Selectați Pagina

Îmi întăresc cu pacea Mea și cu duhul mângâierii calea coborârii Mele la tine, poporul Meu, ca să te scriu mereu cu Mine, mereu în cartea Mea cu tine, și să ia sfinții și îngerii hrana pe care o pun Eu pe masa Mea cu tine, pentru tine și pentru cei cerești, fiule. Eu ți-am spus mereu că între sfinți e dor mare și tot mai mare pentru cuvântul Meu de pe masa ta, iar tu să prinzi fiori cerești când știi cu cine stai la masa cuvântului Meu, și să-ți fie precum în cer pe pământ, și să am putere de la tine prin harul Meu de peste tine, iar harul se dobândește în om prin credință neclătinată, poporul Meu. Toți cei care sunt acum cu cerul, prin credința lor cea fără de clătinare au ajuns sfinți pe pământ și cu puterea Mea în ei, după ce Îmi dădeau Mie locaș în ei, dar prea puțin a fost numărul lor față de multul neam omenesc. Prea puțini M-au pus la încercare ca apoi să Mă descopăr în ei înaintea oamenilor. Arhiereul Nicolae, sfânt al darului milei, M-a aplecat mereu spre cei năpăstuiți de neputințe și de lipsuri pe pământ, iar Eu M-am slăvit prin credința lui. El n-a lucrat nimic mai mult ca și credința în Mine, iar Eu l-am ales și l-am slăvit pe el pentru slava Mea și nu pentru el, căci el era smerit cu inima și cu fapta credinței lui, și Mă voia numai pe Mine slăvit, iar pe oameni, ajutați în neputințele lor, căci era milos.

O, poporul Meu, lucrarea milei este tot ce mai așteaptă de pe pământ cerul și pământul, dar pentru această lucrare trebuie mare har. Arhiereul Nicolae a strălucit înaintea Mea cu darul milei, iar acum, în ziua serbării lui se așează cu Mine la masa cuvântului Meu din mijlocul tău. Amin, amin, amin.

– Sunt fiul milei Tale, Doamne al celor credincioși, căci eu am crezut în puterea Ta, adeverind-o pe ea peste oamenii neputincioși și lipsiți, ca să se aducă ei Ție mulțumire și să lase peste pământ vestea puterii Tale în cei credincioși care Te-au voit cu oamenii pe pământ ajutându-le lor. Tot ce ai adus pe pământ, a fost lucrarea milei Tale. Te-ai adus Tu Însuți pe pământ, ca să dai multă milă la cei credincioși și la cei necredincioși, dar ai stat mereu de-a dreapta Tatălui, ca să asculți de El, și Te-ai făcut pe pământ Cel binecuvântat de sfinți. Ai venit și vii mereu cu milă după om, iar omul trebuie să se curețe de trufie înaintea milei Tale și să plângă după Tine în el, și să facă omul rod, Doamne, rod de milă și de credință, fiindcă așteaptă cerul și pământul milă de pe pământ, o, Doamne blând și milos prin smerenia Ta.

O, popor al milei Domnului, nu poți fi copil milos decât prin darul cel sfânt al smereniei. Mila nu lucrează darurile ei dacă nu este smerenie mereu în cel purtător de har. Rugăciunea ta fă-o cu milă, și să nu fii părtinitor, căci Domnul lucrează după atotcunoașterea Sa, lucrează drept prin rugăciunea ta și prin înțelepciunea ei, care te face lucrător asemenea Lui, cu răbdare și cu milă în lucrarea ta cu El.

Îți dăruiesc darul și harul milei cerești și nu omenești, căci mila cerească aduce rod Domnului, iar mila omenească aduce omului, dar tu ești înțelept prin învățătura Domnului cea de peste tine, și mare lucrare este lucrarea ascultării, care te poartă numai lângă Dumnezeu, popor al milei Domnului.

Arhierească iubire și binecuvântare așez cu Domnul pe creștetul fiilor unși în grădina cuvântului. Harul milei mele să fie în lucrările lor, că eu, binecuvântare le dau, iar ei să poarte, căci sunt binecuvântați. Amin, amin, amin.

– Lucrarea și cuvântul sfinților Mei se fac pildă de credință și de milă și de iubire cerească peste tine, poporul Meu, iar tu să urmezi mila și iubirea lor pe pământ înaintea Mea, căci iubirea cerească se naște din milă cerească, se naște din Dumnezeu, ca să fie pe pământ și să-și dea unii altora fiii lui Dumnezeu, și să fie ei plini de har pe pământ. Amin.

O, aveți grijă de voi, copii lucrători, și îmbrăcați-vă în nori de îngeri, ca să fiți ocrotiți ca sfinții. Nu fiți singuri nici la rugăciune, nici la lucru, nici pe cale, ci unii altora dați-vă puteri și ocrotiri, și fiți miloși ca Mine, Domnul Dumnezeul vostru, căci Eu am ascultat de Tatăl, și așa am lucrat peste om și peste pământ. Învățați și iar învățați lucrarea harului ceresc, căci Eu din nou vă îndemn: fiți dulci, fiți copii dulci, fiilor. Căutați să semănați cu Mine, că Eu am fost copil dulce înaintea Tatălui, și numai voia Lui am făcut-o, și cu umilință am lucrat lucrarea Lui.

Harul sfinților Mei să vă dea vouă har, iar iubirea Mea din voi să-l încălzească și să-l facă roditor între voi, ca să Mă arăt cu rod din voi în cer și pe pământ, și să Mă bucur cu voi înaintea Tatălui.

Fiți plini de har lucrător de la unul la altul, iar mila cerească să vă fie vouă lucrare dulce, căci Eu v-am spus, și cu milă v-am îndemnat: fiți dulci, copii ai milei Mele, ca să-L bucurăm pe Tatăl, fiilor. Amin, amin, amin.