... O, fiilor, de aș mai fi în trup, n-aș mai putea sta pe pământ. Trupul Meu este de-a dreapta Tatălui, iar Duhul Meu a venit să plinească lucrarea. Eu sunt Cel ce am fost cu trup și M-am pogorât în iadul cel mai întunecat, de am scos pe cei iubiți ai Mei. Am zdrobit porțile iadului, am iertat orice păcat, cu sângele de pe cruce, și am trecut din legea veche în legea nouă, în cer și pe pământ. Nu am murit, ci a fost o lucrare mare. Am avut putere să ridic sabie asupra fariseilor și să le zdrobesc lucrarea.
Vai de păcătosul care s-a întors la păcatele sale! Fiule Israele, ține-te bine, că Mă uit din cer la tine; privesc de la Tatăl Meu la tine și nu te părăsesc. Nici pe păcătos nu-l părăsesc, dar la ziua de judecată se va desparte.
Poporul Meu, de ce nu-l cunoști tu pe vrăjmașul tău, care te duce la moarte și la sabie? Eu îți trimit cuvinte de salvare, dar pe Mine nu Mă iubești așa cum îl iubești pe duhul rău. A făcut Dumnezeu ca prin acest lut să se facă lucrarea și îți voi arăta la sfârșit toate, toate buturugile, toate potecuțele pe unde am urcat cu peștișori, pe unde am tras corăbioara, și toate malurile pe unde am tras. Și ce te vei face tu, creștine cu inimă de piatră și cu trupul întinat?
O, au ieșit pe pământ multe lucruri cu bani, dar pe Dumnezeu nu-L puteți plăti cu bani. Cum să mai fac Eu din omul de azi ca să ajungă ca Petru și ca Pavel? O, am nevoie de ucenici!
Am lăsat omul numai un minut, și când M-am întors, l-am găsit ca porcul, tăvălit în noroi; l-am găsit în crâșmă și în locuri murdare și am plecat plângând. De unde să iau altul? Nu am pe nimeni dintre voi ca să-Mi duc lucrarea la capăt, dar vă spun că cea mai mare osândă și blestem cade pe veacul acesta.
Vai de creștinul care nu are viță lângă cuibul său și se duce să cumpere băutură de la duhul rău! O, floricică a lui Dumnezeu, care ești ruptă din cuvântul Meu, dacă ai vedea cum umblă duhul rău cu trupul tău în brațe și îl duce în locuri necurate!...
Omul lacom la toate, strică zidirea lui Dumnezeu. Lăcomia este de la duhul rău. Fiule, postește, tată, că-ți piere pofta, și cere de la Dumnezeu înfrânarea trupului tău. Tată, te scoli noaptea și nu poți face rugăciunea, ci poți alte lucruri urâte și trec ore întregi așa. Tinere, Mă dor ochii uitându-Mă la păcatele tale. O, parcă tu ai fi acela care ții cerul și pământul în palmă. Ah, ce durere mare!
Floricelele Mele, fiți una cu Mine la întristare și la suspinare și să vă doară inima și pe voi cum Mă doare pe Mine. O, tată, îl vezi pe fratele tău făcând păcate. Fii cu durere, chiar dacă nu este rudă cu tine, că vă spun că dacă ar scăpa cineva din iad, n-ar mai face ce faci tu, și ar veni la tine din lume și te-ar scutura până ți-ar sări dinții din gură.
Am cuvinte minunate, dar cui să le dau? Aceste cuvinte sunt mai curate ca aurul, și credința voastră nu-Mi îngăduie să vi le dau. Zici că ești creștin, dar sticla din mână nu o lași. Știi că ești șofer și nu bei, că te dă afară din serviciu, dar din împărăția lui Dumnezeu nu te dă afară? De la serviciu, nu lipsești o oră, că te dă afară, dar din grădina lui Dumnezeu nu te temi că te dă afară când lipsești?
Ierusalime, vine ca să ia din puii tăi. Privește cum vine, azi mai mult, mâine mai mult, până cuprinde totul. A intrat diavolul, a trecut granița, a intrat în România și a prefăcut tot.
Nu vreau averea voastră, nici banii, nici casă. Vreau milă și ascultare, căci durerile sunt din împărăția cerurilor.
Merge păcatul din om în om, până la cel din urmă om, dar dacă cel din urmă om biruie păcatul prin fapte, câștigă. Asculți și cânți, dar nu ești fericit decât numai dacă împlinești. Acestea sunt ca și coaja mărului frumos.
Ce frumos este în oraș! Scrie bufet, tutungerie, alimentară; numai moarte nu scrie, dar scrie moarte în altă limbă. Nu te ridica împotriva Mea, că ai dreptul să spui de ce nu ți-am spus că scrie moarte. Nu este păcat să cumperi, dar numai ce trebuie. Fericiți cei din oraș dacă nu vă veți atinge hăinuțele de această smoală.
Floricelele Mele, fiți cuminți, că nu veți rămâne neadăpate și neudate. Puțin mai e și se schimbă lucrurile și se slobozesc mâinile legate ale credinței.