... O, cine va răspunde de acest cămin românesc? Cine va răspunde de această țară? Pe acest pământ erau niște stupi de miere. Românie, cine te știe, Românie? Îți zic ție, Românie, unde e brățara pe care o purtai la mână? Ți-au luat-o țările străine. Ai făcut schimb de marfă, ai dat aur pe aramă, ai dat tinerețea de pomană. Cu câte cruci am sfințit acest pământ! Dar acum nu mai sunt. Ține-te bine, Românie, ține-te bine, că vei rămâne fără lumină. Vei bâjbâi ca omul fără vedere și vei înfometa ca omul fără avere, care nu va avea unde semăna recolta sa, căci pământurile de sub picioare nu mai sunt ale tale, că nu vei mai avea unde semăna recolta ta și nu vei mai avea unde pășuna vita ta; nu vei mai avea pomii și grădina ta. Vai de tine, române păcătos și fără de Mine! căci vei fi rob la lume străină, care vine mereu peste tine. Nu ți-ai păstrat lucrul pe care ți l-am dat, și te-ai întinat cu trupul care a intrat din străinătate la tine în casă.
... În anul 1955 când M-am coborât cu Duhul pe pământ, era un buchet de creștini nu mare, ci mititel, și M-am bucurat de el ca de Lot și de Avraam, ca de Iacov și Isaac. Prin ei am împlinit un lucru pe care l-am avut de împlinit. Dar astăzi cu cine să mai împlinesc veacul și lucrul dumnezeiesc? că scrie în sfânta Scriptură că dacă unu, doi, trei sau patru voi găsi neîntinați, scapă acest pământ. Dar nu sunt, căci cei pe care i-am găsit când am venit, toți M-au mințit, toți Mi-au zis că urmează pe Iisus până la poarta cerului sus. Dar astăzi am rămas cu unul; unul, tată, unul la cinci case; cu doi la zece case. Și aceștia se vor răpi, ca Ilie și ca Enoh, cu trup cu tot.
Nu Se mai luptă Dumnezeu să mai curățească un păcătos de păcate, că de câte ori l-a curățit, și astăzi s-a găsit nu ca omul, ci mai rău decât un câine, căci câinele e mai înțelept de zece ori ca omul, căci când îl strigă omul, îl cunoaște și vine în grabă la sine, dar omul nu-L mai cunoaște pe Domnul. Ca să se mai schimbe, nu se mai schimbă, ca pe vremea lui Noe. Spune peste tot Domnul Iisus, în Duh, că vine focul peste tine, vine moartea peste lume, dar cine să audă? că deși au urechi, nu aude nimeni, ca în vremea Sodomei și Gomorei; curvesc fără saț. Rabdă de foame, dar de aceasta nu se lasă.
... Am adus la Mine ciobani de la oi și i-am făcut războinici și eroi, până ce au ajuns împărați peste împărăție, dar nu împărați ca în vremurile de azi, ca să pândească avioanele și să-și facă plimbările, ci i-am făcut ucenici, și fiecare au scos din mărăcini și spini suflete legate și schingiuite de duhurile necurate. Ține-te bine, creștine, că până acum am fost cu tine și te-am apărat de câini, te-am apărat de hoți, te-am apărat de duhuri necurate. Nu ai suferit lipsa, dar de acum voi da drumul la câini și te vor mușca de va curge sângele din mâna ta, care faci păcat cu ea.
... Dacă ar vedea moșii și strămoșii voștri, s-ar mira, s-ar mira și ar urla cum urlă lupii, de se aude peste graniță, de ce a ieșit în urma lor; că nu mai are pe pat acel țol și nu mai are în curte acel izvor și nu mai au nepoții acel port. De ce? Că au venit din țări străine în țară la Mine lucruri care nu au fost de când e veacul. Crezi? Voi purtați hăinuță făcută din ce nu știți și purtați cămășuță din ce nu știți; și mâncați mâncare din ce nu știți. Degeaba am venit Eu în mijlocul vostru, căci nu Mă întrebați, și plâng și Mă uit la creștini cum mănâncă mâncarea care nu se mănâncă și poartă haine care nu se poartă.
Tată, țineți taina, că dacă o veți spune, veți suferi greu, că pe Mine nu Mă poate prinde. Fiți foarte atenți, tată, că dacă Dumnezeu nu ar fi între voi și dacă Maica Mea nu s-ar ruga, de mult erați pierduți și omorâți. Dar Maica Mea ține piept ca un viteaz cu arma în mână și nu dă voie să vină peste voi oamenii răi.
O, tată, patriarhul Justinian e pe patul de moarte, suferă greu din partea poporului rău. Dacă poporul său nu ar fi rău și dacă Justinian ar mai fi în puterea sa, nu ar mai fi intrat oameni cu duh necurat în patriarhie.
... Fiule Daniele, ce să mai fac eu cu Maria Achim? Ce să mai fac Eu cu ea? că și-a urât bărbatul ei, care Mă iubește pe Mine. Ce să mai fac Eu cu ea? căci i-am ajutat de și-au făcut cămin aproape de căminul Meu. Și-a făcut inima stâncă ce nu se mai pleacă niciodată, cum nu s-a mai plecat Petre Horja. Ea dușmănește pe surorile ei, dușmănește pe vasul Meu, că nu i se proorocește după placul său. De câte ori i-am iertat al său păcat? Îi răpesc copilul pe care i l-am dat, și îi răpesc și fiicele. Sunt gata să spun un cuvânt. Crezi? Ea profanează lucrurile sfinte. Și Maria lui Nicolae Lăzărescu iscodește. Să alunge acest păcat de iscoadă, căci cum s-au nimicit iscoadele din pământul Canaan, care au spus o minciună, așa se vor nimici și acestea.
... Vino, tată, să fii mulțumit, să ai o singură hăinuță pe tine, nu cu hăinuțe multe. Vino nu încrosniat cu hăinuțe multe! Vino la Mine! Nu se știe cât timp are să mai fie de acum. Vino, tată, vino! căci căminul e mititel, dar se va întinde ca o plasă și se va face mare și frumoasă și o va conduce Domnul. Vino! Mâncarea ta să fie mâncarea Mea. Vino! Inima ta să fie inima Mea. Vino, tată, și nu zăbovi! Chiar dacă ai avea în casă bogăție mare, vino! că te-am anunțat ca să nu-ți faci avere pământească. Vino! căci când voi suna din trâmbiță, nu va putea nimeni să ia nici trenul, nici mașina, și Domnul va spune: „Vino așa cum am venit și Eu din cerul sfânt la tine! Vino! Vino!“.
Să nu vă duceți la blocuri. Este piatră care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde.
... Fiule, te întreb ceva, dacă știi să-Mi dai răspunsul. De ce se împunge țapul unul cu altul? De ce se lovesc? De ce se împung berbecii unul cu altul? De ce se lovesc? Fiule, chiar dacă într-o turmă sunt doi ciobani, se tot pocnesc. Este simbol mare. Nu sunt berbeci, și sunt niște regi și niște împărați. Deși au turmă, dar dacă i-ai vedea cum se pocnesc! Deși e unul ca și altul, dar se pocnesc. Dar cât s-or pocni, tată, țap cu țap? Și la berbeci și la țapi curge sângele pe masă. Știți despre ce am vorbit. Cine i-o mai despărți? Dar să știi, tată, că nu rămâne nici unul, nici altul. Și țapii, și berbecii, amândoi se distrug, și rămân oile. Ține minte: rămân oile. E ceva de consultat. Cine va sta cu oile? Dar nu vor mai face oile miei.
... Preotul Mirică Ilie când a pornit pe trâmbița Mea la spitalul-azil a zis să moară acolo, să nu mai vină, ca să nu mai încurce. A făcut ca boierul cu cocoșul. Dar iată că în vremurile de azi vasul Meu trăiește, iar preotul Mirică Ilie și soția sa sunt îngropați în mormânt. De atunci și-a săpat groapa, și lui, și soției sale. Când făcea trâmbița Mea jertfă la bisericuță, îi dădea și soției sale, și nici ea nu lua, nici pe nepoți nu-i lăsa, și le spunea: „Nu luați, că această femeie e blestemată de preot.“ Și a plecat cu blestemul neiertat.
... Lenuța, nepoata vasului Meu, nu mai respectă pe vasul Meu și îi răspunde la fiecare arătare pe care o face vasul Meu pentru ea, și îi răspunde cu inima înrăită. Nu mai îndrăznește trâmbița Mea să-i arate greșeala sa. Spune la toată familia că nu poate, dar nu-i pune vasul Meu nici o greutate ca să nu poată. Veronica și cu Ionel sunt aici, dar sunt în urmă de tot cu toate lucrurile Mele. E dureros cu acești tineri așezați în această casă, că nici unul nu mai întreabă niciodată: „Ce mai zice Domnul?“.