8.1. România – pilda împărăţiei cerurilor

Este scris că împărăția cerurilor se ia cu asalt, se ia cu năvală, fiule, că ea se lasă cucerită de cei ce vor să pună mâna pe ea. Cine apucă să guste cu adevărat din roadele ei, acela caută s-o dobândească de patrie.

Te-am învățat, poporul Meu, să ceri împărăția cerurilor pe pământ cu tine. De ce, oare, ți-am spus Eu să ceri așa? Ți-am spus pentru că tu ești român, și țara ta este pilda împărăției cerurilor. Ea a fost mereu luată cu năvală pentru roadele ei cele bune. Mereu, mereu a fost luată cu asalt și cucerită, și nu știau cuceritorii ei ce cucereau, ei nu știau că ea este țara Mea cea iubită, cea așteptată să fie. Eu fac din ea împărăție a cerurilor, dar am și făcut, căci cuvântul Meu este mereu în ea și am în ea țară cu miere și cu lapte, am cuvântul Meu hrană dulce în ea, și cine gustă din această hrană, se îndulcește și se sfințește și dorește după împărăția cerurilor, care este cu tine, poporul Meu. Eu fac din România împărăția cerurilor, și ea va fi cucerită din nou de toți împărații lumii, dar nu ca s-o dezbine, ci ca să-i dea slavă și să i se închine. Amin. Mai e o clipă mică, și învățătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt și va fi hrană vie și nestricăcioasă pentru multe noroade care vor învia și vor lua cu asalt împărăția cerurilor și o vor cuceri și vor fi ai ei și se vor numi popor român. Amin. Dar puii de vipere vor fi plini de îngâmfare și greu se vor apleca, dar se vor apleca de frica durerilor. Aceștia sunt fariseii și cărturarii care se bizuie pe ei, dar picioarele lor se vor muia și vor avea nevoie de Duhul lui Dumnezeu ca să-i înconjoare și ca să-i ierte apoi, dar mai întâi trebuie să facă roade vrednice de pocăință, nu să se bizuie pe Dumnezeu nefăcând roade de pocăință în inimile lor. Așa zicea Ioan Botezătorul la unii ca aceștia care veneau spre el fugind de cele ale mâniei Domnului; așa le zicea: «Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: „Avem tată pe Avraam“, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietre să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roade de pocăință, roadă bună, se taie și se aruncă în foc». Iar la aceste cuvinte multe mulțimi îl întrebau pe Ioan și ziceau: «Ce să facem?», iar Ioan îi învăța și îi boteza și le arăta drumul spre Mine, Hristosul Cel trimis de Tatăl ca să boteze pe oameni cu Duhul Sfânt.

Poporul Meu, Eu sunt Stăpânul tău, și sunt în mijlocul tău, și tu ești casa Mea pe pământ, tu ești împărăția cerurilor în mijlocul poporului român, și vei fi luat cu asalt din pricina dulceții care este în tine. Tu ai cuvântul Meu cel dulce în mijlocul tău, care curge peste tine de deasupra ta, popor credincios. Cuvântul Meu este râul vieții, care curge din Mine, căci Eu sunt izvorul râului vieții. Izvorul Meu este cuvântul care le face pe toate, care le adapă pe toate. Cuvântul Meu este miere și lapte, care crește omul pentru nestricăciune de trup și de suflet și de duh,

Învață, Israele, să te crești pentru Mine, că te-am învățat lucrarea creșterii. Omul cel nou este cel născut din cer, este cel care crește apoi, și se face mare, și se face popor, și se face țară a împărăției cerurilor.

Eu sunt Cel ce am venit din cer în zilele lui Ioan, înaintemergătorul Meu pe pământ. Din zilele lui și până azi împărăția cerurilor se ia cu asalt, și cine se luptă pentru ea, acela o cucerește și o are de țară. Eu sunt Împăratul împărăției cerurilor pe pământ. Poporul Meu, Eu sunt Stăpânul tău, și tu ești împărăția Mea și dai peste margini cu ea, și multe noroade iau din ea și se îndulcesc cu fructele ei. Tu să strălucești înaintea Mea, ca să vadă oamenii fapta Mea în tine și să vină după Mine și să se facă fii ai țării Mele, ai pământului Meu cel nou, care are peste el cerul în lucru. Eu fac din țara ta împărăție a cerurilor, și ea va fi cucerită din nou de toți împărații lumii, care vor veni să vadă slava ei cea de la Mine, căci România a fost și este pildă a împărăției cerurilor, care se ia cu stăruință, și fericiți sunt cei ce cuceresc țara împărăției cerurilor pe pământ. Amin. Mai e o clipă micuță, și învățătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt spre hrana multor noroade, după cum au proorocit proorocii Scripturilor Mele despre muntele cel înalt al învățăturii Mele.

Poporul român n-a plecat ca să robească sub el popoare, că mereu a venit peste el mânie din afară, că Domnul îl iubea și mereu îl mustra pentru păcatele lui ca pe un fiu, ca pe un popor iubit și ales pentru iubire. Dar de șaptezeci de ani și mai bine se mănâncă român pe român, se omoară frate pe frate și sunt răi până și săracii, d-apoi bogații cei lacomi, care pentru lăcomia lor au dat de la ei calea adevărului! Dar sunt mulți români buni la Dumnezeu, și pentru rămășița aceasta ține Domnul în palme neamul acesta și pământul acesta care poartă în mijlocul lui ieslea cuvântului lui Dumnezeu. O, de aceea este atât de ocrotită această țară, dar oamenii din ea nu știu minunea Domnului cea purtată de acest pământ. Multe neamuri ale pământului tânjesc la ea, că ea este țarina cea cu comoară în ea, și cei ce o caută nu știu de ce o caută.

Asemănatu-s-a împărăția cerurilor cu omul împărat care face nuntă fiului său, care-și trimite vorniceii să cheme pe cei poftiți la nuntă, ca să le zică: „Veniți!“. Dar cei poftiți nu țin seama de cei ce strigă: „Veniți, voi, cei poftiți!“, și vorniceii se duc la cei ce nu erau numiți poporul Meu și le zic: „Veniți voi și umpleți locurile, căci masa de nuntă este gata!“.

Vino, fiică Românie, să-Mi fii nuntașă! Vino și lasă nunta ta, și vino la nunta Mea, căci cei poftiți nu vin. Vino, că iată, ies mereu cu mireasa Mea înaintea ta să te nasc din Mine, din nunta Mea cu mireasa Mea cea luată din tine, din cuvântul Meu să te nasc și să fac în tine nuntă de veac nou, neam născut din nou la cuvântul Meu, naștere nouă, căci cele vechi trec, și fac loc la cele noi care se întocmesc la cuvântul Meu care se naște în tine, țară Românie.

Asemănatu-s-a împărăția cerurilor cu tine, țara Mea, Israele al întoarcerii Mele la oameni, Ierusalime nou-născut; născut din cuvânt de sus, din cer născut pe pământ, la cuvântul Meu prin care toate se fac la sfârșit precum la început s-au făcut.

O, cu ce va fi asemenea împărăția cerurilor? Cine va fi asemenea ție, țară a împărăției Mele pe pământ? Poate vreun popor să se nască dintr-o dată? O, în durerile nașterii tale s-au născut în tine fii, țară cu iesle a nașterii cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se naște în tine cuvânt, și grăiesc cu limbă românească și Mă scriu cu tine pe pământ, și toate neamurile se vor închina și vor slăvi pe Dumnezeul lui Israel cel român, Dumnezeul României, Domn adevărat în cer și pe pământ. Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Alfa și Omega, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotțiitorul, și din gura Mea iese sabie ascuțită cu două tăișuri, Cuvântul lui Dumnezeu, veste și poveste adevărată. Amin.

România este pilda împărăției cerurilor, și se vor aduna spre ea neamurile pământului și o vor iubi și vor lua lumina cuvântului Meu din ea, căci Eu o pun lumină în sfeșnic, și vor mânca pâine din cer noroade multe și vor ști ce este pâine, căci scris este: «Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii ca să mănânce».

O, mamă, acoperă-l pe Israel, ocrotește-l, ajută-l și dă-i mângâiere. împarte-te lui Israel, ca să aibă mamă fiii lui Israel cel de azi. Cel de ieri nu M-a primit nici pe Mine, nici pe tine, dar cel de azi Ne este casă și ușă și masă, și mângâiere Ne este.

O, Fiule scump, mare minune este să fie Israel român, căci neamul român a început de la Tine, este născut din Tine, din apă, Duh și sânge este născut, din trupul Tău cel sfânt și din Duhul Tău a luat trup și duh, și s-a făcut neam cu Tine și cu mine, Fiule, și a fost închinat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și iată, acum pământul român este împărăția cuvântului Tău, care este asemenea aluatului unei femei, pe care femeia, luându-l, l-a ascuns în trei măsuri de făină până ce s-a dospit totul.