Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon

Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine, şi voiesc să fiu în voi cu Tatăl, fiilor de la iesle. Eu nu grăiesc decât dacă am cu cine, că pe pământ omul nu este învăţat să vorbesc Eu cu el, dar pe voi v-am învăţat drumul Meu spre voi, şi de aceea grăiesc vouă cuvântul Meu, şi Mă răcoresc când grăiesc cu voi, şi Mă bucur că am cu cine să grăiesc.

O, copilaşi primitori, Eu, Care sunt Cuvântul, n-am cu cine să vorbesc pe pământ. Au trecut şapte veacuri şi jumătate şi greu Mi-am mai făcut loc pe pământ cu cuvântul Meu, greu de tot, fiilor, dar acum v-am născut pe voi şi v-am deprins să Mă primiţi şi să Mă iubiţi şi să grăiesc cu voi, şi voi cu Mine în faţa a tot neamul omenesc de pe pământ şi din cer.

O, multă-Mi este lacrima durerii şi lacrima bucuriei mai înainte să vin să grăiesc cu voi. Cu lacrimi îmi pregătesc drumul spre voi când vin cu cuvântul. Plâng la Tatăl şi cu Tatăl pentru Mine şi pentru voi, şi îl rog mereu să vă dea urechi mereu pentru Mine, căci greu se împlineşte drumul Meu de la cer la pământ, greu se găsesc urechi pe pământ pentru Mine, Cel ce vin, că Eu trebuie să fiu mereu pe pământ cu voi acum când îmi pregătesc cu voi slava venirii Mele peste pământ.

O, copii primitori, grăiesc frumos cu voi, ca să vă dau putere să-Mi deschideţi, ca să vă hrănesc cu credinţa şi iubirea cea pentru Mine. O, fiilor, cine are urechi, aude, iar cine n-are, nu aude. Care sunt urechile cele pentru Mine, cele spre Mine şi spre cuvintele Mele? Ele sunt iubirea de la care vine credinţa; ele sunt sfinţenia trupului şi a duhului; ele sunt de la Dumnezeu în om; ele sunt putere mare în om, şi omul se face voie a Mea, căci cine are urechi, aude, şi apoi împlineşte cuvântul pe care-l aude.

O, copilaşi primitori, care Mă primiţi cu cuvântul la voi! S-a scurs timpul tot, şi Eu trebuie să vin desăvârşit, ca să-Mi fac toată venirea pentru care trudesc de şapte mii de ani. Am mers din greu drumul Meu de la cer la pământ, şi apoi după om. N-am putut să grăiesc Eu peste tot pământul în toată vremea, că oamenii n-au avut şi n-au urechi, şi nu se dau Mie oamenii. Grăiam cu cei ce aveau urechi, şi apoi îi trimiteam cu vestirile cele de la Mine. O, greu mai ajungeam cu vestea cea din cer din loc în loc, aproape şi departe, şi mersul apostolilor Mei era cu pasul, era ca pasul. Dar azi, Eu trebuie să merg repede ca fulgerul, că şi diavolul merge repede, şi Eu merg după el, şi pe drumul lui merg, şi cu carele lui merg, ca să-i fiu pe cale şi în cale şi să-Mi fac lucrarea cea împotriva lui şi să-l trag pe om de sub stăpânirea lui. Merg ca fulgerul, de la apus şi până la răsărit, şi de la răsărit până la apus, şi ajung într-o clipă cu cuvântul venirii Mele, că Mă folosesc de drumul omului ca să-l presar din urmă cu cele de la Mine, cu cele din cer, şi omul să le audă.

O, nu ştie omul ce înseamnă Dumnezeu cu oamenii pe pământ. Omul este drumul Meu pe pământ; omul care are urechi de auzit. Multă îmi este lacrima durerii, şi apoi lacrima bucuriei mai înainte să vin să grăiesc cuvântul Meu peste voi ca să-l daţi oamenilor. Cu lacrimi îmi pregătesc drumul spre voi, şi plâng cu Tatăl, şi Tatăl cu Mine, ca să răsară din plânsul Nostru urechi mereu în voi pentru cuvântul Meu peste pământ. Mă folosesc de cel mai mic prilej, şi caut să vin, că voiesc mereu să vin, dar omul este cel ce-Mi deschide să vin.

E sărbătoare pentru ierarhul Meu Spiridon, fiilor, şi v-am spus să-Mi deschideţi, că e sărbătoare, şi voiesc să Mă odihnesc cu sfinţii în grădina Mea de la voi. Cuvântul Meu cel de peste voi este odihna Mea, ca omul care-şi pune sarcina jos ca să se odihnească. Să nu vă miraţi de ce plâng Eu până să vin la voi. Unde este durerea iubirii, este şi izvorul lacrimilor, şi Eu plâng mereu după voi şi pentru voi. O, de unde vine lacrima la ochi? Ea vine la ochi atunci când simţirea sufletului zace în durere multă şi nemângâiată, atunci când mângâierea durerii nu vine de pe nicăieri. Celui ce ochii nu-i plâng, acela este slab cu simţirea, slab de tot cu puterea, slab cu dorul după fericire, căci lacrima în ochi vine de la fericirea cea adevărată când ea se varsă în om din iubirea dorită şi mult aşteptată, care te umple de dor chiar când ea ţi se aşează ca plată a aşteptării tale. Lacrima se naşte din durerea iubirii. Acesta este izvorul celor ce plâng cu ochii, şi nu este adevărat omul care spune că plânge tot aşa de mult când el nu plânge cu ochii. Nu este adevărat, fiilor. Eu, Domnul, vă spun: nu este adevărat, căci durerea iubirii nu este fără de lacrimă, şi dacă nu este lacrimă, nu e durerea iubirii, şi e putere împotriva durerii iubirii, e o amestecare a unei puteri care opreşte lacrima să vină. Când iubirea doare, ea este cea care plânge, nu ochiul, dar omul este slab de tot, şi nu se aşează să ia putere pentru iubirea care doare în el, şi care aşează putere în om. Pier puteri cereşti în om din pricina omului. Greu de pătruns este cuvântul Meu, căci el este mare. O, până când va sta omul împotriva puterii cereşti în el? Omul este mic faţă de puterea cea din cer care dă să se sălăşluiască în el, şi ce mare este omul faţă de puterea cea din cer, care este oprită la uşă prin omul care se ridică să stea mare dinăuntrul lui! Atunci puterea cea roditoare este înăbuşită de spinii ei, de puterea omului care se face spini înăbuşitori pentru rodul puterii din cer, şi omul stă mare din sine. Cel mare din Dumnezeu, este altfel de om decât cel mare din propria lui vedere şi pricepere. Cel mare din Dumnezeu, este plin de durere şi de dor după puterea cea mai presus de fire peste lucruri. El ştie ce este puterea cea de sus, şi o doreşte.

Mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, şi atunci iubirea plânge, pentru că o doare în cer, şi o doare din cer, şi plânge omul cel ce o poartă pe ea în mădularele lui. în cine este împărţită această părtăşie a durerii Mele cu omul, e locul unde Eu îmi mistui jalea Mea, şi acolo Eu sunt prin lacrima celui ce poartă durerea Mea. Eu sunt lacrima aceea, nu omul care plânge, şi este mare deosebirea între omul care plânge din el, şi între cel care plânge din Mine, şi în care Eu plâng. Când Eu sunt Cel ce plâng prin lacrima omului în care plâng, plâng pentru omul care-Mi face lacrimi, şi Eu Mi le mistui prin cel în care Eu plâng, că plâng şi pe pământ, şi în cer, căci omul care simte suferinţa Mea plânge pentru plânsul Meu, plânge cu Mine. Cel ce Mă are, acela este cu Mine cu fiecare clipă a Mea care vine de la pământ la cer.

Durerea Mea vine de pe pământ, fiilor. Se sfârşesc cele vechi pentru cele noi care vin din cer ca să fie pe pământ, şi Eu cu greu îmi fac loc pe pământ cu cerul cel nou şi cu pământul cel nou. Dau să-l fac pe om să intre sub ocrotire, să intre pe poarta vieţii veşnice, dar el nu are urechi de auzit. Cu lacrimi îmi pregătesc drumul spre om când vin cu cuvântul la voi. Umblu după om de şapte mii de ani, şi voiesc să-l fac pe om să fie ochi şi urechi pentru Mine, dar îi trebuie iubire omului, îi trebuie lacrimi omului, căci lacrima se naşte din durerea iubirii, iar iubirea Eu sunt; Eu, Cel ce umblu după om, căci l-am pierdut, şi vreau să-l fac să Mă găsească, şi stau în calea lui să Mă ia în el, şi să-l găsesc cu Mine în el, că asta înseamnă să-l găsesc pe om.

O, măi copilaşi, v-aş da o mulţime de sfaturi, căci sunt Vindecătorul Cel mare. Grăiesc însă cuvânt adânc, cuvânt plin de durerea Mea cea după om, că omul nu ştie să aibă durere după Mine, şi dacă-l chem, el mai mult se duce; şi dacă-l mustru, el mai mult se răceşte, şi lacrima Mea este fără de mângâiere, şi mângâierea durerii nu vine de pe nicăieri. Nu e om să Mă vindece de durere. Alifia Mea este lacrima Mea cu care plâng în om. Omul care plânge spre Mine, plânge pentru el, nu pentru Mine, plânge pentru durerea lui, nu pentru a Mea, plânge şi îmi cere să-i dau alifie pentru durerea lui, iar Eu sunt plin de durerea iubirii Mele după om.

Nu ştie omul să plângă, nu ştie, fiilor, că nu Mă are omul. Cine Mă are pe Mine, acela este casa Mea şi bucuria Mea şi alinul durerilor Mele. Omul uită cât sunt Eu de îndurerat. Sunt plin de iubire după om, şi de aceea sunt îndurerat, şi sunt nemângâiat de dorul durerii Mele în om. Voiesc să Mă sălăşluiesc în om cu durerea Mea ca să-l câştig pe om, căci omul se naşte din dureri. Durerea Mea este omul. Dacă nu l-aş iubi, nu M-ar durea omul. Dacă nu l-aş voi, n-aş plânge după el. O, cine să Mă aline?

V-aş da o mulţime de sfaturi, fiilor primitori. Căutaţi însă în cuvântul Meu şi pătrundeţi-l, că Mă doare şi plâng cu cuvântul, şi voiesc să plâng în voi şi să-Mi vărs durerea şi să-Mi ostoi arşiţa. Multă îmi este lacrima durerii, şi apoi lacrima bucuriei mai înainte să vin şi să grăiesc cuvântul Meu vouă, şi apoi când îl grăiesc, şi apoi când îl dau oamenilor prin mânuţele voastre.

Iată, serbează neamul omenesc naşterea Mea, naşterea Domnului, dar omul nu ştie ce înseamnă Dumnezeu, nu ştie cât îl doare pe Dumnezeu, nu ştie omul lacrima Mea. Omul dă să facă din Mine bucurie pentru el şi pentru viaţa lui cea fără de Mine, dar Eu sunt plin de durere de la om. Nu vrea omul să audă că el este durerea Mea, nu vrea. El vrea să fiu Eu bucuria lui, aşa cum îşi face el bucurii pe seama Mea, dar omul Mă batjocoreşte prin aşa bucurii, căci Eu sunt îndurerat de la om. Luaţi, fiilor, durere din durerea Mea cea de la om, căci scris este: «Plângeţi cu cei ce plâng». Luaţi şi învăţaţi ce înseamnă plânsul cel adevărat înaintea cerului, ca să-l iau, fiilor, şi să-l pun Eu înaintea Tatălui, de la voi, şi să vadă Tatăl că Mă doare în voi, şi să poată Tatăl cu Mine în voi, prin puterea durerii Mele, prin durerea iubirii, fiilor.

Iată cum îmi este azi cuvântul spre voi. Auziţi-Mă, fiilor! Cine are urechi, aude, iar cine nu are, nu aude. Urechile cele pentru cuvintele Mele sunt iubirea de la care vine durerea Mea în om, şi credinţa în om, şi sfinţenia trupului şi a duhului, care vin de la Mine în om, căci cine are urechi, aude şi împlineşte cuvântul pe care-l aude, şi apoi îl dă celui ce aude, celui ce-l ia, căci dacă este cel ce dă, este şi cel ce ia. Daţi-vă unul altuia putere pentru Mine, fiilor. Fiţi ochi şi urechi ca să împliniţi acest cuvânt, şi fiţi cuvânt, aşa cum mereu v-am rugat. Eu sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, şi sunt cuvânt din cuvânt, şi aşa să fiţi şi voi, că asta vreau să fiţi. Daţi din mână în mână până la Mine alifie pentru durerea Mea, că Mi-e dor de bucurie, Mi-e tare dor de dorul omului după Mine, Mi-e dor să Mă iubească omul şi să Mă primească în el cu chipul Meu, şi să fie omul chipul Meu. Amin.

Fiilor, fiţi mari din Mine. Cel mare din Dumnezeu, este plin de durere după puterea cea mai presus de fire peste lucruri. El ştie ce mare este puterea cea de sus, şi o doreşte. Să nu mai moară cele mari din cer pentru cele mici din om. Cereţi să vină vremea celor din cer peste toate câte sunt şi vor fi pe pământ. Tânjiţi după cele din cer, dar lucraţi-le, că ele aşteaptă să fie aşezate pe pământ. Voi sunteţi mâinile şi picioarele Mele şi ochiul şi urechea Mea mai înainte ca să vin. Luaţi Duh şi har, că Eu vă dau, şi mereu vă dau ca să luaţi. Luaţi aşa cum a luat ierarhul Spiridon şi a dat oamenilor de la Mine şi M-a arătat cu puterea Mea în el. Luaţi şi daţi-vă unul altuia de la Mine şi pentru Mine, că e mult de lucrat pentru venirea Mea şi pentru om.

Fiilor, fiilor, să fie durerea Mea în voi, ca să pot cu voi. Fiilor, fiilor, să fie puterea Mea în voi, ca s-o lucrez peste pământ prin voi, căci durerea iubirii se face izvor de putere în cel ce o are, fiindcă iubirea poate, şi din durerile ei voiesc să întocmesc naşterea din nou a lumii. Durerea iubirii este bucuria celor îndureraţi pentru Mine, şi din ea voiesc Eu să scot totul de la pieire, fiilor. Amin, amin, amin.

25-12-2000