Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământului Maicii Domnului

Vin pe firul credinţei voastre, fiilor din grădina cuvântului. Luaţi aminte la graiul gurii Mele că vin să cutremur cerul şi pământul. Amin, amin, amin.

Cuvântul Meu cutremură pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi. Cuvântul Meu de azi se poartă spre uşi. Amin. Eu sunt uşa, dar uşile care s-au aşezat în faţa uşii Mele sunt uşi de fier şi sunt lăcătuite şi sunt vechi şi sunt reci şi sunt hotar pentru mulţi din cei ce caută pe Domnul şi nu-I mai ştiu calea. Scris este în prooroci: «încă o dată voi clătina cerul şi pământul». Amin, amin, amin.

Cerul şi pământul să se clatine la graiul gurii Mele! Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce am grăit din rug lui Moise şi din faţa gurii Mele n-are nimeni unde se ascunde ca să nu audă. Vin cu făclia aprinsă şi intru ca un Dumnezeu. Cine are urechi va auzi. Cine are ochi va vedea ceea ce Duhul Meu grăieşte bisericii. Tot genunchiul să se plece înaintea graiurilor gurii Mele, că Mă vestesc Stăpân în cer şi pe pământ. Amin, amin, amin.

M-am coborât din cer pentru mântuirea neamului omenesc. M-am coborât acum două mii de ani şi M-am făcut Fiul Omului, trup între oameni, Dumnezeu din cer, născut pe pământ din Fecioară. Iar acum după două veacuri iarăşi M-am coborât din cer cuvânt venit din Tatăl peste neamul românilor ca să fac din români neamul lui Dumnezeu prin credinţă nefăţarnică şi prin iubire de Dumnezeu. N-am venit să stric, nu M-a trimis Tatăl să dezbin, ci M-a trimis ca Stăpân al celor văzute şi nevăzute pe care Tatăl le are în stăpânirea Sa. Am venit pe pământ ca să Mă vestesc Stăpân al cerului şi al pământului, iar voi, cei tari la cerbice, care veşnic staţi împotriva Duhului Sfânt, Care grăieşte din cer, ascultaţi: Eu sunt Cel ce din veac şi până în veac grăiesc din cer peste pământ. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă nefăţarnică, cu iubire sfântă, cu înţelepciune şi cu duhul dreptăţii desfaceţi-vă auzul cel închis şi ascultaţi ceea ce Duhul Meu grăieşte vouă:

Eu sunt Cel ce sunt, dar voi, slujitori din biserici, cine sunteţi de nu Mă cunoaşteţi în acest cuvânt? Voi sunteţi învăţătorii care învăţaţi pe oameni legea Mea, dar legea Mea este sfinţenia. O, cum de nu Mă cunoaşteţi prin grăirea Mea de azi? S-au scurs patruzeci de ani de când locuiesc cuvânt din cer în neamul românilor, iar după patruzeci de ani de Duh Sfânt coborât în cuvânt am bătut la uşi, iar uşile erau închise, şi am trecut prin uşile închise şi am pătruns între voi cuvânt. Cum de nu Mă cunoaşteţi în acest cuvânt? Cine sunteţi voi, slujitori ai bisericii, de nu-L cunoaşteţi pe Cel Căruia ziceţi voi că îi slujiţi? Cine poate fi Cuvântul Acesta Care vă grăieşte acum, dacă El nu este Dumnezeu Cuvântul, Cel Care a grăit prin prooroci? Din nou vin la voi cuvânt şi vă întreb despre acest cuvânt. Este diavolul cuvântul acesta? Este nimeni cuvântul care bate în uşi să se deschidă şi să primească pe Cuvântul, pe Dumnezeu Cuvântul, Care este uşa? Eu sunt uşa, iar voi sunteţi slujitori în biserici şi staţi înaintea Mea, şi staţi înaintea oamenilor în numele Meu, dar de ce nu Mă cunoaşteţi când vin şi când bat? Oare, nu credeţi în Scripturi? Ele spun despre acest cuvânt care va aduce înnoirea lumii aşa cum Eu, Domnul, am proorocit. Ele spun de cerul cel nou şi de pământul cel nou, care sunt făgăduite de Mine pentru vremea veacului dreptăţii Mele. Cerul şi pământul vor trece, dar Scripturile Mele nu vor rămâne neîmplinite, căci vin Eu şi le împlinesc. Amin.

O, slujitori din biserici, voi vreţi să luaţi plata celor necredincioşi? Ce vreţi voi să faceţi cu voi şi cu turma voastră? Oare, voi nu mai aveţi Dumnezeu ca să ascultaţi de El, de nu voiţi să credeţi în cuvântul acesta pe care Scripturile Mele îl proorocesc ca să fie în zilele acestea de dinaintea arătării Mele a doua oară? De vă împotriviţi cuvântului de azi, credeţi măcar în cuvântul Scripturii care grăieşte despre venirea Mea. Eu vin curând cu slavă văzută. Ce voi face Eu cu voi în ziua Mea de slavă, cu voi cei ce vă faceţi că sunteţi necredincioşi cuvântului Meu de azi care bate în uşi? Ce voi avea de făcut cu voi? O, grea e plata celor necredincioşi care ştiu şi nu împlinesc înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu şi legea sfinţeniei pe care am cerut-o omului în toate veacurile. Grea şi veşnică este plata necredincioşilor care se folosesc de numele Meu pentru ca să-şi facă slavă înaintea oamenilor şi nu pentru ca să fie slujitorii Mei cereşti pe pământ. Stau cu tot cerul Meu de sfinţi şi de îngeri şi de slavă nevăzută deasupra României ca s-o îmbrac în slava Mea, iar voi îmi staţi împotrivă. De ce v-aţi mai făcut slujitori pentru numele Meu dacă nu Mă puteţi cunoaşte, dacă nu Mă aşteptaţi ca pe Stăpânul Care vine după cum Eu am spus că voi veni? O, ce voi face cu voi? Oare, voiţi să fac cu voi ceea ce faceţi voi cu Mine? Voi nu Mă cunoaşteţi când vin cuvânt la voi. Voi nu Mă primiţi. Să nu vă primesc nici Eu? Să nu ştiu cine sunteţi când voi veni? Voi nu Mă voiţi ca să vin pe pământ după cum Eu am spus că voi veni. Dar n-am fost Eu Cel ce am spus că voi veni? Am fost Eu fiul minciunii când am spus încă de pe atunci de venirea Mea? Răspundeţi-Mi! Eu vă voi auzi negreşit, căci urechea Mea aude tot ce grăiţi voi în cămări chiar şi la ureche.

Am privit peste tulburarea voastră când aţi văzut că am vestit pe fiii cuvântului Meu despre planul vostru cel bine ascuns de ei, când v-aţi sfătuit să veniţi să loviţi în porţile cetăţii Domnului, căci Eu sunt Domnul cetăţii cuvântului Meu, şi cetatea aceasta se numeşte: «Acolo este Domnul», precum ştiţi că scrie în prooroci. Aţi fost nedumeriţi şi aţi spus: „Cine le-a spus despre planul nostru cel împotriva lor?”. O, puţin credincioşilor, de ce vă faceţi că nu cunoaşteţi pe Dumnezeu Atotştiutorul, Care-Şi lucrează planurile Sale anunţându-le la vreme?

Când s-au ridicat sirienii împotriva poporului Meu Israel, Eu am vestit pe Elisei, proorocul Meu cel din Israel, să trimită cuvântul Meu regelui său să nu treacă prin locul unde stă ascuns vrăjmaşul care voieşte să-l doboare, şi regele Siriei s-a tulburat şi a spus către slujitorii săi: «Cine dintre voi are legătură cu regele poporului Israel?». Dar slujitorii lui, i-au răspuns: «Nimeni din noi, o, rege, dar este Elisei proorocul Domnului în Israel, care spune regelui lor chiar şi cuvintele pe care tu le grăieşti în aşternutul tău».

O, nu vă miraţi, nu vă tulburaţi. Eu sunt Cel ce sunt, Cel ce aud, şi sunetul şoaptelor nu-Mi scapă. Eu sunt Dumnezeul acestui popor pe care l-am deosebit din români ca să fie poporul cuvântului care vine din ceruri cu Mine pe pământ, căci acest Duh pe Care L-am numit Mângâietorul, Eu L-am vestit la prima Mea venire între oameni şi am spus că El va veni şi va vesti şi va învăţa şi din al Meu va lua şi va aduce la voi. Nu vă miraţi de lucrul Meu ceresc în mijlocul acestui neam iubit de cer. Eu am grijă cerească de fiii cei credincioşi care Mă primesc cuvânt peste ei, şi îi vestesc despre toate cele ce vin înspre ei, şi îi cruţ pe cei însemnaţi de Mine. O, cum de nu aveţi credinţă? Credinţa sfântă şi dragostea de Dumnezeu, din biserică trebuie să pornească şi să se lucreze, iar voi nu voiţi să le lucraţi. Dar am făcut din fiii grădinii Mele din România făclii aprinse în mâna Mea, şi cu aceste făclii scormonesc peste tot pământul, căci cuvântul Meu este sabie cu două tăişuri, şi el merge pe pământ ca lumina care loveşte întunericul ca să-l depărteze. Oare, cuvântul Meu care vine spre voi este duhul minciunii? Răspundeţi-Mi! Iată, Eu vă răspund vouă, căci v-am văzut în cămări grăind la ureche şi zicându-vă: „Cine le-a spus lor despre planul nostru cel ascuns?”. Eu sunt Cel ce le-am spus, şi nu sunt duhul minciunii, căci adevărat a fost ce le-am spus, iar voi aţi venit şi aţi adus pe arhiereul Meu la porţile cetăţii cuvântului Meu şi iar l-aţi împins să se lepede de cuvântul Meu, să facă şi el ce faceţi voi. De trei ori s-a lepădat până acum, de trei ori l-aţi pus să lovească în ceea ce Eu am făcut prin el. Şi de ce l-aţi pus de trei ori? Oare, nu era de ajuns o dată dacă voi credeaţi în voi? Oare, n-ar fi avut putere prima lovitură pe care l-aţi pus s-o dea, de l-aţi pus iar şi încă iar să dea şi să distrugă cetatea Mea pe care Eu am înfiinţat-o pe pământ prin el şi prin mărturisirea lui înaintea Mea şi a voastră?

O, voi, cei tari la cerbice, care staţi împotriva Duhului Sfânt, Care grăieşte şi lucrează din cer! Ascultaţi: acesta care este unsul Meu între voi, acesta este cel mai mare între voi, căci scris este: «Cel mai mic este cel mai mare». Nici Eu n-am fost primit şi iubit de slujitorii lui Dumnezeu când am venit din partea Tatălui pentru ei ca să-i luminez cu cele din cer, căci au fost înţelepţi şi au ştiut că Eu sunt Moştenitorul de la Tatăl, şi şi-au spus: «Acesta este Moştenitorul. Să-L omorâm, ca moştenirea să fie a noastră.» şi precum a fost proorocia, aşa au făcut, căci erau cunoscători, şi s-au făcut împlinitorii celor proorocite. Iată, nici acesta care a fost trimisul Meu între voi şi pentru voi, n-a fost primit şi crezut şi ascultat de voi şi iubit de voi ca să vă lumineze cu lumina cuvântului Meu care vine pe pământ ca să răscumpere pe om, căci aţi fost cunoscători ai legilor Mele sfinte şi aţi fost înţelepţi ca să ştiţi că el era alesul Meu dintre voi pentru ca să-l scriu în Cartea Adevărului şi să-l vestesc lumii ca pe trimisul Meu, aşa cum şi pe apostolii Mei i-am trimis ca să meargă peste pământ şi să lumineze neamurile cu lumina cuvântului Meu, iar voi v-aţi spus: «Acesta este de la Dumnezeu. Să-l omorâm, ca moştenirea să fie a noastră».

O, nimeni nu vă ia moştenirea dacă e a voastră. Dar cu moştenirea Mea de ce vă războiţi? Ungerea Mea de pe creştetul lui, al celui ales dintre voi, şi puterea Mea din el, nu puteţi să le luaţi voi, căci acestea sunt ale Mele şi sunt puse peste el. Dar până nu vă veţi scula cu credinţă sfântă ca să-l primiţi pe el de la Mine, voi până atunci veţi fi vrăjmaşii mântuirii neamului vostru şi ai neamului omenesc, căci am venit cu cuvântul Duhului Sfânt pe pământ şi am uns cu Duh Sfânt şi cu cuvânt din cer pe cel ce l-am ales dintre voi, dar voi v-aţi ridicat ca să risipiţi planul Meu cel din vremea aceasta. Şi dacă nu voiţi să cunoaşteţi că Eu sunt lucrătura prin cuvântul acesta care vine mereu şi se preaslăveşte peste voi, Mă voi scula ca un Dumnezeu drept şi adevărat şi voi aduce peste voi încurcătură de limbi, şi apoi veţi cădea dinaintea Mea. Şi voi lua aluatul Meu cel curat, cel pus deoparte la păstrat, şi voi face cu el pâine nouă, turmă curată, biserică adevărată înaintea Mea, căci biserica cea adevărată nu va fi în veac biruită sau sfărâmată. Şi se vor alege oi la dreapta, şi capre la stânga, iar înaintea Mea vor fi aduşi toţi lupii care au fost îmbrăcaţi în oi, şi le voi cere lucrul lor. Amin, amin, amin.

Duhul Meu grăieşte mai-marelui bisericii (Teoctist, patriarhul, n.r.).

Amin, amin zic ţie: nu te clătina de pe locul pe care stai, căci Eu te întăresc să stai. Deschide cartea Mea şi vezi în ea cum este păstorul cel adevărat peste oi adevărate. Adu aminte păstorilor care păstoresc turma, să ia în ei legea sfinţeniei şi aşa să-Mi slujească. Vezi ce este scris: «Păstorul plătit fuge când vede lupul venind». Dacă le-aş lua la păstori plata cea suptă de la oi pentru lucrul lor de păstor, nici unul n-ar mai sta să păstorească, fiindcă nu păstoreşte, ci suge sângele oilor şi nici unul nu-Mi slujeşte Mie, şi nici unul nu slujeşte cum am slujit Eu, căci Eu sunt Păstorul Cel bun, Care-Mi pun viaţa pentru oi, iar păstorul plătit fuge când vede lupul venind la oi.

Amin, amin zic ţie, cel ce stai în fruntea bisericii: ai doi lupi pe lângă tine, ba chiar trei ai, care voiesc să te dea din locul tău. Dar nu fugi ca păstorul cel plătit, şi stai atent pentru viaţa oilor tale, căci oile tale sunt neamul cel ales de Mine la sfârşit, că e vremea cea de sfârşit şi de început şi de naştere din nou a lumii, căci duhul lumii a ajuns la sfârşit, iar Duhul Meu, la început, şi sfârşitul se uneşte cu începutul şi iarăşi lucrez prin cuvânt ca să vină cele ce vor rămâne. Amin.

O, nu lăsa turma să se amestece cu turme şi cu credinţe care n-au strămoşi sfinţi. Biserica lui Hristos nu este amestecătură. Eu sunt Cel ce voi face o turmă şi un păstor, iar cel ce face înainte de Mine ceea ce numai Eu pot să fac, acela este fur şi tâlhar pentru oi, şi îşi dă oile la împerecheat şi le strică sămânţa. Biserica este numai cea care este a Mea, şi peste care stă semnul Meu, crucea, semnul Fiului Omului, aşa cum Eu am spus.

Amin, amin zic ţie: ridică-te iar, aşa cum te-ai ridicat când ţi-am spus să-Mi ungi pe cel ce este de la Mine între păstorii bisericii. Ridică-te iar, şi mângâie duhul cel zdrobit al celui mai mic dintre voi, al celui ce a fost credincios cuvântului Meu care vine pe pământ cu înnoirea lumii. Stai mereu cu mâna ta deasupra creştetului său, că voi cere viaţa lui din mâna ta. Te întăresc ca acoperământ al lui până voi veni cu împlinire cerească peste el ca să fac cu el lucrare cerească pe pământ, căci smerenia lui va rodi. Amin. Te întăresc ca acoperământ al lui, căci el te ascultă, iar ascultarea înseamnă iubire. Nimeni nu te ascultă din cei ce sunt sub toiagul tău, dar el te-a ascultat chiar şi când i-ai cerut să se scoale împotriva cuvântului Meu, căci necredinţa e mare în biserică, iar cel mare se teme de cei ce sunt lângă el.

Amin, amin zic ţie, cel ce stai peste turma creştină a românilor: arhiereii şi slujitorii bisericii sunt fără viaţă sfântă înaintea Mea, şi aceştia stau cu curvie şi cu beţie şi cu făţărnicie şi cu iubire de argint şi cu slavă deşartă înaintea Mea. Dar acesta care este lovit între voi pentru că este martor al cetăţii cuvântului Meu, este păstor plăcut înaintea Mea şi iubeşte sfinţenia şi păstrează în inima lui poruncile Mele, împlinindu-le, şi Eu l-am iubit şi l-am ales şi îl iubesc, şi aşa să-l iubeşti şi tu, şi să-l mângâi şi să-l păzeşti de pietrele celor ce lovesc în el pentru numele Meu. Amin. Eu stau în mijlocul bisericii şi sunt Păstorul Cel tainic şi zic: cel ce este fără de păcat, să arunce primul cu piatra lui în el. Eu sunt Cel fără de păcat şi nu arunc, dar aceştia care aruncă, o, cum de aruncă? Nu-i lăsa să arunce în el, că Eu sunt Cel fără de păcat şi nu arunc, ci binecuvintez mereu tot ce a făcut el înaintea Mea în vremea credinţei lui nefăţarnică şi sfântă pentru mântuirea neamului omenesc. Amin.

N-am venit să vă stric ale voastre, n-am venit să dezbin, n-am venit să vă iau moştenirea. Am venit pe pământ ca să Mă vestesc Stăpân al cerului şi al pământului, şi am venit să vin. Amin, amin zic vouă, slujitori ai bisericii: rostesc peste voi cuvântul Meu cel prin Isaia proorocul care vesteşte vremea cea de apoi zicând: «Şi va fi în zilele cele de pe urmă că muntele Domnului va fi mai înalt decât toate vârfurile munţilor voştri şi piscurile lui se vor înălţa peste culmi, şi toate popoarele vor curge într-acolo, şi neamuri nenumărate vor zice: „Veniţi, veniţi să ne suim în muntele Domnului, căci din templul Domnului va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu ca să ne înveţe căile Sale, şi noi să mergem pe cărările Sale”». Amin, amin, amin.

Cuvântul Meu vine din cer şi se poartă peste neamurile pământului de la o margine la alta şi hrăneşte mulţimi nenumărate. Luaţi aminte la graiurile gurii Mele şi ascultaţi. Cuvântul Meu cutremură pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi. Cuvântul Meu se poartă spre uşi. Eu sunt uşa, dar sunt uşi multe aşezate în faţa uşii Mele, şi acestea sunt de piatră şi sunt de fier şi sunt lăcătuite şi sunt hotar pentru cei ce caută pe Domnul şi nu-I mai văd calea. Dar vin să cutremur cerul şi pământul şi uşile ca să Mi se deschidă şi să intru, căci Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce vin, căci Duhul şi mireasa zic: «Vino, Doamne!». Amin.

Cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă nefăţarnică, cu iubire sfântă şi cu înţelepciune cerească şi cu duhul dreptăţii desfaceţi-vă auzul cel închis şi ascultaţi ceea ce Duhul Meu a grăit vouă, celor din uşi. Amin, amin zic vouă, celor din uşi: pocăiţi-vă şi ridicaţi-vă spre sfinţenie ca să piară păcatele voastre şi să vină de la Dumnezeu înnoirea lumii şi să vă trimită pe Cel prin prooroci vestit vouă, pe Iisus Hristos, pe Care L-a primit cerul până în vremile acestea ale aşezării din nou a toate câte şi despre care a grăit Dumnezeu prin gura proorocilor cei sfinţi, din veac. Deschideţi ca să intru! Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vin. Amin.

Duhul lui Dumnezeu a grăit bisericii din România. Amin, amin, amin.

14-10-1997