Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul

Sunt Domnul slavei. Deschideţi-Mi, copii veghetori în porţi! Intru cuvânt în carte pentru poporul Meu ca să-l povăţuiesc pe el să aibă grijă de mărirea Mea în mijlocul lui, căci Eu sunt Domnul măririlor cereşti, fiilor copii. Vă întăresc puterea nădejdii în bine, ca să vă am şi în ziua aceasta de sărbătoare punte a Mea spre poporul Meu de azi. Vreau, tată, să-Mi învăţ poporul să-Mi dea Mie mărirea toată, iar el să înveţe să stea sub ea, dar mai presus de aceasta să înveţe el să-i fiu Eu lui Stăpân, în toate ale lui să-i fiu Stăpân, căci dacă Eu nu-i sunt Stăpân în toate ale lui, el nu va ajunge să fie stăpânit de toate ale Mele pentru el ca să se teamă de el duhul cel potrivnic lui Dumnezeu; ba, din contra, va ajunge în suspin unul ca acela.

O, popor micuţ al Meu de azi, e sărbătoare în cer, tată. Dau să cobor cu sărbătoarea de azi şi la tine, şi iată, îmi întăresc porţile ca să pot să vin, şi am venit. Şi acum te povăţuiesc să ai grijă de mărirea Mea în mijlocul tău, că dacă tu nu faci aşa, duhul cel potrivnic te împinge să-ţi cauţi mărirea ta între fraţi, iar aceasta aduce lacrimi şi deznădejde apoi în sufletul tău, tată. Mai mereu Eu te povăţuiesc să Mă priveşti pe Mine, ca să poţi fi blând şi smerit cu inima, tată, că dacă nu priveşti mereu spre Mine, tu uiţi să fii aşa cum Eu te vreau. Nu-ţi cer nimic greu, decât să fii după chipul şi asemănarea Mea, tată, ca nu cumva să te împingă duhul cel potrivnic să calci peste mărirea Mea şi s-o cauţi pe a ta.

O, ce bine îţi este ţie să iubeşti să fii mic, tată, ce bine, poporul Meu! Mulţi au plecat din mărirea lor de pe pământ ca să se facă sfinţi, ca să se facă mici, poporul Meu, căci cel ce nu stă mic, nu Mă are pe Mine de Dumnezeu al său, de Stăpân al său pe pământ, căci Eu dacă am popor pe pământ, am şi vase în mijlocul lui, vase purtătoare de Dumnezeu, prin care Eu cârmuiesc cu mărirea Mea în mijlocul lui. Şi dacă Eu vin să-ţi spun acum să ai grijă de mărirea Mea în mijlocul tău, asta înseamnă că te învăţ să ştii cum să am Eu grijă de tine, cum să stai sub mărirea Mea, ca să fii ocrotit, poporul Meu. Duhul cel potrivnic te împinge mereu să nu poţi aşa, şi te îndeamnă să fii pretenţios, şi apoi nemulţumit, şi iată, aşa îşi face el cuib în mijlocul tău, aducându-ţi zdrobirea păcii şi ţie, şi Mie, tată. Adu-ţi aminte de regele Irod, care, pentru slăbiciunea lui cea din fire şi apoi cea prin femeie, a călcat în el mărirea lui Dumnezeu şi şi-a iubit mărirea lui, iar când duhul cel potrivnic Mie l-a prins în laţ prin făgăduinţa cea rea, pusă în gura lui, regele a văzut atunci ce a făcut, şi a suspinat adânc, dar făgăduinţa gurii lui, odată făcută, a fost adusă la îndeplinire şi a fost atunci tăiat de pe umeri capul purtătorului de Dumnezeu, capul lui Ioan Botezătorul.

E sărbătoare de durere această zi de sărbătoare, poporul Meu. Omul creştin se opreşte din lucrul său în ziua aceasta, spre aducere aminte a zilei când mărirea Mea din cel purtător de Dumnezeu şi de cuvântul lui Dumnezeu peste poporul lui Dumnezeu a fost zdrobită şi culcată la pământ de mărirea omului. Irod, regele lui Israel, lăsându-şi spre slăbiciune sufletul său, aşa a uitat el de mărirea lui Dumnezeu şi aşa s-a lăsat el spre fărădelege şi aşa a adus el ruşine şi defăimare numelui Meu cel sfânt, aducând durere şi teamă peste cei sfinţi ai Mei pe pământ, peste ucenicii lui Ioan Botezătorul şi peste toţi cei care se purtau după Mine spre mărirea Mea peste ei ca să le fiu lor învăţător şi Mântuitor.

O, poporul Meu de azi, învaţă, tată, de la Mine, că Eu stau cu duhul învăţăturii Mele peste tine. Ia numai de la Mine, iar de la tine să nu iei cu nici un chip povaţă peste tine, că dacă dai să nu asculţi aceasta, ajungi în suspin, fiule, şi iată, mulţi din cei ce n-au ascultat aşa, au fost traşi din staulul Meu, iar duhul cel potrivnic îi îndeamnă să arunce în urmă în purtătorii Mei vina pentru nestatura şi apoi pentru nestatornicia lor pe calea venirii Mele pe pământ la om. O, n-ai să vezi niciodată, tată, n-ai să vezi creştin care poate ca el şi nu ca Mine, n-ai să vezi să poată el să fie creştin pe placul Meu dacă el se trage în lături prin nemulţumirea sa, căci niciodată nemulţumirea omului n-a fost purtată spre Mine de îngeri, ci a fost purtată de diavoli spre plata duhului îngâmfării omeneşti, spre lepădarea de Dumnezeu a omului care ştie de la Mine voia Mea şi, apoi, clătinându-se, se prăbuşeşte prin însăşi mintea sa, şi unul ca acela ajunge apoi în suspin. O, poporul Meu, abia poţi tu, tată, să stai în mâna Mea, în sânul Meu când Eu te ţin mereu de mânuţă în staulul Meu cel ocrotitor de fii, dară să mai stea în Mine cel care, nemulţumit fiind, găseşte cale înapoi şi se desparte de trupul Meu, de trupul bisericii Mele, tată! O, acela cade şi tot cade în gol, şi cade pentru că n-a iubit mărirea Mea peste mărirea lui, căci cel ce vine la Mine şi bate ca să-l primesc pe el, şi nu învaţă apoi scara măririi, acela îşi face el scară spre Mine, dar scara lui nu-l ţine pe ea, ci îl cade pe el, tată.

Cu lacrimi de tată duios după fii te învăţ, poporul Meu, să cauţi întru toate să-ţi fiu Stăpân, să-ţi fiu Părinte, să-ţi priveghez, tată, mintea şi inima în toate, toate ale minţii şi ale inimii tale, căci duhul cel potrivnic poate oricând prin faţa lui vicleană să te dezbrace pe tine de Dumnezeu şi să te aducă în vină, şi apoi să vină la Mine cu vina ta şi să te scrie împotrivitor lui Dumnezeu, tată, iar dacă n-ai să te laşi apoi cuprins de duhul pocăinţei, nu ştii şi nu poţi, şi ajungi în suspin, tată, şi ajungi în nepăsare, şi aceasta este plata cea grea, chiar dacă tu zici că-ţi este bine aşa, dar acest bine părut este chiar duhul rău, care a zdrobit în tine scaunul măririi Mele, locul pe care Eu stăteam când te povăţuiam cu viaţa, tată, căci viaţa nu este împlinirea ei cea cu trupul, ci este Duhul lui Dumnezeu, duhul ascultării, duhul care crede ca Dumnezeu în om. Amin.

În ziua aceasta de durere, tot cerul de sfinţi şi de îngeri aduce mărire purtătorului de Dumnezeu Ioan Botezătorul, cel care striga cu glas de jale să se lase omul de păcate şi să vină spre împărăţia lui Dumnezeu, să vină spre Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii, învăţând şi iar învăţând pe om calea împărătească, mărirea lui Dumnezeu peste om, Dumnezeu Stăpân peste cei ce îl iubesc pe El, ascultând de la El şi împlinind aşa. Amin, amin, amin.

– Tu, Doamne, vezi cum stau ca să-mi dai intrare în cartea Ta cu poporul Tău, Doamne. îl povăţuiesc şi eu pe el, în numele Tău îl povăţuiesc, ca să fiu mărturisitor al venirii Tale, Doamne. Amin.

Eu, Ioan Botezătorul, strig la tine, popor al venirii Domnului acum pe pământ cuvânt la om. O, pocăieşte-te de toate câte nu seamănă cu Dumnezeu şi fereşte-te de duhul deşertăciunii, fiule, că acest duh viclean lucrează în alt fel peste fiii lui Dumnezeu decât în felul în care lucrează el peste fiii deşertăciunii omeneşti, dar tu să stai sub mărirea Domnului, sub povaţa Lui de peste tine, sub Duhul Lui, căci grea e vremea în care tu lucrezi acum cu Domnul pe pământ. Cel ce se bizuie pe sine pe calea lui cu Domnul acum, acela nu are în el duhul pocăinţei, duhul trăirii sfinte cu duhul şi cu trupul, căci trăirea sfântă varsă din ea în lături mari bunătăţi cereşti peste om, mari daruri mântuitoare peste cei ce încă nu văd nimic din cele ale împărăţiei lui Dumnezeu cu omul.

O, fiule care auzi şi ştii lucrarea cea de azi a Domnului cu omul! învaţă de la Stăpânul tău să ştii să fii fiul lui Dumnezeu, căci aceasta este lucrare grea şi anevoioasă, nu este uşoară, ci este cu mare trăire ca să nu pieri din ea, căci duhul deşertăciunii te face să nu vezi păcatul ca păcat, şi apoi te învinuieşte, şi apoi te ia de sub duhul măririi lui Dumnezeu şi te face potrivnic Domnului, şi te face să nu vezi aceasta, aşa cum nici Irod n-a văzut şi n-a ştiut unde îl conduce duhul deşertăciunii, duhul slăbiciunilor omeneşti. Să ştii, popor învăţat din cer, că dacă omul nu ascultă de Dumnezeu atât cât Domnul îl învaţă pe el, acela este om potrivnic lui Dumnezeu şi îl părăseşte pe el duhul pocăinţei. Fă-ţi rost în toată vremea de duh treaz, de duhul pocăinţei, fiule, şi stai sub duhul purtătorilor de Dumnezeu, măi fiule. Orice eşti, oricine eşti, nu iubi mărirea ta, căci dacă iubeşti aşa, nu vei şti ce este aplecarea sub lucrările măririlor cereşti şi nu vei semăna cu Stăpânul meu şi al tău, Care Şi-a aplecat capul şi trupul sub mâna mea cea botezătoare, ca un Dumnezeu blând şi smerit cu inima, ca Unul Care pe toate le stăpâneşte în cer şi pe pământ prin smerenia Sa.

Apleacă-te, popor povăţuit de Dumnezeu, apleacă-te spre mărirea Domnului, ca să-ţi fie El Stăpân şi ca să fii tu fiul lui Dumnezeu pe pământ, fiu păzit de puterile cereşti, care păzesc sub cortul Domnului pe toţi cei ce se apleacă, înăuntrul şi în afara lor, lucrărilor măririi lui Dumnezeu peste cei blânzi şi smeriţi cu inima, după chipul şi asemănarea Stăpânului a toate, Mielul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu! Ioan Botezătorul te îndeamnă şi-ţi întăreşte lucrarea ta de fiu al lui Dumnezeu, blând şi smerit cu inima aşa cum sunt Eu înaintea Tatălui şi înaintea omului. Tu eşti biserica Mea cea de azi, şi voiesc să pot prin ea peste pământ prin mărirea Mea. Te-am înfiinţat pe pământ ca să nu rămân fără biserică înaintea Mea, căci am privit şi am tot privit cu durere şi am văzut prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea, şi de atunci Eu, Domnul, îmi zidesc un popor şi-Mi aleg din el mereu ca să-Mi fac trup de biserică peste pământ şi să am casă la venirea Mea.

Iată, privesc peste prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea. Neamul român dă să-şi pună cap bisericii lui, care nu mai are cap, zice el, dar Duhul Meu Cel Sfânt stă departe de sfatul cel omenesc care se adună acum să pună cap peste biserica neamului român. Duhul deşertăciunii măririi omeneşti, acesta este duhul cel ce se zbate să biruiască acum, să biruiască şi să cârmuiască biserica neamului român.

O, neam român, cum de uiţi tu, tată, atât de mult că Duhul Sfânt este curat şi că nu Se poate amesteca în duhul deşertăciunii măririi omeneşti şi lumeşti, tată? O, ce adânc dormi, neam român! Eu, Domnul, încerc să te trezesc, dar tu dormi somnul nepăsării de suflet, dormi somnul lepădării de credinţă, şi iată cum te dezbracă de cămăşuţă omul viclean, omul slavei deşarte, care-şi înveleşte ruşinea cu haină de om sfânt! Cel ce încă te mai ţinea cu un fir mic spre nepierzarea ta, acela a fost trimis la Mine de cei ce azi se bat în faţa ta pentru scaun de slavă, pentru cârmaci peste biserica ta. Iată, eşti fără Dumnezeu şi tu nu ştii, şi tu nu crezi când Eu, Domnul, îţi spun aceasta de la gura izvorului vieţii, care curge din tronul Meu în mijlocul tău, neam român. A venit demult peste tine păcatul lepădării de credinţă, tată, şi iată, acum voieşte să ia chipul cel binefăcător ţie. Tu de la Mine n-ai luat ca să crezi cuvântul Meu cel de trezire, dar Eu am venit şi te-am învăţat din vreme, că n-am voit şi nu voiesc să te las să fii luat de la faţa Mea, neam român. Eu stau în mijlocul tău şi te strig şi te povăţuiesc să te scoli şi să ridici mâinile în sus, la Domnul Dumnezeul tău, căci Eu, Domnul, dau să-Mi fac loc cu Duhul Sfânt Mângâietorul peste credinţa ta şi să te trezesc ca să vezi cum te strig la pocăinţă din mijlocul bisericii Mele, zidită de cuvântul Meu în mijlocul tău, căci cuvântul Meu o creşte pe ea, şi ea este. Tu eşti supus acum celor rătăcitori de Duh Sfânt, Care este Duhul bisericii Mele. O, dar nu te teme, neam român; Eu, Domnul Dumnezeul tău, îţi fac trezirea şi strigarea, şi vei vedea în zilele ce vin că biserica din tine se duce spre pieirea ei, iar Eu îţi deschid ţie ca să vii şi ca să ai tată pe Dumnezeu, Care grăieşte din mijlocul tău ţie cu Duhul învăţăturii vieţii veşnice, Care este Duhul Meu, Duhul bisericii lui Iisus Hristos, Salvatorul tău. Cei mari, cei drepţi, cei învăţaţi în mijlocul tău, îţi zic aceştia că sunt pentru tine, dar Cel drept Eu sunt, iar omul este mincinos.

îţi voi scrie epistolă de înviere, neam român, şi Mă voi coborî cu ea la tine şi voi da să te cuprind în mantia Mea, căci tu eşti fără păstor, ţara Mea, şi milă Mi-e de tine, tată, căci eşti a Mea, eşti ţara Mea de azi, iar Eu te voi păstori ca un Păstor milos şi nu te voi lăsa. Amin.

O, popor mititel al cuvântului venirii Mele! Stai, tată, numai sub învăţătura Mea, că iată, vremea cea grea de azi ia la vale pe apă pe tot omul care s-a numit casa Mea, biserica Mea în neamul român fără să stea ea în Duhul Meu Cel din cer pe pământ.

O, copii din porţi, scrieţi, tată, toate câte vin de la Mine pe pământ în cartea Mea cu poporul Meu de azi. Avem de scris epistole, tată, înăuntrul poporului Meu şi în afara lui, peste neamul român. Voiesc să vă întăresc pacea, că este lucru mult, fiilor copii. Voi sunteţi mereu, mereu supuşi încercărilor şi temerii, fiilor copii. O, nădăjduiţi spre Mine, tată, căci voi sunteţi mici. Strigaţi-Mă să vin şi să le spun la toate furtunile care vin fără veste peste voi ca să vă umple de teamă, să le spun să tacă şi să nu mai bată, şi să puteţi voi fi cărarea Mea din cer pe pământ, că am de dat epistole acolo unde văd Eu că e de pus cuvântul Meu cel drept, care poate când voi din partea Mea nu puteţi ca soli ai Mei, fiilor copii. O, pace vouă, tată! întăresc în voi şi în mijlocul poporului Meu duhul păcii. Mângâierea Mea o las peste voi cu multul ca să simţiţi lucrarea ei. Strângeţi-vă sub duhul păcii, plângeţi cu cei ce plâng ca şi voi, că vremea e grea şi dinăuntrul şi din afara poporului Meu, şi voi plângeţi, fiilor, iar Eu sunt Cel ce vă ocrotesc pe voi cu mare milă, lucrând cu voi lucrarea Mea peste pământ, lucrând şi aşteptând şi nădăjduind în voi, Eu, Domnul, fiilor. Amin, amin, amin.

11-09-2007