Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe

Te întâmpin iarăşi cu duh de înviere şi cu sărbătoare de sfinţi, popor al cuvântului Meu. Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt Domnul Dumnezeul tău. Ne pregătim, Noi şi voi, pentru zi de învăţătură şi de înviere, că vin mulţi la izvor şi trebuie să-L înfiripăm pe Dumnezeu în ei, tată. Astăzi, în zi de sărbătoare pentru mucenicul Meu Gheorghe, Eu, Domnul, aşez în rugăciunea ta cerere cu credinţă pentru ca să vină zile cu soare şi cu cald şi cu pace şi cu ajutor pentru sărbătoarea duminicii mironosiţelor învierii Mele, poporul Meu. Ridică mânuţele şi cere cu credinţă, tată, ca să împlinesc Eu rugăciunea ta. Pregăteşte-te cereşte şi ai grijă, şi iarăşi îţi spun, ai grijă de lucrul ce este de pregătit, dar ai grijă şi de odihnă, căci pace şi linişte voiesc Eu să am în fiinţa ta, în lucrarea ta, fiindcă tot cerul are nevoie de pace când Eu lucrez cu tine pe pământ. Ai grijă să fii frumos ziua şi noaptea, fiule, iar cel frumos este cel care-L are pe Hristos în iubirea lui, în lucrarea lui, şi este cel asemenea Mie, poporul Meu. Amin.

Şi acum avem sărbătoare de sfinţi, iar în venirea Mea de azi am cu Mine pe mucenicul Meu Gheorghe, care M-a mărturisit muceniceşte şi nu M-a părăsit pe pământ, ba M-a şi slăvit prin iubirea lui cea cu statornicie înaintea celor necredincioşi. Pe vremea când Eu eram pe pământ şi pregăteam fructul mântuirii omului, salvarea din păcat a omului căzut din Dumnezeu prin păcat, mulţi se minunau de măreţia semnelor şi a minunilor Mele şi mulţi Mă urmau ca să vadă şi ca să creadă şi ca să poată cu Mine prin iubire şi prin mărturisire apoi, dar tot mulţi Mă şi părăseau apoi, căci Eu aveam învăţătură de viaţă, cuvânt tare, şi eram Cel drept, şi lumea nu Mă iubea, pentru că Eu mărturiseam mereu că faptele ei sunt rele şi voiam să-l îndrept pe om spre cele bune, iar omul când auzea nu putea purta adevărul cel despre el şi venea şi pleca, fiindcă păcatul îl slăbea şi îl învinuia, iar umilinţa pentru păcat nu se prindea uşor de om, chiar dacă el Mă vedea pe Mine umilit şi dispreţuit sub om şi mlădios pentru om. O, mulţi veneau să fie cu Mine şi cu ai Mei, dar mulţi Mă şi părăseau, şi apoi Mă urau şi Mă dispreţuiau şi se mâniau, pentru că Eu voiam să-i curăţ de păcatul iubirii de sine şi să pun în ei căldură şi umilinţă şi aplecare cu duhul, iar când ei vedeau aceasta ce fac Eu pentru înţelepciunea lor cea nouă, o, nu se puteau apleca şi plecau spre răceală, iar cei ce se ţineau după Mine şi vedeau aşa, Mă dispreţuiau şi ei mulţi dintre ei, şi unii pe alţii se întăreau împotriva Mea apoi şi se uneau iarăşi apoi cu cele de dinainte ale lor. Dar cei ce Mă iubeau cu putere le erau iertate păcatele toate prin iubirea lor de Dumnezeu, iar ei Mă mărturiseau de Dumnezeu al lor, şi pe ei mucenici ai Mei mărturisitori curajoşi, nefugind ei de cruce şi de răbdarea de sub ea, căci iubirea de Dumnezeu îi stăpânea pe ei ca şi pe femeia cea păcătoasă, care Mi-a adus miresme ca semn al credinţei în Mine şi al iubirii ei de Dumnezeu, iubire mare, drept pentru care i-au fost iertate toate păcatele ei, şi apoi am zis despre ea că mult a iubit şi mult i s-a iertat ei.

Erau prigoniţi în toate vremile cei ce Mă iubeau, iar cei ce nu iubeau prigonirea Mă părăseau şi cădeau în necredinţă pentru păcatul părăsirii lor de Dumnezeu. Iată, sărbătorim pe mucenicul Gheorghe, care n-a fugit de prigoana cea pentru credinţa lui şi pentru multa lui iubire de Dumnezeu, căci cei ce cred cu putere nu sunt biruiţi, fiindcă îi apără pe ei puterea credinţei cea făcătoare de putere şi de minuni pentru cei necredincioşi şi aşa biruiesc ei pe prigonitorii lor cei neputincioşi în credinţă.

O, mucenicule plin de curaj pentru credinţa ta! Unde, tată, să mai fie azi pe pământ putere pentru Dumnezeu în om când omul se iubeşte atât de mult pe sine? Fuge omul şi se încruntă şi se întunecă şi se răceşte pentru o dojană, pentru o mustrare, care dă să-i cureţe inima şi fapta, darămite să mai şi mărturisească unul ca acela prin umilinţă şi prin jertfă pe Dumnezeul Cel viu aşa cum tu L-ai mărturisit! O, nu mai este om să priceapă ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu în om pe pământ! Iubirea de sine şi părerea de sine şi dorul de sine îl nimiceşte de tot pe om, iar Eu plâng în cer între sfinţi când îi văd pe cei ce cred în Mine cum Mă părăsesc apoi, dându-se slăbiciunilor şi neputinţelor de tot soiul, care vin din om şi de pe pământ peste om, iar Eu îmi scriu cartea judecăţii faptelor omului. O, când, oare, va veni o vreme ca să înţeleagă cel credincios mărirea lepădării de sine în el aşa cum am avut-o Eu; Eu şi sfinţii Mei? Când voi găsi Eu odihnă în om, în cel ce vine după Mine ca să iubească voia Mea? Când, oare, tată? Când?

– O, nu poate nimeni să meargă spre desăvârşire în iubire şi în voile Tale în el dacă nu vine la Tine pentru lepădarea de sine, Doamne. Cel ce nu urăşte pe mamă şi pe tată, pe soţie şi pe copii, pe rude şi pe prieteni, pe toate, pe toate ale lui agoniseli, şi cu totul pe el însuşi prin lepădare de sine, negândind nici la sufletul său, care-i ţine suflarea în trup, acela nu poate, nu poate să fie mărturisitorul Tău peste mulţi, ucenicul Tău între oameni, ba chiar şi miel jertfit pe altarul credinţei în Tine, credinţă care înviază morţii, Doamne. Cel credincios prin lepădare de sine nu-şi mai face socotelile cele pentru el, căci el iubeşte şi trăieşte pentru iubire şi nu pentru sine, şi iată de ce nu se leapădă de sine cel care se iubeşte pe sine. Lepădarea de sine a omului nu o poate face decât Dumnezeu în om stând şi lucrând ca El, nu ca omul, căci omul când este viteaz pentru Dumnezeu în el înaintea necredincioşilor care nu-L vor pe Dumnezeu Domn peste ei, nu el, omul, ci Dumnezeu este Cel din el viteaz şi minunat prin lepădarea de sine a omului care poate pentru Dumnezeu, mărturisind aşa înaintea celor necredincioşi.

O,dă-i poporului Tău de azi bărbăţia credinţei şi darul cel făcător de puteri şi de semne minunate al sfinţilor Tăi, Doamne. O, dă-i lui puterea şi darul cel sfânt al lepădării de sine, căci cei ce s-au făcut sfinţi pe pământ înaintea Ta şi înaintea oamenilor n-au putut nimic pentru numele Tău şi pentru slava Ta până ce n-au aşezat în ei darul lepădării de sine nemaigândindu-se la ei, ci numai la slava Ta între oameni şi pentru oameni, Doamne.

O, poporule de azi al lui Dumnezeu pe pământ, o, fiu credincios în vremea aceasta de necredinţă! Mărturisirea ta înaintea necredincioşilor pentru Dumnezeu şi pentru slava Lui începe cu puterea lepădării de sine în tine. Ea îl învaţă pe om să moară, iar pe Dumnezeu să învieze în el, în omul mărturisitor pentru Hristos. învaţă tu aceasta, începând cu cele mai mici încercări de peste tine, care dau să-ţi întrebe fiinţa ta dacă s-a lepădat de sine, dacă Hristos este în tine, dar dacă eşti încă tu, caută să intri sub învăţătură, sub mustrare, sub toiag, căci vai celui fără de toiag peste viaţa lui, peste mintea lui, peste fapta lui, căci acela îi face rău lui Dumnezeu dacă vine la Domnul şi la lucrarea Lui cea plină azi de slava Domnului, de învăţătura Domnului în mijlocul tău. Iată-mă pe mine cât mi-am călcat peste sine şi cât L-am mărit pe Domnul prin credinţa mea! Domnul Dumnezeul tău să-ţi dea harul Său, şi prin el să înveţi mereu darul lepădării de sine la orice pas, ca apoi să-ţi dea Domnul împărăţia Sa înăuntrul tău. Aşa îţi sortesc eu azi, în ziua mea de serbare între sfinţi în cer şi pe pământ, popor al venirii Domnului iarăşi de la Tatăl la om, acum, la sfârşit de timp. Amin.

O, slavă Ţie, Doamne, că mi-ai dat acum pe pământ bucuria să Te mărturisesc din cer, dintre sfinţii Tăi cei mărturisitori pe pământ în vremea trupului lor. O, coboară Tu vreme cu soare, coboară seninul şi zile dulci şi calde pentru sărbătoarea Ta cu poporul Tău când Tu îţi vei învăţa poporul cu duhul puterii, cu duhul învierii cea semănată peste cei ce se adună la izvor, Doamne! Ne rugăm Ţie cu poporul Tău şi noi, sfinţii Tăi. Primeşte, Doamne, şi împlineşte, Doamne! O, vino şi arată-Te, Doamne, iar lumina cuvântului Tău să ia foc pe pământ, căci foc ai venit să arunci pe pământ şi să poţi peste om cu focul iubirii Tale, cu slava cuvântului Tău, care vine cu Tine pentru înnoirea lumii, pentru naşterea din Tine, Doamne, a toate câte vor fi şi vor rămâne, dimpreună cu sfinţii Tăi, care Te-au iubit de pe pământ şi până în cer, şi care Te iubesc acum pe pământ. Amin, amin, amin.

– Hristos a înviat, o, sfinţi ai cerului sfânt! O, ajutaţi-Mi poporului Meu de azi şi lucraţi pentru el şi lângă el pentru biruinţa Mea. Amin.

Hristos a înviat, poporul Meu de pe pământ, şi te vreau sfânt prin lepădare de sine, nu numai sfinţit, tată. Cei sfinţi au avut şi au puterea Mea în ei, iar cei sfinţiţi sunt cei purtaţi de cei cu puterea Mea în ei, de cei sfinţi ai Mei prin lepădare de sine, tată. Popor de sfinţi voiesc să am, ceată de sfinţi voiesc să am în poporul Meu, între cei ce se ridică să creadă în venirea Mea cea de acum cu judecata multora şi cu izbăvirea multora. Cei ce se leapădă de sine sunt cei ce iubesc mult şi cei ce li se iartă mult, iar iubirea este cea mărturisitoare înaintea celor necredincioşi de pe pământ, şi este a celor sfinţi.

Hristos a înviat, poporul Meu! Pregăteşte, tată, sărbătoarea cea cu strângere a poporului cel credincios cuvântului Meu. îl voi învăţa pe el să nu cadă din credinţă, căci sunt învăţătorul celor credincioşi, şi e vremea grea, e vremea lepădării de credinţă, tată. O, roagă-te să aducă Domnul vreme caldă pe pământ cu tine, tată. Roagă-te ca sfinţii, şi ţi se va da, şi apoi dă-I Domnului slava şi nu ţie, tată, căci sfinţii sunt cei ce au lepădare de sine şi care dau Domnului toată mărirea, toată închinarea. Amin.

Păstrează-te în sfinţenie, poporul Meu, iar sfinţenia are sfială, are frumuseţe mare în om, purtare aleasă în om, tată. Ea veghează mereu, mereu pentru ea în om, căci ea iubeşte pentru Dumnezeu în om, ea, şi nu omul, căci omul este neputincios.

Hristos a înviat, Ierusalime! Pregăteşte de pe pământ sărbătoarea cea cu poporul cel credincios, iar Eu, din cer, tată. Pace ţie! Nu uita să-Mi lucrezi pace. Nu uita să-Mi fii odihna Mea, poporul Meu. Amin, amin, amin.

06-05-2008