O, cât dor, câtă tânjire și dor pe cei din cer pentru cei de pe pământ! O, cât dor au cei din cer pentru petrecere laolaltă cerul cu pământul, Dumnezeu cu oamenii, și oamenii cu Dumnezeu și cu toți sfinții Lui! E raiul plin de îngeri și de sfinți, care-și țin privirea pe pământ, de unde ei așteaptă. O, ce așteaptă ei? Așteaptă bucuria cea mare, cea întreagă, așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu și slava ei cea mare apoi, slava veșniciei, și nu se suie la mintea iubitorilor de Dumnezeu dorul celor din cer, care caută mereu spre pământ, de unde se așteaptă clipa îmbrățișării cerului cu pământul, cerul cel nou și pământul cel nou în sărbătoarea cea mare a biruinței, când toată făptura și toată firea se vor îmbrăca în haina cea nouă a veciei, și va fi fără de sfârșit bucuria cea peste toate, iar Eu, Domnul, voi fi Mirele slavei de-a dreapta Tatălui, căci Tatăl Mă iubește și-Mi dă toată slava să Mă bucur de ea, iar El, Stăpânul slavei și al veciei Se va bucura de truda Mea și de rodul ei.
Cobor cu sfinții la fântâna întâlnirii și așezăm sărbătoare de cuvânt pe masă la voi, o, fii ai cuvântului Meu. Iată, iar stau de vorbă cu femeia samarineancă la fântână și alin dorul ei, căci am așezat-o pe ea înger al fântânii când a luat ființă această fântână, și s-a zidit apoi Casa Întâlnirii, și toți sfinții Mei au avut de lucru aici cu voi atunci, și toate ieșeau ca din pământ și se iveau minunat toate, toate, o, fiilor, căci așa se lucrează când Dumnezeu este cu oamenii pe pământ.
O, nu e ca pe pământ aici la voi, căci unde este Domnul nu mai e ca pe pământ, și e ca în cer, fiilor, e voia Domnului ca și în cer, o, și ce frumos este să facă oamenii voia lui Dumnezeu pe pământ!
O, Mă doare, fiilor, Mă doare că nu este tânjire după cele așezate de Mine aici, la voi. Mă doare când văd atâta rece, atâta nepăsare în toți cei din jurul acestei minuni. O, cât aș vrea să stau de vorbă cu ei, măi fiilor, o, cât aș vrea! Cum să facem să stăm cu ei la masă și să binecuvintez Eu, Domnul, această întâlnire și să-i învăț de la Mine dorul după cele din cer pe pământ cu ei?
E sărbătoarea fântânii întâlnirii și a îngerului ei, femeia samarineancă, cea cu care am poposit Eu în cuvânt acum două mii de ani la fântâna lui Israel și am făcut din ea apostol al lui Hristos, căci ea știa că va veni Mesia, știa din profeți, și a crezut ea atunci că a venit Mesia și că S-a întâlnit cu ea la fântână, o, și i-a luat foc inimioara și s-a dus să-L împartă pe Domnul peste cetatea Samariei, și toți au luat din acest foc și au venit spre Mine, și am rămas apoi cu ei două zile și le-am dat credință, și har de vestire a lui Mesia peste cetatea lor le-am dat.
Iată, se așează suita Mea de sfinți să bea apă și se împarte apă de către cea sărbătorită între sfinți. Nu e ca pe pământ aici la voi, fiilor, de vreme ce Eu, Domnul, vin la voi și stau la masă cu voi și cu sfinții Mei, cu care Mă port, o, fiilor. O, nici voi nu trebuie să fiți ca pe pământ, căci unde este să se facă voia Mea este ca în cer, împărăția Mea, măi fiilor, iar voi trebuie să țineți mereu seama de popasul Meu cu sfinții aici, de lucrul Meu mereu lângă voi și cu voi, de privirea celor din cer și de petrecerea lor cu voi aici, și de ajutorul cel din cer peste voi prin sfinții și prin îngerii Mei, că e greu de purtat greul de aici, și vă trebuie ajutor din cer, măi fiilor, iar cei din cer vă ajută pe voi, și sunt ei însoțitorii Mei și lucrăm Scriptura venirii Mele cu sfinții, precum este scris să vină această slavă pe pământ, și iat-o cu voi această slavă, fiilor. Amin.
— O, iată-ne, Doamne, cu Tine aici în zi de duminică, după cum sfinții părinți au lăsat peste biserică în ziua aceasta sărbătoarea mea și a Ta, pomenirea întâlnirii mele cu Tine la fântâna lui Israel acum două mii de ani! O, slavă Ție cu sfinții Tăi aici, în locul unde Ți-ai așezat lucrarea venirii Tale cuvânt pe pământ, iar pentru această minune e mare slava aceasta pe vatra neamului român, și e mare și multă puterea cu care stai și lucrezi de aici peste pământ, o, Doamne, iar noi suntem sfinții Tăi, însoțitorii Tăi și vedem aceasta, și vedem cu ochi cerești, care văd și cele ce se văd, și cele ce nu se văd, și care însoțesc și împodobesc peste tot cu cele din cer, o, Doamne.
Mă aplec ca în ziua când Te-am întâlnit și Te-am cunoscut la fântână când ai venit din cer ca să ne spui toate și să ne înveți. Mă aplec cu recunoștință pentru mila Ta de mine și de tot neamul meu, căruia i-ai dat mântuirea, Doamne, că mare este plata mărturisitorilor Tăi! O, ferice de cei ce Te mărturisesc lumii pe Tine, Doamne, că aceia iau plată de mărturisitori și sunt apoi cu Tine pe vecii, și aceasta este plata cea pentru ei.
O, fii ai Cuvântului Hristos, mărturisiți-L lumii pe Domnul, că iată ce plată vă dă Domnul încă de pe pământ, când El vă numește pe voi popor al Său, poporul venirii Lui cu sfinții pe pământ, o, fii binecuvântați! Iată, am făcut popas la fântână și bem apă și petrecem aici cu Domnul în această zi, și sunt minunate cele ce nu se văd și ne bucurăm noi, cei din cer, întru taina lor, a celor ce nu se văd. Așadar, mărturisiți-L pe Hristos peste pământ, că vine cerul de sfinți la voi și Se așează Domnul cu lucrarea Sa lângă voi ca s-o așeze pe pământ peste oameni apoi, căci Domnul Se slăvește între voi întru a doua Sa venire, despre care scrie în Scripturi că va fi ea pe pământ și se va împărți vestea ei.
Doamne, slava Ta este cu ei pe pământ și este bucurie pentru sfinții Tăi. Această bucurie s-o revărsăm peste ei în ziua mea de serbare între sfinți, căci sfinții tânjesc cu mare dor după bucuria lor în cei de pe pământ, în piepturile lor, Doamne. O, de-ar învăța oamenii să se vindece de îngâmfarea lor Ți-ar face loc în inimile lor, Doamne. De-ar lăsa ei jos răceala de Dumnezeu și de sufletul din ei ar simți ei fructul iubirii hrănite de sus, că iată cât de mare și multă este venirea Ta cu sfinții pe pământ la oameni, o, Doamne!
O, câtă slavă s-a așezat pe pământ acum două mii de ani când Tu mergeai din loc în loc cu ucenicii Tăi ca să Te vestești cu venirea și cu împărăția Ta, și câtă fericire de sus se așeza în inimi, și câtă căldură și neliniște plină de iubire ardea în mulți, ca și în mine, Doamne, când Te-am întâlnit la izvor! N-am mai avut apoi pentru nimic iubire, decât pentru Tine și după Tine cât am mai stat pe pământ, și ardea în mine acest foc, care-mi răcorea iubirea mea aprinsă după Tine, căci Te-am cunoscut și Te-am iubit și Te-am numit Mesia. O, binecuvintează iubirea mea și mărturisirea ei în ziua mea de sobor între sfinți! O, slăvește-Te, Doamne, cu sfinții Tăi, spre mângâierea lor și a Ta, că dulce este mângâierea Ta pentru cei plini de dor, pentru cei ce Te iubesc! Amin.
— O, tot așa arde și în Mine dorul și focul iubirii, că foc este iubirea, o, sfinți iubiți ai Mei. Binecuvântată să fie mărturisirea voastră cea pentru Hristos! Eu, Domnul, Același sunt azi, ca și atunci când umblam pe pământ și-Mi vesteam dumnezeirea și lucrul ei, pentru care am venit din cer pe pământ. Iată, așa și azi lucrez, și călătoresc între cer și pământ cu cei ce M-au crezut și M-au iubit atunci, și cărora Eu le sunt recunoscător prin venirea Mea cu ei pe pământ, de unde toți așteptăm să vină vremea când slava Mea se va descoperi în toată înfățișarea ei cea tainică acum, și plină de dorul descoperirii ei la vedere. Cei ce se iubesc dar îi despart depărtarea, ei se hrănesc unii pe alții cu grăire scrisă și așteaptă revederea, întâlnirea și petrecerea laolaltă apoi. O, așa și Noi, cei din cer, așteptăm cu dor după ceea ce iubim, după cei ce-i iubim, așteptăm să se sfârșească despărțirea, dar până atunci ne scriem unii altora dorul și cuvântul inimii și lucrăm tainic pentru ziua bucuriei ce va să fie.
O, pace vouă, fiilor! Spor și ajutor din cer pentru lucrul ființei cărții cea de încă zece ani de cuvânt din cer peste voi și peste pământ! Binecuvântarea Mea peste voi e mare acum, pentru că voi sunteți mici, și am Eu grijă de toată puterea voastră cea pentru Mine, o, fiilor.
Eu, Domnul, vă anunț pe voi să începeți pregătirile pentru sărbătoarea praznicului Duhului Sfânt, iar Eu vă voi insufla pe voi după voia cea de sus, fiilor. Nimeni din voi să nu vă trageți în lături pentru toate câte sunt de împlinit, și toți să strângeți la un loc lucrul și dăruirea voastră pentru ființa sărbătorii de Duh Sfânt, iar Eu, Domnul, vă voi răsplăti cu bucurie, măi fiilor.
O, pace vouă acum și mereu! În toate Eu vă sprijin, fiilor. Pace vouă! Amin, amin, amin.