Selectați Pagina

Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cuvântând din cer pe pământ. Amin.Vin din cer cuvântând, și am venit pe pământ. Mă binevestesc pe Mine însumi cu praznic de bunăvestire peste biserica Mea. Mă binevestesc că vin din cer, și că am venit pe pământ ca să-Mi pregătesc venirea, că n-are cine Mi-o pregăti așa cum trebuie să fie această pregătire de venire a Mea. Omul Mi-o pregătește ca pe pământ, mâncând și bând și nuntind ca pe pământ, dar Eu trebuie să am pregătire înaintea venirii Mele, ca în cer pe pământ, căci așa am zis: «Precum în cer așa și pe pământ». Amin.

Pace vouă, fiilor din grădină, și pace de la voi lui Israel, poporul Meu de azi, poporul cel împlinitor al venirii Mele, agoniseala Mea dintre oameni. Pace vouă, căci voi sunteți cei ce Mă binevestiți că vin, așa cum Gavriil arhanghelul M-a binevestit că vin prunc prin Fecioară acum două mii de ani. Pe vremea aceea M-am supus legii din Israel și n-am putut să dau darurile Mele celor de sub lege, căci ei M-au omorât după lege. Dar acum vin cu daruri, iar Mihail arhanghelul, îngerul Meu și al vostru, lucrează de la Mine peste voi daruri cerești.

Legea trupului este una, iar legea darului este alta. V-am învăluit pe voi în taina darurilor Mele cerești și am trimis înaintea Mea pe Mihail, îngerul Meu, care lucrează cuvântul Meu, ca să mărturisească vouă cele ce au să fie după această bunăvestire a venirii Mele, și venirea Mea va fi, că scris este: «Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă». Amin, amin, amin. Gavriil arhanghelul a slujit împlinirea legii și a binevestit atunci venirea Mea în trup. Mihail arhanghelul cel de la început, slujește la sfârșit împlinirea darurilor, căci este îngerul Meu și al vostru, îngerul cuvântului Meu.

I-am învățat pe ucenicii Mei să spună să fie voia Mea precum în cer așa și pe pământ; i-am învățat să ceară de la Tatăl să fie voia Tatălui pe pământ ca și în cer, dar omul s-a învățat să zică și atât. Zice omul ce l-am învățat Eu să spună Tatălui, și se duce apoi și își face voia lui pe pământ, iar voia Tatălui rămâne în cer. Zi și noapte își face omul voia lui zicând: „Fie voia Ta, Tată, precum în cer așa și pe pământ”. Iată, nu sunt pe pământ închinători adevărați, căci tot omul una zice și alta face, călcând legea cea din cer și cea de pe pământ. Cum să n-o calce pe cea din cer dacă o calcă pe cea de pe pământ, pe care el, omul, a făcut-o ca să fie și ca să se țină? încurcarea limbilor de pe pământ este plata vieții mincinoase a omului, și omul este ucigaș a tot lucrul bun. Nimic trainic nu rămâne pe urma omului, nimic decât nume omenesc și mândrie de la pământ și până la cer. Dar Eu, Domnul, vă binevestesc vouă și celor credincioși Mie și vouă, vă binevestesc bucurie mare, că Eu vin curând, curând. Aceasta este ce vă binevestesc Eu: venirea Mea din cer pe pământ, ca să fac cer nou și pământ nou pe pământ, ca să se împlinească cuvântul spus de voi, ca să fie voia Tatălui precum în cer așa și pe pământ.

Binevestiți și voi. Fiți îngerul buneivestiri întru sfârșitul timpului omului. Fiți popor binevestitor, fiți lucrarea îngerului Meu, care lucrează prin trupurile voastre, care coboară darul Meu peste voi, ca să fiți voi îngerul buneivestiri, venirea Mea cea din urmă. Merg cu voi spre oameni, și fără voi nu merg. Dacă Eu grăiesc din cer cu voi, aceasta înseamnă că merg cu voi spre oameni. Și va veni o vreme dulce, o vreme cerească pe pământ pentru voi și cu voi, că vă va iubi și vă va căuta tot omul care va mai fi pe pământ, căci în curând Mă voi slăvi cu slavă mare prin voi peste România, peste țara Mea cea din urmă. Prin ea vin și pentru poporul Israel cel care M-a omorât în mijlocul lui. Prin România vin și pentru Ierusalimul patimilor Mele, că voi strânge mulțime multă de oameni semeți, de oameni călcători de porunci, și Mă voi judeca cu ei acolo; acolo unde am venit Eu între ei trup acum două mii de ani. Aici voi rosti cuvântul durerii Mele și al dreptății Mele, iar acolo îl voi împlini, și Mă voi judeca cu poporul pentru care M-am răstignit de bunăvoie pe cruce.

Eu trebuia să mor pentru tot restul popoarelor de pe pământ, ca să le răscumpăr de sub necunoștință, dar nu a fost așa, și am murit pentru poporul Israel, ca să-l răscumpăr de sub lege, că scris este: «Cel ce nu împlinește legea, este vinovat». El a cunoscut de la Mine legea și a fost vinovat că n-a crezut în Mine când am venit din cer de la Tatăl ca să fiu în mijlocul lui. Iată, taină descoperită vă spun: poporul Israel a știut că Eu sunt Hristosul Tatălui și că trebuie să fiu răstignit pentru păcatele lui. Nu Iuda a fost vinovat pentru vânzarea Mea și pentru moartea Mea. El a fost scula prin care Israel și-a omorât Dumnezeul, și scris este: «Vai celui prin care Fiul lui Dumnezeu va fi vândut și omorât!». Dacă Israel nu urmărea să Mă omoare, nu Mă omora când Iuda Mi-a vândut taina, căci Iuda știa că sunt Hristos. Mai-marii lui Israel au fost vinovați de moartea Mea, și cu ei, tot poporul Israel, tot, în afară de o rămășiță aleasă prin har ca să fie fără de vină și ca să mărturisească apoi adevărul venirii Mele din cer în mijlocul lui Israel.

În toată vremea am avut pe pământ dintre oameni rămășiță aleasă prin har, pentru ca să fie mărturisit adevărul Meu în fiecare vreme, așa cum vă am pe voi în vremea aceasta, fiilor de lângă venirea Mea. Fericiți sunteți voi, cei ce credeți venirii Mele cuvânt pe pământ. Fericiți au fost și cei de atunci, care au crezut venirii Mele atunci. Ca și atunci, și cei de azi care-și zic că sunt mai-marii bisericii, ca și atunci cred și cei de acum, cred că sunt Hristosul Tatălui și că am venit la voi ca să vă pregătesc să fiți fiii venirii Mele, fiii cei cuminți ai vremii de acum, rămășiță aleasă prin har. Dar Eu am biruit pentru voi și împotriva lor, căci vremea de acum și venirea Mea de acum se lucrează cu putere și cu slavă multă, precum este scris în Scripturi: «Vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului cu putere multă și cu mărire multă, și va trimite pe îngerii Săi, și ei vor răsuna glas de trâmbiță, cuvântul Meu, care adună pe cei aleși din cele patru vânturi, de la margini la margini». Amin.

Am venit pe pământ și v-am pregătit pe voi ca să fiți îngerașii Mei pentru vestea venirii Mele Mântuitor peste voi, și Judecător peste cei ce M-au răstignit atunci și acum prin semeție. Cei fără de iubire și fără de minte sunt fără de frică și sunt semeți în duhul lor, dar voi fiți îngerul buneivestiri pentru venirea Mea cea din urmă, și stați bine și cu frică și cu luare-aminte la cuvintele Mele, că ele sunt venirea Mea cu judecată peste pământ.

Fiilor, înviază morții la glasul cuvântului Meu. Numai cei semeți nu vor să învieze, dar vor sta aceștia vrând-nevrând înaintea Mea și se vor topi ca ceara, că Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și vin cu putere multă și cu mărire multă, precum este scris în Scripturile venirii Mele a doua oară din cer pe pământ, căci pământul este așternutul picioarelor Mele. Amin. în zadar zice omul că Mi-a luat pământul de sub picioare. Curând, curând tot omul va vedea că e neputincios, și Mă va primi vrând-nevrând, pentru că Eu vin, și sunt îmbrăcat în haina judecății. Amin. Dar pe voi, fii ai venirii Mele, v-am învățat mereu să vă feriți de judecata Mea făcând voia Mea înaintea Mea. Faceți milostenie multă, cât puteți de multă, că milostenia este candelă cu untdelemn, candelă aprinsă. Dați-Mă pe Mine în dar la tot omul care întinde mâna după hrană din cer. Dați-Mă și la cel ce se rușinează cu Mine și nu întinde mâna decât pe furiș. Dați milostenie pe Dumnezeu la toți cei care nu vor hrana cea din cer, căci Eu, Domnul, le dau pâinea cea amară a îngrijorării la cei nepăsători de suflet. îi fac pe toți să se îngrijoreze la auzul cuvântului Meu, și se va aprinde foc de jur împrejur și va amenința pământul cu foc și cu judecată, dar țara Mea cu ieslea Mea în ea va fi tronul cuvântului Meu, din care curge cuvânt de foc mistuitor și curățitor peste om și peste pământ.

Dați milostenie pe Dumnezeu, fiilor vestitori ai venirii Mele. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea lui Hristos, Fiul Tatălui, și Mă împart prin voi venire a Mea peste tot omul. Sun din trâmbiță. Cuvântul este trâmbița, iar Mihail, îngerul Meu, este îngerul darului Meu peste voi. Să ajungă cuvântul Meu de la o margine la alta a cerurilor și să ardă fărădelegea de pe pământ, căci fac cer nou și pământ nou, și om nou și drept între cer și pământ, iar semeția va cădea în adânc. Amin.

Vin cu vremea cea bună și veșnică pentru voi, vin cu vreme slăvită peste voi, fiilor, și se vor purta după voi împărați și regi, că la voi și cu voi va fi puterea Mea cea multă și slava Mea cea multă, și se vor tângui toți cei care nu v-au iubit pe voi din pricina Mea, și se vor jeli toți bogații care nu L-au miluit pe Dumnezeu, căci venirea Mea a strigat la ei, dar ei s-au ascuns sub bogățiile lor și s-au tras din calea Mea. Iată, scris este: «Vor zidi case și nu le vor locui; vor cumpăra țarini și nu le vor stăpâni; vor sădi vii și nu vor mânca din rodul lor».

O, fiilor, treziți în voi cu putere multă și cu mărire multă duhul rugăciunii, închinare adevărată, și ziceți: „Tată, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Rugăciunea voastră să fie împlinită de către Tatăl. Amin, amin, amin. Iar Tatălui îi zic: îți mulțumesc, Tată, că M-ai ascultat prin fiii venirii Mele din cer pe pământ. Am venit să fac voia Ta în ei și peste ei, precum în cer așa și pe pământ. Am făcut din ei îngerul Meu, care binevestește venirea Mea, ca să nu vin pe neștire, ca să nu vin ca furul. Dar omul doarme, doarme adânc, Tată; doarme în vremea venirii Mele, și nu vede cel ce doarme. Dar pe aceștia care sunt venirea Mea, păzește-i Tu, Tată. Dă-le trezie, că e venirea Mea cu ei; dă-le putere, că ei nu trebuie să doarmă în vremea venirii Mele, ci să fie treji și cu candela plină de untdelemn arzând pentru Mine. Amin.

– Eu sunt Tatăl ceresc, Fiule coborât din cer pe pământ, și sunt în Tine cu putere și cu slavă multă, căci Eu și cu Tine suntem una, deopotrivă în cer și pe pământ. Te binevestesc Eu însumi că ești Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit în cer și pe pământ, la început și la sfârșit, căci Eu în Tine sunt, și Mă binevestesc pe Mine în Tine, și pe Tine în Mine, Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin, amin, amin.

– Iar Eu, Tată, îți mulțumesc pe pământ și în cer, în cer și pe pământ, și îmi săvârșesc lucrarea pe care Eu o am de la Tine pentru săvârșit, pentru cer nou și pământ nou, și pentru veacul cel nou după care tânjim de șapte vremi, Tată.

O, copii ai venirii Mele, sunt cu vremea cea din cer peste voi, veac fără de sfârșit, nu vreme ca pe pământ. Dați milostenia aceasta la cei care vor să se facă fii ai Tatălui, căci celor ce cred cuvântului venirii Mele acum, le dau putere să se facă fii ai Tatălui, fii născuți din Dumnezeu, din Cuvântul lui Dumnezeu, ca și voi, că scris este: «Morții vor învia la trâmbița Mea», la cuvântul Meu care este cu voi chemând noroadele la viață de veac nou și veșnic nou. Amin, amin, amin.

***

Și acum, fiilor din grădină, vă binevestesc că intru în grădina Mea cu Verginica și cu surioara ei, pe care am luat-o la cer acum un an. Voi lucrați înaintea Mea pomenirea ei, iar Eu, Domnul, vă întâmpin cu cea întâmpinată de voi.

Verginico, intră în carte! Eu sunt puntea ta de trecere către poporul Meu și al tău. Tu ești mare în cer, că mare a fost lucrarea Mea prin tine, lucrarea Mea cea de pe urmă. Mergem la parastas în grădină. Ia-ți surioara ca să-și vadă sărbătoarea ei pe pământ, că ea a fost puntea Mea de legătură între tine și poporul cel lucrător azi, ca să pot grăi Eu azi de deasupra, și să Mă aibă poporul cuvânt din cer pentru hrană și pentru viață și pentru învierea morților la glasul trâmbițării Mele. îngerii scriu a noua treaptă, a noua trecere pentru surioara ta, lucru desăvârșit în cer, cetățean ceresc cu trecere deplină înaintea Mea. Te binevestesc pe tine și pe surioara ta în grădină. Binevestește-te și tu, și dă-i poporului graiul cuvântului tău. Eu în tine, și tu în Mine cu praznic de bunăvestire peste Israel cel de azi, peste poporul Domnului, cel din români. Amin.

– Doamne, numele Tău și cuvântul Tău este slavă și putere peste cei din urmă care au din cer spre împărțire vestea venirii Tale cu sfinții, ziua Domnului. Tu ești Cel dintâi și Cel de pe urmă. Tu ești Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, focul cel mistuitor, care m-a pârjolit pe mine vreme de douăzeci și cinci de ani în mijlocul unui popor cu care Tu însuți ai grăit din cer în vremea mea, vremea cea din urmă. Eu am fost jertfelnic de foc. Cuvântul Tău era jertfa de pe el. Cu foc l-ai hrănit pe Israel cel nou. Tu și cu mine eram un singur trup. Eu cu trupul, și Tu cu Duhul cuvântului Tău, iar după douăzeci și cinci de ani mi-ai luat din văpăi trupul și mi-ai dat cerul. Eu, cu grijă mare de poporul cel lăsat fără hrana cuvântului Tău, m-am rugat Ție s-o cureți pe surioara mea, s-o pețești pentru Tine, iar eu să-Ți fac trecerea mai departe spre popor, Doamne. Tu ai împlinit rugăciunea mea cea pentru poporul meu și mi-ai pregătit puntea. Mi-am așezat lucrarea mea cerească peste surioara mea, și din cer am lucrat pe pământ cu ea, și mi-am încredințat poporul că ea este cuvântul meu prin ea. Am făcut semne mari, doveditoare pentru mine în ea, și Te-am rugat apoi să treci cu mine în ea și Tu, Doamne, iar apoi să-Ți fac trecerea între mine și poporul meu, ca să nu moară lucrarea cuvântului Tău, lucrarea cea începută prin mine de Tine în anul 1955. Ai lucrat minunat, Doamne. Ai lungit zilele surioarei mele și Ți-ai făcut trecerea spre poporul cel nou pe care-l hrănești azi cu tainele cele din urmă, cu împlinirile vestite încă din vremea trupului meu pentru ca să se săvârșească peste pământ.

Binecuvântat să fii pentru darul credinței sfinte, pe care l-ai pus peste cei din urmă, peste cei din grădina Ta de la sfârșit, peste cei care dau oamenilor de pe pământ vestea cuvântului Tău. Mare este acest petecuț de pământ peste care ai lucrat și lucrezi cu tot cerul la început și la sfârșit, locul în care se deschide cerul și pământul, taină de cer nou și de pământ nou, miezul împlinirilor vestirilor Tale cele de șapte veacuri întocmite ca să fie acum, și pe care Tu le-ai vestit prin toți proorocii, iar la sfârșit prin mine peste pământ, că eu am fost jertfelnicul cel de foc al Tău pe pământ.

Ți-am hrănit poporul cu credință și cu nădejde, Doamne, căci cu cel credincios Tu poți să lucrezi tot ce vrei Tu. I-am dat poporului punte de trecere spre cuvântul Tău pe surioara mea. A trecut un an de când am venit din partea Ta și am luat-o la cer și am condus-o cu îngerii prin cele douăzeci și patru de strâmtori între cer și pământ, între om și Dumnezeu, după ce sufletul părăsește locașul trupului său. Ea a trecut cu ușorul din loc în loc până la scaunul slavei Tale, până la al nouălea cer, Doamne, așa cum și strămoșii grăiau, căci azi nu se mai grăiește pe pământ de căile cerului, că s-a sculat omul învățat și a spus că e minciună de la om ceea ce strămoșii aveau de la Tine spre știință. Iată, duhul umilit al surioarei mele a fost jertfa cea adusă de ea Ție, iar Tu ai făcut pentru mine și pentru Tine punte de trecere prin ea, ca să fie cuvântul Tău spre lucrare mai departe peste pământ. Acum stai în văzduh și lucrezi peste grădină, căci aceasta este vremea, și așa lucrezi acum la venirea Ta.

Azi vin cu Tine și cu surioara mea la pomenirea ei în grădină.

O, surioară, iată taina cerurilor, iar în ea ascunde scaunul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh în cer și pe pământ. Aceasta este rădăcina lucrării care a fost prin mine, și apoi prin tine, punte de legătură spre cei lucrători azi cu Domnul. Scaunul slavei Domnului este rădăcina din care a izvorât și izvorăște acest cuvânt peste pământ. Amin.

– O, Verginico surioară, spune tu la poporul cel de jos că eu am în față slava Domnului, și le doresc ca acolo unde sunt eu, să fie și ei. Iubirea e altfel în cer. Iubirea e cer, Verginico, surioara mea.

Vă spun și vouă, copilași ai Domnului pe pământ, că iubirea e cer, cerul în om, omul ceresc pe pământ și în cer. E slava Domnului sub ochii duhului meu. Sub ea mă uit și văd grădinița de jos, și pe voi. De la ea în părți e altfel, e ca pe pământ. Rugați-vă Domnului ca acolo unde sunt eu, să fie toți cei ce cred cuvântului care este cu voi de aici, de deasupra grădinii de la voi. Râul slavei Domnului udă de sus, și sub el crește slava Domnului. Pe frunțile voastre lucește pecetea Dumnezeului Cel viu. Mâna Domnului e pe creștetul vostru și dă la o parte perdeaua care ascunde pecetea Domnului de pe frunțile voastre. Curând, curând se va putea citi semnul de pe voi. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și peste voi pacea slavei Domnului! Amin, amin, amin.

– O, surioară, te-am adus cu Domnul și cu mine și cu slava Domnului la sărbătoarea pomenirii tale în grădină. Iubirea e cer, dar pe pământ e altfel. Numai cei din cer văd ce este iubirea, și o mărturisesc așa cum este ea.

Doamne, duhul umilit al surioarei mele a fost jertfa cea adusă de ea Ție, iar Tu ai făcut din ea punte de trecere pentru Tine și pentru mine spre poporul cel mai mic, cel nou, Doamne. Amin.

– Verginico, tu ești mare în cer. Curând, curând mărirea ta cerească va fi cunoscută pe pământ cu slavă văzută. Curând, curând Mă voi slăvi pentru tine și pentru copiii Noștri de azi, care lucrează împlinirea slavei cuvântului Meu peste pământ. Curând, curând tu vei fi în mâna Mea vasul Meu de mărturie, cupa Mea, paharul Domnului, vin curat, vinul cel nou, cupă în care Eu am pus vinul nou. Slava ta va fi ca și a Mea, căci cu tine vin când vin, fiindcă lucrarea aceasta înseamnă venirea Mea, iar pe tine te-am pus temelie pentru venirea Mea, pentru zidirea poporului venirii Mele. Regi și împărați vor privi și vor vedea slava lucrului cuvântului Meu, râul vieții veșnice.

Iar voi, copii din grădină, fiți îngerul buneivestiri peste pământ. Vestiți venirea Mea, căci în urma acestei vestiri vine slava Mea, steaua strălucitoare cea de dimineață. Voi sunteți martorii Mei, mărturia Mea înaintea oamenilor. Țineți până voi veni ce aveți de la Mine, că scris este în Scripturi: «Celui ce biruiește păzind până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri, și le va păstori pe ele cu toiag de fier, și ca pe vasul olarului le va supune», precum și Eu am luat putere de la Tatăl Meu, și îi voi da lui steaua cea de dimineață. Amin, amin, amin.