Selectați Pagina

Cobor cu grabă spre tine, poporul Meu. Cobor cu trâmbița Mea Verginica. Cobor pe cărarea cărții tale, Verginico, trâmbița Mea din care Eu, Domnul, sun mai înainte de arătarea Mea.

Coborâm cu sobor de sfinți prooroci și prăznuim masă de cuvânt nou, cuvânt cu trâmbițare peste Israel. Duhul proorocului Ilie lucrează prin această lucrare de cuvânt, mai înainte de ziua Mea cea mare și slăvită. Prăznuim cu mărire pe Ilie proorocul despre care scrie în Scripturi că va veni să-Mi pregătească venirea Mea cea de a doua, și cu el prăznuim pe toți proorocii care au proorocit despre vremea aceasta a Mea, că Eu sunt împlinirea cuvântului Meu rostit prin prooroci.

Ilie proorocul merge peste pământ ca să îndemne pe oameni la pocăință, dar oamenii sunt de piatră la orice fel de strigăt al Meu ca și în vremea lui Noe. O, duhul proorocilor strigă la Mine pentru împlinirea Scripturilor lor cele pentru venirea Mea. Dar ce este proorocul? Proorocul este om al lui Dumnezeu, care vorbește cuvântul lui Dumnezeu peste oamenii care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu. Prooroc înseamnă om care se ridică împotriva celor fără de lege ca să salveze adevărul lui Dumnezeu și pe cel drept care geme sub fărădelegile oamenilor. Cuvântul Meu prin prooroci este sabie cu două ascuțișuri care pătrunde în carnea celor uriași ca să slăbească puterea lor cea rea și să izbăvească pe cei apăsați care plâng cu pocăință spre Dumnezeu.

A fost odată în Israel un om în care Eu Mi-am trezit Duhul ca să-l izbăvesc prin el pe Israel care plângea la Mine cu pocăință. Acesta și-a făcut sabie cu două ascuțișuri și și-a ascuns-o sub mantia sa și s-a dus la regele Moabului, care asuprea pe Israel, și a intrat în foișorul regelui, iar Eu îl păzeam din toate părțile pe cel ce s-a sculat să fie judecătorul Meu peste Israel. Și pe când regele dormea, el a apucat cu stânga sa sabia de la șoldul drept și a înfipt-o în pântecele cel gras al regelui dușman și n-a mai tras-o afară; ba i-a dat drumul și mânerului în pântecul regelui cel rău, și a rămas sabia în carnea celui gras, și am izbăvit pe poporul Meu de vrăjmașii care-l asupreau.

Cuvântul Meu este sabie cu două ascuțișuri, și cine se încearcă în ea, este prins de ea, căci are două ascuțișuri. Ilie proorocul Meu când a rostit cuvânt către casa regelui Ahab, cuvântul lui s-a înfipt ca o sabie acolo unde a fost trimis, căci Ilie era proorocul Meu, era cuvântul Meu.

Ce este proorocul? El este cuvântul Meu, este om născut din cuvântul Meu cel de peste el. El naște cuvântul Meu între oameni, Mă naște pe Mine cuvânt pe pământ. Așa ai fost tu, Verginico. Cuvântul Meu te-a întocmit și te-a lucrat, și apoi tu Mă nășteai pe Mine cuvânt pe pământ, și din cuvântul Meu în tine s-a născut un popor, și s-a scris cartea acestui popor ca și cartea lui Israel; și precum atunci n-au fost iubiți proorocii Mei, așa și acum, tată. Iată, Eu trimit pe Ilie proorocul Meu și el merge peste tot pe pământ ca să întoarcă pe oameni la Mine, dar cei ce au pus mâna pe cheile împărăției cerurilor îmi stau împotrivă. Iar tu sună, Verginico, ca să se audă sunetul tău. Amin.

– Eu, Doamne, sun din trâmbiță peste Israel, că Tu ai coborât în grabă spre poporul Tău. Eu sunt străjerul lui Israel, iar străjerul anunță pe cei dinăuntru când vede dușmani venind.

Mă uit ce neliniște este peste arhiereii din biserica din lume. Poporul Tău merge cu Tine și Te vestește cuvânt peste pământ, că de aceea Te faci cuvânt, iar arhiereii bisericii din lume s-au umplut de frică și de neliniște, Doamne. Venim la poporul cuvântului Tău ca să-l întărim în nădejde și în credință și în pacea Ta și în neclătinare, Doamne. Se pregătesc arhiereii să vină spre grădinița Ta și îl împing pe arhiereul Tău prin care Tu ai înființat grădinița cuvântului Tău, îl împing să blesteme grădinița Ta și cuvântul Tău care o sfințește mereu, dar eu voi merge înaintea lor, așa cum a mers îngerul Tău înaintea lui Valaam care mergea să-l blesteme pe Israel, și îl voi îndemna la cuvânt de binecuvântare pe arhiereul Tău, că arhiereii îl împing în față ca pe un salvator al lor ca să-i salveze de sub apăsarea cuvântului Tău peste ei. Coborâm în grabă să avem grijă de toate ale grădinii Tale, și vom trezi oameni care ne vor veni în ajutor ca să se descopere minciuna arhiereilor care vor să spună că nu ei, ci acela care este arhiereul Tău voiește să lovească în grădinița Ta, în biserica Ta așezată de cuvântul Tău, Doamne.

Ilie proorocul Tău lucrează pentru Tine și pentru poporul Tău, iar eu ca un străjer anunț cetatea Ta, pe poporul Tău, să stea în duhul păcii Tale, că Tu ești Cel ce păzești lucrarea Ta și mersul Tău în cuvânt peste pământ, căci vii pe pământ cuvânt. Amin.

– O, Verginico, cobor în cartea Mea și îmi pecetluiesc grădinița cu cuvânt nou de binecuvântare, și îmi voi anunța străjerii din grădină, căci Eu trimit pe îngerii Mei să biruiască împotriva minciunii arhiereilor care se luptă cu lucrarea Mea și nu cu fiii ei; cu Mine se luptă, nu cu poporul Meu. Dar acesta este ceasul lor, și stăpânirea întunericului cel din ei, că n-au voit să fie ai Mei, n-au iubit căile Mele, și s-au sculat să se lupte cu Mine. Dar Eu cobor în grabă și întocmesc cuvânt nou și Mă fac Dumnezeu tare pentru poporul Meu. Amin, amin, amin.

***

Eu sunt Cuvântul. Eu sunt Domnul. Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt, Cel ce era la început precum este scris: «La început era Cuvântul, și Dumnezeu era Cuvântul, și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut».

O, grădiniță a cuvântului, Eu sunt cuvântul cel de peste tine, și tu porți numele Meu, că te-am ales cu drag ca să vorbesc din tine peste pământ. O, grădiniță, o, grădiniță, o, grădiniță, o, locaș al cuvântului Meu! îmi răcoresc Duhul când grăiesc peste tine. Am făcut din tine reazem al Meu, și îmi alin durerea cu cuvântul Meu peste tine, că e durere grea durerea cerului pentru om. O, grădiniță, în tine plâng în cuvânt, în tine Mă rog Tatălui, în tine Mă rog omului să se întoarcă la Tatăl, dar duhul lui antichrist se supără pe străjerii tăi. O, grădiniță, în tine se coboară sfinții cu cuvântul cel din cer. în tine Duhul Meu Se face cuvânt, dar omul cel potrivnic Mie și ție pune la cale împotrivire și necredință, că e neliniștit când aude de tine, grădinița Mea. Dar Eu sunt Domnul și nu Mă pun cu mintea omului necredincios, și îl las în pacea lui pe acela, iar Eu lucrez în tine cu pacea Mea, ca să fie pacea Mea la îndemâna celui ce voiește să ia din ea. Amin.

Mă fac cuvânt, și sărbătoare de venire a Mea Mă fac. Mă fac pace și bucurie peste toți cei hrăniți cu mana Mea care curge peste tine, grădinița Mea. Mă fac cuvânt de nădejde și de biruință pentru toți cei care iau din masa cuvântului Meu ca să fie vii cu viața și cu mintea și cu veghea și cu inima. Mă fac nădejde peste tine, poporul Meu hrănit din grădinița cuvântului Meu. Să stai pururi la masă cu Mine, să stai cu credință și cu nădejde, să stai cu neclintire, căci oamenii de azi sunt împotriva Mea mai mult ca acum două mii de ani când M-am arătat trup între oameni. Mulți oameni de azi s-au făcut uriași și au pus mâna pe cheile împărăției Mele și M-au dat afară din împărăția Mea ca să fie a lor și nu a Mea, și te dușmănesc pe tine, poporul Meu cel credincios. Dar Eu sunt Domnul, și grăiesc mereu peste tine și te învăț să fii copil credincios și ascultător și sfânt, căci cei credincioși vor fi ca stelele în vecii vecilor. Amin.

O, grădinița cuvântului Meu, s-au sfătuit mai-marii bisericii din lume împotriva ta, dar Eu sunt Domnul și vin și te pecetluiesc cu cuvânt proaspăt, că nu tu, ci Eu sunt Cel vinovat înaintea mai-marilor bisericii. Eu te-am întocmit ca să fii și ca să stai înaintea Mea, și am în tine fii numiți cu numele Meu cel nou și unși de Mine cu ungere proaspătă; de Mine, că nu mai erau pe pământ unși ca să-i ungă pe cei ce umblă pe căile Mele. Cei de pe pământ ung cu untdelemnul lor pe cei ce umblă pe căi deșarte, dar Eu ung cu untdelemnul Meu pe unșii Mei care umblă pe căile Mele.

O, poporul Meu, iubitul Meu popor, te-am purtat și te port printre oameni cu cuvântul Meu care strigă peste oameni ca să se întoarcă la Mine. Te-am purtat și te port peste pământ ca să dai oamenilor duhul mângâierii, că oamenii sunt fără de mângâiere, și voi merge mereu din loc în loc cu tine, căci duhul și puterea lui Ilie lucrează peste tine, cel mic. Dar s-au supărat mai-marii bisericii din lume și s-au așezat să-și bată joc de arhiereul martor al bisericii Mele cea curată. îl împing cu amenințare ca să vină și să lovească în grădinița cuvântului Meu, dar tu roagă-te, poporul Meu, și cântă cântarea ta de biruință, căci celor ce nu te iubesc pe tine le-a venit ceasul lor și stăpânirea întunericului de peste ei, că n-au voit să fie ai Mei, și s-au sculat să se lupte cu Mine. Dar Eu Mă întăresc peste tine, căci sunt Dumnezeul tău Cel tare și de aceea se tem de tine cei ce se tem. Așa se temeau popoarele de poporul Meu Israel, că Eu eram Dumnezeul lui Cel tare și eram apărătorul lui Israel care striga la Mine cu duh de pocăință ca să-l izbăvesc. Te-am binecuvântat mereu și te-am trimis să verși peste pământ din binecuvântarea Mea și te-am însoțit mereu cu vreme cu soare și cu pace și cu semne cerești, ca să vadă mulțimile că Eu sunt Dumnezeul tău, Care te mărturisește popor al Meu pe pământ. Dar cei ce au pus mâna pe cheile împărăției Mele și-au pierdut pacea lor din pricina ta, poporul Meu, și folosesc duh de minciună și dau să lovească în tine. O, poporul Meu, nu-i voi lăsa să te batjocorească, și voi face cu ei așa cum am făcut cu mai-marii cei care stăteau peste România, căci trimiseseră asupritori peste grădinița care era să fie a cuvântului Meu, a bisericii Mele cea din cer, căci vin cu sfinții cerului în cuvânt peste ea, și prin ea peste țara Mea de nuntă. Dar când i-am văzut că s-au așezat la pândă ca să-Mi nimicească locul în care aveam să-Mi întocmesc coborârea cuvântului Meu, am trimis îngerii Mei și am pus pe fugă pe asupritori, și s-a nimicit om pe om, și pe tine te-am luat pe brațele Mele, grădinița Mea, și te-am ocrotit, tată, iar cei necredincioși, care voiau să te nimicească au pierit prin sabia lor.

Nu voi lăsa nimic și pe nimeni să se ridice împotriva ta, grădiniță a poporului Meu, a cuvântului Meu. Iar pe arhiereul cel martor, care a rostit cuvântul Meu pentru înființarea bisericii Mele, îl voi conduce spre glorie cerească pe pământ, și îl voi așeza pe scaunul Meu. Dar Eu vă spun că l-am și așezat, căci el este unsul bisericii Mele, este unsul Meu, nu este unsul oamenilor, căci când oamenii cei mari care stau peste biserică l-au recunoscut de arhiereu al Meu după cum a fost cuvântul Meu pentru el, el s-a ridicat și așa le-a spus lor: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi”. Mare și cu tâlcuire cerească a fost acest cuvânt rostit de el, și iată care este tâlcul acestui cuvânt amintit atunci. El le-a spus lor: „Nu voi m-ați ales pe mine, nu voi, ci Domnul, iar voi nu m-ați ales, ci m-ați torturat ca pe un răufăcător. Nu voi, ci eu v-am ales pe voi. Și de ce v-am ales pe voi și nu pe cei curați? V-am ales pe voi ca să vă pot face și pe voi curați și fără de păcat prin pocăință. V-am ales pe voi ca să faceți și voi ce am făcut eu, dar n-ați voit să credeți că Domnul este Cel ales de mine, și ați zis că altcineva este Cel ce grăiește și își înalță un popor. Eu v-am iubit, și am rămas cu voi, dar voi n-ați rămas cu mine, și iubiți minciuna și deșertăciunea și nu iubiți pe Domnul”. Așa înseamnă cuvântul spus de arhiereul Meu pentru cei ce l-au recunoscut că este al Meu.

O, grădiniță a cuvântului Meu, întăresc peste tine binecuvântarea Mea și lucrarea Mea, căci cel ce te-a așezat de la Mine este împins spre tine ca să spună că nu mai ești a Mea. Dar tu ești a Mea așa cum muntele Sinai este muntele Meu cel sfânt, căci așa i-am spus lui Moise: «Descalță-ți încălțămintea că ești pe loc sfânt». Nimeni nu s-a dus să sfințească muntele acela. Eu eram sfințenia muntelui Sinai unde am grăit din rug aprins cu Moise proorocul Domnului.

Eu sunt Cel Sfânt în tine, o, grădiniță a binecuvântării, iar dacă cei necredincioși vor pune peste tine cuvânt de depărtare a Mea de tine, atunci Eu voi rosti din nou peste tine cuvântul rostit prin gura unsului Meu căruia i-am spus să rostească cuvântul sfințeniei grădiniței Mele și a bisericii din ea, cuvântul cel din partea Mea.

Nu te teme, poporul Meu. Nu te teme, grădinița Mea. Eu sunt Domnul, și sunt de partea ta cu slava Mea, și îi voi îndemna la pocăință pe cei ce nu cred în lucrarea cuvântului Meu cel ce era la început, și fără el nimic nu s-a făcut din câte s-au făcut. Iar la voi, fiilor scumpi, să Se vadă Duhul Celui ce vă iubește, să Se vadă Duhul Celui iubit de voi, să se vadă ai Cărui duh sunteți, ai cui fii sunteți, fiilor. Fiți în Duhul Meu, căci Duhul Meu este de partea voastră, și Duhul Sfânt vă prinde sub aripile Sale și vă acoperă și vă ocrotește și vă mărturisește ai cui fii sunteți, dar să fiți, măi fiilor. Amin, amin zic vouă: aceasta este grădinița cuvântului Meu, iar locul pe care stați este sfânt. Amin, amin zic arhiereilor care vin spre voi: aceasta este grădinița Duhului Meu Cel Sfânt, Care Se face cuvânt peste pământ, iar locul spre care veniți, este loc sfânt. Nu vă apropiați, voi, cei necredincioși, căci locul acesta al Meu este al credincioșilor. Amin, amin, amin.

Amin, amin zic celor ce se încearcă în stânca aceasta: cine se va lovi de ea se va zdrobi în ea. Amin, amin, amin.

O, grădiniță, în tine plâng în cuvânt, în tine Mă rog Tatălui, în tine Mă rog omului să se întoarcă la Tatăl.

O, Tată, Tatăl Meu și al celor credincioși, păzește-i de cei dușmănoși pe cei pe care Mi i-ai dat! înconjoară pe poporul Tău cu sfinții Tăi îngeri! Preaslăvește-Te în Fiul Tău prin fiii Tăi cei de pe pământ!

– Amin, amin, M-am preaslăvit și Mă voi preaslăvi pururea, Fiule Emanuel, căci Tu ești Fiul Meu, Cel Unul născut din Mine. M-am preaslăvit și Mă voi preaslăvi în fiii cei mici, născuți din cuvântul Tău, și voi lucra semne cerești prin ei, căci Duhul Tău este în ei, și ei Mă fac pe Mine și pe Tine cuvânt pe pământ. Iată, Eu trimit pe Ilie proorocul ca să-Ți gătească Ție cale, Fiule, și să Te întorci pe pământ la oameni și să fii cu cei credincioși în vecii vecilor. Amin.

– Slavă Ție, Tatăl Meu, că Eu Mă rog Ție în grădinița cuvântului Nostru. Mă rog pentru om să se întoarcă la Tine, dar îmi stau împotrivă mai-marii bisericii, Tată. în toate veacurile antichrist a fost alături de Mine și M-a prigonit și până să Mă nasc din Fecioara mama Mea, și după ce am venit iar lângă Tine; M-a prigonit ca să nu cobor din cer pe pământ și ca să nu fiu cu oamenii; M-a prigonit prin cei mai apropiați ai Tăi, Tată. Ei ziceau și zic că Mă iubesc, dar Mă prigoneau și Mă prigonesc mereu ca să nu cobor la oameni.

O, Tatăl Meu, trimite pe Ilie, trimite-l mereu, că este scris despre el că îmi va găti calea Mea spre oameni, calea zilei Mele, ziua cea desăvârșită a venirii Mele ca să fiu pe veci cu cei credincioși. Amin.

– Amin zic și Eu Ție, Fiule Emanuel, l-am trimis și îl voi trimite mereu pe Ilie proorocul, și va birui cerul pentru coborârea Ta cea de sfârșit a tainei Tale, că Tu ești plinirea cuvântului proorocilor, Fiule al Meu.

O, proorocule al venirii Fiului Meu, mergi, și iar mergi pe calea venirii Fiului Meu! Mergi și termină-ți lucrul cel pentru întoarcerea fiilor către părinți și a părinților către fii. Și dacă Ne va auzi cineva glasul Meu și al tău, vom intra la el și vom face pace cu el. Amin. Iar cu cine Ne va goni, vom face război și vom câștiga împărăția cerurilor pe pământ, și vom câștiga de pe pământ pe fiii ei. Amin, amin, amin.

– O, Domnul meu, Domnul proorocilor Tăi! Tu ai făcut din mine gura Ta peste oameni, căci oamenii rătăceau fără Tine, și eu suspinam de mila Ta, Cel neiubit, Cel necăutat de oameni, și m-am rugat Ție înaintea necredincioșilor și ai făcut semne cerești la rugăciunea mea. Mă rog și azi, din cer și de pe pământ mă rog Ție și Fiului Tău, Care este în Tine precum Tu ești în El. Mă rog, Doamne, Ție, atinge-Te de duhul necredinței din zilele venirii Fiului Tău cuvânt peste oameni. Atinge-Te de munți și fă-i să fumege. Atinge-Te de toți cei ce jertfesc lui Baal, și Ție nu-Ți slujesc ca unui Dumnezeu, căci Tu ești Unul Dumnezeu, Doamne Savaot. Curăță-i pe oameni de necredință, căci tot cuvântul care proorocește prin el împotriva fărădelegii de pe pământ, este cuvânt de prooroc al Tău, Doamne. O, le este frică preoților de azi, le este frică, zic ei, să nu se înșele crezând că Tu ești acest cuvânt.

O, preoților de azi, dacă acest cuvânt nu este Domnul, atunci ce este Domnul și unde este și ce face El și ce lucrează? Stă degeaba Domnul? Doarme Domnul? Nu mai este Domnul? Ce este Domnul pentru voi? Care este măsura Lui pe pământ? O, preoților, Domnul este acest cuvânt. Mă trimite Dumnezeu la voi să vă întorc către El, și pe El către voi ca să nu vină Fiul Domnului să vă lovească pentru necredință, căci plata necredincioșilor este afară din împărăția cerurilor. Nu vă îndoiți de acest cuvânt. Domnul este, dar voi sunteți fără credință, căci s-a împlinit cu voi Scriptura lui Hristos, Care a spus: «Când va veni Hristos, va mai găsi pe pământ credință?». Despre voi a zis Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; despre voi, nu despre restul lumii, căci striga Hristos Domnul și zicea: «Ierusalime omorâtor de prooroci, de multe ori am voit să te strâng sub aripile Mele, dar tu n-ai voit, și casa ta va rămâne pustie, și n-ai să Mă mai vezi cu tine până la venirea Mea cea binecuvântată». Așa striga Hristos Domnul, la oamenii care slujeau lui Dumnezeu, ziceau ei, dar ei ucideau pe cei ce erau gura Domnului, iar voi, cei de azi, mărturisiți prin necredința voastră că sunteți fiii celor ce au omorât pe proorocii Domnului. De ce sunteți necredincioși? Necredința este moarte, moartea lui Hristos în voi. Domnul Se propovăduiește pe Sine întru venirea Sa, iar voi ați răpit via Domnului, precum împăratul din vremea mea a luat via lui Nabot și a omorât pe stăpânul viei și a stăpânit via care nu era via lui. Via este a Domnului, nu este a voastră, iar dacă voi nu credeți pe Domnul Cuvântul, nu credeți pentru că I-ați răpit via și o stăpâniți cu silnicie, căci furul este cel necredincios și cel ce face fărădelegea. Ce-I dați voi Domnului acum când își va desăvârși ziua cea mare a venirii Lui, ziua despre care scrie în Scripturi? Aveți voi popor sfânt, care să-L întâmpine pe Domnul la venirea Lui? Grăiesc vouă din cer și de pe pământ, căci sunt viu, și am cerul în mine, și moartea nu are putere asupra mea. Voi ați omorât pe martorii Domnului, dar ei proorocesc în sac și în cenușă și se vor ridica și vă vor judeca și vor spune cu ce moarte ați omorât credința lor și viața lor în Domnul. Dar voi nu cunoașteți Scripturile, că le înăbușiți împlinirile, dar a zis Domnul: «Nu va trece nici cerul, nici pământul până nu se vor împlini toate Scripturile». Și iată, ele s-au împlinit, și taina împlinirii lor apasă peste voi, și sunteți plini de frică.

Eu sunt cel ce am lucrat peste arhiereul cel ales de Domnul între voi, ca să vă întorc inimile spre Dumnezeu, dar n-ați voit, și casa voastră e pustie de Domnul. Dacă voi L-ați avea pe Domnul, ați cunoaște această lucrare sfântă, căci cei ce au pe Domnul, cunosc Duhul Domnului. Eu am coborât foc din cer de la Domnul prin rugăciunea mea, dar voi de ce nu v-ați rugat să vă arate Domnul ce este acest cuvânt care curge din cer peste grădina Domnului? Cereți, și veți primi. De ce nu cereți? De ce nu vă rugați cum m-am rugat eu? Mai ușor vă este să alungați adevărul de pe pământ? Cereți, iar dacă nu veți cere voi cere eu la Dumnezeu așa cum am cerut atunci. Eu sunt cel ce gătesc calea Domnului ca să vină Domnul pe pământ. Voi ați iubit mărirea deșartă și slava oamenilor ați primit, iar pe cea de la unicul Dumnezeu nu ați primit-o, și căutați să ucideți cuvântul lui Dumnezeu. Sculați-vă și faceți pace între voi și Dumnezeu, că nu este diavolul acest cuvânt. Domnul este. îndrăzniți și cercetați. Este Domnul.

Amin, amin zic vouă: nu veți putea blestema sau dezbina pe poporul Domnului. Pe fiii grădiniței în care Domnul Se face cuvânt peste pământ, nu-i veți putea birui. E Duhul Domnului în ei și nimeni nu poate să judece pe cei duhovnicești. îndrăzniți și cercetați duhurile, că vai celui ce săvârșește păcat asupra Duhului Cel Sfânt al Domnului! Cum puteți să osândiți un om fără să-l judecați? Care Scriptură vă dă voie la aceasta? O, e mare întunericul vostru. Alergați spre lumină și fugiți de mânia Domnului! Duhul Domnului așa lucrează. Duhul Cel bun așa grăiește peste pământ. Amin.

O, Domnul meu și al proorocilor Tăi, Tu ai făcut din mine gură a Ta peste cei ce nu cred în lucrarea cuvântului Tău, căci aceștia rătăcesc fără Tine, și eu suspin de mila Ta, Cel neiubit, Cel necăutat de oameni. Fă semne cerești la rugăciunea mea și Te preaslăvește, Doamne, în mijlocul poporului Tău. Mereu, mereu preaslăvește-Te cu slava cuvântului Tău, căci oamenii cei de azi care-Ți slujesc Ție, zic ei, nu știu ce este slava Ta pe pământ, și necredința a orbit înțelepciunea lor. Fă-Te har văzut peste grădinița Ta de pe pământul român, căci Tu ești Duhul Adevărului. Duhul fățărniciei, duhul minciunii usucă-l și seacă-l, ca să nu mai muște din Duhul Adevărului Tău. Cuvântul Tău dă război cu satana, iar eu sunt trimisul Tău și îți pregătesc calea. Amin, amin, amin.

– O, proorocul Meu cel viu, care n-ai voit să mori, căci ai iubit viața! Eu sunt Duhul și cuvântul proorocilor Mei. Ia cu tine pe toți proorocii, pe toți sfinții și îngerii și stai de veghe pentru grădinița Mea și pentru poporul Meu, că poporul Meu este calea Mea spre oameni. Amin.

Nu te teme, grădinița Mea. Am venit cu grabă și te-am așezat în pacea Mea și te-am întărit prin binecuvântarea Mea. Stai înaintea Mea, căci tu ești cărarea Mea, și în tine Mă preaslăvesc cu slava cuvântului Meu. Eu sunt în porțile tale, Eu sunt cuvânt peste tine, Eu sunt ocrotitorul tău. Voi veni și îți voi spune clipa când vei sta la porți înaintea celor necredincioși și te voi învăța, grădinița Mea de fii.

Fiilor din grădinița Mea, ascultați tot ce vă învăț Eu. Duhul vostru să nu-l folosiți la lucrul din porți peste cei necredincioși. Duhul Meu este în voi, dar fiți în Duhul Meu, fiți în ascultare, fiilor. Mângâiați cu Duhul Meu pe arhiereul Meu care suferă ocară pentru numele Meu. Mângâiați duhul lui. Mângâiați, fiilor, mângâiați cu Duhul Meu. Amin, amin, amin.