Fiilor din grădina Mea, am spus vouă că Eu sunt învăţătorul celor ce Mă voiesc Dumnezeu peste ei. Aduc la voi cuvântul învăţăturii cea pentru sfinţi, căci învăţătura Mea, numai cei sfinţi o pricep, şi de aceea o şi împlinesc în ei, căci ei iubesc curăţenia cea de duh şi cea de trup, şi umilinţa cea lucrătoare de sfinţenie.
O, cui să mai dau Eu învăţătura Mea? Cine este cel ce o caută ca s-o ia? Cine este cel ce o pune peste el ca s-o caute? Nu mai sunt pe pământ oameni sfinţi, oameni cuminţi, oameni umiliţi între oameni, în care Eu să-Mi găsesc plăcerea, şi din care să lucrez pentru oameni. Voiesc să-i înţelepţesc pe oameni, căci înţelepciunea lor nu e bună, dar cel mai greu Mă doare de oamenii care zic că-L iubesc pe Dumnezeu şi că-L urmează. Mă doare de aceştia, căci omul nu ştie ce este iubirea de Dumnezeu şi urmarea Lui. Oamenii fac aceasta pentru binele lor, nu pentru binele Meu, iar cine face aşa, acela nu ştie să caute calea Mea, şi s-o afle apoi.
Omul nu mai pomeneşte peste el şi în el dreapta credinţă, iar vouă, copii ai cuvântului Meu, v-am spus despre credinţă că nu poate fi dreaptă sau strâmbă, ci este credinţă şi atât, sau necredinţă şi atât. Omul nu ştie să înţeleagă cuvintele, dar Eu sunt învăţătorul celor ce Mă voiesc Dumnezeu peste ei, ca să ştie să înţeleagă cuvintele. Vă dau vouă, fiilor, vă dau înţelepciunea cuvintelor ca s-o puneţi peste cei ce Mă caută învăţător peste ei. Vă dau vouă din Mine şi ies din voi cuvânt cu învăţătură sfântă în el, ca s-o puneţi peste copiii cuvântului Meu, peste cei ce sunt poporul Meu, biserica Mea cea vie de la sfârşitul vremilor omului. Vă dau ca să daţi, şi ca să aibă înţelepciune cel ce se apleacă să ia. Omul trebuie să ştie să ia, căci aceasta este înţelepciune: să ştie să ia. Omul nu ştie să ia. Omul nu înţelege cuvintele. Biserica este cea sfântă. Omul este omul sfânt. Cuvântul „om sfânt” este cuvânt mare înaintea Mea. De aceea M-am făcut învăţător peste pământ, căci iată, omul nu ştie să împlinească fapta cuvântului sfânt.
Aş voi să ştie cârmuitorii de suflete ce înseamnă să fie cârmuitori şi ce au de făcut cârmuitorii. Ei trebuie să înţeleagă cuvântul cel rău, ca nu cumva cuvântul rău să ia înfăţişare pe ascuns în omul care nu ştie ce este răul. Iată, omul nu ştie ce este răul ca să nu-l facă. Omul nu ştie ce înseamnă desfrânare ca să n-o lucreze. Omul nu ştie ce înseamnă minciună, nu ştie ce înseamnă ascundere, nu ştie ce înseamnă cădere ca să nu le lucreze pe acestea şi să nu fie în acestea. Şi iarăşi zic: omul nu ştie ce înseamnă curăţenie, nu ştie ce înseamnă feciorie, nu ştie ce înseamnă credinţă în Dumnezeu, nu ştie ce înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu şi adevăr şi pace şi conştiinţă curată, ca să le lucreze şi să le aibă pe acestea. Omul nu ştie ce înseamnă milostenie, nu ştie ce înseamnă propovăduire, nu ştie ce înseamnă faptă curată, ca să le lucreze pe acestea. în zadar crede omul că ştie. Nu ştie nici omul şi nici învăţătorii omului. Cine ştie, să dovedească apoi că ştie, şi Eu îl voi încununa pe el. Vreau să-i încununez pe cei ce ştiu adevărul cuvintelor. Aceia nu sunt biruiţi de rău, ci numai de bine, căci umilinţa omului duce la încununarea omului cu cununa dreptăţii cereşti.
Luaţi de la Mine înţelepciunea cuvintelor, fiilor lucrători. Luaţi şi lucraţi, că vremea este la uşă. Lucraţi peste biserica Mea cea vie, şi lucraţi dreptatea cuvintelor faţă de tot omul care caută cu curăţenie de inimă calea dreptăţii Domnului. Fugiţi de omul care caută dreptatea sa sau a faptelor sale, dreptate împotriva omului. Căutaţi spre omul umilit, care ştie să moară ca să trăiesc Eu în el. Căutaţi spre omul care caută învăţătură, spre omul care zice că nu ştie, iar de cel ce zice că ştie, depărtaţi-vă. Lucraţi cu sfinţenie peste trupul bisericii, iar trupul bisericii este din mădulare sfinte, din fii curaţi, care stau înaintea Mea prin umilinţă.
Fiii bisericii sunt cei ce nu cad. Cei ce sunt în biserică şi cad, aceia nu au umilinţă şi nu ştiu să stea biserică Mie. Biserică înseamnă locul unde sunt Eu, înseamnă omul în care stau Eu bucurându-Mă şi desfătându-Mă mai mult decât în cer, căci omul a fost făcut să-Mi fie bucuria Mea şi odihna Mea. Scris este că biserica Mea nu cade. Fericit este omul care se sârguieşte să ştie în toată vremea acest cuvânt, ca să nu cadă. Cel ce cade este cel ce se ridică spre semeţie, şi apoi cade. Cum poate omul să cadă din biserică? El poate cădea prin semeţie în necurăţie, în curvie şi apoi în ascundere. Dar cine este cel ce se poate ascunde? Cel neumilit dă să se ascundă, dar unde găseşte el loc ascuns de Dumnezeu? Cel ce cade este cel ce nu se sârguieşte să afle înţelepciunea cuvintelor ca s-o urmeze. Acela n-are ajutor din cer şi nu se sârguieşte bine, căci omul este semeţ cu duhul, iar Eu, Domnul, nu petrec în semeţie, ci în umilinţă.
Fiilor din grădină, lucraţi înţelepciunea Mea peste biserica Mea, ca să am biserică, fiindcă biserica este cea curată. Lucraţi mereu trezie peste biserica Mea, ca să aibă curăţenie şi să fie biserică până în veac, căci zilele de acum sunt noapte peste oameni. învăţaţi biserica să nu-i zică nopţii ziuă, că e păcat să nu fie pricepere în cuvinte. Fiilor învăţători, învăţaţi dreptatea cuvintelor pe toţi cei ce Mă voiesc Dumnezeu şi învăţător peste ei. Umilinţa este arma cea împotriva slavei deşarte. Ea duce pe om la sfinţenie. Ea este toiag pentru cel sfânt. Umilinţa este făclia care face vedere în sfinţi, iar duhul sfinţilor îi ridică pe ei deasupra trupurilor lor prin umilinţă, căci Eu în cei curaţi îmi aflu plăcerea şi desfătarea.
Omul nu mai pomeneşte peste el şi în el sărbătoare de credinţă, ca să-şi sărbătorească omul faptele credinţei lui înaintea Mea. Omul nu ştie să înţeleagă cuvintele, dar vin Eu din cer pe pământ, învăţătorul celor ce Mă voiesc Dumnezeu peste ei şi în ei, căci vreau să-i încununez pe cei ce ştiu şi lucrează peste ei adevărul cuvintelor şi puterea cuvintelor sfinte, pe care Eu, Domnul, o dăruiesc celor umiliţi cu duhul, celor curaţi cu inima şi cu fapta credinţei sfinte. Amin, amin, amin.
28-02-1999
