Venirea Mea la tine este tot o umilință, poporul Meu, căci din sânurile Tatălui Mă smulg cu cuvântul ca să te hrănesc, și tu să prețuiești această milă a venirii Mele așa cum o prețuiesc sfinții care au avut trup de pe pământ mai întâi, și apoi din cer, iar ei se umilesc înaintea Mea ca să vin cu ei, căci Eu Îmi am locașul în sânul Tatălui, și Mă umilesc pentru sfinții Mei care așteaptă prelung zilele slavei Mele, zilele venirii Mele cu ei pe pământ cuvânt ca să-l facem pe el om după chipul și asemănarea Mea. Amin.
O, fiilor din porți, ridicați-vă spre veghe pentru intrarea Mea cuvânt la poporul Meu și al vostru, căci sfinții cu mare dor doresc să fac Eu pe pământ om după chipul și asemănarea Mea ca să Mă odihnesc în el cu sfinții Mei, și apoi să fac ceruri noi și pământ nou pe pământ și în care să locuiască Domnul și cei drepți ai Săi care se fac locaș al păcii Domnului, slava Domnului pe pământ, raiul cel păzit de îngerul Domnului care deschide. Fiți coborârea Domnului, fiilor copii, și cu inimi cerești în voi odihniți-Mă în voi ca să pot trece spre poporul cuvântului Meu, care are în toată clipa ajutor pentru trezie, pentru Domnul, Care să stea în om după chipul și asemănarea Sa. Amin.
O, e cerul de sfinți înlăcrimat după om, căci omul nu se mai așteaptă să vin, dar Eu voiesc și mai mult decât atât să fac. Voiesc să Mă fac cunoscut omului și să fac aceasta cu iubire sau cu certare. Cu iubire să fac pentru cei ce uitându-se în cuvântul Meu Mă văd în el și Mă așteaptă mereu și cu veghe, iar cu certare să fac pentru cei ce auzind nu aud și văzând nu văd biruința Mea și slava Mea de pe pământ cu cununițe pentru sfinți și pentru toți cei ce auzind aud și văzând văd că Domnul vine venind și împlinind Scripturile Sale cele prin profeți rostite, și apoi prin însuși glasul Lui. Amin.
Eu, Domnul, glăsuiesc din cer pe pământ ca să audă omul glasul Meu, și cu pocăință și cu umilință să Mă vadă cuvântând, să Mă vadă în cuvânt, să Mă vadă că vin venind și că sunt împlinitor. Amin. Eu, Domnul, fac ceruri noi și pământ nou fără să creadă omul că aceasta fac, căci omul e greoi pentru credință și uită că tot ce este cu neputință la om este cu putință la Dumnezeu, pentru că este scris ca Eu să vin și să fac ceruri noi și pământ nou și că Mi-am ales țara cea de la sfârșit de timp, în care Eu vin și împlinesc ceea ce Eu am zis să fie, și va fi. Amin.
O, nu stau mult în cuvânt peste tine, poporul Meu, dar vin spre tine și umblu la inima ta și îți aduc veste că trebuie să te rogi la Dumnezeu mereu și să-I amintești de planurile Sale cerându-I-le împlinite peste pământ prin pământul român, cerând Domnului întoarcerea omului la credința cea plină de dar, și apoi de vedere a celor ce nu se văd și sunt, a celor ce vin la vedere prin cuvântul Domnului. Amin, amin, amin.
– Cuvântul Tău, Doamne, este foc mistuitor, și nu este împotrivire peste pământ ca să Te poată opri sau ca să nu vadă în curând că Tu venind Te împlinești în om după chipul și asemănarea Ta, căci scris este: «Voi veni la om și voi cina cu el și voi face casă la el și Mă voi arăta lui». Amin.
Eu, arhiereul Tău Nicolae, mă așez cuvânt în mila venirii Tale cu sfinții până ce această milă cu strigare în ea va fi văzută de toți ochii de pe pământ, căci scris este: «Tot ochiul va vedea aceasta». Eu îi îndemn pe fiii poporului Tău să fie fii ai rugăciunii cu credință în ea, căci ei au de cerut la Tine să împlinești cu totul Scripturile venirii Tale când toate neamurile de pe pământ se vor închina ei, căci va veni cu spaimă ziua pe care omul nu o așteaptă, și el Te va vedea, și toate neamurile de pe pământ vor plânge cu spaimă înaintea slavei Tale, căci vii venind și împlinind, iar îngerii Te slujesc, Doamne, și Te slujesc cei ce Te primesc cu cuvântul Tău când vii de îl așezi pe pământ pentru ca să se împlinească el. Amin.
O, popor al credinței venirii cu norii a Fiului lui Dumnezeu, tu să fii credincios și să te lași împodobit de îngeri și de sfinți pentru venirea Domnului, căci tu ești cel ce pui masă sfinților, tu ești cel ce ale Domnului dintru ale Domnului pui pe masă, Lui și sfinților Lui, ca să stai tu cu cerul la masă, și pe pământ să stai, căci pe pământ Își întinde Domnul mereu masa nunții; pe pământul român, care s-a așezat de masă a nunții Domnului în mijlocul neamurilor de pe pământ, iar pe masă, cuvântul Domnului, și tot omul se va hrăni cu cuvântul acesta mai întâi de orice hrană, și nimeni nu va mai putea fi, decât cel ce se va hrăni cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu. Amin.
O, Doamne, i-ai ales pe ei ca și pe mine. O, Te-ai descoperit cu ei și i-ai numit cei dintâi pe cei de pe urmă aleși ai Tăi, cei dintâi de pe pământ, și nu știu cei de pe pământ că nimeni în afară de ei nu sunt cârmuitori din partea Ta peste pământ. Cu ei cârmuiești totul prin cuvântul Tău pe care-l rostești în mijlocul lor prin porțile Tale, prin cei mici ai Tăi care stau de veghe pentru cuvântul venirii Tale, și Tu vii cuvânt în mijlocul neamului român și îl slăvești pe el pentru alegerea Ta din mijlocul lui, pentru poporul Tău din el care stă înaintea Ta cu duhul, cu sufletul și cu trupul, și ochi și urechi stau cei din porțile Tale dintre pământ și cer și Te așează cuvânt pe pământ, ca Tu să-l împlinești apoi. Amin.
O, iată cum Tu ești luminarea lor și Mântuitorul lor, ajutorul lor ca să nu se înfricoșeze ei și ca să vadă ei că o mie, și mii, și mii de mii cad de-a dreapta și de-a stânga lor, iar de ei nu se vor apropia, și vor vedea ei căderea vrăjmașilor Tăi, Doamne, pentru că ei Te-au pus pe Tine izbăvitorul lor și scăparea lor, și îngerilor Tăi le vei porunci pentru ei, căci ei Te au pe Tine Dumnezeu al lor, Doamne, așa cum și al nostru ai fost când Te-am purtat pe pământ, iar Tu ne-ai mărit cu măririle cele de la Tine și nu de la om, Doamne. Iar acum, pentru Tine și pentru noi mărește-Te peste ei și în ei ca să vadă popoarele și să îngenuncheze ele înaintea Ta, ca să vadă ele, Doamne, că Tu ești Dumnezeul veacurilor. Amin, amin, amin.
– O, arhiereule al Meu, te-am ales prin voia Mea cea plină de taină și nimeni de pe pământ nu s-a împotrivit alegerii Mele de peste tine și te-au primit și ai păstorit oile Mele cu milă și cu ajutorare. Așa te așez Eu acum și în mijlocul celor mai mici ai Mei, iar tu cu darurile tale de la Mine așa să le ajuți lor, că ei sunt mici pe pământ și de aceea Eu, Domnul, Mă măresc peste ei și din mijlocul lor. Amin.
O, poporul Meu, sunt tot o privire după tine sfinții Mei și îngerii Mei. Mucenița cea copilă, Filoteea cea plină de milă, te ia și ea în iubirea ei, ca să te ajute cu mila ei de cei mici ai Mei. Ea a fost copilă plină de Dumnezeu pe pământ. Așa vă voiesc Eu pe voi, copii ai slavei cuvântului Meu, ca să dați voi mila Mea oamenilor, să-i îmbrăcați în cuvântul Meu pe cei goi, să-i hrăniți cu el pe cei flămânzi, să-i adăpați cu el pe cei însetați și să-i iubiți cu el pe cei ce Mă iubesc cu iubirea Mea din ei, căci Eu vă am mila Mea pentru om pe pământ. Amin.
Iubi-vă-voi pe voi, copii împărțitori ai slavei cuvântului Meu din zilele voastre peste pământ. Cel mai mare adevăr este smerenia minții, de la care vine peste om darul sfințeniei, cea mai mare iubire pe care omul I-o poate da lui Dumnezeu. Iubi-vă-voi pe voi pentru darul Meu, pentru cuvântul Meu dat vouă și dat de voi milă peste oameni. Întări-vă-voi pe voi pentru lucrările Mele peste pământ, căci e vremea împlinirii Scripturilor cele pentru slava Mea, pentru țara strălucirii pe care proorocii au văzut-o de departe și au nădăjduit-o și o așteaptă cu toată slava Mea de peste ea pentru odihna lor și a Mea. Amin.
Păzi-voi prin voi oile Mele, fiilor copii. Păstori-le-voi pe ele. Pe oaia slabă o voi întări, pe cea bolnavă o voi ridica, iar pe cea grasă o voi face să prăsească miei și mielușele pentru împărăția Mea, pentru înmulțirea turmei care va primi din mâna Mea izbăvirea, căci vine ziua Domnului cea înfricoșată, iar mai înainte de groaza ei Eu Îmi voi aduna oile în staul, căci ele vor cunoaște glasul Meu și vor veni și pășune vor afla. Amin.
Binecuvântată să fie sărbătoarea în cer și pe pământ sfânt a arhiereului Meu cel tainic ales păstor de oi în vremea sa, ales de Mine și nu de om, căci omul nu știe taina planurilor Mele și nu-l știe omul pe om, ci Eu îl știu pe om și îl aleg pe cel smerit cu inima pentru lucrul Meu peste om. Amin.
Pace ție, poporul Meu! Nu uita să ceri la Mine slava și biruința Mea peste neamul român, căci în mijlocul lui am pus Eu la crescut sămânța împărăției Mele pe pământ, și apoi peste tot pământul, căci ramurile ei vor fi spre tămăduirea neamurilor. Amin. Eu, Domnul, grăiesc, și apoi împlinesc.
Iar voi, cei din porțile cuvântului Meu, stați treji mereu ca Eu să cuvintez, căci sunt la cârma luptei dintre lumină și întuneric, și neamul român va birui de aici de unde Eu vă am pe voi lumină a lumii, și Eu voi triumfa din mijlocul lui cu cerul pe pământ, cu cer nou și cu pământ nou, și aceasta va fi dreptatea Mea pentru sfinții care Mă așteaptă să vin cu ea și cu ei pe pământ, iar împărăția Mea și a lor nu va avea sfârșit, căci așa este scris, iar Eu împlinesc. Amin, amin, amin.