Selectați Pagina

Să se audă clopot de biruință sfântă și de slavă, să se audă din cer și până pe pământ, și de pe pământ până în cer, căci Eu, Domnul, rostesc acum, la sfârșit de timp, cuvânt cu putere în mijlocul neamului român, și apoi împlinesc, căci sunt adevărat în cuvânt, sunt Cel adevărat. Amin.

Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, o, neam român. Pe țarina ta Mi-am așezat cina cuvântului Meu acum pe pământ. Mai bine de cincizeci de ani cinez în tine cu ucenici culeși de Mine din neamul tău. Iată, te-am văzut sub cruce grea, cruce umilitoare, o, țară a slavei Mele acum, la întoarcerea Mea cuvânt de la Tatăl la om. Am întins mâna peste tine ca să te izbăvesc de cei ce în mjlocul tău iubesc minciuna și slava omenească și care se luptau să te împingă iarăși cu fruntea în țărână și să se fălească ei cu tine, iar tu să rămâi sub cruce, sfântă țara Mea. O, nu știe omul să lucreze izbăvirea ta, dar veghez Eu pentru tine. A trecut ziua cea grea, dar am fost în lucru cu tot cerul de sfinți și de îngeri pentru ca să nu te las și pentru ca să te ajut să biruiești în lupta aceasta atât de grea, atât de neagră împotriva ta, atât de ascunsă de fața ta, țara Mea de azi. Pe poporul cuvântului Meu cel din mijlocul tău luat în slujba venirii Mele acum, la sfârșit de timp, l-am ținut în duh de rugăciune cu mânuțe ridicate pentru tine înaintea Mea, iar sfinții și îngerii au stat peste tot pe vatra ta, ca să biruiască pentru viața ta, și au biruit. Amin.

O, nu știe omul cum să-ți lucreze salvarea, țara Mea de azi, neam român. Planurile omului sunt departe de planurile Mele. Tu ești țara Mea de azi. Mă fac în tine cuvânt și te țin de mânuță și îți descopăr planul Meu, dar lupta pentru ieșirea de sub obroc a slavei Mele din tine e luptă grea și pentru sfinți și pentru îngeri, darămite pentru tine, o, țara Mea de azi. Cei ce s-au îmbrăcat cu minciuna pe deasupra ca să nu se vadă viclenia lor, se dădeau binefăcători ție, și milă Mi-a fost, și milă îmi e de tine, scumpă țara Mea. Eu, Domnul Dumnezeul tău, l-am sprijinit cu biruință pentru tine pe cel ce te iubește curat și drept, pe cel ce iubește să umble în lumină și să sfarme de peste tine întunericul în care te înfășoară cei ce iubesc minciuna în tine, și te îndemn și pe tine să iubești să umbli în lumină, țara Mea de azi. Acum două mii de ani le spuneam la toți cei care Mă auzeau: «Cât timp aveți lumina, umblați în lumină, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze». O, tot așa spun și acum. îți spun și ție, neam român: umblă, tată, în lumină. O, nu umbla cu întunericul. Ai pe Domnul lumină ție în mijlocul tău; umblă în lumină, popor român. Iată, te vestesc pe tine să nu te bucuri cu mâncări și cu băuturi și cu petreceri lumești pentru biruința în care Eu acum iarăși te-am îmbrăcat, ci să te umilești cu pace sfântă și să te pocăiești cu lacrimi de iubire înaintea Domnului Dumnezeului tău, Care S-a sculat cu putere pentru tine și a biruit după voia Sa în mijlocul tău. îl îndemn pe cel ce a fost iarăși ridicat la locul său cel de veghe pentru tine, îl îndemn la iubire sfântă și la duh de pace și de iertare pentru cei ce l-au lovit și l-au defăimat ca niște răufăcători. îl îndemn să lucreze ca Mine, blând și smerit cu inima, dar îmbrăcat în duhul dreptății, căci scris este: «Pe pământul celor sfinți va locui dreptatea», amin, și îl îndemn la sfântă și curată lucrare pentru tine, țara Mea de azi, căci slava Mea din tine este cuvântul Meu, care rostește și se împlinește el, spre biruința ta și a Mea, căci fi-va să biruiesc tot pământul și să-l cuprind apoi în slava aceasta a Mea din mijlocul tău, iar venirea Mea este sigură precum zorii dimineții, și voi fi împlinitor. Amin.

Sunt cuvânt deasupra ta, țară română, țara Mea de azi. îmi las fiii cuvântului Meu din mijlocul tău lucrători cu Mine peste tine, îi las acum spre pace și spre odihnă, iar la scursul zilei intru iarăși pe porți în carte și-ți voi da ție tot cuvântul de azi și te voi povățui cu el, scumpă țara Mea. Vrei, nu vrei, știi sau nu, crezi sau nu crezi, Eu sunt cu slava cuvântului Meu pe vatra ta, și dacă sunt, Mă fac cuvânt și îl pun pe masă ca să te hrănesc și ca să-ți dau viață din cer, țara Mea. Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, care se face cărare a Mea spre om, aceia au și fost judecați de acest cuvânt. Cuvântul acesta sunt Eu, Domnul Iisus Hristos, căci numele Meu acum, la sfârșit de timp, este Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi. Tatăl este în Mine când grăiesc. Nu grăiesc de la Mine însumi acest cuvânt, căci sunt Fiul Tatălui Savaot și al mamei Fecioare, și sunt Fiu ascultător. Amin.

Am glasul cald prin cuvânt, și așa îți sunt Eu ție Dumnezeu, neam român. Țara ta e țara Mea de azi, iar tu ești neamul cel de pe ea. Țara ta este țarina cea cu comoară în ea, și Eu sunt cuvânt în mijlocul tău și îmi descopăr slava Mea și îți arăt ție calea. Eu sunt calea. Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. învață-te cu calea Mea, țara Mea de azi, ca să-ți fiu ție izbăvitor. Amin. învață-te cu Mine, învață-te să crezi și să asculți, învață calea cuvântului Meu spre tine, învață-te de acum, și îmbracă-te de acum cu podoabele cele de Mine lucrate la nașterea ta și a Mea, când Tatăl Mi te-a dat pentru ca să fii a Mea la sfârșit de timp, precum la început Mi-ai fost, căci tu ai fost la facerea lumii primul petec de pământ ieșit din ape, pe care Eu am stat întâi. Fii credincioasă și nu necredincioasă. O, nu te lua după omul cel cu limbă de lemn în mijlocul tău. învață-te să cunoști și să știi pe cel ce-ți face ție bine, țara Mea de azi. Cuvântul Meu din tine te ține de mânuță și te învață, dar fii fiică a credinței sfinte, și vei fi, căci Eu în tine binevoiesc și în tine Mă slăvesc cu slava cuvântului Meu. Amin.

Voi, copii din porți, stați porți ale Mele între pământ și cer, stați atenți la glasul Meu, stați, tată, stați. Stați străjeri în calea cuvântului Meu din ziua aceasta, căci la scursul ei intru iarăși în carte, și voi grăi neamului român cartea cea din ziua aceasta. Pace vouă! Odihniți-vă în pacea Mea și dați slavă Celui ce stăpânește veacurile și neamurile sub cuvântul Său, fiilor, și ne vom întoarce în carte și vom face hrană și vom pune masă și vom împărți, și voi mângâia în cuvântul Meu pe cei ce mângâie, și voi învăța prin el pe cei ce rănesc, fiilor. Amin, amin, amin.

***

Intru iarăși în cartea Mea, pe care cu lucrarea Duhului Sfânt o scriu în mijlocul neamului român. Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. Eu însumi păstoresc, Eu însumi port grijă de oi, căci așa am vestit prin prooroci, și așa împlinesc acum, la sfârșit de timp, când nimeni, nimeni ca și Mine nu mai are grijă de oile Mele, de turma care nu mai știe ce este cărarea ei spre Dumnezeu și cărarea lui Dumnezeu spre ea. Eu însumi vin, Eu însumi grăiesc și păstoresc. Amin.

Intru pe porți la tine, neam român. Eu sunt Cel ce sunt. Când l-am ridicat pe Moise pentru ca să meargă să-l dezrobească pe Israel, care era în robia Egiptului, M-a întrebat Moise: «Cine, Doamne, să le spun lor că ești Tu, Cel ce acum mă trimiți la ei?», iar Eu i-am spus lui să le spună lor că «Eu sunt Cel ce sunt».

O, neam român, vrei nu vrei, știi sau nu, crezi sau nu crezi, poți sau nu poți să cunoști glasul Meu, care grăiește acum cu tine, Eu sunt Cel ce sunt, și sunt cu slava cuvântului Meu pe vatra ta. Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, aceia au și fost judecați de cuvântul acesta, căci acest cuvânt sunt Eu, Domnul Iisus Hristos, Păstorul Cel cu crucea, Păstorul Care păstorește blând și smerit cu inima și cu glasul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu acum, la sfârșit de timp. Sunt blând și smerit în cuvânt, și așa îți sunt Eu ție Dumnezeu, neam român. O, dacă ești credincios, apleacă-te să crezi, și apoi să împlinești cuvântul Meu, care te păstorește cu dor, căci țarina ta este patria cerească pe pământ, este țara Mea cea de la sfârșit de timp, și în care Eu vin, precum Israel a fost țara venirii Mele acum două mii de ani. De cincizeci de ani Mă fac cuvânt pe vatra ta, și mult cuvânt am grăit prin cartea Mea din vremea aceasta și mult am așteptat sub obroc, căci tainic am grăit cu un popor cules din mijlocul tău ca să-Mi așez în timp prin cuvânt lucrarea Mea de facere nouă, venirea Mea după om, precum este scris în Scripturi să vin iarăși pe pământ și să grăiesc, și să audă cei din morminte glasul Fiului lui Dumnezeu, și apoi să audă cei vii, cei credincioși și cei necredincioși de pe pământ. Amin.

O, neam român, am văzut viscolul care se ridicase acum din mijlocul tău ca să te doboare iar, și M-am sculat să-i spun viscolului să tacă. Ți-am trimis de la ieslea lui glasul Meu și ți-am spus să te scoli și să nu dormi în vreme grea, și i-am spus viscolului să tacă. Ți-am spus că Eu, Domnul, voi alege pentru tine și pentru soarta ta și că te voi scoate de sub suspin și că te voi umbri cu tot cerul Meu, și apoi voi așeza peste tine țara vieții veșnice, și voi lucra după credința celor credincioși cuvântului Meu rostit pentru soarta Mea și a ta pe vatra ta, iar tu Mă vei binecuvânta și vei sta sub mântuirea Mea și vei uita durerea Mea și a ta, și neamurile pământului vor veni să ia din lumina ta, iar Eu, Domnul, le voi da lor, amin, și iată, le dau, căci ele aud șoapta Mea de peste tine când ție ți-o dau ca să te izbăvesc prin ea de sub greu, o, țara Mea de azi.

O, iată povața pe care azi ți-o dau: umblă în lumină, țara Mea, nu umbla cu întunericul. Umblă în lumină, popor român. Amin.

Vă amintesc vouă, celor ce ați lucrat acum la întuneric rană pe fruntea neamului român, vă amintesc glasul mamei Mele Fecioara, când după praznicul învierii Mele ea v-a spus așa: «Nu puteți fără Dumnezeu, căci după inima voastră și după duhul dușmăniei din ea lucrați voi viscolire peste neamul român, și apoi vă veți porni unii spre alții voi între voi, căci ura și semeția nu vă vor îndrepta spre limanul pe care-l visați». Ați fost îndemnați prin glas ceresc să vă deschideți inima și nu mintea, și să ascultați de Dumnezeu, căci voi sunteți români, iar numele de român este noul nume al neamului cel nou al lui Dumnezeu acum când Eu Mi-am ales din nou o țară, când Eu iată cum vin pe pământ cuvânt, și se aude de la margini la margini cuvântul Meu cel sfânt. O, dați-Mi loc în voi ca să vă învăț dregătoria cârmuirii dacă vreți să stați printre cârmuitori. Veniți spre pace și nu mai mânuiți arme dușmane cu inima și cu gura voastră, ca nu cumva să se întoarcă vouă răutatea pe care o lucrați, căci scris este: «Cel ce lucrează fără de dreptate, are plată după fapte». O, aplecați-vă frunțile cu umilință și dați-I Domnului loc, că voi sunteți oameni, și Dumnezeu e Dumnezeu, și El este cuvânt pe vatra voastră și vă așteaptă să vă faceți poporul Său cel nou și frați să fiți întru iubirea Lui cea de sus, și așa să învățați să vă faceți bine unul altuia, așa, și nu cum voi ați pornit să lucrați și la întuneric să stați cu lucrarea voastră, care, iată, a ieșit la lumină și v-a vădit răutatea și v-a pătat fețele și v-a rușinat, căci așa pățesc cei răzvrătiți. O, așa au pățit și în vremea trupului Meu Caiafa și Pilat și Irod și toți cei ce au ascuns între ei lucrarea răstignirii Mele și tăinuirea învierii Mele apoi, dar Eu am înviat cu adevărat, iar ei s-au rușinat, și rușinați au rămas pe pământ și în cer, și Mi-e milă și azi de ei, căci sunt Cel milos și blând. O, ați ascuțit pe ascuns armele voastre și ați instigat neamul român, iar limba voastră a fost defăimătoare asupra celui ce l-ați îngenuncheat voi, alungându-l de pe locul lui. Dar Eu M-am ridicat cu milă mare pentru neamul român și am liniștit viscolirea voastră de peste el, lucrată de voi la întuneric, și am scos la țărm, am scos din valuri țara română, am scos-o iarăși, dar apa e încă tulbure, căci voi nu vreți să fiți fii cuminți. O, ce veți face, oare? O, ce vreți să vă faceți vouă? Vreți să vă faceți vouă bine, sau vreți să vă faceți rău? O, fiți cuminți, fiți cuminți, fiți români cuminți, căci Eu, Domnul, sunt cuvânt de Duh Sfânt, cuvânt de pace și de mântuire pe vatra voastră și aștept neamul român să fie poporul Meu cel nou și iubire să fie între frate și frate, prin iubirea Mea cea de sus între ei. Amin. Iată taină vă spun vouă: nimeni și nimic fără Dumnezeu nu poate peste țara română, căci Eu sunt în ea cu planul de mântuire a neamului omenesc cel de la Adam și până azi și până mâine. Amin. Eu sunt Cel ce o ridic pe ea și Cel ce o pedepsește pe ea pentru greșeala ei dacă ea greșește, dar Eu, și nu omul. Nimic nu poate peste ea decât după voia Mea, și iată, v-am lăsat să vă ridicați împotriva ei ca să vi se descopere vrăjmășia din inimi și semeția prin care v-ați suit voi sus spre cârmuire peste acest neam, dar acum a venit peste voi cuvânt din cer și v-a spus: «Nu puteți fără Dumnezeu, nu puteți numai și numai voi, căci voi nu lucrați după Dumnezeu, ci după voi și după duhul dușmăniei și al lăcomiei de slavă și de deșertăciune, și apoi vă veți porni unii împotriva altora, căci lucrarea semeției are plată rea și grea». O, lăsați pacea și dreptatea să stea și să domnească pe pământul român, și iubiți și voi dreptatea a toate, căci ea este odihnă pentru inimi. Este scris în Scripturi: «Iubiți dreptatea, voi, cei ce voiți să cârmuiți și să judecați pe pământ», și dacă nu veți lucra așa, o, vă vor ajunge din urmă păreri de rău, și va fi târziu atunci. Dar Eu, Domnul, vă povățuiesc să fiți ca Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și sunt Fiu ascultător Tatălui Meu Savaot și mamei Mele Fecioara. Amin. Tatăl Meu și mama Mea au grijă sfântă de pământul român și de neamul de pe el, căci Eu sunt cu cuvântul venirii Mele pe pământ în mijlocul pământului român. Luați pildă de la Tatăl Meu Savaot și de la mama Mea Fecioara. Aveți și voi grijă sfântă de acest pământ și de acest neam, și cu mare sfială purtați-vă pașii pentru ceea ce voiți voi să lucrați peste acest neam, ales de Dumnezeu dintre neamurile de pe pământ neam al Său acum, că iată, planurile voastre sunt departe de planurile Mele, și voi nu știți aceasta, dar vin spre voi și vă spun ca să știți, că dacă n-ați ști n-ați avea păcat când păcătuiți din voi peste acest neam. Vin cuvânt spre voi ca să vă îndemn la liniște curată și sfântă, căci adevăratul om este cel ce este unul înăuntrul și în afara lui, iar cel ce nu umblă așa, acela este în întuneric și așa lucrează. Eu am lăsat cuvânt sfânt în Scripturi despre viața Mea în om și am spus așa: «Cel ce urăște pe fratele său, este în întuneric», iar ucenicii Mei cei de acum două mii de ani au spus și ei între ei: «Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că iubim pe frați».

O, cum veți mai putea voi face bine acestui neam când voi urâți și dușmăniți și trădați pe cel de lângă voi, care v-a făcut bine? O, ce veți face cu păcatul trădării, păcat făcut de voi? Pocăi-vă-veți, oare, de acest păcat? Și dacă veți rămâne în acest păcat, ce față veți mai avea înaintea acestui neam? Eu, Domnul, vă îndemn, ca un Păstor adevărat ce sunt, și dau să vă deschid inima spre pocăință și spre duh de umilință. Dacă nu veți face pace adevărată și ascultare de cel ce stă de partea dreptății și a luminii peste toate, dacă nu veți iubi și nu veți împlini sfatul cel bun, veți rămâne voi în voi, iar voi veți lucra fără dreptate și fără iubire peste acest neam, și Eu vă voi lăsa așa, și voi vă veți agonisi după cum ați lucrat, dar Eu voi avea pe mai departe lucrare de izbăvire pentru neamul român, și tainic voi lucra, și voi lucra prin cei ce lucrează credință și credincioșia ei, dreptate și pacea ei peste acest neam, căci neamul român nu este neamul celor ce se fălesc cu el pentru slava lor, ci este neamul lui Dumnezeu, neamul cel de la sfârșit neam al Domnului, Care vine pe pământ cuvânt în mijlocul neamului român. Eu însumi port grijă de acest neam când nimeni, nimeni ca și Mine nu mai are grijă de el. Eu însumi îi grăiesc și îl păstoresc pe el și îi dau lui din slava Mea, iar slava Mea din el este cuvântul Meu de peste el. Amin. Nu vă întreb pe voi, nu vă cer vouă voie dacă pot să fac Eu aceasta pe vatra neamului român. Vreți sau nu vreți, știți sau nu, credeți sau nu credeți, Eu sunt cu slava cuvântului Meu aici, pe pământul român, și dacă sunt, grăiesc și păstoresc, grăiesc și împlinesc. Amin.

Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, aceia au și fost judecați de cuvântul acesta, căci adevărat este cuvântul acesta, și de cincizeci de ani am casă cu el pe vatra aceasta, căci scris este: «Al Domnului este pământul și tot ce e pe el». Amin.

Acum îl întăresc la veghe dreaptă și sfântă peste acest neam pe cel ce a fost clătinat de la locul cel de veghe al neamului român, căci viscolirea cea de la mijloc a bătut pentru ca să lovească în locul cel de strajă al acestui neam. Am trezit neamul român, am rostit cuvântul Meu și am făcut trezire lui, și am așezat iarăși la locul lui străjerul. îl îndemn pe el la iertare și la milă și la iubire ca a Mea pentru cei ce l-au izgonit pe el de la locul lui, și îi spun lui cuvântul Scripturii Duhului Sfânt, care spune așa: «A Mea este răzbunarea. Eu voi răsplăti, zice Domnul». Amin. O, Eu M-am purtat cu iertarea pentru cei ce M-au răstignit, și apoi Eu am înviat, și ei n-au avut putere peste Mine așa cum au crezut ei că vor avea. îi dau lui de pildă pe regele acestui neam, care a fost alungat de la locul lui de strajă, dar Eu l-am ocrotit apoi pe el cu mare putere și cu strajă de îngeri în toată vremea lângă el, de atunci și până azi, iar el i-a iertat pe toți cei ce l-au lovit pe el pentru ca să-i ia lui slava pe care Eu o pusesem peste el pentru slava acestui neam și nu pentru el. Ca și cei ce l-au lovit pe el atunci, alungându-l străin, așa au dat să facă acum și cei ce au lovit locul de strajă al acestui neam și pe cel de strajă peste neamul român. Dar azi neamul român este stăpân din partea Mea pe vatra lui, și Eu îl păstoresc pe el și cuvintez și împlinesc, și voi împlini peste el voia Mea, dar Eu, și nu omul, iar omul se va supune și va face voia lui Dumnezeu. Amin.

întăresc acum locul de strajă al neamului român și am grijă Eu, Domnul, căci omul dă să strice legea și s-o calce și să facă el alta, și nu este drept să se lucreze așa, și nu este frumos să vadă neamurile pământului lucrare urâtă și fără de dreptate în ea peste neamul român, în mijlocul căruia Eu, Domnul, Mi-am făcut așternut și vin cuvânt pe vatra lui pentru tot omul de pe pământ.

îl îndemn pe cel de la locul de strajă să stea drept și curat, să stea blând și smerit cu inima, precum Eu sunt, și să stea hotărât pentru lumina a toate câte sunt de lucrat, căci Eu lumină am venit acum pe pământ, și lucrez ca și la început, cu cuvântul, după cum este scris: «La început a fost cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul, și toate prin El s-au făcut din câte s-au făcut, și întru El era viață, și viața este lumina oamenilor, și lumina luminează în întuneric, și întunericul nu o cuprinde pe ea». Amin.

O, țara Mea de azi, Eu, Domnul Dumnezeul tău, lucrez la mântuirea ta și blând lucrez. Ascultă glasul Meu de peste tine și stai înaintea Mea, căci Eu te păstoresc și te învăț credința în venirea Mea. Eu sunt în tine cuvânt de Duh Sfânt. Fii credincioasă și nu necredincioasă. Iată, Eu te izbăvesc mereu de sub ispită și te voiesc frumoasă, țara Mea. Am făcut din tine cetatea cuvântului Meu la sfârșit de timp, și merge cuvântul Meu de la margini la margini, și dacă merge, te vestește a Mea. O, învață din ispite, învață să veghezi pentru tine ca să nu ți se spargă casa, țara Mea. O, veghează mereu, veghează-ți casa și nu dormi, căci iată, ești încă pândită, ești încă lovită, și de la mijloc ești ispitită, și pe fruntea ta se văd rane vechi și noi, țara Mea de azi, dar Eu îți șterg fruntea, cu marama Mea ți-o șterg, și se fac slavă ție ranele de pe fruntea ta, și curând, curând, pe fruntea ta va străluci coroana ta și te va arăta a Mea, țara Mea, și Mă vor vedea cu tine neamurile pământului și vor învăța ele lucrarea tainei Mele, scrisă pe fruntea ta, căci pe fruntea ta, țara Mea, stă scris cuvântul cel sfânt: Nimic fără Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Și voi veni pe vatra ta iarăși, cu praznic de Rusalii voi veni și iarăși te voi păstori și iarăși te voi mângâia, țara Mea, și voi mângâia cu cuvântul Meu pe cei ce mângâie, și voi povățui prin el pe cei ce rănesc, o, țara Mea, cea de azi a Mea. Amin.