Cuvântul lui Dumnezeu din duminica întâi a Postului Mare‚ a ortodoxiei



Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, aşa trebuie să stea înaintea cuvântului Meu cei care caută după el ca să-şi apropie de Dumnezeu viaţa lor. Eu, Domnul, Eu le spun lor aceasta, Eu, Cel ce cobor pe pământ cuvântul gurii Mele, cuvântul Meu cel de azi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care nu-şi învârtoşează inima la glasul Meu, care străbate văzduhul de la margini la margini când Eu grăiesc, şi tresare facerea toată la glasul Meu. Numai omul, o, numai omul este necredincios, căci el a părăsit încă de la început, încă din rai frica de Dumnezeu, iar fără aceasta omul este necredincios, până în clipa când aceste păcate îl aduc faţă în faţă cu adevărul cel despre Dumnezeu, pe Care omul L-a tăgăduit pentru sine însuşi ori de câte ori i-a trebuit aceasta, căci omul are nevoie să fie liber de Dumnezeu pentru ca să-şi poată face voia sa, iar pentru voia sa omul Îi face rău lui Dumnezeu în însuşi trupul său, ca să n-aibă Domnul viaţă întru el.

O, bietul omul, o, facerea mâinilor Mele şi a Duhului Meu, Care dă suflet omului, o, cât s-a abătut făptura Mea de la adevăr, de la Dumnezeu! O, câtă necredinţă, o, câtă nepăsare, o, câtă durere aduc acestea Duhului lui Dumnezeu mereu, mereu! O, câtă răbdare a avut şi are încă Dumnezeu cu mulţi, iar cu mulţi nu mai are, că nu se mai întorc ei la Dumnezeu.

Pace ţie, popor al cuvântului Meu! Primeşte, fiule, grăirea Mea şi du-Mă pe umerii tăi mici. Staţi în sfat unii cu alţii şi lămuriţi-vă bine pentru lucrarea purtării lui Dumnezeu alături toţi, fiilor. Când omul are de lucrat sau de purtat ceva pe cale pentru nevoile lui, merge şi-şi înjugă la car boul sau calul sau asinul sau alt ajutător vieţii lui şi-i spune celui ce-l înjugă, îi spune: „Apleacă-te!“, sau îi spune: „Primeşte!“, după cum îşi învaţă el pe cel de ajutor lui şi sarcinilor lui. O, aşa te am Eu pe tine, popor purtător de Dumnezeu, dar să te am şi să te cer şi să te apleci şi să primeşti pentru Mine şi pentru ca să Mă ajuţi ori de câte ori Eu, Domnul, am nevoie de dragostea ta, de braţul tău, de cuvântul tău, de sfatul tău cu Mine şi de duhul mărturisirii, fiule. O, cum ai putea altfel tu să-Mi fii de sprijin Mie şi venirii Mele la tine pentru ca să grăiesc Eu oamenilor de pe pământ? O, să nu vii la Mine, să nu fii cu Mine şi să nu stai cu Mine pentru altceva, să nu stai pentru tine cu Mine, căci Eu sunt sub povara venirii Mele din greu pe pământ şi Mi-ai fi povară peste povară dacă ai sta pentru tine cu Mine şi Mi-ai fi răceală şi Mi-ai fi durere, căci cel fără de lucru sfânt pentru Mine nu Mă poate sprijini.

I-am cules dintre oameni pe cei ce Mi-au fost ucenici acum două mii de ani. Am avut nevoie de sprijin de pe pământ când am venit de la Tatăl ca să-Mi desăvârşesc adevărul Meu de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, venit între oameni, căci am coborât din Tatăl Meu şi M-am născut Om din om pe pământ ca să pot să-l îndumnezeiesc apoi pe om şi să-l am de frate şi să am fraţi din Acelaşi Tată, că am venit să-i dau omului naştere de sus, din Mine, iar Eu sunt din Tatăl, şi am lucrarea Lui s-o săvârşesc.

O, poporul Meu, lucrarea Mea cu tine este să vin pe pământ şi să-l îndumneziesc pe om, să-l fac asemenea Mie înaintea Tatălui, să Mă dau lui, să fiu una cu el aşa cum sunt cu Tatăl şi să-l aduc Tatălui de fiu al Său.

O, deschide Scripturile venirii Mele pe pământ acum două mii de ani şi citeşte în ele lucrarea credinţei, măi poporul Meu. I-am ales dintre oameni pe cei cu care am umblat din loc în loc trei ani şi jumătate, hrănindu-le lor credinţa în Mine şi răbdarea cu Mine şi duhul mărturisirii, măi fiilor. Ioan Botezătorul, mărturisind venirea Mea şi dumnezeirea Mea, îi învăţa atunci pe ucenicii lui credinţa în Mine. Stătea cu ei şi grăia lor despre tainele cele de sus, iar Eu, trecând pe acolo, el a rostit: «Iată Mielul lui Dumnezeu!», iar când ei au auzit aşa, au pornit după Mine. I-am întrebat: «Ce căutaţi?». Căutau să vadă unde sălăşluiesc Eu ca să ştie apoi, şi au rămas la Mine în ziua aceea. Andrei era unul din ei, iar el i-a spus lui Petru, fratele său: «Găsit-am pe Mesia, pe Hristos», şi l-a adus la Mine pe Petru, iar Eu privindu-l în faţă i-am spus pe nume: «Tu eşti Simon al lui Iona şi te vei numi Petru». A doua zi am spus şi lui Filip: «Vino după Mine!», căci era şi el din aceeaşi cetate cu cei doi. La fel ca şi Andrei, Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus lui: «Am găsit pe Cel despre Care a spus Moise şi profeţii, pe Iisus al lui Iosif din Nazaret, vino şi vezi!». I-am spus şi aceluia: «Te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme la Mine şi eşti cu adevărat unul fără de vicleşug în Israel», iar el M-a mărturisit cu credinţă: «Rabi, Tu eşti Împăratul lui Israel, eşti Fiul lui Dumnezeu». M-am umplut de dragoste de ei, iar ei de dragoste de Mine şi le-am spus lor: «Mai mari decât acestea veţi auzi şi veţi vedea şi veţi mărturisi. Amin, amin, zic vouă: Veţi vedea de acum cerul deschizându-se şi veţi vedea pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Mine, Fiul Omului!». Am mers apoi la nuntă în Cana şi, văzând minunea pe care am făcut-o Eu acolo când se terminase vinul nunţii şi când le-am făcut lor din apă vin, l-am cuprins în duhul credinţei pe mirele nunţii şi M-a urmat şi el. O, aşa Mi-am cules Eu pe toţi ucenicii şi au crezut ei în Mine şi în venirea Mea pe pământ în vremea lor, după cum era scris în profeţii că voi veni şi că se va cunoaşte venirea Mea şi că va fi ea pe pământ cu oamenii. O, aşa am lucrat şi azi, aşa Mi-am ales şi azi ucenici ai venirii Mele de azi. Aşa cum au crezut cei de atunci şi Mi-au urmat, aşa au crezut şi cei de acum şi M-au urmat şi ei, şi Mi-am întemeiat Eu pe credinţa lor lucrarea Mea cea de azi, lucrarea cuvântului Meu peste pământ şi locul ei de sălăşluire şi pe poporul cel credincios acum, şi pe care Eu, Domnul, Mă sprijin ca să pot să-Mi trâmbiţez pe pământ cuvântul, cuvântul Meu cel de azi.

Iată lucrarea credinţei şi rodirea ei şi răbdarea cea pentru ea, căci credinţa rodeşte, rodeşte fii din fii, iar nerăbdarea şi necredinţa rodesc necredinţă, rodesc fii din fii ai necredinţei şi stau aceştia în calea Mea şi suflă peste ea durere pentru Dumnezeu, ca şi acum două mii de ani când durere multă Îmi aruncau cei ce n-au vrut să creadă adevărul cel despre Mine şi Fiinţa Mea, pe Care n-au putut s-O iubească, numai din pricina că se iubeau pe sine aceşti necredincioşi.

Este scris în ziua aceasta peste biserică duminica dreptei credinţe, duminica ortodoxiei, cea dintâi duminică din vremea postului mare, postul pentru pregătirea celor credincioşi spre întâmpinarea amintirii şi prăznuirii învierii Mele dintre cei morţi acum două mii de ani. Duminica ortodoxiei, acest nume îl poartă prin biserică această întâia zi a săptămânii care urmează. O, ce se întâmplă în această zi? Iată, se umblă prin adunările bisericeşti, se umblă cu pălăria în mână şi se cer bani de la cei ce merg la biserică, se cer bani pentru biserică, de la biserică pentru biserică. Se cer bani pentru catedrala neamului, după cum o numesc pe ea mai-marii bisericii ca s-o zidească pe ea cerşind bani pentru zidirea ei, căci s-au apucat ei să zidească o casă mare cu gând să încapă în ea mult norod, de tot felul norod, căci unde nu este portar care să spună celor ce intră cum se intră pe poarta în care el ar veghea, acolo se intră oricum şi tot felul de oameni adunaţi.

Priveşte ochiul Meu dumnezeiesc, priveşte mult la acest plan omenesc, în care Eu, Domnul, nu am nimic, aşa cum am spus acum două mii de ani că Eu nu am nimic în împărăţia acestei lumi, şi tot aşa spun şi azi. N-am nimic, nu-Mi dau nici un drept între ei cei ce-şi zic slujitorii Mei ortodocşi, căci ei îşi iau şi îşi dau drept numai lor. O, aşa cum Mie nu-Mi trebuie casa pe care ei dau s-o zidească în numele Meu şi în numele neamului, tot aşa nici lor nu le trebuie, că nu asta le-ar da lor mântuirea. O, dar pentru cine dau ei s-o facă? Pentru duhul slavei deşarte lucrează ei, nu pentru duhul umilinţei Mele, nu, nicidecum, şi cer pentru aceasta bănuţul omului de rând, căruia nu-i dă nimic, nici măcar ajutor pentru mântuirea sufletului lui, căci n-au în lucru grija de suflete slujitorii ortodoxiei, ci numai grija să-şi strângă lor şi slavei lor deşarte, slavei de la oameni.

O, de ce faceţi voi aceasta? Grăiesc Eu, Domnul, vouă. O, al cui duh stăpâneşte peste voi? Voi ştiţi cum am lucrat Eu şi ucenicii Mei cei de atunci. Nu trebuie case înalte şi mari ca să se roage omul lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui şi pentru mântuire. Omului îi trebuie pe Dumnezeu, nu casă pentru Dumnezeu. O, tot aşa aştept şi de la cei credincioşi Mie. În duh şi în adevăr aştept Eu slujire şi nevoire, nu în case pompoase şi obositoare tare pentru sufletul smerit ca şi al Meu. O, cum de-aţi uitat voi că Eu n-am putut să intru în case pompoase şi mândre la vedere şi care-l trag pe om din braţele umilinţei de duh? O, cum de daţi să nu ţineţi seama unde M-am aciuat Eu şi mama Mea Fecioara pentru ca să Mă nasc şi să fiu pe pământ apoi cu oamenii? Credeţi voi că-Mi va fi Mie de folos această casă, pentru care voi stoarceţi omul cel de peste tot ca să vă dea bani vouă în numele acestei zidiri? O, ce să fac cu voi? Ce să fac cu voi? Să fac ceea ce faceţi voi cu Mine? Iată, voi lucraţi în numele Meu, ziceţi voi, şi tot aşa şi cereţi să vi se dea, de peste tot să vi se dea vouă. Pot Eu să fac şi Eu în numele vostru înaintea Tatălui ceva pentru voi? O, iată cum strângeţi voi în numele Meu şi cum staţi cu el pe buze ca să căpătaţi slavă şi avuţii şi nume mare între oameni!

O, ce să fac cu voi? O, Mă îndureraţi adânc, adânc. Vine vremea să plătiţi bătaia de joc pe care o aduceţi numelui Meu în numele vostru, căci lumea toată este aplecată de voi ca să vă slujească vouă şi mulţi din ei cred că-Mi slujiţi Mie şi că şi ei slujesc Mie când ei vă dau vouă.

Iată ce vă povăţuiesc: Spălaţi-vă minţile şi inimile de duhul făţărniciei! Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia şi pe care o lucraţi voi în locul lucrării pe care ar trebui s-o purtaţi pe pământ între oameni în numele ortodoxiei. Uitaţi-vă spre părinţi, căci ei se uită din cer dintre sfinţi la voi şi pregătesc de lângă Mine răscumpărarea iubirii lor, înjosite de voi în zilele acestea, şi cer cu lacrimi părinţii răscumpărarea turmei creştine, care este legată la ochi de voi ca să nu vadă ea ce faceţi voi în cămări.

O, veniţi spre pocăinţă! Nu veniţi când vreţi voi, nu când nu veţi mai putea altfel! O, veniţi acum, când Eu vă îndemn prin cuvântul Meu, prin chemarea Mea, căci când veţi vrea voi, e fără de preţ. Citiţi Evanghelia cea pusă de părinţi înaintea bisericii în ziua aceasta de duminică, cu numele ortodoxiei numită ea. Citiţi cum Mi-am ales Eu, Domnul, ucenicii şi cum au crezut ei de frumos şi de uşor şi de sfânt, şi ruşinaţi-vă voi mult pentru necredinţa voastră, că Eu stau în calea voastră cuvânt sfânt, iar voi daţi să fiţi necredincioşi. Aţi fi putut fi cei mai mari oameni între oamenii de pe pământ dacă aţi fi arătat credinţă mare în cuvântul Meu cel de azi, coborât pe vatra neamului român, că vin la voi cuvânt ca să Mă cunoaşteţi întru el, dar îngâmfarea voastră Îmi stă împotrivă şi nu poate Duhul Sfânt în voi şi peste voi.

O, cât Mă doare că Mă ţineţi la uşă, că bat în zadar, că nu vă pasă de Mine când vin să vă grăiesc aşa cum am grăit în toate vremile peste pământ, precum este scris! O, câtă jale pe Mine dinspre voi, în vreme ce voi vă puneţi veşmânt peste veşmânt şi coroană de împărat peste cei de pe pământ ca să se aplece ei vouă! O, cum să fac să vă aplec spre duioşie, să iubiţi şi să credeţi şi voi cum au iubit şi au crezut Iosif şi Nicodim? O, nu cumva să daţi, să mai daţi cu pietre în coborârea Mea cea de azi! Măcar atât să puteţi să împliniţi din cuvântul Meu de peste voi dacă mai mult nu căutaţi să vă plecaţi spre durerea Mea cea de la voi ca să Mi-o alinaţi cumva.

Sunt îndurerat de la voi, sunt Cel străin, sunt Cel pribeag, că nu pot să petrec cu voi din pricina umilinţei Mele dumnezeieşti şi a neumilinţei voastre faţă în faţă cu umilinţa Mea. Mi-e dor de odihnă, de zi de odihnă Mi-e dor, de biserică sfântă şi credincioasă Mi-e dor! O, aplecaţi-vă şi iubiţi coborârea Mea şi biserica Mea în care cobor, căci am popor primitor de Dumnezeu în mijlocul neamului român, şi cu care stau în sfat şi în cuvânt, şi cu care Îmi împart jalea Mea dumnezeiască. O, luaţi-Mă în voi, în casa voastră, căci Eu în inimi, nu în zidiri reci caut cu omul! Veniţi la izvorul Meu de cuvânt şi priviţi-Mi poporul şi iubiţi jertfa lui cea pentru salvarea multora din cei ce vor crede ca şi ei pe Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte pe pământ cu oamenii şi le grăieşte lor, precum este scris să împlinesc Eu aceasta acum, la sfârşit de timp.

Iată timpul Meu! Acum două mii de ani cei necredincioşi n-au crezut timpul acela ca timp al venirii Mele pe pământ, dar au crezut cei credincioşi şi curaţi pentru credinţă. Iată, tot aşa este şi acum. Cei credincioşi cred, iar cei necredincioşi nu cred că acesta este timpul Meu, timpul ca să vin, să vină Domnul cu sfinţii Săi întru venirea Sa, precum este scris. Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vin, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este numele Meu cel de la sfârşit de timp, precum este scris. Amin.

Am stat de vorbă în duminica aceasta cu mai-marii care stau aşezaţi în numele Meu peste turma creştină a neamului român. Eu, Domnul Iisus Hristos, am stat de vorbă cu ei şi am pecetluit cu numele Meu grăirea Mea cu ei. Nu au curajul să spună că aud ei grăirea Mea cu ei. Nu-i ajută umilinţa ca să poată spune şi mărturisi ei aceasta. Numai umilinţa îl ajută pe om să Mă poarte şi să Mă primească aşa cum sunt Eu, aşa cum vin Eu, aşa cum mărturisesc Eu, iar cei fără de umilinţă n-au nici un câştig.

O, cât de mult aş grăi! O, mult este de grăit! O, ajută-Mă, poporul Meu, să pot grăi mult! Toată grija cea lumească tu s-o alungi de la tine, căci tu eşti poporul Meu, iar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Apleacă-te Mie ca să Mă porţi, ca să pot să călătoresc acolo unde am de cuvântat, aceasta îţi cer Eu ţie.

S-au strâns înaintea Mea multe, şi peste care trebuie să aşez cuvântul Meu, care poate ţine departe toate durerile ce ar da să dea în Mine de pe pământ, dar Eu sunt Cel ce sunt, şi toate ascultă de Mine, numai să pot Eu să fiu cuvânt peste pământ, o, fiilor, iar voi să-Mi daţi fiinţă, să daţi fiinţă cuvântului Meu ori de câte ori el bate la uşă ca să intre în carte, în cartea Mea cea de azi cu tine, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

24-03-2013