Iată, copiii mei, cuvânt nou, căci începutul de la voi este nou. V-am spus că facem un lucru nou, un popor nou, un popor ceresc, nestricăcios. Iubiții mei, facem o biserică nouă, o biserică veșnică, un început de biserică veșnică, nestricăcioasă. Amin.
Se coboară cu dragostea cerească cuvânt ceresc și dulce pentru iubitul cel iubit și cel așteptat de tot cerul, pentru cel iubitor de Dumnezeu, pentru cel chemat și ales și credincios, căci este credincios. Se coboară către el cuvânt de împodobire și de viață nestricăcioasă, cuvânt de înveșmântare, cuvânt de taină cerească. Domnul Iisus Hristos îmi spune să aduc la voi cuvântul Său către acest iubit al nostru, că e al nostru, măi mămică.
V-am spus că fără voi nu pot aduce nimic de la cer. V-am spus că voi sunteți mâinile și picioarele mele, că sunteți glasul și răsunetul meu. V-am spus că sunt în voi, și voi în mine.
O, iubitul meu, aceștia sunt copiii mei, sunt rodul lucrării lui Dumnezeu, sunt mădularele mele, că eu i-am născut, și în dureri i-am născut. Sunt aici la ei, sunt cu ei, sunt în ei, și ei mă ajută să fiu aici cu cuvântul cel ceresc, că așa zice Domnul, că al meu este acest popor, și a venit vremea să mă înfățișez cu el la Dumnezeu ca să facă din fiii acestui popor unelte de lucru, ca să facă Domnul înviere pe pământ prin acest popor ales și crescut prin mine cu cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
Mă trimite Domnul acum la acești copii cu cuvântul Său pentru cel iubit al Său, pentru ca să-l îmbrace întru puterea cea de sus, pentru ca să-l facă ceresc. Iată cuvântul Domnului:
– Ia aminte din nou, iubitul Meu, copilul Meu iubit. Se împlinesc cele scrise în carte, cele scrise pentru vremea aceasta. Iată, dă muguri, iată un lucru nou; vin să-l desăvârșesc. Ia aminte, că vom lucra un lucru nou, un Ierusalim nou, o viață nouă și veșnică. Amin.
Iubitul Meu, mare este taina nestricăciunii, și această taină trebuie lucrată de noi, trebuie așezată pe pământ, că vom face ceruri noi și pământ nou, și va coborî Domnul în mijlocul acestui Ierusalim ceresc și va așeza cele scrise în carte. Am adus pomul vieții, am adus mărul vieții, ca să fie lucrat și să fie așezat în mijlocul Ierusalimului ceresc, căci cel ceresc va coborî la cel pământesc și va fi numai unul, un Ierusalim ceresc pe pământ; pe pământ, că pământul se va curăți, se va înnoi, va fi nou.
Am venit la tine ca să te așez întru acest început nou, ca să fii ceresc, că dacă vei fi din cer, te vei cunoaște că ești din cer, și vei lucra, măi iubitul Meu, și Se va vedea Domnul, și se va lucra pe pământ taina nestricăciunii, și biserica va triumfa și se va îmbrăca de sărbătoare. Fii cu luare-aminte și cu dragoste, că vreau să te hrănesc cu pâinea vieții, așa cum știu Eu că trebuie să fie această pâine a vieții. Nimeni nu mai înțelege, nimeni nu se mai teme, nimeni nu mai moștenește pâinea vieții întru putere de viață. Nu se mai vede această putere, nu se mai vede lucrată, că nu este putere de viață întru cei ce zic că lucrează pâinea vieții, și iată că nu se vede înviere de la Mine prin cei ce zic că lucrează pâinea vieții. Eu sunt pâinea vieții, dar și astăzi, ca și atunci, toți Mă răstignesc. Învățătorii legii cei de atunci aduceau jertfă și închinăciune lui Dumnezeu, iar când a venit Dumnezeu la ei, o, ei L-au omorât. Au omorât Viața, măi iubitul Meu. Numai cuie și durere Îmi dau și azi învățătorii legii, și apoi zic că Îmi slujesc și zic că lucrează pâinea vieții. Numai răni și răstignire, măi iubitul Meu.
Ia aminte cu iubire, că vreau să te hrănești din acest început de lucru nou. Nu mai mânca la masă cu Anna și Caiafa, nu mai sta la masă cu Iuda. Mănâncă, iubitul Meu, cu Mine, mănâncă în fiecare zi de la Mine. Nu te lipsi de Mine niciodată, și vei fi ceresc. Eu am venit aici, M-am coborât aici cu împărăția Mea și am făcut aici început de cer și de pământ nou, început de nestricăciune. Mănâncă, iubitul Meu, cu Mine, că la această masă Eu sunt cu toată dragostea Mea coborât, cu toată puterea Mea, cu toată viața Mea. Îmbracă-te întru viață cerească, măi iubitul Meu, că te voi încorona să stai pe scaunul Meu, pe scaunul bisericii Mele, ca să fii pildă bisericii Mele.
Iubitul Meu, în curând cele vechi vor trece, și Eu voi face un popor cu trupuri cerești, îmbrăcate în nestricăciune. Taina aceasta, nepricepută până astăzi, neașteptată de nimeni, starea aceasta îngerească pe care vreau s-o desăvârșesc pe pământ și cu care voi minuna lumea la vederea acestei trăiri cerești pe pământ, pe pământ nou, o, taina aceasta a nestricăciunii, această stare cerească vreau s-o așezăm pe pământ. Iată, iubitul Meu, taina lui Dumnezeu. Aceasta este taina de mântuire a omenirii. Vom întări acest început nou, și vom lărgi apoi cortul acestui Ierusalim ceresc, și va fi apoi ca Domnul să-Și anunțe împărăția, căci trâmbița va suna și va răsuna, că de aceea întăresc acest început. Și Mă voi face cunoscut întru cei ce bine am voit, că va învia omul cel nou pe pământ și vom face un popor nestricăcios, un neam veșnic, și lumea va vedea această minune și va învia și va intra între cei veșnici și se va sfinți, și va crește numărul neamului lui Dumnezeu, și asta va fi minunea minunilor, că moartea nu va mai fi, și va fi mărul vieții, și noapte nu va mai fi, că Domnul va lumina.
O, fericit va fi cel care-și curăță haina vieții, că acela va avea stăpânire peste viață, acela nu va sări peste poartă, și va intra pe ușă în cetatea lui Dumnezeu, în raiul cel veșnic, că se vor aduna popoarele să vină să vadă această slavă, căci cerul cel nou și pământul cel nou vor fi și vor rămâne pe veci, și neamul lui Dumnezeu va dăinui veșnic, și va fi fericire și mângâiere peste Ierusalim.
Ridică-te și te încinge și te împlinește, copilul Meu iubit, că iată, mare și minunată este taina nestricăciunii, că de la acest început voi revărsa râu de viață, râu de înviere, iar când viața se va arăta, noroade însetate vor bea și vor lua Duh Sfânt și se vor adăuga la Dumnezeu.
Copilul Meu iubit, cu câtă dragoste te port și te cresc! Iată, vezi cum te ridic. Te ridic din zi în zi, și apoi te voi arăta mare. Iată, îți dau să mănânci din mărul vieții pe care l-am coborât și pe care în curând îl voi așeza la mijloc, că voi descoperi puterea Mea la cei fără putere și voi împărți putere și viață.
Îți aduc aminte iar, să fii cum am fost Eu. Am pus peste tine duhul înțelepciunii cu care am lucrat Eu când eram un copil în mijlocul cărturarilor și învățătorilor legii, și după Mine au mers apoi noroade întregi să-Mi asculte înțelepciunea. Fii întru Duhul Meu, căci Duhul Meu este întru Tatăl. Fii întru Duhul Meu, ca să fii fiul Tatălui Meu.
Am spus atunci când M-am dus către Tatăl Meu, am spus că Mă duc să vă pregătesc loc, ca acolo unde voi fi Eu, să fiți și voi, și iată, iar vă spun că pregătesc loc, ca acolo unde sunteți voi, să fiu și Eu. Voi sunteți prietenii Mei și nimic nu tăinuiesc ca să nu știți, căci nimănui n-am descoperit aceste taine pecetluite până acum. Iată de câtă iubire ați avut parte.
Copilul Meu iubit, fii plin de iubire, fii plin de credință, că iubirea Mea se va vărsa ca un râu peste fiii ascultării. Toate merg spre glorie, că România este gloria lui Dumnezeu, este pământul strălucirilor, este regină peste popoare, este binecuvântată și iubită și aleasă, că așa este scris, că Domnul va alege din nou Ierusalimul. România este cetatea cea iubită, și voi aduce pe regele ei, că el este de la Dumnezeu. Și vei avea sfânta datorie să-l faci ceresc și nestricăcios, pe el și pe toată casa sa, și va fi să-l înveți de la Mine, și va fi să asculte de Mine întru toate căile sale și va domni întru Mine, că așa este scris.
O, iubitul Meu, rămâi întru dragostea Mea, fii fiul dragostei Mele, căci cu dragoste te privesc întru toate căile tale, și va fi să lucrezi numai dragostea Mea în mijlocul bisericii Mele, căci dragostea Mea este cea mai înaltă stare. Cu ea am întocmit lumea și cu ea voi veni mereu și vă voi da-o ca s-o întronați pe pământul Noului Israel. Cu dragostea Mea vom face popor nou, neam nou, și acest popor se va numi poporul iubirii, cetatea iubirii Mele, căci Duhurile lui Dumnezeu vor sufla peste pământ și toate tainele vor fi arătate, și atunci se va vedea scris pe creștetul fiilor lui Dumnezeu nume nou și numele cetății celei noi, al Ierusalimului ceresc.
Iubitul Meu, se apropie sărbătoarea sărbătorilor în cer și pe pământ. O, și cât vă iubesc de mult! Dar hai să ne iubim unii pe alții ca să se vadă iubirea noastră, că împărăția iubirii începe în curând peste tot. Va împărăți iubirea noastră pe pământ nou, măi copilașii iubirii Mele, și se va revărsa ca un râu peste mulțimi, și pomul vieții va străluci și va rodi, și vom sta la masă.
Hai, iubitul Meu, să fim iubire, să fim înviere și să fim lumină peste pământ. Stai întru taina Ierusalimului ceresc până te voi arăta cu putere, căci va trebui să așezăm raiul pe pământul cel nou, și vom trăi cu fericire în Edenul iubirii, și toată suflarea de pe pământ va cunoaște taina iubirii cerești, că mare și minunată și veșnică este taina aceasta. Lasă-Mă să stau cu toată sfințenia Mea întru tine, și nimic să nu-ți fie mai sfânt și mai mare decât grija aceasta, și atunci Eu voi fi Cel dintâi întru toate căile tale și voi locui în inima ta întru toată mărirea Mea, că vreau să Mă arăți întru tine, vreau să Mă vadă și să se rușineze cărturarii și învățătorii legii când vor vedea sfințenia și măreția Mea întru tine. Și vom ieși la iveală cu puterea Mea și vom sufla și vor cădea cele șubrede, și vom înălța biserică vie și viață vie și sfințenie pe pământ, căci cele dintâi vor trece de acum.
Îmbracă-te frumos, gătește-te de sărbătoare, măi copilul Meu iubit, că Domnul te iubește și face legământ cu tine. Ne vom ridica și vom așeza cele proorocite, și taina lui Dumnezeu se va desăvârși în strigătele mulțimii, cu har și cu iubire.
Te port întru tăria cea de sus, te binecuvintez cu toate darurile Mele și te îmbrățișez întru slava cea coborâtă în toată vremea, cu taina păcii Mele cerești. Te învăluiesc întru pacea Mea mereu și nici o clipă nu te las. Ești scris pe inima Măicuței Mele și ca pe un fiu dulce ea te păzește mereu și te întărește cu harul și cu binecuvântarea sa. Amin, amin, amin.