Selectați Pagina

... Preoțimea nu știe că aici se clădește Ierusalimul cel nou. Acum el e ascuns; nu vreau să-l dau pe față. E așa cum ai începe o casă, și cei ce au început lucrul s-au îmbolnăvit, și am făcut rost de alți lucrători și tot îl termin. Atunci n-ați văzut că vrăjmașul era între voi și bătea din palme când am luat trâmbița Mea.

... S-au descoperit prin lucrarea Mea moaștele sfântului Ioan Botezătorul și s-a făcut întrebarea la cei ce stau mari dacă-l primesc în țară, dar nu s-a dat răspunsul. E trupul fără cap, cum l-au îngropat când i-au tăiat capul. Maica Mea strigă ca să fie primit în România. Cine l-o primi, acela are scăpare. E ca un bulgăre de aur. Nu vă spun unde e. Rugați-vă ca să fie primit în România. Rugați-vă ca România să primească moaștele nașului Mântuitorului.

... Vine clipa să vă deosebească Dumnezeu de lumea aceasta. Tată, o să vină clipa să vă împarfumez cu miresme cerești, să mirosiți de la distanță, și voi face minuni cu voi, dar stați de partea Mea.