Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Eu sunt Cel ce sunt. Pace vouă! Pace celor ce slujesc poruncilor Mele, iar celor ce le calcă pe ele, război le zic! Amin, amin, amin.
Vin din cer pe pământ și Mă aștern cuvânt peste grădina cuvântului Meu. Vin ca ploaia peste semănătură, ca să fac lucrarea Tatălui Meu peste pământ. Eu sunt Semănătorul și sunt Cel ce udă ca să crească totul, dar pământul e prea bătătorit. Pământul e cale a fărădelegii, și nu găsesc loc unde să mai desțelenesc ca să-Mi fac lucrarea pe care o am de la Tatăl. Nu mai găsesc pe nicăieri pământ bun, că e prea bătătorit pământul și e coajă uscată peste el, căci toate sfârșitu-s-au! M-am întors din cer pe pământ ca să pregătesc calea venirii Mele cu sfinții, dar pământul este cale a fărădelegii, și ce voi face, oare? Iată ce voi face: Mă întorc spre începutul cel dintâi și încep de unde am rămas. Amin.
Mă slăvesc prin cuvânt peste grădina Mea cea împrejmuită în mijlocul României, locul începutului pământului, de unde Eu am luat pământ cu mâna și l-am făcut om, ca să pun apoi pe om împărat peste pământ, dar nu și peste cer. Mă întorc și lucrez ca la început. La început cum am lucrat? Cuvânt am lucrat, și le-am făcut pe cele ce sunt, iar acum tot cuvânt lucrez, ca să le stric pe cele ce sunt, căci omul și pământul de sub el este cale a fărădelegii, pământ bătătorit și nedesțelenit.
Eu sunt Cuvântul Cel de după șapte ani de la pecetluirea cu legea sfințeniei Mele a grădinii Sfintei Sfintelor, locul în care Eu intru ca Arhiereu al Tatălui după două mii de ani de la prima Mea venire între oameni. Acum șapte ani, în ziua de doisprezece a lunii a douăsprezecea, M-am așezat cu sfințenia Mea ca pe muntele Sinai, M-am așezat să fiu și să stau cuvânt de auzit și de lucrat peste pământ din mijlocul grădinii întocmită de cuvântul Meu ca să fie munte sfânt al Meu în mijlocul României, țara Mea de întoarcere după două mii de ani, căci pământul este peste tot cale a fărădelegii, și nu mai este pe nicăieri loc pentru Mine și pentru cel ce crede în Mine și în venirea Mea după două mii de ani. Acum șapte ani, în ziua aceasta, am făcut mare bucurie pentru Tatăl și pentru cei din cerul Meu, căci Mi-am sfințit loc ca să aibă cerul cale de venire pe pământ și să-și răscumpere așternutul cel pierdut prin omul cel căzut din pământul Edenului, din pământul cerului.
Nu mai e nimic de salvat pe pământ, dar ce este cu neputință la om, este la Mine cu putință, și Mi-am împrejmuit și Mi-am sfințit și Mi-am pecetluit cu numele Meu grădina Mea care a fost locul odihnei Mele la început, și iată, și la sfârșit. Am făcut din lutul acestei grădini om după chipul și asemănarea Mea și M-am odihnit în el, iar Tatăl era întru Mine când lucram omul. Și M-am uitat de la sfârșit spre început și am dat cu ochiul Meu peste locul acesta al începutului pământului și al omului de pe el, și am lucrat cuvânt peste acest pământ, și l-am numit apoi grădina cuvântului Meu, și este. Și dacă este, iată-Mă cuvânt peste pământ din mijlocul pământului, din vârful pământului, muntele cel înalt pe care stă Dumnezeu Cuvântul.
Rostesc cuvânt și Mă vestesc biruitor peste potrivnicul Meu, omul; omul care s-a așezat împotriva Mea de la început și până la venirea Mea de azi. Eu sunt Hristosul Tatălui, iar omul care stă împotriva Mea se numește antichristul. Nu se mai numește om, și se numește proorocul cel mincinos, care stă împotriva lui Dumnezeu de la început și până la venirea Mea cu judecata cea pentru fur.
Lucrez din greu, căci toate sfârșitu-s-au și nu mai găsesc pe pământ unelte de lucru pentru lucrul Meu cel ceresc, căci pe pământ sunt numai lucruri omenești. Dar iată cartea Mea pentru proorocul cel mincinos, antichristul, cel ce vine înaintea Mea de șapte mii de ani ca să-Mi zădărnicească lucrarea Mea cea de la Tatăl peste pământ și peste omul cel ieșit din pământ! Antichrist este fiară cu șapte capete și este diavol, nu este slujitor al lui Dumnezeu.
Dar ce este fiara cea cu șapte capete? Ea este puterea pământului prin oamenii care au răsturnat statul lui Dumnezeu în om. Ea are zece coarne și zece steme, iar pe capetele ei are nume de hulă, și diavolul i-a dat stăpânirea peste pământ și strigă peste tot: „Cine este asemenea fiarei și cine se poate lupta cu ea?“. Iată, gura ei hulește asupra lui Dumnezeu și asupra cortului Lui și asupra celor din cer. Și i s-a dat putere ca să se războiască cu sfinții ca să-i biruiască, și ea are stăpânire peste toată seminția și norodul și neamul, și toți locuitorii de pe pământ care nu sunt scriși de la întemeierea lumii cu numele lor în Cartea Vieții Mielului, se închină fiarei.
Dar ce este proorocul cel mincinos? El este omul cel din pământ ieșit, și care se luptă împotriva lui Dumnezeu de lângă Dumnezeu, căci scris este: «Am văzut o altă fiară suindu-se din pământ, și avea două coarne, asemenea Mielului, dar grăind ca un balaur; și are în mână toată stăpânirea fiarei celei dintâi și face pământul și pe locuitorii de pe el să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată, și amăgește pe toți prin semnele ce i s-a dat să le facă înaintea fiarei».
Iată proorocul mincinos, cel dezvelit de Scripturi, căci Daniel proorocul așa a spus: «Fiară înspăimântătoare, înfricoșată și puternică tare și cu dinți mari de fier și cu gheare de aramă, mâncând și sfârtecând și călcând în picioare în urma ei. Ea se deosebește de toate celelalte fiare, căci are zece coarne. Și un alt corn mic creștea între ele, și acest corn are ochi de om și gură care grăiește lucruri mari. Dar fiara a fost omorâtă, și trupul ei a fost nimicit prin foc, căci pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului și Lui I s-a dat stăpânirea; stăpânirea cea veșnică; și toate popoarele și neamurile și limbile Îi slujeau Lui; și împărăția Lui nu va avea sfârșit, iar sfinții Lui vor fi moștenitori cu El».
Scris-a proorocul Daniel: «Proorocul mincinos va grăi cuvinte de defăimare împotriva lui Dumnezeu și va oropsi pe sfinți și va gândi să schimbe sărbătorile și legea o vreme și vremuri și jumătate de vreme, dar poporul sfinților îi va lua stăpânirea, căci i se va face judecată ca să-l nimicească și să-l prăbușească pentru totdeauna». Amin.
Iată firul cel ascuns de privirea omenească, iată proorocul cel mincinos de șapte mii de ani, care a stat lângă Dumnezeu ca să-I răstoarne în om statul. Iată cartea Mea cea din cer coborâtă pentru proorocul mincinos, antichrist, cel ce vine înaintea Mea de șapte mii de ani ca să-Mi zădărnicească statul Meu în om, și ca să nu împlinească omul poruncile Mele cele sfinte, care dau viață veșnică celor ce le lucrează pe ele. Iată proorocul mincinos, cel cu față creștină, cel ce stă sub haina Mea, căci scris este în Scripturi: «Are două coarne, asemenea Mielului, dar grăiește ca un balaur și are în mână toată puterea fiarei celei dintâi». Eu îl dezvelesc și îi vestesc goliciunea, o vestesc la toți cârmuitorii de suflete și de trupuri, până la toate marginile, căci el și-a băgat capetele, spre sfârșit, în țara Mea cea plină de darurile Mele, darurile venirii Mele a doua oară pe pământ, în lucrare de nou Ierusalim peste făptură. Amin.
Voi sta cuvânt trei zile la rând peste grădina din care Mă vestesc cu graiul Meu peste pământ. Trei zile la rând voi scrie în cartea cea pentru judecata proorocului cel mincinos de șapte mii de ani, căci el a lucrat sub aceeași viță cu Dumnezeu: Cain asupra lui Abel, Esau asupra lui Iacov, frații lui Iosif împotriva lui Iosif, Saul asupra lui David, Caiafa asupra lui Hristos, iar slujitorii bisericii împotriva creștinilor, poporul Meu cel sfânt cu viața, căci omul bisericii s-a dat pe mâna proorocului mincinos, care s-a pus să facă semne în cer și pe pământ, zice el, ca să înșele biserica lui Hristos și s-o tragă de pe temelia ei și să ia el nume de Hristos în biserică. Dar el este hristos mincinos, este diavol, este antichrist din fiu în fiu până azi de șapte mii de ani.
O, proorocule mincinos, care răstorni statul lui Dumnezeu în om! Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Hristosul Tatălui. Amin. Ieși în întâmpinarea cuvântului Meu, că scriu cartea cea pentru judecata ta. Sunt cu zi de praznic sfânt peste pământ, zi de șapte ani de la ziua pecetluirii grădinii de nou Ierusalim, cuvânt după șapte ani de la zdrobirea puterii tale cea ascunsă de cei de pe pământ. Vin împotriva ta, căci scris este: «Pe norii cerului vine cineva ca Fiul Omului și va face judecata proorocului mincinos, ca să-l nimicească pentru totdeauna». Amin.
Am lăsat șapte ani de har peste pământ, dar tu lucrezi cu bani și cu slavă deșartă, și faci pământul și locuitorii de pe el să te creadă că ești omul lui Dumnezeu, dar tu ești diavol, tu ești șarpe la drum, care muști piciorul calului ca să cadă călărețul, căci vii de la început, și lucrezi din fii în fii, după cum este scris că vei fi șarpe, fiindcă Iacov când și-a binecuvântat fiii a spus așa: «Dan va fi șarpe la drum, ca să muște». Vin împotriva ta și îți spun: ai luat înfățișare de păstor, dar tu ești diavol care amăgești și asuprești pe poporul sfinților de la început și până la sfârșit, căci firul tău, ca și firul Meu, este de la început și până la sfârșit, iar biserica Mea, omul cel creat de Mine, a tot căzut din om în om până azi, prin mâna ta, prin lucrarea ta cea împotriva Mea și a sfinților Mei în care Eu am stat și am lucrat din fiu în fiu, după cum a mers firul celor sfinți.
Voiesc să-ți spun că ești trup și te ridici din pământ, și voiesc să-ți amintesc cuvântul Meu: «Trupul poftește împotriva duhului, iar duhul dorește împotriva trupului»; tu împotriva Mea, și Eu împotriva ta; Eu prin sfinții Mei cei din cer și din Duh născuți la propovăduirea Mea, iar tu ești trup și din pământ te ridici și ești diavol, nu păstor. Și pe cei ce nu sunt scriși în Cartea Vieții Mele, de la întemeierea lumii, îi biruiești cu plăceri și cu slavă deșartă, ca să ți se închine ție, dar Eu vin pe nori, vin împotriva ta și îți rostesc judecata. Trei zile la rând Mă voi lăsa cuvânt peste tine, iar a treia zi voi încheia cartea cea pentru judecata ta. Vin și te vestesc că nu poți să faci tu nimic pentru cer, că tu ești ca valea lui Iosafat, unde voi strânge pe cei asemenea ție ca să-i nimicesc cu focul în care arde pucioasă, după cum este scrisă judecata cea pentru proorocul cel mincinos. Amin.
Iar voi, cei din porți, așezați cuvântul Meu trei zile la rând, ca să întocmesc cartea împotriva lui antichrist, iar după trei zile o voi sfârși, că Eu așa am început în ziua aceasta, zicând: «Pace celor ce slujesc poruncilor Mele, iar celor ce le calcă pe ele, război le zic!». Amin, amin, amin.