nu este aşa, omule deştept şi cunoscător al celor de sus, nu este aşa. Omul nou este cel ce este curat şi născut din cer, de sus, iar fiii cerului sunt curaţi. Care om botezat în Hristos prin apă, duh şi sânge, care din toţi aceştia botezaţi în numele Meu îmi urmează Mie aşa cum Mi-au urmat apostolii şi sfinţii şi mucenicii şi toţi fiii cei curaţi care au urmat Mie printre fiii oamenilor? Care din cei nepăsători de botez şi de biserică şi de sfinţenie în trup şi în duh, care din aceştia sunt oameni noi şi popor nou? O, cel ce nu se naşte din nou, şi născut să rămână apoi, acela rămâne om între oameni, şi nu fiu între fiii lui Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu sunt altfel; sunt cei ce nici să moară nu mai pot, că sunt fiii vieţii, după cum scrie despre aceştia în Scripturi. Curând, curând, şi tot omul cel nepăsător de viaţa cea veşnică va vedea pe poporul vieţii veşnice, că Eu voi sta în mijlocul lui şi îl voi străluci cu mare strălucire şi voi lucra după cum este fapta fiecăruia, iar altfel nu voi lucra. Amin.
O, poporul Meu cel nou, fiule al Tatălui! O, fiule copilaş, Eu sunt Cel ce te-am născut; Eu, Cel ce M-am născut până să fie veacurile; Eu, Cel născut din Tatăl; Eu, Cel născut cu trup de om muritor ca să-l fac pe om nemuritor prin moartea şi prin învierea Mea. Eu sunt Cel ce în vremea de azi te-am născut, şi eşti fiul Meu, iar Eu sunt Fiul Tatălui, şi prin Mine şi tu eşti fiul Tatălui. O, poporul Meu cel nou, sărbătoreşte cerul pe pământ cu tine. E cerul strâns în jurul tău şi petrece cu tine petrecere sfântă pentru Mine, Cel născut din mamă Fecioară, şi pentru ea. Sfinţii şi îngerii, scaunele şi domniile şi puterile şi stăpâniile cereşti, arhanghelii şi serafimii şi heruvimii şi toate cele din cer şi toţi cei din cer sunt strânşi în jurul tău, iar pe scaunul slavei cereşti e mama Mea, serbată în serbare cerească în cer şi pe pământ cu tine, noul Meu popor Israel, că frumos e acest nume în cer şi pe pământ. O, popor scump lui Dumnezeu, e cerul strâns în jurul tău, e cu tine pe pământ pentru sărbătoarea mamei Mele, şi din gura ei curge cuvântul ei pentru tine, că ea te are azi lângă ea şi te arată celor din cer, şi de pe buzele ei se nasc cuvinte care vin din Mine pentru tine, cel mângâiat de cerul sfânt.
O, mamă dulce, tu, cea care M-ai născut Om între oameni! Eu, Cel nestricăcios şi veşnic, am coborât în tine şi te-am făcut biserică a Mea, cort al Meu, locaş al slavei Mele şi Născătoare de Dumnezeu te-am făcut. Când Tatăl Mi-a zis că voi coborî în tine ca să Mă fac Om după asemănarea omului cu trup stricăcios, Eu nu M-am împotrivit Tatălui, ci, ca un Fiu plin de iubire pentru Tatăl Meu, am zis: «Tată, Tu ştii ce este de făcut, iar Eu sunt una cu Tine, Tată, şi sunt de o fiinţă cu Tine şi de o voinţă cu Tine, Tată. Voi merge pe pământ şi Mă voi face Om după chipul şi asemănarea omului trecător cu trupul, şi apoi voi veni din nou lângă Tine, dar voi rămâne şi cu ei, cu cei pe care-i voi avea de la Tine pe pământ între oameni. Mă voi întoarce din nou în cer cu mai multă iubire pentru oameni, căci pe pământ Mă voi îmbrăca în durere pentru om, şi în iubire pentru om, fiindcă voi vedea mereu durerea oamenilor şi dorul lor după fericirea cea pierdută de om. Şi apoi Tată, vom lucra cu tot cerul cel din cer şi cel de pe pământ şi vom împlini lucrarea de cer nou şi de pământ nou, aşa cum a fost cuvântul proorocilor Scripturilor cereşti pe pământ, şi vom aşeza pe omul cel răscumpărat la locul său, care a fost făcut de Noi pentru el, Tată, şi apoi vom intra în odihna cea aşteptată de şapte veacuri, căci neascultarea omului a tras peste Noi greutatea durerii veacurilor lui, căci omul a lungit mereu durerea Noastră, Tată».
O, mamă a Mea, aşa I-am spus Eu Tatălui Meu când El Mi-a zis că voi coborî în tine şi din tine între oameni, Om coborât din cer pe pământ. Dacă n-aş fi luat trup ca al omului, oamenii nici atât n-ar fi crezut că sunt venit din cer de la Tatăl, căci oamenii cugetă omeneşte, nu duhovniceşte, şi oamenii au nevoie de naştere din nou, mamă.
– O, dulcele meu Fiu, Tu eşti tiparul omului cel nou, cel născut din om, dar om nou, Fiule scump. Tu eşti de neam împărătesc, că eu m-am tras din neamul lui David împăratul, din neamul lui Dumnezeu, Fiule scump. Mare lucru este să fie omul de neam mare, de neam nobil, dar iată durere pe pământ, căci cel mai mare neam de pe pământ, neamul lui Dumnezeu, neamul lui Israel şi al lui David, neamul cel ales dintre neamuri Te-a răstignit pe Tine, Fiule de neam împărătesc, că Ţie Ţi-a promis Tatăl şi Ţi-a promis David tronul său pe care-l avea de la Tatăl Savaot, şi pentru acest tron Te-a răstignit neamul Tău, Fiule moştenitor al tronului ceresc pe pământ. Pentru aceasta ai spus Tu că oamenii se vor stăpâni peste pământ, ba şi peste cer se vor a fi stăpâni, că iată ce este pe pământ. Oamenii care-şi zic că sunt poporul Tău, aceia sunt oamenii bisericii lumii, şi nimeni pe pământ nu mai are de unde să vadă şi de unde să ştie care este tronul Tău cel de pe pământ, Fiule împărat, Cel ce le ştii şi le cuprinzi pe toate cele de mai înainte de veacuri şi până după toate veacurile, căci aceasta înseamnă împărat; împărat atotştiutor peste cele de sub stăpânirea Lui.
Mă uit, Fiule scump, ca să văd veacurile, mă uit cu Tine, nu fără Tine, căci Tu eşti ochiul meu, Tu eşti ochiul celor ce văd. Mă uit şi văd oameni vii şi oameni morţi, care-şi zic şi care şi-au zis împăraţi, şi şi-au zis regi, şi şi-au zis stăpâni peste pământ şi peste cer, Fiule, dar cei neputincioşi nu pot fi împăraţi, şi ei nu ştiu că nu pot fi. E adevărat că omul poate fi împărat, e adevărat, dar omul nu ştie cum este acest adevăr. Adam, omul cel făcut de Tine după tiparul Tău, Fiule, a fost apoi împărat peste toate cele făcute de Tine pentru el, dar când s-a ascuns de Făcătorul său, de Binefăcătorul său, el a încetat a mai fi, şi n-a mai fost, căci cel ce este, acela numai în Dumnezeu este, iar cel fără Dumnezeu nu mai este. Numai cel ce este poate fi împărat, dar oamenii nu ştiu ce înseamnă om-împărat. Scaunul de împărat este scaun de împărat în toată vremea împăratului, şi altfel nu este scaun, iar dacă împăratul moare şi nu mai are viaţă, nici scaun de împărat nu mai este. Dacă neamul cel de sub cer şi-a omorât împăratul, atunci nici scaunul Lui nu mai este, precum nici El nu mai este. Dacă omul cel împărat îl omoară pe Făcătorul său, acela nu mai este, căci cel fără Dumnezeu nu mai este, dar împăratul este pururi şi este Cel ce este. Adam a fost singurul împărat, dar când s-a ascuns de Tine, Fiule al Tatălui şi Făcătorule al omului cel dintâi, atunci Adam a încetat să mai fie, şi prin el au încetat toţi şi toate fiinţele vii şi toate ale lumii care a fost făcută pentru om. Dar mila Tatălui a fost mare, şi Te-a coborât Tatăl în mine, şi din mine Tu Te-ai coborât între oameni, şi dintre oameni Te-ai coborât, că eu am fost între oameni ca o scară de coborâre a Ta din cer pe pământ. Un singur pas ai făcut din cer până pe pământ: din Tatăl în mine, şi din mine pe pământ, dar omul, Fiule, cu greu mai ajunge ca să fie cu Tine. Tu Te-ai făcut o cale atât de uşoară pentru omul care voieşte să fie în cer, şi cu cerul pe pământ, şi cu Tine, Fiule, pe pământ şi în cer. O, Tu eşti calea, şi nu eşti ascuns, dar nimeni nu-Ţi mai vede calea şi nimeni nu Te mai vede, Fiule veşnic, căci cei ce văd au ochiul Tău, şi Tu eşti ochiul celor ce văd.
Un singur pas trebuie să facă omul până în cer: din el în Tine, şi din Tine în cer, aşa cum ai făcut Tu pasul spre omul cel ascuns, căci cel căzut este cel ascuns, iar cel ascuns este cel căzut. Tu eşti Omul Cel coborât din cer şi eşti pârga cea pentru naşterea omului cel nou, căci scris este: «nimeni nu s-a suit în cer decât Cel ce S-a coborât din cer ca să-l suie pe om la cer» şi să se împlinească, Fiule, cuvântul Tău pe care l-ai spus, că «cel ce nu se naşte de sus, nu poate intra în împărăţia cerurilor». Tu ai venit de sus, din cer, ca să se poată naşte omul din Tine, şi ce smerit ai grăit celui ce i-ai spus: «Cine nu se naşte de sus, nu poate fi de sus». Tu erai Cel de sus venit, ca să aibă oamenii cerul aproape de ei şi să se nască de sus, din cer, din Tine, Fiule ceresc, Fiule născut din cer pe pământ.
E sărbătoarea naşterii Tale în mijlocul poporului Tău şi e sărbătoarea slavei mele, căci mă slăveşte cerul tot, ca pe cea care a născut pe Dumnezeu între oameni, după cuvântul proorocilor cerului. O, Fiule ceresc, născut din mine, Tu ai luat pământ în mâini după ce ai făcut cerul şi pământul, şi Te-ai uitat la Tine şi ai făcut chipul Tău din pământ şi i-ai dat asemănarea Ta, şi apoi i-ai dat şi duh din Duhul Tău, şi din chipul cel făcut de Tine din pământ ai făcut fiinţă vie, suflând duh din Duhul Tău peste el şi în el, şi l-ai numit om după chipul şi asemănarea Ta, şi după aceea ai luat o mână de carne din trupul cel îndumnezeit de Tine cu duh şi cu suflare de viaţă, şi ai făcut-o pe femeie ca să fie de ajutor omului, şi din neamul femeilor m-ai luat pe mine ca să-Ţi fiu de ajutor acum când Te-ai coborât la oameni ca să-i sui înapoi la cer, căci omul este lucrarea Ta cea dintru început. Cine înţelege ce este acel cuvânt al Tău când ai spus să faci ajutor omului pe potriva lui? Femeia trebuia să ajute pe om pentru ridicarea omului înapoi în cer, în Eden, în împărăţia lui Dumnezeu, la plinirea vremii împărăţiei lui Dumnezeu, iar eu, Fiule scump, am împlinit acel cuvânt al Tău şi Ţi-am fost Ţie ajutor pe potrivă pentru salvarea omului pierdut din împărăţia Ta, din împărăţia lui, şi să-i dai înapoi împărăţia şi să fie împărat, şi să fie, căci împărat este cel ce este.
Adam a pus nume la toate vieţuitoarele cu suflare de viaţă în ele, dar n-a găsit dintre ele ajutor pe potriva lui, căci mai apoi, omul cel ieşit din om punea înaintea Ta animale spre jertfă de împăcare, dar omul nu s-a sculat din cădere, căci nu era pe potriva lui acest ajutor prin animalele jertfite, şi a venit ajutorul prin femeie, aşa cum a fost cuvântul Tău, Fiule, Dumnezeule şi Cuvântule, Tu, Care lucrezi la sfârşit ca şi la început. Şi ai venit Tu, simbolul omului cel nou, Cel în cer născut şi din cer născut prin Fecioară. Ai venit, Fiule şi Mire al meu, şi ai lăsat pe Tatăl Tău şi Te-ai unit cu mine şi ai fost în trupul meu. Un trup cu mine Te-ai făcut, ca să ieşi apoi pârgă nouă şi începătură a omului nou, om născut, nu om făcut, ca să-i răscumperi pe cei născuţi, născuţi din oamenii cei doi, din Adam şi din femeia sa, şi să ajungi cu omul până la lucrarea Ta cea dintâi peste care îl pusesei împărat pe om.
Lucrarea Ta este mare şi lungă, Fiule, ca şi răbdarea Ta. O, de ar fi omul ochi şi urechi în jurul lucrării Tale de mântuire a omului! Eu am fost ajutorul Tău, şi ajutorul omului căzut, al omului cel ascuns, Fiule, Cel ce eşti de o fiinţă cu Tatăl. Dacă omul a căzut ajutat de femeie în căderea sa, eu am fost cea care am ajutat omul să se întoarcă la vremea cea de dinaintea căderii lui, la Fiul meu să se întoarcă omul. Eu am dat oamenilor pe Fiul meu, căci Dumnezeu este Fiul meu, pentru că eu L-am născut la porunca Tatălui Savaot, ca să se împlinească Scriptura care spune că femeia a fost făcută ca să fie de ajutor omului. Dacă neamul femeilor a tras pe om la păcat şi la moarte şi la cădere din Dumnezeu, dacă neamul femeilor nu poate face viaţă veşnică pentru om, eu m-am ridicat deasupra acestui neam şi l-am sfinţit pe om în trupul meu, la porunca Tatălui Savaot.
Lucrurile rele trebuiesc scoase la iveală ca să fie văzute de unde sunt, de când sunt, de ce sunt, şi numai apoi trebuie lucrat împotriva lor. Altfel, se merge în gol, şi răul nu moare, şi moare binele.
Şi acum, ascultaţi, fii ai Domnului, şi voi, fii ai oamenilor! O femeie care nu este duhovnicească nu poate fi decât sminteală şi slăbire pentru cei sfinţi prin însuşi trupul ei de femeie, căci femeia are trupul ei prin femeia cea de la început. Scris este în cartea proorocului Isaia că femeia e izvorul mândriei şi are umblătură ţanţoşă şi are ispită în privirea ei cea galeşă şi calcă alintat, şi din pricina trupului ei cad oamenii sub această putere a ei, căci femeia a stricat statura omului cel făcut de Dumnezeu.
Ce este femeia neduhovnicească? Este aceea care nu lucrează cele duhovniceşti, şi dacă nu le lucrează pe acestea, ea are în ea duh de slăbiciune, de la lipsa lucrului duhovnicesc. Eu la aceste femei le spun să stea cu privirea în jos şi să-şi dăruiască lucrul lor cel cu frică şi cu sfială făcut pentru cei sfinţi. Când o femeie se plânge unui bărbat cu cele ale firii ei, ea îi moaie sufletul lui spre ea, şi aceasta nu este bine, ci este rău. Dacă o femeie se plânge cu cele pentru mântuirea ei, atunci este altfel, este smerită şi demnă lui Dumnezeu şi omului lui Dumnezeu şi se îndumnezeiesc unul de la altul, dar aceasta este mare mirare să mai vezi pe pământ. E mare lucrare să fie femeia duhovnicească. Aceea are Duhul lui Dumnezeu cu ea, şi are darul lui Dumnezeu peste ea, şi este menită pentru lucrul cel dumnezeiesc, aşa cum am fost eu, mama Fiului lui Dumnezeu. O femeie creştină, dacă şi ea face ca femeia cea trupească şi îşi plânge cele ale firii ei, ale neputinţei ei unui bărbat sfânt, dacă foloseşte chiar şi smerenia, chiar şi umilinţa când îşi plânge cele ale firii ei, aceea îl trage la firea ei cea slabă pe cel sfânt, îl trage la milă şi îl slăbeşte pe cel sfânt.
Tu, femeie creştină, nu slăbi prin cele ale firii tale trupeşti, ci îmbracă-te cu cele curate. Iar tu, femeie creştină a poporului cel nou, dacă nu eşti decât pe potriva celor pământeşti, slujeşte cu supunere şi cu mulţumire acolo unde ţi se potriveşte staturii tale trupeşti şi sufleteşti, şi mântuieşte-te prin smerenie şi prin mulţumire cu cele pe care le ai, şi prin cuminţenie de fire şi de minte. Dacă nu eşti de folos duhovniceşte, dacă nu eşti pusă de cei duhovniceşti la lucrul celor duhovniceşti din pricina măsurii staturii tale fireşti şi sufleteşti, tu să stai mulţumită şi liniştită şi smerită, aşteptând pe Hristos, Fiul meu. în adunarea cea frăţească fii atentă la cele ce vin din cer, fii cu credinţă, fii cu atenţie, ca să te dăruieşti Fiului meu cu inima şi cu mintea şi cu sufletul tău, şi altfel să nu faci, ca să nu aţâţi spre tine pe cei sfinţi, ca să nu-i slăbeşti prin firea ta pe cei sfinţi, iar dacă tu nu eşti în mulţumire prin acest sfat, atunci tu nu cauţi ale lui Hristos.
Voi, fiilor apostoli ai poporului cel nou al Fiului meu, nu vă opriţi, nu poposiţi în sfatul cel slab cu firea şi cu inima, în vorbirea cu femei, ca să nu le daţi de lucru la duhul slăbiciunii lor, căci femeia care nu are lucrul cel duhovnicesc spre lucrare în ogorul Domnului, aceea este vas slab, care împrăştie slăbire prin însuşi trupul ei pe care-l are prin femeia cea de la început, care n-a lucrat pentru ajutorul omului căzut. Omul cel căzut nu ştie ce înseamnă sculare din cădere, iar voi trebuie să fiţi cu luare-aminte pentru ridicarea omului cel căzut. Fiul meu a luat chipul şi asemănarea omului căzut, ca să-l câştige de partea Lui pe cel căzut din cer, iar voi, fiilor apostoli ai poporului cel nou al Fiului meu, luaţi mereu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în voi, ca să fie Dumnezeu câştigat de partea celor ce se vor ridica din cădere. Fiţi asemenea îngerilor, dar fiţi mari cu înţelepciunea, că o parte din îngeri au căzut din cer, iar voi fiţi asemenea celor care au rămas în cer la îndemnul îngerului care a strigat peste cetele îngereşti: «Să stăm bine şi cu frică şi cu luare-aminte la Dumnezeu!». Amin. Fiţi plini de viaţă veşnică şi învăţaţi de la mine şi de la apostoli şi de la sfinţi să daţi viaţă veşnică la cei ce nu o au, căci fiecare suflet îndumnezeit de voi, va fi numărat vouă pentru plata slavei care vine peste voi.
Voi, fiice duhovniceşti ale poporului cel nou al Fiului meu, fiţi asemenea cu apostolii, nu fiţi asemenea femeilor. Fiţi ca bărbaţii apostoli, ca să fiţi apostoli. Fiţi de ajutor mântuirii neamului omenesc, aşa cum am fost eu şi toate femeile sfinte care au lucrat apostolia cuvântului Fiului meu, aşa cum a fost Verginica, trâmbiţa cuvântului Fiului meu, iar duhul dreptăţii să se nască din voi peste oameni ca şi duhul curăţeniei de duh şi de trup, care va să se aşeze peste oameni prin poporul cel nou al Fiului meu, Care vine, vine curând, dar a şi venit, şi lumea nu L-a cunoscut şi lumea nu-L cunoaşte, dar voi îl cunoaşteţi şi L-aţi şi văzut, pentru că El este în voi şi este Fiul meu. Amin.
– O, mamă, o, mamă, o, mamă Fecioară, e mare şi e dulce sărbătoarea soborului tău cu sfinţii, sărbătoarea cuvântului tău cu poporul cel ceresc de pe pământ. O, şi lumea nu-l cunoaşte, mamă, pe poporul Meu cel nou. Lumea mănâncă şi bea, se însoară şi se mărită şi îşi petrece viaţa ei şi nu se uită la poporul Meu ca să-l urmeze pe drumul lui cu Mine.
O, mamă Fecioară, acum două mii de ani Mă strângeai în braţe prunc, iar acum, la vremea cea de apoi, Mă împarţi cuvânt la toţi cei credincioşi care ştiu de Mine că Mă fac cuvânt din cer peste pământ, şi la toţi cei care vor auzi şi Mă vor lua să Mă aibă de viaţă veşnică pentru ei. Eu, Cel de o fiinţă cu Tatăl, Mă împart cuvânt oamenilor. Eu, Cel născut din Fecioară, Mă împart cuvânt de iubire şi de viaţă veşnică pentru oameni. Eu, Cel născut cuvânt acum, în vremea de apoi, în mijlocul neamului românilor, Mă rup în zeci de mii de laturi şi merg cuvânt până la toate marginile cerului ca să Mă vestesc împărat peste cer şi peste pământ, căci împărat este Cel ce este, Cel ce Se naşte şi nu moare, ci trăieşte şi biruieşte moartea. Amin. Eu sunt Cel ce biruiesc moartea ta, omule, dacă vei iubi viaţa. Mama Mea Fecioara a fost de viţă împărătească şi regească, dar ea şi Fiul ei au fost săraci între oameni, şi oamenii nu ştiu ce înseamnă împărat sau stăpân. Cel ce nu se smereşte pe sine înaintea tuturor oamenilor, acela nu poate stăpâni peste nimeni dintre fiii oamenilor, căci nu prin avuţii şi nu prin bunătăţi pământeşti stăpânesc cei stăpâni peste oameni. De cel smerit omul se apropie fără teamă, dar de cel tare prin tăria lui omul se teme, căci oamenii sunt neputincioşi, şi de aceea caută mărire, şi nădăjduiesc în ea cei fără de nici o nădejde.
O, s-a umplut cupa milei Mele pentru oameni, căci oamenii sunt neputincioşi. Mă las peste pământ cuvânt de nădejde, şi nu vor fi ruşinaţi cei ce nădăjduiesc în făgăduinţele Mele, căci Eu am împlinit tot ce am făgăduit omului. Curând, curând dau vălul în lături şi vin pentru cei credincioşi, şi apoi vin pentru cei necredincioşi, şi apoi începutul vine să fie cu vremea cea de apoi, iar vremea cea de apoi merge ca să fie cu începutul, căci Eu sunt Alfa şi Omega, şi prin Mine se uneşte cerul cu pământul în lucrare de Ierusalim nou, de început nou, de cer nou şi de pământ nou, după cum Eu am făgăduit. Amin, amin, amin.
08-01-1998
