2.3. Sfâşierea trupului bisericii (anul 1054)

Mă doare adânc, am rană adâncită, căci slujitorii bisericii nu mai iubesc curățenia și sfințenia și pe Duhul Sfânt. Plânge cerul sub apăsare, că biserica Mea care s-a născut acum două mii de ani a avut viață puțină pentru Domnul ei, și mai mult pentru ea a avut viață. Dar acum doare adânc, doare rău, că Mă duc rănit și plec rănit de la întâlnirea Mea cu sufletul bisericii, că biserica Mea se strânge cu trupurile, dar cu duhul ei este slabă, este goală de Duh Sfânt, căci Duhul Sfânt, măi fiilor, nu-Și află lărgime și lucrare în omul care stă amestecat în păcate și în plăceri trupești. Nu poți să spui acestora că Îl rănesc pe Duhul Sfânt, nu poți, că ei se simt stăpâni pe Duhul Sfânt, pe darurile Duhului Sfânt, iar pe tine, care stai sub ploaia cea de har a cuvântului Meu, nu te cunosc aceștia că ești cu Mine.

Cine te iubește pe tine, acela are pe Duhul Sfânt. Cine nu te iubește pe tine, poporul Meu, acela nu Mă are pe Mine, căci cu tine se împlinește ceea ce s-a întâmplat și cu Mine, că nici pe Mine nu M-au iubit și nu M-au primit slujitorii lui Dumnezeu; nu M-au cunoscut. Și de ce nu M-au cunoscut? Pentru că erau în duhul lor și nu în Duhul Meu. Așa și cei de azi din biserică, te resping pe tine, te vorbesc de rău, și s-a cunoscut cine au fost aceia care te vindeau pe tine, poporul Meu, căci cu lingura îți dădeau, și prin spate te vindeau, și au voit cu tot dinadinsul să te distrugă. Da’ de unde, tată! că Eu i-am vădit și M-am ridicat să te ocrotesc și să arăt slujitorilor bisericii, care te prigonesc, să le arăt ortodoxia ta și educația ta de la Mine, că ei nu s-au lăsat educați de legea Mea cea sfântă, și stau cu cărțile pe masă, și ei nu cunosc cartea Mea și viața Mea.

o, România Mea, țara alegerii Mele! Și de ce te-a ales Tatăl Meu pe tine? O, tu te-ai născut odată cu Mine pe lume. Ți-a făcut Tatăl Meu un trup, odată cu trupul Meu ți-a făcut ție trup, și a suflat apoi peste trupul tău duh de viață, căci a venit la tine cel întâi chemat al Meu și te-a încreștinat și te-a botezat întru numele Meu și de aceea te numești întâia chemată între neamuri. Dar neamul tău știe, oare, taina aceasta? Crede, oare, minunea aceasta cerească?

Erai frumos lucrată în mijlocul neamurilor pământului, căci pământul tău poartă o taină mare, pe care tu nu o știi, și taina aceea te-a învățat în taină să fii cuminte și să nu dorești nimic din ceea ce este al aproapelui tău, și numai tu ai împlinit porunca aceasta între neamurile pământului. Și te-ai păstrat mireasă Mie, căci Tatăl Meu M-a logodit cu tine la nașterea ta, și a sălășluit Dumnezeu în tine cu Duhul, pentru că tu nu ai iubit alți dumnezei, de la nașterea ta și până la capătul bisericii cea dintâi, care a viețuit cu trupul în mijlocul tău. Iar tu apoi, tu, din una curată și neîntinată, te-ai lăsat amăgită, și s-a ales din tine, apoi, la dreapta și la stânga, și oile Mele cele credincioase au rămas puține la dreapta Mea, iar celelalte, dând să Mă despartă în două, și-au rupt cămașa cea dintâi și au luat o cămașă nouă și o purtare nouă, și ai devenit din una, două, biserica Mea, căci în tine, Românie, a lucrat Tatăl Meu proorocia cea din urmă, și tu nu ai cunoscut aceasta. Iar când diavolul a fost slobozit ca să lucreze înaintea venirii Mele, după cum este scris, tu, biserica Mea, nu ai vegheat atunci, și a pătruns în tine păcătuire, și ți-ai întors fața ta de la părinți și de la Mine. Și iată, taină neînțeleasă, că dintr-o femeie desfrânată, dintr-o biserică desfrânată care a înșelat pe Iubitul ei, s-a născut antichrist, cel care te-a prins în păcat, și te-a pustiit mereu de atunci, și ți-a murdărit veșmântul trupului tău. Dar Mirele tău te răscumpără și face din mijlocul tău salvare ție, căci tu ai fost dintru început în dreaptă credință, și Domnul tău nu uită veșmântul tău cel dintâi.

Eu sunt Cel ce am cheile morții și ale iadului; le am de atunci de când l-am legat pe cel rău ție, iar ție ți-am dat cheia împărăției Mele ca să stai în ea și să nu ieși din ea și să nu te duci să lucrezi la alt stăpân. Dar iată, duhul potrivnic a fost slobozit la vremea sa și a înconjurat cetatea ta, dar Eu vin iar și ca și atunci voi birui pentru tine, biserica Mea cea de la sfârșit. Dar străină ești tu de început, străin e omul de la sfârșit, străin este de început, căci cel de la sfârșit nu s-a jertfit cu trupul și nu a cunoscut pe cel ce ucide duhul său, pe cel ce a înconjurat cetatea duhului său. Dar iată, Eu sunt în mijlocul tău, și tu nu cunoști vremea cercetării tale, care vine cu Mine la tine, căci Eu am început să sun din trâmbițe (prima trâmbiță apocaliptică: prooroc preot Iosif Trifa, n.r.) odată cu dezlegarea celui rău (anul 1921: înființarea Partidului Comunist din România, n.r.) și am lucrat lucrarea Mea, și voi birui prin ea, căci din tine, Românie, am ridicat lăstari și am sunat în toată vremea cea roșie, și a fost treaz Duhul Meu în mijlocul tău. Și va învia în tine biserica cea dintâi și se va zidi din nou, căci Dumnezeu lucrează și unește sfârșitul cu începutul, și va fi Ierusalim ceresc pe pământ.

Dacă în fața comandantului de pe pământ nu poți să apari fără uniforma cerută, apoi în fața lui Dumnezeu cum stă, cum apare creștinul? Cum stă în fața cuvântului care vorbește din cer? Cum stă în fața bisericii care-L poartă pe Iisus Hristos în ea? O, purtătorul de Dumnezeu, aceea este biserica cea adevărată. Dacă un preot nu este întru Dumnezeu, acela nu este biserică lui Dumnezeu, nu este purtător de Dumnezeu, nu sfințește locul unul ca acela, ci mai degrabă îl întinează și duce sufletele ușuratice în rătăcire de slavă pentru oameni și nu pentru Dumnezeu. Dacă s-ar duce creștinul la biserică pentru Dumnezeu, ar fi viu creștinul, și n-ar mai fi mort cum este. Cine are urechi de auzit, să audă și să înțeleagă ca în cer, nu ca pe pământ, căci dacă vrei să mergi la biserică pentru Dumnezeu și după Dumnezeu, caută bine, creștine, caută biserică purtătoare de Dumnezeu și nu te înșela că ai fost la biserică dacă te duci acolo unde nu poate fi Dumnezeu viu. Dacă te duci la cei ce răstignesc pe Dumnezeu în ei, acolo nu este Domnul viu, acolo este mort Domnul, și El nu stă întru moarte, și Se ridică și iese și înviază și Se arată celor ce cred Lui în duh și în adevăr, căci nu este altfel Dumnezeu.

… Se lucrează totul fără Dumnezeu. A ajuns biserica s-o viziteze toți ca pe un locaș de vizită, dar nu să se roage în ea pentru mântuire și pentru iertarea păcatelor.

… Iată ce vine peste tine! Cum leapădă nașul pe finul său de satana, așa și pe tine te va chema și îți va spune: „Te-ai lepădat de Dumnezeu?“. Dar dacă vei fi cu Mine, nu te vei uda nici pe picioare, așa cum a scăpat și Moise prin Marea Roșie. Cine are credință puternică, acela scapă. Cine are credință slabă, acela se atacă. Vine lepădarea de Dumnezeu. Ați auzit?

… Iată, te cheamă în față și îți spune așa: „Te lepezi de Dumnezeu?“. Și el zice: „Da“. De ce zice „Da“? De frică de ce poartă acela în mână. Cel ce zice nu, acela pătimește. Aici e hopul cel mai adânc, și dacă ai scăpat de acest hop, dai mâna cu cerul. Frica e mare, dar dați frica afară. Dar Eu zic: moare lumea și conducătorul ei; moare antichrist și toată armata sa.

O, ce mai plâng îngerii deasupra catapetesmei când văd atâtea capre în bisericuțe! Ascultă, creștine: capre, nu făptură omenească, ci capre. Plânge Maica Domnului, plânge cu suspine adânci că a ajuns bisericuța ca templul cel de atunci când se neguțătorea în el. Nu mai e un Domn Iisus în trup să mai gonească duhurile necurate cu biciul din această casă sfântă.

… O, a venit vremea să pleci din mănăstire. A venit vremea să pleci din bisericuță și să te duci la sihăstrie sfântă, unde nu este dușmănie, nici ură, nici lăcomie, și este numai Dumnezeu cu mila Sa.

… Moșii și strămoșii voștri au zidit mănăstiri pentru copiii de azi și de mâine. Pentru voi, tată, au zidit moșii și strămoșii voștri această casă. De ce au făcut din locașul sfânt muzeu? Crezi că se vor deschide? Singure se vor deschide. Nu mai e un Constantin Brâncoveanu să vină să le deschidă. Nu mai e un Ștefan cel Mare să vină la Voroneț. Nu mai e, dar rugăciunea lor sfântă, care se face, o deschide. Dar dacă nu vei avea credință, să știi că nu vei călca în această casă sfântă. Mănăstirea Cernica, cine a făcut-o? Sfântul Calinic. Nu mai e mâna sa, nu mai e nici un nepot; toți beau țuică. Nu mai e cine să descuie chiliile, nu mai e nimeni, dar să știi că mâna lui va deschide ușa locașului. Poate zici că nu s-a închis, dar e închisă, copilul Meu, și multe mănăstiri sfinte sunt încuiate cu chei de fier și de oțel, copilașii Mei, dar să știți că cine le-a zidit, aceia le vor deschide pentru cei aleși ai Mei. Fii și tu ales, creștine, ca să mănânci în casa lui Dumnezeu acea pâine pe care a mâncat-o Ștefan cel Mare, acea pâine pe care a mâncat-o Vodă-Negru. Ei nu puneau banii la C.E.C., ci făceau locașuri sfinte.

Nu vă bucurați, ci plângeți când vedeți că nu se mai țin sărbătorile, când vedeți că nu se mai țin duminicile, când vedeți că nu se mai ține viața creștină, când vedeți că nu se mai țin slujbele în bisericuțe și nu mai este preoție care să mai vindece această omenire de jalnica ei viață. Mai e ici unul, și mai mergi mult până mai găsești altul, dar nu poți să ajungi la ei, că sunt rugi, sunt mărăcini, sunt lei, sunt urși, sunt lupi pe cale și nu poți să ajungi la ei.