Pace ţie, poporul Meu! Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt îţi întăreşte credinţa şi credincioşia, răbdarea şi înţelepciunea, şi apoi pacea şi iubirea, căci zilele sunt grele.
Pace ţie, poporul Meu de azi! E mare minune să fie azi omul copil al lui Dumnezeu. Eu, Domnul Iisus Hristos, vin la tine cuvânt şi te întăresc întru lucrarea Duhului Sfânt Mângâietorul, căci pe pământ nu va mai fi mângâiere pentru om, şi omul va da piept cu durerea pe care n-o aşteaptă, fiindcă tatăl minciunii, diavolul, nu va mai avea putere să-i dea omului mângâierea lui cea mincinoasă, iar Eu grăiesc acum peste tot sufletul credincios să ia putere de la Duhul Sfânt Mângâietorul, Care S-a slăvit şi Se slăveşte pe pământ prin prooroci, prin graiul Lui cel prin prooroci vestit, căci toţi proorocii au grăit despre vremea de ieri şi despre vremea de azi, şi prin Duhul Sfânt au grăit ei. Eu, Domnul, M-am sprijinit mereu cu omul ca să pot grăi pe pământ, căci Eu pe om l-am făcut să fie locaşul Meu şi ajutorul Meu apoi, ca să se ajute de la Mine om pe om şi să nu fie omul fără Dumnezeu pe pământ, că e greu fără Domnul pe pământ pentru om, o, e tare greu să nu ştie bietul om de unde greul de peste el, de unde durerea şi tristeţea, de unde neputinţa şi necredinţa lui, de unde rătăcirea şi pedepsirea lui prin acestea.
O, pace ţie, poporul Meu! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi grăiesc în mijlocul neamului român şi te-am tras spre izvorul Meu ca să-Mi fii popor aproape de glasul cuvântului Meu. O, dacă Eu nu te aşezam credincios înaintea Mea pe tine, nu puteam să grăiesc pe pământ, căci Eu trebuie să-i grăiesc omului când grăiesc, iar pacea Mea trebuie să fie între Mine şi el ca să pot să-i grăiesc lui. Cei fără de pacea Mea între Mine şi ei ascultă greu de tot cuvântul gurii Mele, căci aceia au ca pace minciuna cea de pe pământ, născută din om şi hrănită de ea însăşi, căci diavolul are prin om putere să-l facă slujitor lui pe om, şi cu înşelăciune îl hrăneşte pe om cu toate ale lui, ascunzându-şi faţa lui cea mincinoasă, căci diavolul nu-i poate da omului viaţă. O, numai Eu sunt Cel ce dau viaţă omului, chiar şi celui ce se înalţă pe sine, nu numai celui ce se smereşte pe sine înaintea Mea şi a omului, şi i-am vorbit poporului Israel acum două mii de ani despre cel ce se înalţă pe sine şi despre cel ce se smereşte pe sine, şi l-am învăţat pe el viaţa atunci când i-am grăit aceasta, iar cine a avut urechi de auzit, a auzit şi s-a mântuit, căci înţelepciunea cea de sus când vine peste om şi o ia în el omul, aceea este cea care aude în om şi cea care Mă sălăşluieşte şi Mă slăveşte pe Mine în om. Amin.
În duminica aceasta se citeşte în biserici cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, prin care am spus celor ce se dădeau drepţi faţă de ceilalţi peste care ei priveau din înălţimea semeţiei lor, şi le-am spus de doi oameni care s-au întâlnit în templu pentru rugăciune: un fariseu şi un vameş. Fariseul îi mulţumea şi îi aducea aminte lui Dumnezeu de toate câte făcea el bine şi de toate câte nu făcea rele aşa cum făceau ceilalţi oameni, sau vameşul, pe care îl vedea şi îl privea el că se ruga şi el în templu, dar care încă de departe, de unde sta el, nu dădea nici măcar ochii să şi-i ridice către cer, ci numai îşi bătea pieptul zicând: «Fii mie, păcătosului, milostiv, o, Doamne», şi i-am spus poporului Israel că acesta s-a dus la casa sa mai îndreptat decât fariseul, fiindcă la Domnul este altfel omul faţă de cum stă el pe pământ, căci oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa, şi aşa este la Dumnezeu dreptatea cea pentru om.
O, poporul Meu, Mi-am întărit coborârea la tine, şi am lucrat prin îngeri aceasta, căci puterile cereşti îmi slujesc împlinirea Scripturilor, tată, iar în Scripturi stă scris să vin să cârmuiesc neamurile cu toiag de fier şi stă scris că numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, şi de aceea rostesc Eu în mijlocul tău cuvântul Meu, şi fac faptă numele Meu peste pământ şi grăiesc în mijlocul tău şi Mă dau în lături pentru cei ce Mă iau de la tine şi se hrănesc cu mângâierea cea de la Mine, şi fericiţi sunt cei ce se apleacă să ia şi să se înţelepţească prin izvorul Meu de peste tine!
Omul semeţ nu iubeşte minunea Mea de peste tine, şi tu eşti vorbit de rău de omul semeţ, poporul Meu. Din pricina cuvântului Meu de peste tine te vorbeşte de rău omul care se înalţă pe sine înaintea Mea şi a ta. Tu însă fii cuminte, tată, şi stai sub mantia Mea, stai în Domnul Dumnezeul tău, Care te hrăneşte cu duh dătător de viaţă, căci vremea pe pământ este ca la sfârşit, este aşa cum a făcut-o omul împotriva sa însuşi, fiindcă omul cel fără Dumnezeu face lucrarea diavolului pe pământ, iar diavolul este potrivnicul Meu şi i se sfârşeşte vremea, căci vremea e pe sfârşite, iar el dă să se întărească prin ultimele lui puteri vrăjmaşe Mie. Eu însă sunt Mieluţul Tatălui şi îl voi birui pe diavol şi pe toţi îngerii lui, şi vom aşeza pe pământ cântarea de biruinţă, precum este scris, căci voi judeca desfrânarea de pe pământ şi tot trupul ei şi voi răzbuna sângele sfinţilor, şi va fi nunta Mea cu mireasa Mea cea pregătită Mie şi cu cei fericiţi, căci scris este: «Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului, iar acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu», căci Eu Mă numesc Credincios şi Adevărat, şi numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, iar cei ce se cred împăraţii pământului şi care dau să facă război cu Mine vor fi biruiţi cu toată minciuna lor şi vor fi aruncaţi în iezerul de foc, unde arde pucioasă, precum este scris, căci cuvântul Meu este sabie care iese din gura Mea ca să fac dreptate sfinţilor Mei. Amin.
O, poporul Meu, priveghează, tată, priveghează cu Mine, căci este nevoie de biruinţă, fiule! Dă-i sufletului tău pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fii sârguitor în zilele acestea, căci tu trebuie să ridici rugăciune la Dumnezeu pentru toţi cei strâmtoraţi pe pământ. O, adu-ţi aminte de neputinţa ucenicilor Mei, pe care i-am rugat să vegheze împreună cu Mine când Eu M-am rugat Tatălui în grădina Ghetsimani, iar ei n-au putut să stea treji, căci erau osteniţi de tristeţe. Mă trăgeam de lângă ei şi Mă rugam cu lacrimi Tatălui, şi apoi veneam spre ei să-i trezesc, căci dormeau, şi le spuneam: «N-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi, dar, şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios».
O, roagă-te, poporul Meu, pentru tine şi pentru toţi cei strâmtoraţi pe pământ, căci şi Eu Mă rog Tatălui pentru mângâierea celor strâmtoraţi de la toate ticăloşiile care se săvârşesc în mijlocul lor. îngerii Mei merg cu Mine şi îi însemnează pe cei strâmtoraţi, căci scris este să fie aşa şi să Mi-i ocrotesc pe cei ce sunt ai Mei, dar iată, vin şi îi învăţ pe ei din gura Mea şi le spun lor aşa:
Voi, cei ce vreţi să învăţaţi de la Dumnezeu scăparea voastră de ceasul ispitei care va să vină pe pământ să-i încerce pe toţi oamenii, o, umpleţi-vă inimile voastre de iubire de Dumnezeu şi apoi de credinţă neprefăcută! Aşezaţi-vă în credinţă şi apoi în post şi în rugăciune, împlinind cu iubire poruncile vieţii! Eu, Domnul, vă ocrotesc pe voi de ceasul ispitei ce va să vină să încerce pe toţi oamenii, dacă voi veţi aduce înaintea Mea inimile voastre şi stăruinţa în veghe cu Mine pentru viaţa voastră cea cu Dumnezeu. Lăsaţi plăcerile, căci sunt înşelătoare! Lăsaţi învăţătura cea mincinoasă, căci numai Dumnezeu va fi pe pământ adevărat, şi veţi vedea aceasta! O, lăsaţi-vă de păcate, căci ele fac moartea în om! Daţi de la voi păcatul şi trăiţi în sfinţenie, căci fără de sfinţenie nimeni nu va vedea mântuirea cea de la Mine, fiindcă aşa este scris! O, e vremea să privegheaţi împreună cu Mine, Mielul Tatălui, ca să biruiesc minciuna împreună cu cei iubitori de Dumnezeu şi să biruiesc lucrarea satanicească de pe pământ. Opriţi-vă de la păcat, ca să-L puteţi ajuta pe Dumnezeu pentru salvarea voastră! Postiţi post sfânt, nu numai post de bucate! Postiţi de păcate, tată, şi daţi de la voi necredinţa, căci vremea este cu necredinţă în ea, şi oamenii necredincioşi o fac pe ea să fie, şi de aceea este ea. în loc de teamă din pricina lucrării sataniceşti, care dă să vă însemneze pe trup cu semnul ei cel tainic lucrat ca să nu-l pricepeţi când el vine spre voi, o, postiţi post sfânt şi privegheaţi cu rugăciune în glas şi în suspin după Dumnezeu, ca să vină El să vă păzească de ceasul ispitei, căci voi sunteţi neputincioşi. Luaţi pildă din cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, rostit peste poporul Israel, căci aşa am spus atunci: «Oricine se va înălţa pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa». Amin.
O, nu puteţi voi fără Dumnezeu să biruiţi ceasul ispitei, tată! înarmaţi-vă, dar, cu Dumnezeu şi nu uitaţi, nu uitaţi semnul sfintei cruci, însemnaţi-vă cu el pe frunte şi pe tot trupul, cu cele trei degete apropiate, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, ca să nu aibă putere peste voi lucrarea lui satana! Păstraţi-vă mâna pentru ca să faceţi cu ea semnul sfintei cruci, şi faceţi cruce pe voi cu mâna, şi mult să faceţi, şi tot mereu să vă însemnaţi cu acest semn, căci satana a luat putere mare prin cei botezaţi, dar care nu-şi mai fac semnul crucii pe trupul lor şi peste toate ale lor cu cele trei degete împreunate ale mâinii drepte, cu mâna mărturisindu-L pe Dumnezeu întru Treime slăvit şi închinat, iar cu inima şi cu gura lăudându-L de-a pururi! Aprindeţi în casele voastre candele cu untdelemn şi faceţi-vă miruitor şi muiaţi-l în candelele aprinse mereu şi însemnaţi-vă trupul şi mersul cu semnul sfintei cruci, şi căutaţi untdelemn netrecut prin foc, căci nu trebuie să se atingă focul de untdelemn, ci untdelemnul trebuie să se atingă de foc prin feştila care-şi hrăneşte din el arderea ei, lumina ei pentru casa creştinilor Mei, căci candela aprinsă cu bileţel scris în ea cu numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh este slujitoare din partea Domnului peste cei credincioşi şi sfinţi, care aşteaptă pe Domnul de izbăvire a lor. Aşa să vegheaţi voi cu Mine, Mielul Tatălui, în vreme de strâmtorare, şi aşa vom fi biruitori. Amin. Aşezaţi peste voi post sfânt, post de păcate şi de plăceri trecătoare şi mult înşelătoare, şi apoi aşezaţi peste voi post de bucate şi postiţi trei zile în săptămână: luni pentru îngerul păzitor, iar miercuri şi vineri pentru Mine, ca să am ucenici pe pământ, căci soiul de diavoli din zilele acestea nu pot fi biruiţi decât aşa cum i-am biruit Eu, cu post sfânt şi cu rugăciune sfântă, cu viaţă plină de Duh Sfânt în ea şi peste ea. O, întoarceţi-vă la portul cel creştinesc şi curăţiţi-vă de podoabele cele vremelnice şi îmbrăcaţi-vă întru cuvioşie duhul şi trupul, iubind şi hrănindu-vă cu tot cuvântul Meu şi învăţându-vă să vă hrăniţi aşa, căci sufletului îi trebuie hrană ca să poată pentru trup şi pentru Domnul. Veniţi spre înţelepciune sfântă, veniţi, tată, şi învăţaţi din izvorul Meu, cu care vin pe pământ spre voi ca să vă învăţ lucrarea mântuirii faţă de vremea cea cu ispită care este acum pe pământ cu faţa ei cea ascunsă de ochii şi de mintea voastră. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi sunt întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om ca să-l învăţ pe om venirea Mea cu sfinţii, ca să-l deprind pe om cu Dumnezeu pe pământ, cu împărăţia Mea în mijlocul oamenilor. O, curăţiţi-vă de cursele în care sunteţi şi care vi se întind, căci iată, v-am dat povaţă sfântă; luaţi-o în voi, că e dulce ca viaţa Mea cea iubită de omul iubitor de Dumnezeu! Aduceţi Domnului inimile voastre! Eu, Domnul, vă voi povăţui cu milă şi vă voi face fii ai lui Dumnezeu dacă veţi lua în voi puterea aceasta, cuvântul Meu cel învăţător peste om. Amin.
O, poporul Meu, tu eşti cărarea Mea spre oameni, tată. Tu eşti împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi din tine Eu ies spre oameni ca să-i miluiesc pe ei cu învăţătură trezitoare şi veghetoare apoi. întăreşte-te spre ajutor Mie, tată. Eu sunt Mieluţul Tatălui, şi cu ai Mei trebuie să biruiesc toată proorocia mincinoasă şi toată lucrătura ei. Amin.
Am învăţat neamul român şi pe toţi care iau din învăţătura Mea, i-am învăţat să postească post sfânt şi îi învăţ încă să nu mai facă ucidere ca să mănânce din vietăţi ucise de om. îl îndemn pe om să mănânce aşa cum i-am dat Eu omului poruncă în rai pentru ceea ce trebuie să mănânce, căci vremea cea de acum îl prinde în cursa ei pe om.
O, e vremea pentru post şi rugăciune şi pentru veghe sfântă, iar voi, păstori de turme, aşa să-i învăţaţi pe oameni, căci jertfa cea mai plăcută Mie de la om este duhul umilit, prin care omul poate să-L slujească pe Domnul, şi apoi Domnul pe om. Este scris că oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Această Evanghelie este învăţătura vieţii şi din ea să înveţe omul paza vieţii lui. Amin.
Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Eu sunt Mieluţul Tatălui Savaot, şi am grăit ţie în zi de duminică, în zi de învăţătură, poporul Meu, şi tot cel ce crede în Mine, Eu, Domnul, îl voi atrage pe el spre Tatăl şi îl voi face fiu al Tatălui Meu, precum am făgăduit prin cuvântul Meu cel rostit peste om acum două mii de ani.
Pace ţie, poporul Meu! Fii cuminte! Pace ţie, pace ţie, pace ţie, poporul Meu! Amin, amin, amin.
08-02-2009