Mă aşez cuvânt în carte şi învăţătură de viaţă Mă las poporului Meu, căci cel fără de viaţă moare, iar viaţa trebuie învăţată bine şi mereu, ca să poată fi ea trăită în cel ce alege cărarea ei. Amin.
Sunt Domnul Iisus Hristos şi intru pe porţi la tine, poporul Meu, şi te învăţ, tată, mereu, mereu, că vreau ca tu să trăieşti şi să nu te ofileşti ca floarea care nu are apă, ca fiul care nu caută învăţătura Tatălui său mereu. Acolo unde sunt fraţii împreună lucrând, acolo trebuie să fie multă învăţătură mereu peste ei, şi această învăţătură înseamnă binecuvântare mare şi viaţă cu putere peste fraţi, din pricina învăţăturii, dar numai dacă fraţii cei împreună stătători ascultă de glasul fiecărei clipe care vine spre ei cu învăţătura sa.
O, poporul Meu, trebuie măreţie de suflet pentru această măreaţă lucrare între fraţi, şi trebuie să fie deştept cel ce stă la învăţat, căci altfel el nu înţelege din cele ce vin spre el ca să-i frământe fiinţa spre facerea sa. O, fiule, trebuie să fii rege ca David ca să poţi să înveţi mereu şi ca să fii mereu prin toate câte vin să te înveţe şi să te zidească. Cel puţin la minte şi la umilinţă este cel plin de el, şi unul ca acela este nemulţumit şi pretenţios, chiar dacă merite nu are, căci omul, din firea lui cea nesănătoasă, se crede meritos, şi de la această semeţie vine în el nemulţumirea şi căderea din harul care dă să-l crească pe el bun pentru Dumnezeu, deştept cu înţelepciunea sa cea pentru viaţă supusă frământării, ca să poată ea să crească şi să fie în om apoi. Mintea cea plină de supunere şi de rugăciune în David îl aducea pe el înaintea Mea şi Îmi spunea David: «O, Doamne, să nu-mi laşi inima mea spre cuvinte cu vicleşug în ele ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele când Cel drept şi dreptatea mă va certa cu milă şi mă va mustra, că nu vreau ca să ungă capul meu untdelemnul păcătoşilor, căci Tu eşti Cel ce cunoşti pe cele nelucrate ale mele, şi în cartea Ta toate se vor scrie, zi de zi se vor săvârşi şi se vor scrie, şi nici una din ele nu va fi nescrisă».
O, iată cât face umilinţa de duh, câtă înţelepciune aduce în mintea şi în inima omului mare la suflet şi la veghe şi la viaţă în el pentru Dumnezeu în el! Fiul care nu ia învăţătură nu stă fiu, şi iese şi se duce spre ale inimii sale cea fără de învăţătură, aşa cum Eu, Domnul, am arătat în pilda cea despre tatăl cel cu doi fii, dintre care unul a stat în duhul lui şi a ieşit de la tatăl său şi s-a cheltuit pe sine până la capăt, iar la capăt şi-a văzut deşertăciunea şi lipsa de putere şi s-a umilit pentru greşeala sa, s-a umilit înaintea tatălui său, şi mare învăţătură poartă în ea Evanghelia Mea cea pomenită în duminica aceasta, poporul Meu! Dau să împrospătez veghea peste tot, şi prin învăţătura Mea fac aceasta, ca să ia din ea poporul Meu de peste tot, şi să-şi înţelepţească numai din cer mintea sa fiul acestui popor.
O, fiilor, nu staţi cu voi în gând, că e prăpastie mare aceasta ce vă spun! Vi se pot întâmpla numai rele dacă nu M-aţi asculta aşa. O, staţi cu Mine în gând, şi staţi cu umilinţă pentru voi, iar Mie daţi-Mi loc măreţ umilinţa voastră, tată! Puneţi la încercare aceasta ce vă spun! Când staţi cu voi în gând căutaţi să priviţi la aceasta şi la relele care vi se întâmplă peste sufletele şi peste duhurile voastre, încercate atunci în fel şi chip de satana prin nemulţumire în voi, prin răzvrătire de la aceasta, prin neumilinţa cea prin răzvrătire între frate şi frate, şi toate din duhul semeţiei, care stă împotriva umilinţei de duh în om. Când staţi cu Mine în gând căutaţi să priviţi peste duhurile voastre cât de bine vă face statul Meu în gândul vostru, câtă veghe, câtă pace, câtă armonie în voi şi între voi, şi de la care se naşte dorul, fiilor, dorul de Dumnezeu, care Mă ţine pe Mine în voi! O, numai dorul de Dumnezeu Îl ţine viu pe Domnul în voi, iar altfel nu este Domnul în voi cu faţa Sa, cu fapta Sa, cu gândul Său în voi ca să nu cădeţi voi de la faţa Lui şi din casa Lui apoi, fiilor, căci cel ce cade, cade în gândurile sale mai întâi, şi apoi cade din Dumnezeu. Mereu, mereu vă îndemn, staţi cu Mine în gând prin dor şi prin vorbiri şi prin cântări, căci dorul de Mine vă dă vouă trăiri sfinte între voi, tată, şi iar vă amintesc pe regele David, prin care Duhul Meu îndemna pe Israel şi spunea: «Lăudaţi, slugi, pe Domnul! Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Domnului, lăudaţi-L pe Domnul, cântaţi numele Lui, binecuvântaţi-L, voi, cei ce vă temeţi de El, că binecuvântat şi bun este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim, iar voi mărturisiţi-vă Lui, că El este bun, şi în veac este mila Lui!». Amin.
O, fiilor, nu staţi cu voi în gând, tată! Învăţaţi pe dinafară această faptă şi adunaţi în cer, la Mine, împlinirea ei peste voi! Staţi în gând cu Mine, iar Eu sunt Cel blând şi smerit cu inima, şi aşa să fiţi şi voi, strângându-vă mereu prin aceste însuşiri sfinte multe fapte măreţe în cer, la Tatăl, căci fiul risipitor a stat cu el însuşi în gândul lui şi l-a părăsit pe tatăl său şi s-a dus pentru sine şi s-a rătăcit, o, şi cât de multe fapte ca şi ale lui au făcut şi fac şi creştinii Mei, care-şi adună de la Mine har, şi apoi se duc cu el în lume cheltuindu-se lumii şi feţei ei mincinoase pentru om! Inimi care s-au arătat iubitoare de Dumnezeu, mărturisind cu gura lor iubirea lui Dumnezeu şi cuvântul venirii Mele adevărat pentru ei, dovedind multora pe Dumnezeu-Cuvântul din zilele acestea, o, cum s-a făcut şi cum se face că aceiaşi creştini sunt acum împotriva Aceluiaşi Dumnezeu, Care nu tace, ci grăieşte mereu, mereu? Aceştia pe câţi au dat să-i aducă la cuvântul Meu, pe tot atâţia i-au şi descumpănit apoi şi le-au luat puterea să calce pe urmele Mele, că nici aceştia n-au stat, şi nici pe cei aduşi nu i-au lăsat să fie pentru Mine şi cu Mine în ei, ba, din contra, s-au dus aceia la mai mari rele ca relele cele de dinainte ale lor. O, aceştia toţi au iubit şi au căutat mai mult slava lor cu Mine, şi apoi au căutat slava de la oameni mai mult decât slava de la Dumnezeu şi s-au dus să şi-o caute pe cea dorită de ei, dar harul Meu l-au pierdut aceştia, că nu este alta soarta celor ce Mă părăsesc şi se duc să se cheltuie după voia lor ca fiul care-l părăseşte pe tatăl său pentru voia sa. Aceştia s-au simţit nedreptăţiţi, şi apoi şi-au dat dreptate singuri, dar Eu nu le dau, căci cei ce-şi dau singuri dreptate nu este al lor dreptul acesta, ci al Meu este, iar ei iau locul Meu când îşi fac aceasta. O, cei ce nu sunt pregătiţi pentru Mine când vin la Mine şi nu se lasă apoi spre pregătire de la Mine întru toate mereu, aceia nu iau calea Mea sub picioare, şi aceasta din pricina semeţiei lor de a se simţi ei pe picioarele lor, şi nu este în ei inimă curată pentru Mine dacă fac aşa, şi se dovedeşte că este aşa, căci ei ajung să Mă părăsească apoi, alungând de la ei temerea de căderea lor de lângă Mine. O, câţi se ţineau după Mine în urma Evangheliei Mele cu ucenicii Mei, tot atâţia Mă şi părăseau, şi nu-Mi rămâneau ucenici cei ce Mă părăseau. Aşa e şi azi cu această lucrare a Mea peste cei credincioşi. Toţi câţi vin să Mă vadă numai şi să privească lucrul Meu cu omul, tot atâţia Mă şi părăsesc şi se duc într-ale lor iarăşi, dar Eu rămân şi nu Mă duc, rămân şi îi mângâi mereu pe cei ce rămân şi îi fac veşnici, căci cei mari cad prin mărirea lor, iar cei mici rămân prin neputinţa lor de a putea singuri, fără Dumnezeu, şi aşa rămân Eu cu cei ce rămân; rămân şi nu Mă duc de lângă cei ce rămân, căci cei ce rămân n-au venit la Mine să Mă vadă şi să vadă cum împlinesc Eu toate, ci au venit să rămână şi să fie, iar cei ce rămân sunt cei ce nu stau cu ei în gând, şi stau cu Mine în gândul lor şi rămân ei în gândul Meu şi îşi stăpânesc fiinţa ca să Mi-o dea Mie şi să nu le fie smulsă din Mine partea lor, ci cu Mine să aibă ei partea pe pământ şi în cer, şi au ei de ajutor dorul de Dumnezeu. Amin.
O, poporul Meu, învaţă, tată, cu mare iubire cuvântul Meu de peste tine prin viaţa ta cu Mine, căci slava deşartă pândeşte până la cele mai mici înţelesuri pe cei care vin să fie ai Mei pe pământ. Învăţătura cea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, Eu, Domnul, am lăsat-o pentru învăţătură peste fii, tată. Semeţia şi nemilostivirea faţă în faţă cu umilinţa şi cu suferinţa cea pentru ea, această învăţătură îl ajută pe om să vadă unde duc cele două căi, căci Lazăr a ajuns în sânul lui Avraam, iar bogatul s-a dus în iad. Nu numai pentru că era bogat s-a dus în iad bogatul, ci s-a dus pentru că a trăit bine pe pământ şi în slavă omenească purtat şi slăvit, slavă de la care el stătea semeţ. Lazăr însă era nedreptăţit pentru suferinţa sa pe pământ, şi a ajuns acesta în odihna drepţilor apoi, după multa lui răbdare în suferinţă, iar între cei drepţi şi între cei nedrepţi s-a adâncit mereu prăpastie de o parte şi de alta, căci nu se potrivesc cele două stări şi se resping una pe alta, şi vai celor ce nu se trezesc sau nu sunt treziţi până să ajungă la acest cântar al dreptăţii a toate, aşa cum Zaheu a fost trezit faţă în faţă cu măreţia lui Dumnezeu şi căruia Domnul i-a trimis umilinţă de duh, spre mântuirea lui din păcat, şi a zis apoi Zaheu: «Dau jumătate din averea agonisită pe nedrept, iar celui nedreptăţit de mine îi întorc împătrit, numai să mă ierţi şi să mă primeşti, Doamne, spre mântuirea mea».
O, e plin de păcate omul, şi nu ştie să şi le cureţe de pe el. Lipsa umilinţei de duh e pedeapsă apăsătoare peste cel lipsit de Dumnezeu în gândul său. Vai de cel ce stă cu el însuşi în gândul său! Eu însă vin cu multă învăţătură, vin cu măreţia Mea faţă în faţă cu omul ca să-l fac pe om să vadă calea dacă voieşte să fie cu Mine pe calea sa. Multă şi adâncă învăţătură am căutat să las peste oameni, dar semeţia lor, care le acoperă mintea şi timpul, se face pedeapsă pentru cei lipsiţi de învăţătura Mea. Aleargă omul, aleargă până ce nu va mai avea după ce să alerge şi pentru ce să alerge, şi apoi se va vedea gol şi va vedea prăpastia pe care şi-a săpat-o între el şi Mine, căci cel ce nu ascultă de prooroci, de trimişii Mei spre oameni, de calea Mea spre om pentru salvarea lui, acela ia plată cu cei necredincioşi, cu cei nepăsători, că a avut pe Domnul aşteptând în urma lui şi nu s-a oprit pentru lepădare de sine şi pentru viaţă cu umilinţă şi cu pocăinţă ca a lui Zaheu înaintea Mea, şi apoi cu slujire pentru slava Mea înaintea neamurilor de pe pământ, ca să-l despovărez Eu pe el, pentru lucrul lui cu Mine, căci împovărat este omul de păcate şi de datorii pentru păcate înaintea Mea!
O, poporul Meu, vai celui ce-şi dă mintea pe ape! Vai celui ce-şi pierde mintea, tată! O, vai celui ce se crede mare, crezându-Mă pe Mine neputincios fără de el! Această semeţie întrece pe cea pe care o are omul din firea lui cea căzută prin păcat. O, ferească-i Domnul pe cei ce cunosc această lucrare de facere a omului şi se încearcă apoi cu aşa semeţie, cu aşa necugetat păcat, pe care satana îl săvârşeşte în om, ajutat fiind de omul însuşi! Lipsa de învăţătura Mea şi de adâncimea ei cea neînvăţată de om, aceasta duce la păcat greu pe cel ce se îngâmfă cu el însuşi înaintea Mea.
O, poporul Meu, să înveţi, tată, bine, bine ce este lucrarea Mea cu tine şi ce face ea, căci cel ce nu învaţă cade în sine şi se semeţeşte peste păcatul semeţiei firii omului, dar tu pune piciorul în prag şi împlineşte în tine slava învăţăturii Mele, hrănindu-te cu ea şi plăcându-ţi de ea, căci vai celui ce nu învaţă bine puterea cea mare a cuvântului Meu cel de atunci şi cel de acum pentru om! Fiul cel risipitor în plăceri a fost lovit de vântul sărăciei a toate şi şi-a venit în fire şi s-a întors argat la curtea tatălui său şi şi-a cerut iertare pentru rătăcirea minţii şi a vieţii lui celei fără de vlagă, după ce şi-a dat vlaga duhului desfrânării.
Fiii cei îngâmfaţi în sine, ce lovituri ar putea să-i cureţe pe ei de acest păcat al semeţiei cea peste Dumnezeu? O, e de învăţat la Dumnezeu înţelepciunea vieţii, fiilor! Pas cu pas şi la orice pas şi în orice clipă e de învăţat, tată. Omul care cade azi din Dumnezeu şi care dă de lucru lui satana prin semeţia cea peste Dumnezeu, unul ca acesta este mai încăpăţânat ca Adam, care i-a făcut satanei intrare în el prin semeţia lui, căci semeţia lui i-a făcut satane pe cei care i-au slujit lui atunci, pe îngerii care au slujit semeţiei lui Adam, iar tu, omule, care slujeşti semeţiei cea peste Dumnezeu a omului, tu unde crezi că te cade aceasta dacă faci aşa?
O, învaţă, poporul Meu, din toate câte au trecut peste oameni, strivindu-le capul, şi din toate câte oamenii au făcut pentru răul care s-a născut pe pământ, şi stai treaz şi cu mare veghe la hotarul dintre bine şi rău, dintre tine şi Mine, ca să fie odihnă Mie în tine şi să nu Mă dai afară, că fără Mine nu poţi nimic, tată, ci poţi prin satana apoi tot ce mai poţi. E război între Mine şi satana pentru viaţa ta, pentru salvarea ta. E război între satana şi tine, tată, dar ia de la Mine învăţătură mereu, că tu nu-l vezi pe satana cum dă să te prindă, şi un pic de neveghe în gândul şi în fapta ta Îmi strică Mie odihna în tine, fiule, şi îţi îngenunchează pe Stăpânul mântuirii tale în tine, tată. O, ai grijă de veghe, poporul Meu, că războiul e nevăzut, şi lucrează prin gând satana.
Nu fiţi nemulţumiţi, fiilor! Nu fiţi cârtitori, nu murmuraţi, tată, căci sunt semeţie acestea! Nu ziceţi „nu“, că e semeţie aceasta, şi aşa Îi zici şi lui Dumnezeu apoi, că te duce satana să faci şi cu Mine apoi acest păcat. O, fă-Mă una cu fratele tău, fiule, şi fă-l pe fratele tău una cu Mine ca să înveţi să nu spui „nu“ fratelui tău, tată, că apoi Îmi vei spune şi Mie tot aşa, şi când nu gândeşti, când nu te aştepţi vine acest păcat la uşa celor ce nu veghează ca pentru Dumnezeu la porţile sufletului lor şi ale faptelor lor între fraţi când se aude bătutul în uşă.
O, te-am luat în braţul Meu, fiule, şi aşa te-am învăţat adânc în ziua aceasta. Învăţătura Mea de azi a fost mare peste tine, numai tu să ştii să înţelegi multa Mea iubire, prin care mereu te cuprind, şi cu ea te învăţ, şi cu ea te port de mânuţă ca să mergi şi ca să nu stai din mersul tău, din mersul tău cu Mine şi lângă Mine mereu, mereu, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.
31-01-2010
