Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Naşterii Maicii Domnului

Sunt Fiul Tatălui Savaot, căci sunt născut din Tatăl mai înainte de vecii, şi sunt Fiul mamei Fecioară, născut din ea acum două mii de ani după ce M-am însămânţat Eu în ea în clipa când îngerul M-a vestit ei că Mă voi naşte din ea prin lucrarea Duhului Sfânt în ea. Sunt Domnul Iisus Hristos şi vin după două mii de ani cuvânt pe pământ şi am nume minunat, precum scrie în Scripturi să am, şi numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Am de la Tatăl dată pentru întoarcerea Mea ţara română, Ierusalimul cel nou, căci este scris în Scripturi că Domnul va alege din nou Ierusalimul. Mi-am făcut popor mireasă din mijlocul ei şi l-am făcut pe el slugă veghetoare pentru venirea Mea, şi el priveghează înaintea Mea cu credinţă, căci nu lumina zilei este lumina cea pentru om, ci credinţa este lumina care luminează şi veghează aşteptând ziua venirii Mele în miez de noapte. Amin.

O, deschideţi-Mi la cumpăna dintre noapte şi zi, voi, cei din porţi, căci Mirele vine la miezul nopţii, şi fericită este sluga pe care El o va găsi priveghind înaintea Sa. Deschideţi-Mi ca să intru cuvânt în carte şi ca să întâmpin cu el pe cei ce vin cu dor la izvorul Meu de cuvânt, căci Eu sunt Cel ce umplu sufletul omului de dor după ce Mă las lui descoperit cu venirea Mea ca să-l hrănesc pe om cu duhul venirii Mele la el pentru învierea lui dintre cei morţi, dintre cei necredincioşi venirii Mele de azi pentru ca să judec viii şi morţii şi să-i dau apoi Tatălui mântuiţi prin multa Mea lucrare şi iubire pentru om. O, creşte în oameni iubirea şi veghea pentru Mine şi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ, căci ei iau de la voi cuvântul Meu şi vin apoi ca să ia de la Mine, din masa Mea cu poporul Meu cel de azi, popor luat din români pentru slava Mea de azi şi de mâine, iar slava Mea este cuvântul.

Mă doare de tot omul care nu trage spre izvorul cuvântului Meu de azi ca să-l trag Eu pe om la Tatăl, după cum Îmi este lucrarea pentru care Tatăl M-a trimis. O, nu voiesc să-l las pe om până în sfârşit slujitor acestui veac trecător şi lui însuşi slujitor omul, ci voiesc să-l trag pe om spre taina veacului ce va să se arate curând, curând pe pământ pentru cei credincioşi. Cei credincioşi sunt cei luminaţi de darul credinţei sfinte, căci credinţa în Mine este lumina cea de pe pământ a omului. O, Mă doare de rătăcirea omului prin negura necredinţei! Omul cel fără de credinţă şi fără de nădejde prin credinţă este ca orbul care se învaţă cu orbirea şi nu doreşte să vadă, căci s-a învăţat aşa. Pe Mine însă Mă doare adânc, Mă doare în Tatăl, şi pe Tatăl Îl doare în Mine de lipsa de lumină, de lipsa de credinţă din om, şi Mă trimite Tatăl pe pământ cuvânt la om ca să Mă fac Eu Însumi lumină a omului şi cale cu lumină, căci acum două mii de ani am venit pe pământ şi am spus că Eu sunt lumina lumii, şi cel ce vine după Mine nu va umbla întru întuneric, ci va avea credinţă în Mine, şi credinţa lui îl va lumina pe el, şi va fi ea pentru el viaţă veşnică. Amin.

O, aşează-te, poporul Meu de la izvor, aşează-te, fiule, şi dă-le apă celor ce vin la izvor, dă-le apa vieţii, tată! E sărbătoare pentru mama Mea Fecioara, pentru naşterea ei pe pământ acum două mii de ani, şi îngerii Ne poartă pentru sărbătoarea ei cu omul şi cu tine pe pământ. O, creşte lumina, creşte credinţa în cei ce iau de la tine cuvântul venirii Mele pe pământ acum, la sfârşit de timp, şi Duhul îi mână la izvorul Meu cel dătător de viaţă cerească în om. Le dau învăţătură proaspătă şi îi ajut să poată cu sfinţenia Mea în ei, că mare putere şi mare iubire îi trebuie omului pentru lepădarea de sine ca să poată el apoi să fie fiul Meu, şi ucenicul Meu să fie cel ce voieşte să Mă mărturisească la cei necredincioşi ca să vadă ei lucrarea şi lumina venirii Mele pe pământ după om.

O, nu e greu să creadă omul, ci e greu să iubească. E greu de omul iubitor de sine să-L iubească pe Dumezeu înăuntrul său şi în afara sa văzut. Eu la mulţi Mă dau cuvânt prin cei ce Mă împart în părţi cu izvorul Meu, dar când să-i fac împlinitori dau în ei de iubire de sine, din a cărei pricină nu poate omul să se dea Mie cu iubire şi cu împlinire. Eu însă sunt cu putere şi îi dau omului să poată şi îl umplu de dor de viaţă din cer, căci aşa înseamnă să se nască omul de sus la propovăduirea Mea.

Sunt cu cerul de sfinţi deasupra ta, poporul Meu de la izvor, şi îngerii Ne poartă cu sărbătoarea mamei Mele. Ea este plină de har de la Mine şi se dă cu el în ziua aceasta spre hrana celor ce au dorul nou şi vin cu dor la izvorul cel de sus izvorât. O, să ia oamenii din el şi să se umple de dor! Dorul de cer este focul pe care Eu, Domnul, îl arunc pe pământ şi îl doresc aprins în om, şi apoi din om în om să se aprindă doresc.

Hai, mama Mea, să-i hrănim cu dor pe cei abia atraşi de farmecul cuvântului Meu peste oameni în zilele acestea de venire a Mea iarăşi de la Tatăl la om! Hai, mamă, să le dăm vlagă şi să-i învăţăm pe ei veghea şi iubirea de Dumnezeu, căci pentru iubire trebuie mereu veghe, mamă, că altfel ea se stinge ca focul care nu mai are lemne pentru ca să ardă el, mamă. O, binecuvântată eşti de Mine, Fiul tău în cuvântul tău de azi pentru ţara Mea de venire şi pentru cei ce aud glasul Meu de la izvor şi vin spre el din depărtări ca să înveţe să se facă şi ei fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai credinţei sfinte, care este puterea cea pentru Dumnezeu în om, o, mamă. Amin, amin, amin.

– O, eu sunt în Tine, precum Tu eşti în mine, Fiule scump, copil dat mie de Tatăl, căci de la Tatăl Te-am născut eu între oameni acum două mii de ani şi Te-am dat să fii purtat apoi de toţi cei care se nasc din cer de sus prin Tine şi pentru Tine ca să Te poarte ei şi să fie ei împărăţia Ta pe pământ. O, cine-şi mai dă împărăţia ca să fii Tu împărat peste ea? Numai cei ce cred în venirea Ta fac minunea aceasta, Fiule din cer, Fiule al meu, şi fericiţi sunt cei ce Te iau în ei de Stăpân al lor, căci Tu aşa ai spus femeii care m-a fericit pe mine în casa Martei când Ţi-a spus că fericit este pântecele şi sânul care Te-a purtat şi Te-a alăptat, iar Tu ai răspuns ei şi i-ai zis: «Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el!», şi ai fericit atunci pe Maria, sora Martei, care alesese partea cea bună, calea ce nu se va lua de la ea, împărăţia Ta în inima omului, Fiule Stăpân.

O, ţară cu Mire, o, ţară română, cântă în biserici creştinii tăi, cântă cântarea venirii Fiului meu, dar ei nu veghează în calea venirii Lui. O, cui îi cântă ei: iată Mirele vine la miezul nopţii? Cui îi cântă ei, oare? O, ţară cu Mire, iată-L pe El! El este Fiul meu şi a venit să te peţească Lui, şi tu trebuia să fii sluga pe care El s-o găsească priveghind înaintea Sa cu credinţă sfântă ca şi străbunii tăi, şi nu slugă nevrednică, pe care Stăpânul s-o găsească lenevindu-se. O, ai grijă, ai grijă şi veghe, ţară aleasă mireasă de Fiul meu, ai grijă cu somnul, căci somnul este moarte a împărăţiei Domnului în om şi pierde omul pe Domnul din pricina îngreuierii cu somnul. O, scoală-te, că e noapte grea, scoală-te şi strigă lăudând pe Sfântul sfinţilor, pe Fiul meu, şi poartă-ţi gândul la ziua cea înfricoşată şi nu lăsa pe mîine, ci aprinde-ţi candela până ziua aceea nu vine şi când tu vei auzi glasul care va zice: „Iată Mirele!“! O, întâmpină-L acum şi intră de pe acum în taina cămării slavei Sale dumnezeieşti, căci eu, cea slăvită de toţi îngerii şi de toate puterile cereşti pentru Fiul meu, ajut acum spre apărare ţara română, ţara întoarcerii Fiului meu la sfârşit de timp şi mă lupt pentru ea împotriva sfaturilor celor potrivnici ei. O, nu te uita că este lumina de ziuă, căci nu aceasta este lumină pentru ca să stai tu înaintea Mirelui, ci credinţa este lumina şi candela cu care trebuie să stai tu aprinsă înaintea Lui pentru venirea Lui, o, fiică aşteptată de străbunii tăi cei sfinţi, pe a căror credinţă şi mărturie stai tu zidită azi.

O, se duc adesea fiii şi fiicele neamului român, se duc în alte ţări după Domnul şi după mine, dar ei fac lacrimă cerului când fac aceasta, căci Domnul Se vesteşte cu multă putere peste pământ din mijlocul neamului român şi, venind, îl găseşte pe el fără de veghe pentru venirea Lui acum după om. O, scoală-te din somn, ţară mireasă şi auzi glasul Lui care te cheamă şi te aşteaptă să deschizi Lui! O, deschide-I Mirelui! El vine şi-ţi face trezirea. Tu eşti în vreme de mare cumpănă şi tu nu ştii aceasta atât cât trebuie să ştii. Deschide-I Lui ca să-ţi arate calea şi cum să veghezi pe ea şi pentru ea şi cum să mergi pe ea apoi, o, ţară mireasă a Fiului meu. Amin.

Şi acum voi, care veniţi cu proaspăt dor la izvor, inimioare cu dor aprins în voi, luaţi de la mine îndemn pentru păstrarea în voi a dragostei cea dintâi pentru Fiul meu ca să n-o pierdeţi pe ea, căci cea dintâi dragoste este aprinsă, este puternică prin ea însăşi, iar cel ce o pierde trebuie să se întoarcă apoi iarăşi la ea, căci fără ea iarăşi nu poate nimeni intra în cămara nunţii Fiului meu cu mireasa Sa. Păstraţi sfântă în voi această zi de nuntă, ziua dragostei cea dintâi, mireasa cu Mirele în taina iubirii cereşti, căci mireasă este numai aceea care rămâne mereu mireasă apoi. O, mereu nouă dragostea cea dintâi s-o păstraţi, şi s-o faceţi să fie, şi eu vă voi învăţa pe voi, dar iubiţi izvorul care curge pentru viaţa oamenilor şi vegheaţi să-l păstraţi proaspăt în voi, căci izvorul este Fiul meu, Mirele celor ce Îl iubesc pe El, şi este Domnul Iisus Hristos, Care vine cuvânt pe pământ. Amin.

Şi acum vă învăţ virtutea lepădării de sine, fără de care nimeni nu poate fi Domnului ucenic. Ea este iubire mare în om pentru viaţa Fiului meu în el. Vine vremea să-i pară rău omului că s-a iubit pe sine, că s-a slujit pe sine, că a trăit pentru sine şi pentru ai săi şi nu pentru Domnul pe pământ. Când omul îşi va vedea în cer neadunătura lui şi golul lui din cer, o, va plânge amar omul. Acest păcat strâns la cer vine de la nelepădarea de sine a omului şi de aceea omul nu trebuie să se iubească pe sine pe pământ. Numai iubirea de Dumnezeu trebuie să împărăţească în om, o, numai ea, şi de la ea vin toate pentru Domnul şi pentru om pe pământ. O, nu iubiţi lumea, şi nici faptele ei! Luaţi puteri cereşti în voi pentru lupta aceasta, dar staţi în duhul dragostei dintâi dacă vreţi să puteţi până la sfârşit, căci cu altfel de dragoste în el, adoarme omul. O, Fiul meu stă numai în trezia celui ce-L iubeşte pe El, aşa să învăţaţi şi aşa să rămâneţi întru Fiul meu, şi vă voi învăţa încă în ziua aceasta taina iubirii de Dumnezeu şi vă voi povăţui pe voi cu dulce pentru sămânţa cea nouă, semănată în voi de cei semănători din partea Fiului meu peste pământ. Iată, Mirele vine la miezul nopţii, şi fericită este sluga pe care El o va găsi priveghind, aşa strig eu peste pământ, şi Fiul meu aude cântarea mea peste mireasa Sa. Amin. Şi acum rămâneţi întru duhul învăţăturii de pe masa mea de serbare şi creşteţi prin ea pentru Fiul meu şi pentru slava Sa pe pământ. Aţi venit la izvor. Luaţi din el ca să vă păstraţi vie dragostea cea dintâi. Amin. Har vouă, pace vouă de la Fiul meu, Domnul Nostru Iisus Hristos, Mântuitorul celor credincioşi! Amin.

Îi las acum spre povaţa Ta, Fiule scump al meu, şi apoi le vom da iarăşi, îi vom hrăni iarăşi pe ei pentru ziua mea de serbare cu ei. Amin, amin, amin.

– O, mamă slăvită în cer şi pe pământ de îngeri şi de oameni, o, cum să fac să-ţi las auzit glasul tău, care de o vreme încoace tot cântă cântarea venirii Mele? O, de ar cânta ca tine şi cei ce cântă pe pământ cântarea aceasta, mamă! Îi chem pe toţi la dragoste sfântă şi mai ales îi chem să se întoarcă la dragostea cea dintâi pe cei ce au pierdut-o pe ea pe cale, căci cine o pierde pe ea pierde lumina, pierde credinţa, căci credinţa este lumina şi nu altceva este lumina, mamă, şi dacă sarea aceasta nu mai este bună, nu mai are gust viaţa Mea în om, o, mamă. O, Eu te mângâi pentru ziua ta de serbare aşa cum tu Mă mângâi mereu în durerea Mea cea de la necredinţa omului, care se face nedragoste în el, mamă. Hai să suflăm în foc ca să se aprindă el vâlvătaie, mamă, şi să se simtă căldura lui şi să vină mulţi spre ea, mamă, că Mi-e tare dor de om şi de Mine în om, o, mama Mea!

Aprindeţi-vă şi voi tot mai mult de dorul Meu după om, o, fii de la gura izvorului Meu de cuvânt, şi daţi-l în lături peste tot, fiilor, că Mi-e tare dor de izvorul Meu în oameni ca să curgă el din unii în alţii şi să se deşarte în marea cea mare izvorul Meu de cuvânt, căci Eu îl fac tot mai dulce, tot mai duios să curgă, tot mai chemător să strige prin glasul lui cel din Mine izvorât, izvor de Duh Sfânt peste pământ, fiilor.

Să tacă omul înţelept prin înţelepciunea lui cu care îl face pe om să nu mai ia de la Dumnezeu! Să tacă omul, şi să ia oamenii de la Mine, căci Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce vin! Iată, mama Mea Fecioara cântă din cer până pe pământ, cântă de o vreme mereu cântarea venirii Mele. O, învăţaţi să cântaţi cu ea şi ca ea, învăţaţi cu adevărat să cântaţi şi să pricepeţi cântarea aceasta. Ea vă deşteaptă să staţi întru întâmpinarea Mea, căci Eu vin, şi în calea venirii Mele tot cântă mama Mea, cântă pentru Mine şi vesteşte pe cei ce o aud cântând. Dau tuturor de veste cântarea ei, căci mama Mea Fecioara cântă cu dor, cântă cântând şi plângând: „Iată, Mirele vine la miezul nopţii, şi fericită este sluga pe care o va găsi priveghind, şi nevrednică este cea pe care o va afla lenevind. Privegheaţi, voi, oameni, să nu fiţi îngreuiaţi cu somnul, ca să nu vă daţi morţii prin el, căci somnul vă încuie afară de împărăţia Fiului meu, ci sculaţi-vă şi cântaţi laude Domnului şi ieşiţi întru întâmpinarea Lui, că iată, Mirele vine!“. Amin.

O, pace vouă, celor ce aţi stat la masa de praznic a mamei Mele Fecioara! Pace vouă de la Mirele Care vine! Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vin, Eu sunt Mirele şi vin, şi fericiţi sunt cei pe care venirea Mea îi va afla priveghind pentru ea! Har, har peste voi pentru venirea Mea! Nu te teme, turmă mică! Mântuitorul tău vine la tine, vine ca Mirele la mireasa Sa. Vine Domnul, vine la cea care se păstrează în duh de mireasă a Sa. Amin, amin, amin.

Am stat la masă duhovnicească cu tine, poporul Meu, şi cu un popor proaspăt venit la izvor şi i-am dat de pe masă şi Eu, şi mama Mea Fecioara, şi tu, dar tu trebuie să te deprinzi tot mai aprins să lucrezi facerea Mea în om peste cei ce vin la izvor, aşa cum şi tu ai primit când ai venit să fii cu venirea Mea de azi, oştean al ei. Eu dau să miluiesc pe mulţi cu darul credinţei sfinte ca să scape ei de cursa cea vicleană a robiei sub semnul stăpânitorului acestui veac trecător şi să-i fac păsărele ale cerului, că vine vremea să se ridice la cer păsărelele, fiule, ca să dau Eu drumul pe pământ albirii şi curăţirii şi facerii celei noi peste el, după cum Scripturile proorocesc, căci omul fără Dumnezeu dă să lungească veacul său şi să-Mi întârzie lucrarea Mea cea de facere a cerului celui nou şi a pământului celui nou şi a Ierusalimului celui nou. Eu însă am de la Tatăl lucrare peste pământ şi pun peste mulţi duhul cunoaşterii de Dumnezeu, duhul cuvântului Meu de peste tine şi dau să lucrez dar de credinţă sfântă în mulţi, căci lumina de pe pământ se stinge şi se tot stinge, şi numai credinţa omului care vine să creadă venirea Mea, numai aceea va rămâne lumină pe pământ, şi ea va lumina până peste margini şi va vedea omul calea spre tine, calea Mea cu tine şi se va agăţa de scăparea lui şi va lua omul în el credinţa cea salvatoare, credinţa care a fost în Noe şi în cei din casa lui când Eu, Domnul, am spălat pământul de păcatul pus peste el de la nepăsarea de Dumnezeu a oamenilor din vremea lui Noe. Ce l-a scăpat pe Noe de mânia Mea cu care am spălat pământul aşa cum altfel n-am mai putut să-l spăl? O, credinţa în salvarea cea de la Mine, aceea şi numai aceea l-a salvat pe Noe. Putea şi el ca toţi ceilalţi de pe pământ să se îndoiască, dar n-a făcut aceasta Noe, şi este scris în Scripturi de el ca semn al credinţei care-l scapă pe om de pedeapsă, că mare este omul care crede în Mine când Eu vin spre el şi când el vine spre Mine cu inima lui, cerând el mântuirea lui cea de la Mine, iertarea lui de păcat, înfierea lui Mie prin puterea credinţei lui în salvarea lui cea de la Mine, Cel atât de duios după om şi pentru om.

O, ce mult ar trebui să poată omul numai pentru Mine când el dă să poată pe pământ! O, ce mare ar fi biruinţa lui dacă ar şti el să stea lângă Mine cu credinţă sfântă ca să-i pot Eu face bine la credinţa lui în Mine şi în puterea Mea pentru viaţa omului! Când am înviat dintre morţi, biruitor atât de mare cum am fost atunci, am spus ucenicilor nedumeriţi şi ruşinaţi de slaba lor credinţă în Mine, şi, stând faţă în faţă cu ei biruitor peste moarte, le-am spus: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergeţi şi învăţaţi aceasta peste neamuri, iar cel ce va crede în biruinţa Mea va fi şi el biruitor ca Mine şi se va mântui de acest neam trecător şi va lua peste el numele Meu şi va fi fiul Meu». O, aceasta este lucrarea credinţei în cei ce iau în ei de la Mine darul credinţei sfinte, alifia cea pentru ochii care nu văd, ca să vadă ei apoi. Puterea Mea pentru viaţa omului este credinţa lui în această putere a Mea că nu este pe pământ vindecător ca şi Mine pentru om, iar Eu prin izvorul Meu de peste voi fac tuturor trezirea, şi va fi căutat mult de toţi oamenii cuvântul Meu de facere nouă peste om şi va iubi omul facerea lui aşa cum iubeşte azi păcatul, căci fiecare vreme îi dă omului să facă ce are ea în ea, iar vremea Mea de slavă văzută pe pământ îi va da omului din ea, şi el se va deprinde să intre sub harul Meu, şi toate prin harul Meu vor fi peste om. Amin.

O, poporul Meu, îi trebuie omului pocăinţă mare, tată, şi lacrimă de dor spre Mine, căci omul este tare păcătos, tare neputincios şi slab cu voinţa. Vremea cea păcătoasă a ajuns la vârful ei şi îi tot dă din vârf omului, îi dă cu vârf şi îndesat, după cum spune vorba înţeleaptă, iar omului îi trebuie trezire, şi asta fac Eu prin glasul Meu de peste tine, şi cu care trec hotarul spre om ca să audă el că Eu Mă dau ţie cuvânt de facere şi să vină spre pocăinţă omul. În toate vremile de sub cer am strigat prin servii Mei din timp în timp pocăinţă peste oameni pe pământ, şi aşa strig şi azi, dar azi lucrez cu mult mai părinteşte, azi trec peste margini cu răbdarea Mea şi cu statul Meu în sfat cu omul ca să-l ajut prin multul Meu cuvânt al venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, şi stau învelit în cuvânt înaintea omului şi aşa Mă dau lui, şi fericit este cel ce primeşte de la Mine darul sfânt ca să creadă cu el că Eu sunt acest cuvânt, că Eu vin pe calea lui şi că nu e altul care vine pe calea aceasta de cuvânt. Eu sunt Cel ce vin şi sunt Cel ce sunt şi grăiesc desluşit cu omul şi tot mai desluşit pentru mintea lui cea vândută, care-i atinge inima ca să-l ţină rob vremii care trece, vreme roşie de sângele vărsat de oameni pentru toate poftele trecătoare pe pământ. Grăiesc cu omul după vreme ca să-l ajut să iasă din ea şi să intre el în taina şi în vremea veacului ce va să fie, veacul Domnului cu omul, să intre încă din trup omul, căci Eu cu omul zidesc veacul cel nou şi îl iau lucrător lângă Mine aşa cum l-am luat pe Noe după ce i-am dat iubire şi credinţă pentru Mine ca să lucreze el prin acelea cu Dumnezeu.

O, ce fericit aş fi Eu şi tot cerul lui Dumnezeu dacă omul s-ar deprinde să grăiască şi el ca Mine, să grăiască cu Mine şi cu omul după cum e graiul Meu în Mine şi peste om! Acesta Îmi este dorul, să ia omul înţelepciunea Mea şi gândul Meu în el, şi ar fi omul în lucrare mare peste pământ, şi prin cuvânt s-ar face toate, aşa cum Eu şi cu Tatăl stăteam în sfat la început, şi după sfatul Nostru toate se întocmeau, căci aşa de mare putere are cuvântul când el se face unul în toţi, în cei ce se dau lui Dumnezeu ca să lucreze Lui.

O, poporul Meu, adu-Mi, tată, aminte de făgăduinţele Mele pentru cer nou şi pentru pământ nou şi ţine-ţi gândul în ele, tată, ca să se facă ele, căci ele trebuie să se arate cu multul din loc în loc peste pământ, după cum scrie în Scripturi!

O, ce frumos e locul verde şi plin de flori faţă de locul uscat şi sec de viaţă din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poţi, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, şi trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudeşti ca să ai, şi Mi-e milă că trudeşti la cele ce nu rămân. O, trezeşte-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ şi să faci din uscat verde, aşa cum Eu lucrez şi fac! O, aşa cum te bucuri de un pom pe care-l sădeşti şi îl îngrijeşti ca să crească frumos şi să rodească apoi, tot aşa să te bucuri să lucrezi şi pentru viaţa Mea în om, tată, şi să începi cu viaţa ta, şi apoi s-o împarţi pe ea spre folosul multora aşa cum o împart Eu pe-a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, de lucrarea care rămâne înaintea Mea şi a ta, fiule.

Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor. Mi-a fost drag duhul lor cel plin de fior de dor şi cuvântul lor ca focul aprins înaintea Mea şi a ta, iar tu ai simţit alin durerilor de peste tine, poporul Meu de la izvor. I-ai învăţat pe ei bucuria durerii, tată, căci bucuria ta e durerea, fiule durut. Fie ca durerea ta să nască fii mulţi, ca rod al lucrării Mele cu tine, ca să-ţi aduc Eu bucurie pentru rodul tău înaintea Mea. O, în dureri vom naşte fii mulţi, fiule poporul Meu, căci durerile au fost cele mai ziditoare în toate vremile în cei ce au lucrat în via Mea plângând pe cale şi suferind dinspre miazănoapte, dinspre muntele necredinţei de pe pământ, munte sub care zac atâtea suflete, atâţia oameni fără de lumină, fără de credinţă pe pământ.

Plâng cu cerul tot, plâng cu mama Mea Fecioara, plângem de omul care zace în necredinţă de Dumnezeu. Plângem, mamă, căci Noi suntem tare, tare miloşi şi nu ştie omul să tragă spre mila Noastră, mamă. Oamenii suferă sub necunoştinţă, iar Noi, de mila lor, mamă. Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare lucrare este ea, o, mama Mea! Amin, amin, amin.

– O, datu-Ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din Care purcezi mai înainte de vecii, şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta, şi aceia Ţi-au fost Ţie fraţi de suferinţă şi părinţi născători de fii ai credinţei sfinte înaintea Ta, naştere de sus peste mulţi apoi pe pământ, căci în numele Tău sfinţii şi mucenicii mărturiseau şi lucrau facere nouă în oameni, în stăpâni şi în robi, o, Doamne născător din cer al omului, căci Tu ai spus că omul dacă nu se naşte de sus nu poate să aibă în el împărăţie pentru Tine, şi pe Tine Împărat al ei.

Grăim dulce unul cu altul înaintea celor credincioşi şi a celor puţin credincioşi şi a celor necredincioşi, Fiule Doamne, Mântuitor al nostru, al tuturor. O, ce mângâiere găsim când grăim unii cu alţii în cer şi pe pământ! O, ce mare mângâiere e cuvântul, cuvântul durerii, Doamne! Privirea peste pământ Ne umple de durere, că vedem mereu pieirea oamenilor, căci omul piere prin bucurii, şi nici un grămuţ de bine nu face omului bucuriile pe care şi le doreşte şi şi le face căutând peste tot după ele. Omul piere prin bucurii, o, Fiule al meu, iar Noi trecem în cer şi pe pământ prin dureri, şi prin dureri naştem fii pentru împărăţia ce va să vină peste oameni, împărăţie cu trudă şi cu dureri zidită pentru cei ce plâng pe pământ, nu pentru cei ce iau plată bucuriile în vremea trupului lor între oameni.

Am stat la izvor cu masă sfântă în ziua mea de serbare şi am avut la masă popor tânăr, popor proaspăt, dar viu cu credinţa şi cu căutarea după râul Tău de cuvânt, care curge mângâios pentru cei blânzi şi smeriţi cu inima înaintea Ta pe pământ. O, ce inimioare blânde cu Noi! Ce mângâiere Ne-au dat în dureri, Nouă şi poporului Tău cel de sub povara Ta, cel de sub dureri pentru Noi, Fiule Doamne, şi pentru calea Ta cea grea şi mult anevoioasă între cer şi pământ! O, nu este Dumnezeu afară de Tine şi nu mai e pe nicăieri izvor curat şi neamestecat cu otravă de suflet pentru cei ce caută să-şi stâmpere arşiţa inimii, dorul de Tine în ei. O, căutat eşti de mulţi, Fiule scump, Mire dorit, dar Tu nu Te laşi găsit decât de cei ce nu Te ispitesc cu gândul şi cu fapta lor, şi cărora Tu le pătrunzi inima şi şoapta inimii lor.

Vă dau iarăşi cuvânt vouă, celor ce aţi stat la izvorul Fiului meu lângă poporul Său de la izvor. O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri şi Ne-aţi dat din voi şi aţi luat din Noi. Har, har peste voi să fie cuvântul cel din cer, care se naşte din iubirea Noastră şi a voastră în zi de praznic sfânt! Cuvântul Fiului meu s-a făcut praznicul lui Dumnezeu pe pământ, masă de praznic a împărăţiei cerurilor, cerul de sfinţi la masă cu omul pe pământ, iar hrana de pe masă are ca sare în ea dorul sfânt, dorul de Dumnezeu în voi şi dorul de voi al Domnului. Nici un popor de pe pământ nu are în limba lui vorbită acest cuvânt: dor. Numai neamul român are în limba lui acest dulce şi duios cuvânt: dor, şi pe această dulce limbă grăieşte Domnul la sfârşit de timp, şi ea a fost cea dintâi limbă între pământ şi cer, limba pe care Dumnezeu a grăit pentru facerea a toate, limba cea din vecii, când era o singură limbă pe pământ, până să se despartă neamuri şi limbi din loc în loc după căderea omului din Dumnezeu. E mare taină pământul român, e mare, şi nu i-a fost dat omului de pe el s-o stăpânească pe ea, căci ea este aşezată în vecii, şi s-a arătat demult, demult în taină, şi iar s-a arătat acum, şi numai cei înţelepţi de la Dumnezeu ştiu limba şi lucrarea acestei taine, care va stăpâni peste pământ curând, curând. Îşi pregăteşte Fiul meu un popor frumos în mijlocul neamului român, care nu-şi cunoaşte adevărata lui obârşie, căci taină mare este acest pământ, şi apoi râul acesta va inunda peste tot şi peste toate pe pământ rodul acestui cuvânt, care poartă în el sămânţa cea nouă a Semănătorului Iisus Hristos, Fiul meu Cel de acum două mii de ani, Care S-a arătat şi a locuit între oameni.

Grăiesc vouă cuvânt de dor, căci dorul din voi se face dor pe pământ şi în cer. Vă aştept cu răbdare şi cu dor să vă faceţi asemenea mie înaintea Fiului meu, Care vine să-Şi facă mireasă şi să o împodobească slăvit. Daţi putere dorului în voi, căci dorul este puterea care caută în om după Domnul, caută căutând şi dorind cu dor, şi Fiul meu Iisus Hristos trăieşte în om şi este viu şi Se naşte în om dor, dor şi iar dor, şi aceasta este partea care nu se va lua de la voi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care-şi aleg partea cea bună, partea care nu se va lua de la ei, dorul de Dumnezeu şi căutarea după El cu lacrimi şi cu dor, ca Maria, sora Martei, fiica cea care s-a ales pentru partea cea bună şi care nu s-a mai luat de la ea, căci de cine dorul se leagă, acela nu mai poate altfel trăi, şi este mereu viu, şi în trezie şi în somn mereu viu este.

O, inimioare pline de sângele iubirii de Dumnezeu, dorul din voi vă va învăţa toate, şi din Domnul va lua şi vă va vesti vouă, căci izvorul Lui curge şi se deschide tot mai mult, şi stăvilarele lui cad şi curge râul vieţii şi face limpezi inima şi mintea omului credincios şi îl face pe el fiu al Tatălui ceresc, precum Fiul meu Iisus Hristos este, şi este Cel dintâi între mulţi fraţi, precum este scris despre El. Vă binecuvintează Domnul credinţa şi iubirea, pe care voi să le lăsaţi în mâna Lui, ca El să le aşeze în voi mereu zidire nouă, aşa cum vremea de acum cere, iar temelia acestora este dorul, care-I face casă în voi Fiului meu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe aripi de înger v-am purtat spre izvor pentru ziua mea de serbare, şi tot aşa şi spre ale voastre înapoi, până ce ale Domnului vor fi toate ale voastre, toate câte vă alină sau vă însărcinează pe voi.

Fiţi cu inimi pline de înţelepciune de sus pentru felul cum Îl împărţiţi pe Fiul meu. Ajutaţi prin statura voastră cea dinăuntru şi cea din afară să creadă omul prin acestea în Domnul Dumnezeul vostru, să poată să creadă prin voi. Daţi oamenilor daruri ca la nuntă şi spuneţi cum spune omul la nuntă pentru miri când le dă darul mirilor; daţi oamenilor daruri sfinte, credinţă şi iubire, şi spuneţi aşa: „de la noi puţin, iar de la Domnul mult“, ca să vă vadă omul umilinţa, şi mult va lucra peste om umilinţa cea din voi, lucrare de folos pentru frumuseţea omului cea de sus din cer. Sfiala cea sfântă în voi are în lucrarea ei curajul sfinţeniei, prin care biruieşte lumea cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu credinţă ziditoare în el. Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei. Aceasta este lucrarea iubirii de Dumnezeu în om. Numai dorul de Dumnezeu să locuiască în voi mereu, şi el să vă fie sarea vieţii, plăcerea vieţii în voi. Rugăciunea să vă fie lină ca apa susurândă şi cristalină de izvor blând în cursul lui, căci zbuciumul în rugăciune îl dovedeşte pe om nemulţumit şi nesătul, şi este semeţie nemulţumirea, şi omul nu cunoaşte faţa acestui păcat. Caldă mi-a fost rugăciunea şi lină mi-a fost în toate durerile vieţii, căci viaţa mea a fost numai Dumnezeu şi durerea Lui în mine, şi dulce I-am purtat durerea şi nu cu zbucium I-am purtat-o, căci smerenia mea pentru Domnul a fost fără de seamăn între oameni şi n-am voit să vreau şi să pot mai mult sau mai puţin ca Domnul meu pe calea vieţii mele, fiindcă eu de la El şi pentru El am venit pe pământ, şi tot omul poate să-şi dea viaţa Domnului ca să fie ca a mea apoi, de folos înaintea Lui, numai să aibă omul milă de Domnul aşa cum am avut eu, aşa cum eu am lucrat-o pe ea înaintea Sa. Iubiţi învăţătura Fiului meu, că iată izvorul Său, care prin izvorârea lui curge şi cheamă omul în barca de salvare! Izvorul plânge, şi aceasta înseamnă izvorârea sa şi plânge şi cântă curgând prin susurul său lin şi învaţă pe toţi dreptatea a toate.

Aveţi grijă de toate clipele vieţii voastre şi lucraţi dreptatea a toate. În zori, când vă sculaţi din aşternut fiţi ca şi treji. Aveţi grijă cum vă ridicaţi, căci ziua bună trebuie de dimineaţă s-o porniţi. Sculaţi-vă cu cuviincioşie şi ridicaţi-vă frumos din aşternut, ca şi cum aţi da Domnului primele voastre mişcări şi gânduri. Ridicaţi-vă din pat cu dreapta trupului, nu vă ridicaţi cu spatele, ci cu faţa, ca să vă fie faţa dreptar al zilei apoi, iar când vă îmbrăcaţi, luaţi întâi mânecuţa cea dreaptă a cămăşuţei, şi apoi pe cea stângă, şi apoi cu amândouă mâinile puneţi pe voi cămăşuţa, căci mare taină este ceea ce vă învăţ eu, şi nimeni nu ştie să înveţe ca mine de la Domnul pe om. Când vă încălţaţi luaţi întâi ciorăpaşul cel drept şi săndăluţa cea dreaptă, ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei. Tot aşa să lucraţi şi când vă pregătiţi de odihnă pentru trup, şi ca înaintea Domnului să le lucraţi pe toate pentru binele vostru de la El. Când daţi să grăiţi unii cu alţii începeţi cu cuvânt drept, ca să grăiţi drept în toată ziua apoi şi pace să lucraţi între voi prin vorbirea dintre voi. O, urâţi minciuna, căci ea nimiceşte viaţa omului şi nimiceşte frăţia cea sfântă dintre fraţii cei iubitori de Hristos, şi ea este lucrarea diavolului în om, şi din om spre om, şi ca săgeata se înfige ea când ea trece prin om ca să se înfigă în alt om. Luaţi adevărul a toate de lucrare a voastră, luaţi din dreapta, nu luaţi din stânga, luaţi din loc cunoscut de Dumnezeu, nu luaţi din loc neştiut de voi, că Domnul nu lucrează cu necunoscutul pentru voi, căci omul necunoscut de om e cursă pentru om. Cel cunoscut e luminat în afara sa şi se vede bine lumina cea dinăuntrul său, precum se vede şi minciuna din cel ce o are pe ea ca lucrare a sa din firea lui cea rea. O, fericiţi veţi fi voi dacă nu vă veţi sminti întru Domnul, Cel ce locuieşte în cei ce Îl poartă pe El spre om. Fiţi mari cu dreapta şi cu adevărul din voi şi începeţi cu dreapta toate ale voastre lucrări şi mişcări. Fiţi fii ai Celui drept prin chipul şi asemănarea voastră cu ale Sale toate, şi El vă va face pe voi cale a multora spre izvorul Său, care plânge prin cursul său şi cheamă cu duioşia sa la salvare pe om. Amin.

Eu, Fiule drept şi veşnic prin fiinţa Ta cea fără de moarte, i-am învăţat dreptatea şi dorul de Tine şi i-am povăţuit să lucreze cu dreptate toate ale lor, de dimineaţă şi până la cealaltă dimineaţă, iar şi iar. O, dă-le Tu multă putere în inimioare, iar dreptarul lor să fie cuvântul Tău cel povăţuitor peste fii. O, ce frumos i-am învăţat la izvor la masa Ta cu poporul Tău de la izvor şi care pune masă pentru Tine şi pentru cei ce vin ca să bea! Cu dreapta lor să ia şi să bea, căci vai celor ce iau cu stânga şi din stânga, că aceia ajung de plâns apoi! Îi vom învăţa mereu pe cei ce vin ca să bea, şi mă voi alina de durerea mea cea pentru Tine, o, Fiule părăsit de om, şi vom face mulţi fii şi fiice, ca să avem popor biruitor peste moarte, fii plini de biruinţă, aşa cum ai fost Tu copil ascultător de Tatăl prin toată lucrarea Ta cea de la El pentru viaţa oamenilor. O, dă-le lor duhul ascultării şi darul lucrărilor sfinte în ei şi din ei pentru viaţa oamenilor, Fiule scump. Amin, amin, amin.

– O, le dau, mamă, cu dreapta le dau celor ce iubesc venirea Mea de azi după om, împlinindu-o pe ea peste ei, mamă. Celor ce lucrează cu stânga şi tot aşa se dovedesc a fi, acelora le dau cu stânga, mamă, aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani când grăiam într-un fel cu ucenicii şi în alt fel cu cei făţarnici, cu cei ce-şi mint viaţa, mamă. Dulce ţi-a fost cuvântul izvorului tău de cuvânt peste inimioarele cele aprinse de dor după izvorul Nostru, mamă! Dulce grăim cu omul, căci lucrarea cerului e dulce, dar ea e pentru cei dulci, şi de omul acru ea nu se lipeşte, mamă, căci acela lucrează cu stânga în toate ale sale şi se bizuie pe sine, bietul de el, căci mintea lui este din el.

O, binecuvântată mult a fost lucrarea acestei zile de praznic sfânt, poporul Meu de la izvor! Stai, fiule, înaintea Mea cu dor pentru tot lucrul Meu cu tine şi stai în dreapta Mea mereu, căci cei din dreapta Mea sunt cei drepţi cu Mine şi încep în toate cu dreapta lor din zori şi până în ceilalţi zori. Am dat cu multul prin izvorul Meu de viaţă curgător, şi Eu, şi mama Mea am dat. Amin.

Binecuvintez şi împrospătez binecuvântarea pentru cei ce iau din izvorul Meu cu voi, fiilor care-Mi sunteţi Mie cale şi sprijin între cer şi pământ. Vă dau duhul iubirii cereşti între voi. El să vă dea putere în toate neputinţele sufleteşti şi trupeşti, căci acest duh poate în om, şi nu altul poate atunci când el poate, fiilor. O, aveţi grijă mare să curgă izvorul Meu, şi Eu voi avea grijă de toate cele pentru Mine şi pentru voi în lucrarea Mea cu voi. Vă dau înţelepciune şi cuvânt ziditor pentru mersul înainte întru sfârşirea lucrării de zidire nouă în curţile Mele cu voi, şi vă dau timp frumos ca să lucraţi şi să le cuprindeţi pe toate câte sunt de făcut pentru lucrarea Mea cu voi. Amin.

Pace vouă şi staţi sub Duhul Meu, fiilor! Amin, amin, amin.