6.2. Misiunea lui; împlinirea proorociilor pentru sfârşitul veacurilor

Tu, popor al cuvântului Meu, caută să știi bine viața ta cu Mine cum s-o ai și cum s-o păstrezi a Mea, și nu a ta, că se uită la tine Ioan Botezătorul și-ți vede mărirea cea de la Mine, iar ție îți trebuie multă umilință, multă pocăință pentru toate timpurile în care acestea n-au lucrat în oameni, și, iarăși, îți trebuie multă și întreagă credință, iar lucrul tău pe lângă acestea să-ți fie în slujba lor, căci vreau să pot prin tine așa cum a putut și poate prin Mine Tatăl Meu, și am nevoie de viața ta în slujba Mea, am nevoie până la biruința Mea să-Mi ajuți cu ascultarea ta cea statornică, și după voia Mea să Mă asculți, ca să pot să-ți dau în lucru voia Mea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2020

Iar în ziua aceasta de serbare de sfinți dau glas în cartea Mea mucenicului Gheorghe și sărbătorii lui, și este el pildă de iubire cu totul dăruită Domnului în mersul lui dinspre pământ spre cer.

O, și hai, copil înflăcărat, așează-ți cuvântul lângă Mine în cartea Mea de azi, căci lucrarea sfinților Mei este ca a Mea, duhul mărturiei este lucrarea Mea și a sfinților Mei!

— Suntem toți cu Tine, toate suitele de sfinți și de îngeri, Doamne. Suntem toți întru venirea Ta cu sfinții, toți în hăinuțe albe de in, și cu coronițe de mireasă pe frunți, și cu duhul mărturisirii, Doamne, toți plini de dorul zilei slavei Tale, când toate vor intra în slavă, în slava venirii Fiului lui Dumnezeu cu putere și cu slavă multă, precum este scris, după ce însăși gura Ta a mărturisit aceasta pe când încă erai cu ucenicii Tăi mai înainte de slava Ta de pe cruce, o, și ce mare pregătire este între cei din cer pentru clipa venirii Tale în slavă strălucitoare, Doamne!

Trebuie însă pe pământ credință tare pentru această clipă măreață, căci dacă noi, Doamne, în mersul nostru spre Tine, în vremea chinurilor la care eram supuși de păgâni, nu aveam credința și dorul întâlnirii noastre cu Tine, dacă nu ne-am fi uitat țintă la răsplata nădejdii noastre, o, cum am fi ajuns să fim cu Tine acum, de atunci și până azi, Doamne?

Iată, trebuie credință mare în cele nădăjduite și trebuie statornicie neclintită, căci acum Tu Îți pregătești un popor și o slavă aparte pentru el, și trebuie să aibă el credință mai mare ca a tuturor sfinților Tăi, și tot așa de mare și lucrarea lor, și veghea lor, și statornicia lor, căci cu ei ai de încheiat lucrarea veacurilor toate și plata cea pentru credință a sfinților toți, medalia cea pentru biruința tuturor veacurilor, Doamne, o, și toate oștirile de sfinți și toate puterile cerești sunt în așteptarea omului, și Tu ai multe de așezat peste cei cu inima curată pentru Tine pe pământ, și lucru mult apoi pentru săvârșirea gătirii slavei Tale, slava cea văzută și ziua ei mare, așa cum scrie în Scripturi despre această slavă.

Iar noi suntem uimiți, dar și cu multă grijă ca să Te ajutăm, ca să-i ajutăm pe ai Tăi de pe pământ să Te țină, să Te poarte, să-Ți facă mers, să Te vestească peste tot cu tot cuvântul Tău, și mai ales să fie ei în toată vremea gata pentru venirea Ta cu slavă, pentru cei credincioși și sfinți cu bucurie, iar pentru cei nevrednici și nepăsători de Dumnezeu, cu teamă, cu neliniște, cu durere, Doamne. O, că Tu ai strigat și încă strigi și tot strigi, și încă scoli la veghe și la credință pe om pe pământ, și stăm de veghe cu Tine, Doamne, și duhul mărturisirii ne este lucrarea, și venirea Ta cu noi ne este mersul acum.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din 6-05-2020

O, poporul Meu, e frumos, e tare frumos aici, și suntem adunați sub acest frumos, în căsuța Mea de dor, povestea Mea de dor cu voi.

Ne bucurăm aici cu cetele cerești în ziua aceasta. O, hai să așezăm cerul pe pământ, fiilor! Hai să ridicăm pământul la cer, hai! Așteaptă împărăția Mea să-și capete împlinire și față și țară. Hai, fiilor, hai!

O, fiilor, vă iubesc cu iubirea Tatălui. O, fiilor, Îmi plânge dorul și Duhul, și aștept împărăția Mea și slava ei cea văzută, și-Mi trebuie îngeri pe pământ lucrând. O, hai, fiilor, hai să așezăm cerul pe pământ!

Pace vouă, fiilor, și hai să facem voia Tatălui, cerul cel nou și pământul cel nou!

Călătorie cu îngeri pe cale așez peste cei veniți la masa îngerească, și pacea Mea cu ei să fie până iarăși ne vom întâlni aici.

Încă o dată rostim cuvântul de îmbărbătare: Hai să așezăm cerul pe pământ, hai, fiilor, hai!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2019

Vă spun acum o povață, un îndemn spre rodirea voastră și spre bucuria sfinților Mei. O, fiule hrănit din cer, din Hristos ca să fii sfânt și mereu sfânt, iată, trebuie să nu ai timp și nici prilej să fii altfel, și vei fi trecut cu mucenicii care și-au pus viața pentru Dumnezeu și pentru dragostea de oameni, ca și Dumnezeu, Care a zis: «Fiți sfinți, că Eu sunt sfânt!». O, trebuie să veghezi și să fii vegheat, dacă alegi această fericire, că trebuie vegheată o așa cetate, care nu este iubită pe pământ între oameni, fiindcă diavolul are mare suferință de la lumină, căci lui îi place întunericul ca să poată el să-l amețească pe om spre prăpastie, dar omul care-și păstrează viața sfântă, și mintea și inima la fel, acela este lumina lumii, așa cum Eu am spus, iar lumina luminează și biruie întunericul și orbirea lui.

O, nu mai sunt sfinți, nu mai este lumină ca să vadă omul calea. Ce să vadă omul prin întuneric? Omul sfânt este lumina și calea care se vede luminând, și iată, singura cale este sfințenia, fiilor, iar piedici împotriva ei sunt multe și mereu și peste tot. Împărații și domnii se simt mari și puternici, dar sunt orbiți de trufie, și nu iubesc ei umilința, care să-i învețe ea ce este mărirea, și de aceea ei nu caută și nu iubesc lumina, căci faptele lor sunt rele ca și viața lor.

O, fiilor care căutați după învățătura Mea cea pentru sfințenia voastră, o, veniți de Mă luați, și nu Mă mai dați apoi din gândul vostru, nu Mă mai depărtați de voi ca să mai faceți altceva decât iubirea și dorul de Mine. O, nu se merită să mai aveți un alt fel de viață dacă ați găsit și ați gustat iubirea Mea. Un tată cu mulți copii, dacă ai lui copii ar face numai contra dorinței tatălui lor, ca să-l bucure ei pe diavolul vrăjmaș, și nu le-ar păsa de durerea făcută tatălui lor, o, cum ar fi suferința acelui tată și câtă, fiilor?

O, iată învățătură aici, ca să ia din ea cei ce umblă după cuvântul Meu cel plin de lumină! Îi învăț pe toți lumina, dar ca s-o lucreze, ei trebuie să vegheze și să fie vegheați, căci un cuvânt spus pe margine, și neașezat în lumină apoi, e ca o sămânță semănată pe întuneric și crește pe întuneric ca neghina, care face întunericul ei urât în holda de grâu frumos, și crește neghina în grâu și îi înnăbușă creșterea, și, iarăși, un cuvânt aruncat de o inimă nemulțumită, chiar dacă pare ca o doctorie de la unul la altul între frați, o, e tot întuneric, căci doctoria, fie ea și doctorie să fie, dar dacă nu are pe ea pecetea doctorului care-ți cunoaște boala, ea vatămă și trupul și sufletul, și toate se văd ca în oglindă, căci fața omului este oglinda inimii lui, dar fiecare om își alege oglinda care îl arată bine și bun, căci așa este omul, numai că Eu, Domnul, voi vorbi despre această taină și voi da spre folos deslușirea ei toată.

O, fiilor care luați pe Domnul de aici, de la izvor, iată ce vă spun: Aici se ține totul sub control, sub veghe, dar pe tine, fiule care crești de unul singur când iei cu inima ta atâtea din lume, o, știi tu ce fac ele cu tine? Știi tu ce să faci cu ele, sau ele știu ce să facă cu tine? O, e bine să fiți și să vă simțiți lejeri, dar pentru Hristos, pentru creștere, pentru știința care deosebește binele din rău, pentru înțelepciune ca să crești pentru ea, pentru îndumnezeirea duhului și a dragostei curate apoi. Cei care au fost sub brațul Meu de Păstor și au ieșit de sub ocrotirea Mea, o, au greșit ei aici, dară când au ieșit de sub ocrotirea Mea! O, de aceea pleacă cel greșit, de aceea se duce de la Mine, ca să facă greșeli se duce, începând el cu greșeala cea care se așează în fruntea greșelilor lui, greșeala de a-L părăsi pe Domnul pentru voia de sine împotriva voii lui Dumnezeu, a împărăției Lui în inima omului, o, și nici unul din cei ce s-au smuls din brațul veghii Mele peste ei, nici unul n-a avut umilința de a spune cu gura lui pricina pentru care cade el de la Dumnezeu, și a spus fiecare după judecata lui, căci judecând pe cei rămași lângă Domnul, așa a căzut în judecată cel ce a judecat, și nu altă greșeală l-a slăbit pe el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina și a Sfântului Mucenic Mercurie din 8-12-2018

O, iată, nu poate nici creștinul să înțeleagă iubirea. Mulți vor să vină să fie cu Domnul, și nu-și fac bine socoteala pentru viață când vin, dar nu vin să Mă iubească, nu vin pentru iubire. Cei ce vin pentru iubire Îl cresc în ei pe Cel iubit, nu pe ei înșiși se mai cresc apoi în ei. O, și numai așa se învață iubirea care te schimbă la duh și la înfățișare, dar cine nu lucrează la chipul și asemănarea lui după chipul lui Hristos, Care l-a făcut pe om, acela nu devine Hristos, nu devine un creștin bun, și cade din lucrarea facerii lui cea de la Dumnezeu și rămâne el făcut de om și de diavolul vrăjmaș pe mai departe, și Domnul plânge, plânge după om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina și a Sfântului Mucenic Mercurie din 8-12-2018

fac aducere-aminte de zilele cu alai când mergeam să Mă arăt cu voi oamenilor ca să audă ei de venirea Mea la voi cuvânt pe pământ, și când spuneam peste voi în zile sfinte ale iubirii voastre cu Domnul și vă spuneam vouă că aș face din noapte zi, și din zi aș face noapte când te vedeam, poporul Meu, cu dragoste de Mine lucrând pentru fața Mea pe fața ta între oameni amorțiți pe loc și reci de Domnul pe pământ, și-i însuflețeam pe ei cu fața Mea de peste tine. O, iarăși aș face așa și acum și iarăși aș spune ca atunci, aș opri timpul pe loc ca să nu mai treacă, să nu se mai sfârșească petrecerea Mea cu voi, pentru care voi faceți pregătiri și vă așezați apoi liberi pentru mângâiere de la unii la alții, de la Mine vouă, și de la voi Mie. O, aș face ca pe vremea lui Iosua, ucenicul Meu cel credincios, pentru care s-a oprit timpul pe loc ca să poată el să fie biruitor peste vremea cea rea. O, s-a oprit timpul pe vremea lui ca să biruiască poporul Domnului. Se va opri iarăși timpul, precum este scris că Eu, Domnul, Mielul Hristos, voi birui pe satana și toată lucrarea și slujitorii lui, și timpul nu va mai fi apoi, și soarele va străluci de șapte ori mai tare, și toate sunt scrise să se împlinească. O, dacă timpul s-a oprit atunci pentru Israel, s-a oprit și soarele din călătoria lui de zi. Dacă timpul se va opri, și soarele se va opri și va fi ziua cea fără de noapte, și noapte nu va mai fi, și tot ce este scris să fie, așa va fi. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-2018