Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului întâiului mucenic şi arhidiacon Ştefan



Cuvântul Meu aduce naştere din nou peste om pe pământ, căci trebuie să se nască din nou omul, iar Eu fac glasul Meu să se audă din cer pe pământ şi să se aşeze în cartea sa cea de azi şi să ia omul din ea şi să înveţe naşterea din nou, căci am de împlinit această Scriptură peste om pe pământ.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Cel Unul născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de vecii, şi din mamă Fecioară la plinirea Scripturilor cele despre naşterea Mea vestitoare, şi mare lucrare de taină este cuvântul cel rostit în numele Meu şi apoi împlinirea lui între oameni! O, să nu se mire lumea şi mai-marii de peste ea de ce Eu, Domnul, aşez pe pământ acum Scripturile de nou Ierusalim, căci este scris să vin între oameni şi să-Mi fac cort de sălăşluire între ei şi Eu Însumi să fiu cu ei şi să-i păstoresc şi nimic nu aduc cu Mine pe pământ, decât cele ce sunt dinainte vestite ca să fie şi ca să se împlinească.

Vin la tine cuvânt, popor al credinţei cea de nou Ierusalim, căci te cresc, tată, cu dor şi cu mare iubire, ca să te am pildă de naştere din nou între oameni pe pământ. Nu înţelege omul aceasta, că e război cumplit înăuntrul lui, fiindcă trupul se răzvrăteşte împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului în om. E slab, e tare slab cu înţelepciunea omul, dar nu pot să trec cu vederea acest păcat al lui câtă vreme Eu desfac cerurile şi vin cu sfinţii pe pământ la om ca să-i aduc lui vindecare de minte şi înţelepciunea Mea pentru ea apoi.

E măreaţă foarte învăţătura Mea cea plină de răbdare azi peste om. Mi-e plină însă de aşteptare. Aştept zadarnic, iar timpul trece şi se tot sfârşeşte şi vine în locul lui împărăţia lui Dumnezeu, pe care o am Eu mai întâi de aşezat în om acum, şi strig în lung şi în lat după om şi dau cu toiagul în stâncă şi iese apă, ca să nu-l las pe om să moară de sete, ca să nu tot dea în Mine cu putere că-l las să moară. O, nu te las, omule, să mori, dar ce să-ţi fac peste împietrirea inimii tale şi peste orbirea ta? Eşti plin de răni din creştet până în tălpi. Ce să mai pun peste tine ca să simţi depărtarea ta de Mine, care-ţi aduce atâta durere, atâta întuneric, tată? I-aş da pieirii pe cei ce te lasă să mori fără lumânare, dar unde să le dau loc acestor ucigaşi? O, cine i-a pus pe ei să se facă păstori de suflete dacă nu ştiu să facă această lucrare peste oameni?

O, iată de ce vin Eu pe pământ cuvânt. Cum să nu vin când toţi rătăcesc fără păstor din vale în vale şi din munte în munte? O, cum l-aş mai fi scos Eu pe Israel din robia Egiptului dacă nu M-aş fi dus Eu după el cu proorocul Moise ca să-i dau izbândă lui Israel, poporului care a fost apoi necredincios iubirii Mele pentru el până azi? O, iată ce este omul! E vremea să-l nasc din nou pe om, e vremea să-l trec din trup în duh, din moarte spre înviere să-l scot, şi trebuie să-l ajut să înţeleagă de ce vin Eu după el cuvânt pe pământ, cu oştire cerească după Mine purtându-Mă, cu cei ce au venit de pe pământ la cer sfinţindu-se pentru Mine în vremea luptei lor pentru cer pe pământ cât au stat.

Sunt cu oştire de mucenici mărturisitori veniţi în ziua aceasta sfântă, şi între ei grăieşte cu Mine şi cu omul mucenicul Ştefan, bărbat mare cu duhul, locaş al Duhului Sfânt făcându-se el pe pământ în vremea sa la începutul bisericii Mele cea de după învierea Mea dintre morţi, în mijlocul căreia Eu M-am dovedit Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ridicând-o pe ea pentru mărturisirea Mea. Sunt pe masă cuvânt în ziua aceasta cu cei de la început ai bisericii Mele şi punem hrană dulce pe masă şi cu folos pentru naştere din nou peste om. Duhul tău aprins pentru mărturisire atunci, pune-l tu pe masa poporului Meu cel de azi, o, mărturisitorul Meu, şi binecuvântată să fie intrarea ta în cartea Mea cea de azi, mărturia Mea cu care Mă aştern pe pământ, acum, şi pe care numai cei înţelepţi o iau şi o despică şi se fac ei părtaşi harului cel de azi, coborât din cer pe pământ pentru om, pentru naşterea din nou a omului. Amin.

— O, de I-aţi auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoşaţi inimile ca la Meriba, ca în zilele ispitirii când L-au ispitit părinţii noştri şi L-au pus la cercări, deşi văzuseră lucrurile Lui, şi patruzeci de ani a fost Domnul supărat pe neamul acesta şi a zis că are inimă rătăcită şi n-a priceput calea Lui, şi S-a jurat Domnul să nu intre în odihna Sa». O, de I-aţi auzi astăzi glasul, voi, cei de pe pământ! Venim noi din cer cu Domnul şi strigăm către voi: auziţi-L pe El! Nu uitaţi Scripturile care vă arată că toţi cei care n-au dat să-L audă şi să-L urmeze, au pierit toţi, toţi. Şi cine a scăpat dintre ei? Au scăpat cei ce nu s-au învârtoşat auzindu-I glasul.

Fac în ziua aceasta ceea ce am făcut şi acum două mii de ani şi mărturisesc pe Domnul vestindu-mă cu El poporului Său cel din mijlocul neamului român, şi apoi la tot norodul. Fiţi primitori de oaspeţi din cer, că poporul Israel a fost învârtoşat în vreme de încercare, vreme pentru care nu era Moise vinovat, ci poporul era, căci se certa cu Moise să-i dea apă. «O, de ce ispitiţi pe Domnul, de ce vă certaţi cu mine?» aşa le-a spus lor Moise, învinuit fiind de ei că i-a scos din robie, şi a strigat la Domnul Moise şi a zis: «Ce să fac, Doamne, că puţin a lipsit să nu mă ucidă cu pietre?». «Ia toiagul tău cu care ai lovit Nilul şi du-te pe stânca Horebului şi loveşte în ea şi va ieşi apă şi se va adăpa poporul cel ispititor, căci a zis: este, oare, Domnul în mijlocul nostru, sau nu?».

O, de I-aţi auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoşaţi inimile ca la Meriba!». Iată, vine Domnul cu sfinţii Săi, precum este scris să vină! Auziţi-L pe El! Faceţi-vă hăinuţă de sărbătoare cămaşa sfinţeniei! Nu staţi până la asfinţit goi de hăinuţă, că vă trebuie hăinuţă de nuntă la masa venirii Lui cu sfinţii!

O, popor cu nume nou de nou Ierusalim, de cort al lui Dumnezeu, fă-te vornicel mare şi strigă la cer şi dă de veste peste pământ glasul Mirelui ceresc! Vine El şi păstoreşte El şi are slugi din cer şi de pe pământ. O, fă-te palat din Duh Sfânt zidit, aşa cum am fost eu şi împarte celor învârtoşaţi la cerbice glasul Domnului! Ai sfinţii din cer ajutori şi apărători. Roagă-te Domnului pentru despătimirea oamenilor, ca să vadă ei apoi lumina cea adevărată şi să ia în ei duhul cerului, duhul care biruieşte trupul, căci duhul trupului este de la diavolul, iar duhul sufletului este din cer. Duhul trupului îi dă omului minte, dar duhul sufletului îi dă omului har. O, har, har peste voi, căci sunteţi norodul păşunii Lui şi oile mâinii Lui!

O, dă-le, Doamne, să priceapă bine aceasta şi să împartă la cei fără de pricepere, ca să se facă şi aceia fii ai lui Dumnezeu, născuţi din cuvântul Tău cel de azi, care aduce pe pământ taina naşterii din nou a omului, o, Doamne. Amin.

— O, aşa lucrez, sfinţi iubiţi ai cerului sfânt, iar calea Mea se aşterne în calea omului şi se face cuvânt de învăţătură pentru om, şi este nebun cu mintea cel ce zice că nu este Dumnezeu acest râu de cuvânt, şi este plin de har cel ce Mă cunoaşte în cuvântul Meu cel de azi Dumnezeu adevărat, şi este deosebire între minte şi har.

O, poporul Meu, unde-şi are loc sămânţa tuturor bolilor trupului omului? În minte, tată, şi apoi coboară ele în trupul omului, iar duhul trupului este de la diavolul. O, fiule, unde se naşte în om sămânţa cea sfântă a harului cel de sus? În casa lui cea din om, în suflet, fiilor, şi apoi coboară în inimă, iar duhul sufletului este de la Dumnezeu, şi aceasta este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, şi apoi biruinţa lor pentru ea. Nu poate diavolul să-şi aibă duhul trupului omului în suflet, căci sufletul este casă de la Dumnezeu în om, şi nu poate Domnul să-Şi aibă duhul sufletului omului în trup, căci trupul este casă de la părinţi în om. Duhul este o lucrare. Duhul trupului lucrează în slujba trupului, iar trupul cere despărţirea de Dumnezeu şi de împărăţia Sa în om. Duhul sufletului lucrează în slujba sufletului şi slujeşte casei lui Dumnezeu în om, sufletului, iar sufletul cere împărăţia lui Dumnezeu, viaţa lui cea de veci în om. Aceştia doi sunt vrăjmaşi şi se bat între ei în om de şapte mii de ani, de când omul s-a desfăcut în două prin păcat şi s-a făcut ispită unul pentru altul, unul înaintea celuilalt împotriva sufletului lor, a casei lui Dumnezeu în ei, căci n-au mai fost ei un suflet amândoi, ci două suflete au fost apoi, şi aceasta a adus dezbinare în trup, şi de atunci biruieşte unul împotriva altuia, unul pe altul biruindu-se pentru păcat, fraţi pentru păcat, făcându-se pieire unul pentru altul în slujba duhului rău, care-şi are sălaş în mintea trupului omului, în duhul trupului său. Tu însă ia de lucrare a ta duhul sufletului, o, poporul Meu, căci sufletul tău este locaş al Duhului Meu, fiindcă Eu am pus în om sufletul, iar când omul a greşit în rai prin neascultare, duhul trupului l-a încurajat să se îndulcească din rodul neascultării, iar duhul sufletului său s-a înfricoşat în el atunci şi a dat omul să se ascundă cu frică, să se ascundă de Stăpânul de la Care avea sufletul dăruit lui. Iată cine se teme în om când omul se teme înăuntrul său, iar temerea aceasta înseamnă har, înseamnă Dumnezeu lucrător în om pentru curăţirea lui de duhul trupului, şi se ridică omul atunci deasupra trupului său cu ajutorul duhului sufletului său.

O, fiilor, temerea de Dumnezeu este începutul harului cel de sus în om şi este mâna Mea cea întinsă după om. Amin. Vai celor tari la cerbice, care stau cu duhul trupului lor împotriva Duhului Sfânt, Învăţătorul celor ce stau în întunericul lor, ca să-i scoată la lumină şi să le dea har, naştere din nou să le dea lor. Amin.

O, trebuie din nou să fac raiul pentru om, căci omul a căzut pe pământ după ce a ieşit din rai şi din legea raiului. Pe pământ aceasta face omul, cade mereu, cade şi tot cade, căci duhul trupului aşa cere în om. Vin Eu din cer la om şi dau să-l învăţ ridicarea din cădere, că nu se iartă păcatul lui până nu se desparte de el omul, iar duhul sufletului cere în el aceasta, cere ridicarea lui din păcat şi vindecarea minţii, şi apoi harul Meu desăvârşindu-se în el şi prin el peste pământ pentru multă, multă înviere lui şi oamenilor, că voiesc să aduc duhul învierii pe pământ.

O, poporul Meu, să iei tu mai întâi har peste har mereu, mereu din înţelepciunea cuvântului Meu de peste tine şi să se ia această binecuvântare de la tine din unii în alţii peste oameni şi să prăsească ea în ei sămânţa duhului sufletului, care este de la Dumnezeu, şi în care locaş se naşte temerea de Dumnezeu în om, începutul harului cel de sus în el.

Har, har peste tine, poporul Meu! Coroniţă de slavă să stea el peste creştetul tău şi să Mă împarţi cu el la cei ce nu ştiu ce înseamnă Dumnezeu, în timp ce ei se ascund şi se tot ascund de Dumnezeu ca şi Adam în rai, unul în spatele celuilalt când se ascund de vină. Tu însă caută să semeni cu Mine, tată, căci Eu am luat pe umerii Mei şi pe faţa Mea vina tuturor celor vinovaţi şi M-am aşezat cu ea pe cruce ca s-o ispăşesc pe ea. O, nu te teme să porţi vină, ci teme-te când fugi de vină, fiule, căci Domnul este peste tot şi poartă vina omului pe umerii Lui.

O, copii care staţi sub vină mereu aşa cum am făcut Eu şi purtându-Mă pe Mine în voi aşa cum am fost Eu, milos pentru om, o, fiilor, învăţaţi pe poporul Meu, uitându-se la voi învăţaţi-l pe el, învăţaţi-l, tată, învăţaţi-l cum se stă pe cruce, fiilor. Amin, amin, amin.

09-01-2011