6.1. Viaţa poporului cel nou ales: sfinţenia, temelia vieţii creştine
O, Verginico, păcatul Ne-a stat mereu în cale, Ne-a lovit mereu cu suferință și sufeream în tine și n-aveam câștig și n-avea cine să Ne ajute puterea, care atât de mult Ne trebuia, iar acum Ne amintim îndurerați de nedragostea de la cei hrăniți cu glasul cuvântului Meu, cu care le voiam învierea din păcat a celor strigați să vină spre voia lui Dumnezeu cu ei și în ei, o, și n-am avut decât oftat și jale pe cale.
O, cât de mult Mi-am scris cu tine pe pământ cuvântul, Verginica Mea! Cuvântul nescris a fost și el mult, iar cel scris mărturisește venirea Mea în cuvânt pe pământ, și n-a mai fost până acum o așa lucrare a lui Dumnezeu între oameni, că Eu plâng cu Tatăl după mântuirea omului căzut din rai prin păcat și prin nesupunere, dar cu Noi nu plânge nimeni, căci cine nu-și vede lacrima cea veșnică de la păcatul lui, acela nu plânge, dar Noi plângem, scumpa Noastră, și ți-am dat și ție să vezi muncile celor care păcătuiesc în toată vremea vieții lor, că am voit să ai în tine milă de omul pierdut prin păcat, și de Dumnezeu, Care plânge de la om, și să te așezi apoi lângă Dumnezeu să-L ajuți să stea pe pământ cuvânt ca să strige prin el și să facă cunoscut păcatul omului, să se despartă omul de păcat și să vegheze apoi stând cu Domnul în lucrare sfântă, o, și n-a dat omul să înțeleagă ce mare fericire îi pregătește sfințenia dacă o ia în el și peste el împotriva pedepsitorului păcat, pe care tot omul îl iubește și îl caută și îl lucrează peste viața lui scurtă pe pământ, și pe care nu și-o pune la lucru pentru câștigarea fericirii veșnice, o, și e tare străin de Dumnezeu omul, măi Verginico, și stă Domnul în durere mare când vede omenirea păcătuind fără de hotar și fără de timp. Tot omul crede că este Dumnezeu și că este sfânt Domnul, dar nu-I dă omul drept Domnului peste viața sa, peste pașii săi, și nu-I dă omul iubire Domnului, și el știe că păcatul lui M-a suit pe cruce când am venit de la Tatăl să Mă cunoască și să Mă urmeze spre Tatăl, de unde el s-a prăbușit prin păcat, o, și din pricina iubirii pentru păcat n-a voit omul cu Dumnezeu, o, n-a voit, și de două mii de ani Mă părăsește omul prin păcat, și se ascunde cu păcatul și pentru păcat, tot omul se ascunde, și am plâns în tine pe pământ, Verginica Mea, așa cum plâng acum prin cuvânt, și nu s-a putut să-i fie creștinului milă de suferința cea de la el asupra lui Dumnezeu, și nimeni nu M-a miluit ca să Mă primească și să-Mi facă loc în viața lui creștinul, căci i-a plăcut păcatul, iar Eu nu pot cu păcatul omului, căci sunt Cel sfânt, și sunt Cel disprețuit de om, Verginica Mea.
— O, Sfinte Doamne și Bunule Păstor al vieții mele, o, ce lung, ce mult este suspinul Tău, Doamne! Ce milă mi-a fost de Tine după ce m-ai crescut pentru Tine! Mi-ai făcut cunoscut chinul Tău cel de la fiecare om, începând cu omul care Te-a pedepsit în rai cu ascunderea de Tine prin păcat, Doamne!
O, ești atât de disprețuit de om, și n-am avut putere să Te alin, să Te ajut în durerea Ta cea lungă și multă, căci creștinii care au aflat strigătul Tău prin gura mea nu s-au îndurat să se dea de partea Ta și a durerii Tale, căci au iubit păcatul, Doamne, iar lupta Ta să-i scapi de această urâțenie și să-i faci frumoșii Tăi ca și pe Tine, o, n-a priceput nici unul lupta Ta miloasă, glasul Tău blând ca să-i faci sfinți și liberi de păcatul cel ucigaș de Dumnezeu și de om.
Satana îi învață pe toți să păcătuiască, să se ascundă pentru păcat, să calce peste jertfa Ta cea de pe cruce, și iată-l pe satana cu omenirea sub picioare, iar pe Tine biruit, disprețuit de tot omul, mereu căutând locaș milos pentru Tine cu omul, și nu găsești om sfânt, o, nu găsești, Doamne, nu găsești odihnă pentru Tine cu omul, și mila mea de Tine m-a umplut de suferință grea și am stat sub puterea Ta ca să-Ți fiu trâmbiță cu care să strigi după cei pierduți spre satana și să-i aduci iarăși la Tatăl. Și sunt cu Tine acum în cer și tot durută sunt ca și pe pământ, căci pe pământ Te-a durut în mine și m-a durut în Tine, iar acum mă doare în cer, mă doare durerea Ta, și pe pământ domnește moartea, domnește păcatul și omul păcatului, o, și ai încă lucrarea de strigare peste pământ și grea Îți este calea și tot mai grea, Doamne, că n-ai ajutor, n-ai odihnă, și nu este dragoste de Dumnezeu pe pământ, o, și e rece în cer, e nedragoste de Dumnezeu pe pământ și stai față în față cu nedragostea neamului omenesc și cu păcatul atât de iubit și de căutat de tot omul, și-mi e tare dor să Te ajut, și la toți cei din cer le este dor, dar omul rămâne de partea păcatului, și vine plata cea pentru păcat și crește durerea între pământ și cer, iar Tu ai încă potecuță să grăiești și să dai de veste oamenilor că vine pedeapsa cea pentru păcat.
O, Doamne, Te pedepsește tot omul cu păcatul lui și vine pedeapsa cea pentru pedeapsă, și toate cele lucrate de oameni își au un răspuns, și hai să-i strigăm pe oameni încă și hai să căutăm cumva să avem ceva inimi pregătite pentru noi, o, Doamne!
O, popor hrănit de Domnul cu cuvântul Său de povață pentru sfințenie în om, o, fiilor, dați-vă de partea sfințeniei câți sunteți credincioșii acestui cuvânt, pe care-l căutați pentru voi, dar dacă nu-l împliniți pentru sfințenie, pentru ascultarea cea care vă așează în rai, voi zadarnic aveți de la Domnul cuvânt peste voi.
Am purtat lucrarea de trâmbițare a Domnului și am lăsat lucru de mers pe mai departe, iar eu m-am dus sus la Domnul ca să lupt din cer pentru biruința lui Hristos. Dar voi, câți auziți pe Domnul cuvântându-vă și hrănindu-vă din cer, dacă nu lucrați zi și noapte sfințenia prin care să vă asemănați cu Domnul, cu Cel sfânt, o, nu veți putea cu El pe cale, căci diavolul e dezlănțuit cu mare mânie asupra celor ce cred glasului Domnului, care curge ca râul peste pământ.
Voi, cei care credeți cuvântului Domnului, o, intrați sub veghe, fiilor, căci lupta din partea lui satana e cu mânie mare asupra Mielului lui Dumnezeu, și a celor ce stau de partea Lui pentru biruirea duhului rău. Păcatul pândește să vă supună, și de aceea stați sub veghe, căci cine nu stă sub veghe este cel care dă să se ascundă, o, și vede diavolul și dă târcoale zi și noapte ca să-l învețe ascunderea pe omul credincios, o, și are de câștigat prin ascundere, căci ascunderea este diavol.
Vine biruința Domnului și vine pedeapsa pentru păcat, fiilor. Luptați-vă pentru Domnul prin sfințenie, și aceasta trebuie mult hrănită, mult vegheată apoi. Strigați la sfinți, trageți-vă lângă îngeri, nu lepădați glasul Domnului, vegheați pentru biruință. Așa strig eu din cer spre cei care cred grăirea Domnului și căutarea Lui după cei ce se sfințesc pentru El, pentru biruința cea de partea cerului sfânt.
O, cum să mai trâmbițez, Doamne, cum să mai fac să Te ajut în luptă? E capătul luptei pentru biruință, iar cei de pe pământ nu văd, nu știu, bieții de ei. Chiar și cei ce știu cuvântul și strigătul cel pentru ascultarea de Tine, chiar și aceia mulți sunt departe de toată ascultarea cea plină de veghe.
Cetatea cuvântului Tău, Doamne, veghează tu ca să nu se bucure satana, și numai Tu să Te bucuri în mijlocul ei, numai Tu, numai Duhul Sfânt să poată peste ea, iar Tu să-i povățuiești mereu și să le spui voia Ta, să le dai putere să Te asculte, Doamne, ca să avem nădejde de biruință prin cei ce ascultă să iubească sfințenia și să o lucreze pe ea, că iată, au căzut dintre ei, și diavolul e ucigaș mare, dar Tu stai la veghe și împarte povețe peste ei ca să poată prin Tine și să-Ți împartă peste pământ cuvântul, că Tu va fi să strigi, Doamne, până ce satana va fi biruit. Amin.
— O, Verginica Mea, lucrarea cuvântului Meu a fost lovită tot timpul dinăuntru, și nu din afara mersului Meu, și mergem greu și tot mai greu, dar Eu, Domnul, am grijă să pot să merg. Lucrez cu mare durere, și este durere în cer, și iată, așez la lucru poporul cuvântului Meu în cetate și vom lucra carte de mărturie a mersului Meu cu tine pe pământ pentru ca să-Mi aleg dintre oameni un popor iubitor de sfințenie, ca să biruiesc prin el pe satana și păcatul lui împrăștiat peste pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 19-06-2022
O, toate, toate suferă de la om, și apa, și pământul și iarba de pe el, și soarele și luna și clipa, căci apa spală necurăția omului, iarba stă sub păcatul săvârșit de om pe pământ; soarele, luna, clipa, sunt martori care văd omul păcătuind fără milă acestor faceri ale lui Dumnezeu, nu ale omului, iar omul le întinează cu toată necurăția din el, cu umbletul lui cel spre păcat, cu lucrul mâinilor lui pentru păcat, și pentru care Eu, Domnul, am stat cu mâinile bătute în cuie pe cruce de către omul lui satana, și cu picioarele la fel, pe cruce bătute, căci omul nu-și cumințește trupul, ci, din contra, și-l stârnește spre păcat și spre nesănătate, cu mult mai mult decât orice animal, o, cu mult mai mult, căci tot timpul face omul păcatul cel despărțitor de Dumnezeu și iubit de satana, și iată, perdeaua de despărțitură dintre om și Dumnezeu este păcatul, prin care omul disprețuiește toată facerea lui Dumnezeu pentru păcatul săvârșit de el sub ochii lui Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și al omului.
O, e mare și slăvită plata ucenicilor Mei, a celor de un lucru cu Mine și nu în alt fel lucru. Le-am spus ucenicilor când ei Mi-au spus: «Noi am lăsat totul și Ți-am urmat, Doamne», și le-am spus lor: «Pentru că M-ați urmat, la nașterea din nou a lumii, voi veni pe scaunul de judecată a faptelor, iar voi veți sta lângă Mine, pe scaune, și veți judeca de lângă Mine pe poporul Israel, din care suntem după trup».
O, așa este plata unui ucenic, și iată ce înseamnă ucenic: cel ce este lângă Dumnezeu, nu cu ai săi, nu lângă ai săi, dacă ai săi nu sunt de partea Mea și sunt în lume, o, că mulți au tot venit spre acest izvor de cuvânt, și au venit, au crezut, au împlinit și ei câte ceva sau mai mult de atât, și apoi s-au crezut ei fii ai acestui popor, dar ei nu erau pregătiți pentru mers cu această lucrare de cuvânt, și apoi pic cu pic s-au făcut îndărătnici, trufași, cârtitori, nemulțumiți, judecători, pretențioși, și așa cum erau nu-și dădeau seama că lovesc în obrazul Meu cu nestatura lor, iar Eu, Domnul, pe acest fel de creștini nu-i numesc fii ai poporului Meu, n-am cum să-i numesc cu Mine pe cale câtă vreme ei nu știu bine ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ și ce îndatoriri are omul, și apoi ce îndatoriri are și Dumnezeu față de el, căci Eu nu-s dator nimănui, chiar dacă sunt plin de îndurare, dar iată, în numele frăției, vezi Doamne, ei s-ar vrea purtați în spate ca niște meritoși. Iar Eu le spun unora ca aceștia așa: O, pocăiți-vă de toată depărtarea voastră de Mine prin păcat, și nu vă mai dați acestei morți. Vegheați cu slujire pentru Dumnezeu ca să aveți minte bună în voi, căci fără lucrarea minții întru Hristos vă trage spre el păcatul, vine să vă doboare iar și iar, o, fiilor fără de lucru sfânt pentru Domnul, și-Mi faceți răni grele pe obraz și nu mai am cum să-l rușinez pe satana, care vă pătează când vă găsește fără de lucru sfânt, fără de Hristos în voi.
Aceasta am avut de adus de știre celor ce dau să vină cumva după Mine fără să-i ajute mintea pentru taina lucrării de ucenic, și care duce crucea Mea și nu se lasă greu pe ea cu ale lui poveri culese din păcat, și pentru care îi trebuie umilință, nu drepturi, o, nu, căci Eu am stat bătut în cuie pe cruce pentru păcatul fiecărui om, și care n-a dat și nu dă să se oprească cu păcatul.
Sunt Păstor cu milă și păstoresc cu milă. Acest așezământ, această cetate cu nume mare și sfânt, și peste care Eu, Domnul, Îmi rostesc cuvântul facerii omului nou, acest vârf de pământ este muntele Domnului, căci aici grăiește Dumnezeu peste cei de pe pământ, iar cel ce se apropie să audă trebuie să rămână sfânt apoi, ca Moise coborât de pe Horeb, după ce a stat de vorbă cu Domnul, din pară de foc rostindu-Și Dumnezeu cuvântul.
Duhul Sfânt Mângâietorul vine din cer peste pământ și păstorește pe cel ce Îl iubește pe Domnul, nu și pe cel ce nu iubește pe Domnul și ca Domnul, căci cum ar iubi pe Domnul cel ce nu este păstorit de un păstor sfânt?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 12-06-2022
Am suit treaptă cu treaptă împlinirea cuvântului Meu, o, că n-a fost statornicie în cei ce se apropiau. Am tot așteptat și încă aștept. O, aștept să iasă de sub robie cel ce se alege să meargă cu Mine pe calea Mea de azi cu poporul Meu de azi. Am așteptat să iasă creștinul din păcat, să facă și el ca Moise, care, după ce a vorbit pe munte cu Dumnezeu și-a sfințit viața și firea și strălucea în el Domnul, Care a grăit cu el din pară de foc, o, și n-a mai murit Moise apoi, nici cu duhul, dar nici cu trupul n-a murit Moise, căci Moise n-a lepădat trupul și este viu și merge cu Mine și pentru Mine de atunci și până la sfârșit.
O, așa i-am spus și lui Verginica, trâmbița Mea, și pun aici în ziua aceasta cuvânt cu cuvânt grăirea Mea cu ea, că i-am spus ei așa: «Verginico, o, Verginico, fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu chiar dacă vei muri, tu pururea vie vei fi, și va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Să fii cuminte și să asculți poruncile Mele, căci vom hrăni mulți flămânzi, iar acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului și vei hrăni multă vreme aici acest sobor», o, și i-am mai spus, arătându-i taina din simbol: «Verginico, ridică piatra aceasta sus și dă-Mi-o Mie. Are un kilogram, nu poți s-o ridici, dar o vei ridica și în veci ai s-o cunoști. Acestor trepte să știi că le este pecetluit numărul, iar la vreme vei cunoaște totul, și Domnul te va împuternici și le vei ridica de jos ca pe niște table și le vei deschide în două și din ele vei cunoaște toate tainele lucrării lui Dumnezeu, iar mai înainte de venirea Mea vei primi două vești, și tu vei pregăti poporul pentru întâmpinarea Mea!».
Fiilor, fiilor, am pus în trâmbița Mea focul din care am grăit cu Moise pe munte și am grăit din ea cu acest popor, o, și câți au coborât de pe acest munte și n-au dat să se facă sfinți așa cum s-a făcut Moise după ce a grăit cu Dumnezeu pe munte, din pară de foc auzind glasul Meu peste el!
O, nu s-a sfințit acest popor, nu, fiilor, nu, căci n-a iubit. Cine iubește, poate, căci poate iubirea. Strălucea Moise cu Domnul înăuntrul lui înaintea poporului, ca semn să asculte de el poporul de la poalele muntelui.
S-a descălțat Moise și așa s-a apropiat de locul în care am grăit cu el din vâlvătaie de foc, și apoi a iubit acest trimis al Tatălui la Israel, și era plin de milă pentru popor, ca și Verginica era de milos, și numai pentru Mine a voit apoi să lucreze, iar pentru el n-a mai lucrat nimic, și a rămas el însoțitorul lui Hristos de atunci și până azi, și până peste vecii Îl urmează pe Cel proorocit de el că va veni și că va fi să asculte de El cei care vor voi să asculte și să iubească ascultând.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe din 8-05-2022
O, învățați și iar învățați cum să vă feriți de păcat, cum să-i feriți de păcatul din voi pe cei din jurul vostru ferindu-vă voi de păcat. O, învățați aceasta, dar nu tot din voi sau de la voi, ci de la Mine, fiilor, că sunteți ai nimănui dacă luați tot din voi învățătură, căci Eu sunt Învățătorul, fiilor. Dați cale spre Mine îngerilor voștri păzitori, că iată durere în cer și pe pământ, că plâng și plâng îngerii păzitori ai oamenilor, plâng că n-au cale să vină în fața lui Dumnezeu ca să se bucure de fața Lui, căci oamenii fac faptele despărțirii de Dumnezeu și sunt duse de îngerii răi spre cartea lui satana, căci aceștia sunt alimentați cu bucurii de cei care fac dureri lui Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva` din 27-10-2021
Am lucrat un popor ca să-l am al Meu și ca să facă el voia Mea, numai voia Mea. Nu puteam să-l mai las pe mâna preoților care au femei la pat și împart slujirea cea pentru Dumnezeu cu slujirea cea pentru femeie. O, nu puteam, nu mai puteam așa să pot înainta, căci Eu așteptam să împlinesc Scripturile sfinte, nu să Mă tot aplec cu lumea la un loc, cu amestecarea care face rău de tot, căci pătează tot ce este sfânt și curat pentru Dumnezeu.
O, nu puteam să nu pun deoparte pe Fecioara care avea să Mă nască pe pământ în loc curat de lume, în loc smerit, nu în mijlocul lumii păcătoase. O, nu puteam să ies la capăt cu lucrul și cu harul cuvântului Meu pentru pregătirea unui popor aparte, și care să umble cu Mine, nu cu lumea de pe pământ, nu cu amestecarea care strică legile raiului. Spuneam cu jale creștinilor de la începutul Meu cu Verginica, le spuneam să fie cuminți, să învețe să fie cuminți și sfinți din zi în zi mai mult și Mă uitam tot timpul la ei și le spuneam cu mare dor: «O, creștine tată, aș dori de la tine ascultare, aș dori să nu mai stai singur în casă cu femeia ta, să nu mai dai copiii afară la joacă și ca să stai cu femeia ta singur în casă».
O, mare și lungă Mi-a fost așteptarea pentru cel slab cu firea, cu iubirea, cu credința, cu împlinirea cea pentru sfințenie! Nu-i place omului să nască fii și atât, și să nu mai trăiască restul vremii întru desfrânare. Nu pentru desfrânarea trupului a fost căsătoria, o, nu, dar iată ce a făcut omul, cât s-a smuls din Dumnezeu și cât de mult s-a unit cu femeia ca și Adam în rai, și apoi pe pământ pe mai departe cu vremea vieții lor cei căzuți din rai.
O, are Domnul nevoie de creștini sfinți, de copii sfinți, și care să nu caute spre poftele trupului, că nu pentru ele l-a făcut Dumnezeu pe om, ci pentru odihna lui Dumnezeu mereu în om și cu omul, și de aceea să nu stea fără Domnul vreo clipă omul. Voiesc să fiu Eu bucuria omului, toată bucuria lui, toată iubirea lui. Știe el, oare, că Eu trebuie să fiu bucuria lui, căutarea lui, și nimic altceva să nu numească omul bucurie pentru el?
O, cum să-ți poți păstra cu tărie credința ta cea pentru Dumnezeu, măi creștine măi, dacă tu nu-L ai ca bucurie nesfârșită pe Domnul? Se clatină credința ta când dai de alte bucurii, de alte doruri, de alte lucrări și îndeletniciri, iar viața comodă a zilelor tale duce la păcat, la lene pentru trup și pentru suflet, iar trupul și sufletul trebuie să aibă viață și lucru în fiecare zi ca să nu moară, ca să nu piară veghea pentru viața lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților voievozi mucenici Brâncoveni din 29-08-2021
Ceata proorocilor serbează în ziua aceasta pe acest mare prooroc, care lângă Moise Mi-a însoțit pașii Mei pe pământ cât am stat, și apoi ei merg cu Mine peste tot între cer și pământ, și suntem cu trupul mergând și lucrând, o, și toți creștinii să învețe bine lucrarea răscumpărării trupurilor, și este de învățat despre această taină.
Iar acum coboară-ți glasul peste cetatea cuvântului Meu, tu, cel mare și viu cu trupul între prooroci, căci în ziua aceasta ești scris în calendar, și iată, avem datoria să grăim și să lucrăm.
— O, slavă nemărginitei Tale iubiri, Iubitorule de oameni, Doamne, și ard și acum de râvnă, de dorul iubirii de Dumnezeu în oameni, că eu pe mine nu m-am iubit, ci numai pe Tine tot timpul, și ard și acum numai pentru Tine, iar pe oameni sunt supărat, sunt trist, că trăiesc ei fără căutare după Dumnezeu, o, și voiesc să se întoarcă la Tine oamenii, și iată ce mare cuvânt ai așezat în carte pentru întărirea pe calea Ta a celor ce Te-au cunoscut în acest cuvânt, iar cuvântul Tău merge peste mări și țări ca să se întoarcă oamenii la Dumnezeu, la dragoste sfântă, la sfințenie, o, Doamne.
Nu este viață mai fericită ca și aceea a omului sfânt, și acesta este îndemnul meu: întoarcerea la sfințenie, la dragostea dintâi, iar dragostea Tu ești. Tu ești Cel sfânt, și asemenea Ție să fie și cei ce Te iubesc. Iar eu Te-am iubit așa, o, Doamne, și de aceea Tu m-ai iubit și m-ai luat cu trupul lângă Tine și până să Te naști pe pământ, și după aceea m-ai ținut lângă Tine, iar taina inimii mele și a vieții mele nu este știută îndeajuns, Doamne, pe pământ, o, și mă bucur de sfânta Ta învățătură peste cei ce se apropie să petreacă cu Tine viața lor pământească, și să le dai apoi și lor răscumpărarea trupurilor, după ce ei își lucrează mântuirea cea de la Tine cu viața lor aici, pe pământ.
O, atât de mult ai grăit, și atât de îndurerat ești, Doamne! Iată, nu știu creștinii să-Ți urmeze, iar Tu le-ai arătat că nu știu și că îi aștepți să învețe să meargă. Acum mersul trebuie să le fie sfânt, nu ca până acum, și măcar să înțeleagă ei că trebuie păstrată fața și lucrarea cetății cuvântului Tău și păzită de cei ce nu împlinesc întru totul povața Ta pentru cei ce sunt de partea Ta pe calea acestui cuvânt.
Ești îndurerat, Doamne. Să știe aceasta cei ce-Ți aduc durere! Lucrăm să-i întoarcem cu fața, Doamne, atât cât și ei vor da să lucreze aceasta. Și acum eu Te alin, împărțind durerea ca să nu stai singur sub ea.
O, întoarceți-vă la Domnul, voi cei ce ați aflat calea cuvântului Său și nu lucrați încă întregirea împlinirii cerute de El vouă! Viața cu Domnul este duhovnicească, nu pământească este ea și nu-i trebuie multe și mult, căci este de ajuns Domnul. O, întoarceți-vă, întoarceți-vă cu fața spre Domnul și numai spre El!
— Iată glasul celui ce strigă ca să-l întoarcă pe om la Dumnezeu!
Voi, cei care ați aflat harul acestui cuvânt și venirea Mea cu el spre voi, deschideți cartea, fiilor, și învățați-o de nota zece, ca să fiți cei împliniți ai Mei! Încântarea cu cele pământești vă duce spre pierderea credinței primite în dar, o, că nu vă trebuie credință pentru cele pământești, ci pentru cele duhovnicești, care vă păstrează ai Mei, săraci de cele de pe pământ, și bogați de cele din cer cu voi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2021
O, fiilor, omul își ia femeie pentru păcat, căci omul iubește păcatul, și de aceea își ia femeie, iar în Scripturi este scris că din pricina desfrânării să-și aibă omul femeia sa, dar tot în Scripturi este scris că este bine ca bărbatul să nu se atingă de femeie, dar din pricina curviei să-și aibă el femeia sa, o, și fiecare din cei doi este rob celuilalt, se stăpânește unul pe altul pentru sine fiecare și au inelul ca semn de robie, și așa se bucură unul de altul bărbatul și femeia sa. O, așa a pățit Adam, și a rămas el cu femeia sa și s-au despărțit de Dumnezeu așa cum fac toți cei care își aleg de viață femeia și căsătoria, adică rob unul altuia cei doi.
O, fiilor, fiți fii ai lui Dumnezeu și păstrați-vă apoi alegerea aceasta, căci cel ce se unește cu Domnul este un trup cu Domnul, și nu este aceasta ca și cu omul care se alege pentru om, iar unirea Mea cu omul este prin biserică, adică Mă dau omului cu trupul și sângele Meu așa cum M-am dat pe cruce pentru el, pentru viața lui cu Dumnezeu, și nu cu vrăjmașul lui Dumnezeu.
O, fiilor, fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, și așa le spun celor ce aleg pe Dumnezeu pentru asemănarea lor cu Dumnezeu. Eu prin așa fii Îmi țin peste pământ ocrotirea și peste cei păcătoși cu viața, dar care au credință în Unul Dumnezeu, chiar dacă sunt slabi pentru ei înșiși și pentru calea cu Dumnezeu cu viața lor.
O, e nevoie de ocrotire pe pământ, și trebuie să fie și sfinți în cetățile locuite de oameni, și pentru ei să pot să Mă apropii cu ocrotirea și să țin primejdia departe și să nu pierd peste tot locul Meu de lângă oameni, și ca să am unde să trag în petrecerea Mea pe pământ, în taină umblând și lucrând lucrul Meu.
O, nu uitați, fiilor, că unde este Dumnezeu cu omul este și ocrotirea Sa. Să Mă audă neamul oamenilor de peste tot cum pot ei să aibă ocrotirea Mea peste ei, și să caute ei spre Unul Dumnezeu de Dumnezeu al lor, căci dumnezeii lor nu sunt dumnezei și nu sunt nimic.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai din 1-03-2020
iată mireasa Mea, mucenița Mea, dă ea să vă aducă în dar duhul înțelepciunii ei, darul sufletului ei, căci Eu am fost în ea acest dar.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina din 8-12-2019
O, fii ai Cuvântului Iisus, nu m-a durut disprețul și ura celor ce mi-au chinuit trupul, că mă durea rana iubirii de Domnul, că tot o rană e iubirea de El în cel ce Îl iubește cu prețul vieții. Iar dacă rana aceasta nu este în cel ce iubește, o, e tot o iubire trecătoare cea care nu doare cu rană pentru Domnul în voi. O, cine și ce l-ar putea despărți de Domnul pe cel care Îl iubește cu rană după El? Necazurile sau lipsurile sau bogățiile, ori nemulțumirile sau păcatele? O, nu! Toate la un loc nu au putere, și nici mai multe de atât, căci iubirea e mai tare ca moartea, precum este scris, și moartea este biruită de iubire și de înviere.
Iar voi căutați-vă bine în cap, așa cum spune vorba despre păduchii de pe cap, o, căutați-vă capul și curățiți-l bine și țineți-l pe umeri ca să vă poată ajuta spre înțelepciunea iubirii și nu spre necredință sau spre cârtire pe cale, căci calea este sfântă, și tot sfinți trebuie să aibă pe ea Domnul, căci sfinții ajung la inima Domnului și Îl coboară la ei pe El și este cu ei Domnul pe pământ, și sunt ei pe pământ iubirea care zidește, așa cum am fost eu, de am zidit pe Dumnezeu în oameni și i-am dat rod Domnului pe ei.
O, pace vouă! Așa să vă culcați și așa să vă sculați, plini de pace între voi și Domnul, între voi și voi, iar judecata lucrurilor e partea Domnului, precum partea voastră este iubirea de Dumnezeu și de frați, prin bucurii, ispite sau dureri.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina din 8-12-2019
O, fiilor, fiilor, aveți grijă de sfințenia inimii din voi, aveți grijă mai mult decât de ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca și cu ce vă veți ocupa pentru ceea ce simte inima să vrea, și spun vouă așa ca să pot sta Eu în voi, și să nu mai stați tot voi dacă M-ați aflat, dacă v-am aflat, și ca să pot fi Eu viața voastră, fiilor, iar voi să fiți viața Mea pe pământ între oameni. O, nimic să nu vă încânte pe pământ, nimic și nimeni să nu vă atragă inima din voi. Umilința inimii, dacă aceasta îți lipsește, tu poți părăsi de tot pe Dumnezeu într-o clipă, fiule.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul din 11-09-2019