Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra apelor, iar îngerul apelor vine şi pune Duh în ape prin cuvântul rostit peste ape ca să se sfinţească ele cu puterea cuvântului şi cu harul cel de la Dumnezeu coborât peste cei credincioşi, cărora Domnul le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu prin credinţa lor, căci Eu, Domnul, aşa am spus acum două mii de ani prin Duhul Meu din ucenici: «întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit, iar câţi L-au primit, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, adică celor ce cred în numele Lui, căci Cuvântul Care era la început, S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între oameni, iar cei ce L-au primit, au văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr», precum este scris. Amin.
Pace vouă, celor ce aţi venit să luaţi apă de Bobotează, iar Eu, Domnul, vă învăţ duhul credinţei, ca să luaţi din duhul acesta născător de Dumnezeu în om şi să-L puteţi iubi pe Dumnezeu, căci nimeni nu-L poate crede pe El, decât cei care îl iubesc pe El. Cel ce ia apă sfinţită cu duh de Bobotează peste ea prin cuvântul cel rostit peste ape ca să se sfinţească şi ca să poarte în ele putere de curăţire şi de vindecare, acela crede apoi în apa aceasta şi-i dă loc de cinste în casa lui şi peste viaţa lui. Aşa să faceţi voi şi pentru cuvântul care iese din gura Mea ca să vă curăţească şi să vă sfinţească apoi şi să vă călăuzească dacă-l veţi lua să-i daţi loc de cinste în inimile voastre şi peste vieţile voastre apoi, căci precum Duhul, pe Care nu-L vedeţi că Se poartă peste ape în ziua aceasta ca să le sfinţească la cuvântul rostit peste ele, precum credeţi în Duhul, Care sfinţeşte apele fără să-L vedeţi pe El, tot aşa şi cuvântul Meu, pe care nu-l vedeţi, dar îl auziţi după ce el iese din gura Mea ca un râu mare, aşa şi el spală omul pe dinăuntrul lui şi pe dinafara lui dacă omul ştie să-l creadă, iubindu-l cu putere pe Dumnezeu, Care dă viaţă din viaţa Lui omului dacă el poate să creadă aşa cum crede în puterea apei sfinţite prin cuvânt şi prin Duhul Sfânt la rostirea cuvântului care cheamă pe Duhul Sfânt peste ape. Amin.
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi Acesta era întru început la Dumnezeu, şi toate printr-însul s-au făcut. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, pământul era fără chip şi pustiu, şi era întuneric peste adânc, iar Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Atunci Cuvântul, Care era întru început, a rostit cuvânt prin Duhul, şi toate printr-însul s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut, şi întru El era viaţă, şi apoi, acum două mii de ani, Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între oameni, plin de har şi de adevăr, precum este scris despre slava Mea cea de la Tatăl. Amin.
O, nu e greu să creadă omul în cuvântul Meu, care a făcut cerul şi pământul la început când pământul era fără chip, când era netocmit şi gol. O, nu e greu să creadă omul în cuvântul Meu care se purta pe deasupra apelor la început şi a scos apoi pământul din ape. Iată, omul crede în apa sfinţită cu duh de Bobotează, dar trebuie şi să ştie cum se sfinţeşte ea. Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra ei, iar cuvântul lui Dumnezeu aşează peste ea sfinţire şi putere de cuvânt şi de tămăduire şi de credinţă. Amin. Şi precum Duhul lui Dumnezeu nu este văzut, aşa şi cuvântul lui Dumnezeu, dar iată, trebuie să înţeleagă omul că Duhul fără de rostire de cuvânt nu poate să lucreze, şi acestea sunt nedespărţite în întocmirea lucrării facerii, iar ca să creadă omul în Duhul şi în Cuvântul Care era la început, am venit Eu acum două mii de ani şi M-am făcut trup, M-am arătat oamenilor plin de har şi de adevăr ca să-l ajut pe om să creadă şi să vadă Duhul şi Cuvântul Care era la început şi prin Care toate s-au făcut din tot ce s-a făcut. Şi iarăşi, spre sfârşitul tainei lui Dumnezeu, ca şi la început, Eu, Domnul, Cuvântul Cel de la început, Care era Dumnezeu, iarăşi lucrez ca la început, căci pământul este fără chip şi este gol, şi Eu îl voi scoate pe el din foc, aşa cum l-am scos din ape la început, căci foc este acum pe pământ, foc al fărădelegii, şi în care toţi oamenii ard, efă care iese la priveală, şi în ea fărădelegea a tot pământul, iar Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra focului aşa cum la început Se purta pe deasupra apelor pe când pământul era fără chip. Amin.
Duhul Meu Se face cuvânt peste voi, cei adunaţi la apă de Bobotează şi vă învaţă duhul credinţei, iar credinţa este cea care nădăjduieşte, tată. Voi, care sunteţi poporul Meu, poporul acestui duh şi al acestui cuvânt, şi, iarăşi, voi, care aţi venit să vedeţi pe poporul Meu şi lucrarea Mea cu el, Eu, Domnul, vă învăţ în zi de duh de Bobotează darul credinţei sfinte, credinţa cea din dar. Amin.
O, fiule care crezi, o, poporul Meu, şi tu, omule care vrei să crezi şi tu! O, să nu crezi în Mine pământeşte, tată, că Eu te-am învăţat că împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, nu, tată, nu. în lumea aceasta este numai păcat, numai foc, tată, foc al fărădelegii, în care se mistuie viaţa fiilor oamenilor şi a urmaşilor lor, tată. în lume este Sodomă şi Gomoră, din care Eu Mi-i scot pe cei ce sunt ai Mei, iar ai Mei sunt cei ce Mă iubesc crezând în făgăduinţele Mele de cer nou şi de pământ nou, şi cu care Eu pot să lucrez acestea şi să dau chip pământului, care arde acum de nouă stânjeni şi care este plin de sânge, peste tot sânge, tată, căci lumea nu ştie să facă nimic bun, nimic decât păcat şi sânge, de nu mai are Domnul loc pe pământ să-Şi odihnească pasul pe loc curat, iar omul sfânt şi iubitor de Dumnezeu trebuie să-şi facă pârtie când merge pe pământ, trebuie să-şi stropească paşii şi cărăruţa sa cu apă sfinţită cu putere de cuvânt şi să-şi facă vad ca să mai poată merge, căci chipul Meu în om se pierde prin ape tulburi, aşa cum omul care-şi vede chipul în apă curată nu şi-l mai poate vedea dacă apa se tulbură din pricini fel de fel, şi aşa este pe pământ, numai ape tulburi sunt pe pământ, numai pustiu de Dumnezeu peste tot, iar Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra şi scoate la priveală pe cel curat cu credinţa şi cu fapta şi-i dă lui putere să se facă fiu al Său, născut de la Dumnezeu pe pământ, şi aceasta lucrez Eu, Domnul, cu harul cuvântului Meu din vremea aceasta: cer nou, pământ nou şi om nou, şi apoi Ierusalim nou din loc în loc, patrie a Mea pe pământ, a Mea şi a celor ce iubesc patria Mea, ieşind din lume pentru ca să-L primească pe Domnul fiinţă a lor, Făcător al lor, căci veacul acesta trece, şi rămâne Domnul şi fiii Săi. Amin.
Cu duh de Bobotează Mă fac azi învăţător ca să vă învăţ lucrarea credinţei care-l ajută pe om să se nască din nou, din cuvântul lui Dumnezeu cel născător de om nou, şi precum apa ascultă de Duhul şi de cuvântul Meu cel rostit peste ea pentru har peste ea, tot aşa şi omul poate să asculte dacă voieşte, căci nu de la Mine, ci de la om vine această putere pentru el, şi pentru Mine peste el apoi, aşa cum i-am spus Eu celui cu beteşug, care M-a rugat şi Mi-a spus: «Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti», iar Eu i-am spus lui: «Voiesc, curăţeşte-te!», lui i-am spus să se curăţească, şi apoi Eu să-i dau, şi să Mă dau lui să Mă poarte. Amin.
O, popor credincios, să nu crezi în Mine pământeşte, tată, că Eu ţi-am spus că locul împărăţiei Mele este înăuntrul tău, iar dacă tu n-o porţi înăuntrul tău cu toate podoabele ei, ci o aştepţi pe ea în lumea aceasta netocmită şi fără chip, dacă tu crezi pământeşte în Mine, umblând să Mă înţelegi aşa, atunci diavolul, stăpânitorul lumii, îţi scrie necredinţă în Dumnezeu, tată. O, să nu crezi pământeşte în făgăduinţele Mele cele pentru tine, că nu pentru lume le-am rostit, ci pentru tine, tată, iar tu trebuie să lucrezi la împlinirea lor, căci Eu te-am scos din lume ca să nu fii ca ea, ca să nu fii din ea şi ca să nu guşti din vinul ei, tată, să nu guşti din ea nici cu duhul, nici cu trupul, nici cu sufletul, fiule. O, uită-te la ucenicii Mei cei de acum două mii de ani cum se clătinau, căci nici ei nu credeau altfel în Mine, ci credeau tot pământeşte, şi aşteptau să fiu Eu împărat peste neamuri, iar ei să fie lângă Mine dacă Eu voi împărăţi cu puterea pe care ei au văzut-o în faptele Mele mari, în semnele vindecării oamenilor şi ale învierii morţilor, tată. Iuda nici când s-a sculat în ziua vânzării Mele n-a crezut că face rău, căci el credea în Mine pământeşte, ca într-un om cu putere, ca într-un Dumnezeu pământesc, dar Eu n-aveam nimic, nimic în lumea aceasta, decât pe mama Mea şi pe ei, pe ucenicii Mei, şi aceia erau împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Acolo unde sunt Eu cu ai Mei, acolo este împărăţia Mea pe pământ, şi iată, ea nu este din lumea aceasta, poporul Meu.
O, Eu voiesc, poporul Meu, ca tu să fii ucenicul Meu duhovniceşte şi nu pământeşte, tată, că Eu ţi-am lăsat Evanghelia Mea cea de atunci, şi, iată, iarăşi, cea de acum, ca să ştii să-Mi fii cu duhul şi cu credinţa cea sfântă, nu cu cea pământească să-Mi fii ucenic, că Eu cu ucenicii cei de atunci n-am putut decât să Mă întorc iarăşi la Tatăl şi să-i învăţ fără Mine lângă ei aievea, ca să poată ei apoi pricepe duhovniceşte Scriptura cea despre Mine, şi peste ei s-o înţeleagă ei pusă, nu peste alţii mai întâi, şi ca să înţeleagă ei lucrarea Mea cea tainică, cea lăuntrică în om, şi le-am spus lor: «Acum vă este de folos să Mă duc la Tatăl, ca să vină Duhul la voi, şi El să vă înveţe». O, nu le-ar mai fi fost de folos să rămân cu ei, căci cu Mine lângă ei se îndoiau în făgăduinţe şi le înţelegeau pământeşte, fiindcă erau pământeşti şi cu mintea şi cu credinţa, şi de aceea le-am spus Eu că le este de folos să Mă duc iarăşi la Tatăl, dar le-am mai spus şi că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului, şi nici aceasta n-au înţeles cum vine, căci cel ce nu înţelege duhovniceşte şi cereşte pe Dumnezeu cu omul, acela se îndoieşte, tată. O, n-am avut înainte de învierea Mea, n-am avut pe cine să Mă sprijin, n-am avut decât pe mama Mea şi pe Ioan şi pe Iacov, căci ceilalţi au fost îndoielnici şi fricoşi, şi apoi Eu am căzut sub vânzare, şi apoi ucenicii Mei au rămas fără Mine, şi Eu am fost dat spre jertfire, iar după ce am înviat şi iarăşi M-am suit la Tatăl, le-am trimis apoi lor pe Duhul, şi de la El au ştiut ei apoi ca Dumnezeu. Amin.
O, poporul Meu, te învăţ harul credinţei care te ţine în Mine şi care Mă ţine pe Mine în tine, tată. Ai grijă cu credinţă, tu, cel care crezi această venire a Mea acum pe pământ cuvânt şi trup tainic, ai grijă, tată, să nu te osândească pe tine cuvântul cel rostit de tine, rostit oricum, fiule. Te povăţuiesc să fii păpuşă pentru credinţă şi pentru fapta ei, căci păpuşa face tot ce face păpuşarul cu ea, şi e mai credincioasă decât un om viu, căci face, tată, dacă este purtată de păpuşar. Dar mai mult şi mai mult ai grijă să nu te osândească pe tine cuvântul cel rostit de Mine peste tine, fiule, căci acela este cuvântul lui Dumnezeu, tată.
O, poporul Meu cel de demult al Meu! Te chem, tată, şi pe tine la învăţat. Te chem iarăşi, fiule. Te chem, tată, să înţelegi ceea ce n-ai înţeles când am venit la tine, când ai venit la Mine ca să auzi şi ca să lucrezi. O, că n-ai putut, tată, la vreme să fii păpuşa Mea, ci am fost Eu păpuşa ta, ca să-ţi arăt lucrarea păpuşii, tată, şi să înveţi apoi, că M-am lăsat sub voia ta, şi nu ţi-a prins bine voia ta, şi iată, şi azi, nu numai ieri, ci şi azi Mă face lumea mincinosul, tată, că Eu n-am avut până acum în tine ucenici pe care să Mă sprijin, iar pentru şovăiala ta în lucrarea Mea Mă face lumea desfrânatul şi mincinosul şi îmi zice omul, şi zice că nu sunt Eu cuvântul acesta de înviere şi că e omul, şi zice că purtătorii Mei nu sunt ei fiii lui Dumnezeu aşteptaţi de Scripturi ca să fie, şi că biserica lumii ar fi cea care este a Mea, dar dacă ea nu duce viaţă sfântă şi nici iubire de Mine nu are, cum este ea slujitoarea Mea? Cu gura, tată? Cu haina, tată? Cu mersul ei în temple înalte şi atât?
O, Mie îmi place în om să locuiesc, că Eu pentru asta am zidit omul, iar voi zadarnic zidiţi temple mari ca să intraţi în ele şi să chemaţi pe oameni la voi dacă voi nu sunteţi temple ale lui Dumnezeu, temple ale Duhului Sfânt, aşa cum este scris pentru biserica lui Hristos, o, slujitori care v-aţi aşezat în numele Meu peste mulţimi. Dumnezeu are nevoie de voi, nu de temple de piatră, căci templul din Ierusalim, în care Eu intram, s-a surpat piatră de pe piatră şi n-a mai rămas nimic, nimic din el, dar Eu am spus acum două mii de ani despre vremea aceasta a Mea cu poporul Meu cel ales din români şi am proorocit zicând: «Vine vremea ca adevăraţii închinători să se închine în duh şi în adevăr», adică în Dumnezeu, nu în temple înalte, ci în case mici, în cămăruţe care să-i cuprindă pe ei cu taina rugăciunii lor şi cu jertfa Mea cea pentru ei în fiecare zi, ca să fie ei sfinţii Mei, căci sfintele Mele se dau sfinţilor, precum este strigarea bisericii pentru cei ce se împărtăşesc cu trupul şi sângele Meu spre viaţa lor în viaţa Mea purtată pe pământ. Pe vremea primilor sfinţi era frumos de tot, aşa cum şi azi Eu, Domnul, aştept iarăşi să fie peste cei credincioşi Mie, că mergeau apostolii cei sfinţi şi aşezau preoţi prin cetăţi chiar dacă într-o cetate nu erau decât doi sau trei sau patru încreştinaţi, dar aceia primeau pe Domnul pe masa lor şi se hrăneau cu El în taină, şi era strâmtorare pentru biserica Mea, nu ca peste biserica lumii, care se urcă pe înălţime la îndemâna oricui vrea să intre în ea şi la masa ei. Păi dacă ea e biserica lumii, cine să intre decât lumea în ea?
O, poporul Meu de azi, lucrează, tată, biruinţa ca Mine, că Eu am biruit lumea, şi învaţă-l pe cel ce vine să te vadă pentru că eşti al Meu şi spune-i cum să biruiască şi el lumea, că nu prin altfel de putere, ci prin duhul cel umilit în om se biruieşte lumea, şi acest duh te învaţă să stai în Dumnezeu, nu în lumea aceasta, şi te învaţă să te umileşti ca El, şi atunci lumea nu-l mai iubeşte pe omul care lucrează aşa, şi aşa iese omul din lume, nu altfel, tată. Omul cel fără Dumnezeu în el nu poate purta înfruntare, nu poate sta de bună voie sub înfrângere, şi acest duh potrivnic umilinţei se numeşte lume în om, om nelepădat de lume pentru împărăţia lui Dumnezeu în el, dar cel ce se biruieşte pe sine pentru împărăţia Mea în el, acela are duşmani casnicii lui, apropiaţii lui, pe cei ce sunt învăţaţi cu el, iar aceia îl duşmănesc pe el dacă el se face locaş al Meu între casnicii lui. Iată, tot ce este crezut învechit îl supără pe om, şi el caută totul nou peste el, chiar şi când e vorba de casnicii lui, care se ridică unii împotriva altora când e vorba de Dumnezeu în om, darămite Eu, Domnul, cum să nu grăiesc cu cuvântul ca să le fac pe toate noi, şi care aduc bucurii veşnice, nu omeneşti aşa cum caută omul prin cele proaspete prin care le aruncă pe cele de el crezute învechite chiar şi când e vorba de casnicii lui, de apropiaţii lui.
O, poporul Meu, omul îndumnezeit nu este primit de cel neîndumnezeit şi nu este crezut cu Dumnezeu în el, dar Eu, Domnul, întăresc cuvânt de Bobotează peste ape şi Mă dau omului ca să-i curăţ mintea şi să-i întăresc credinţa şi să-i spun:
Duhul lui Dumnezeu Se poartă peste ape ca să le umple de putere curăţitoare de toate câte vatămă pe oameni şi care sunt făcute de oameni şi de diavoli.
Se sfinţeşte apa de Bobotează prin Duhul şi prin Cuvântul lui Dumnezeu, şi cu ea să-şi lucreze cei credincioşi vad pe pământul cel plin de foc şi de fum, că nu e cu putinţă să treacă omul pe lângă foc şi să nu se ardă şi să nu miroasă a fum!
Să se sfinţească apa de Bobotează, cu putere curăţitoare de minte pentru om, căci mintea trebuie trecută prin sită deasă ca să poată să primească pe Domnul în ea, şi apoi harul credinţei sfinte pentru toate lucrurile Domnului cu omul, căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul omului dacă este, şi nu în lumea aceasta este ea! Amin.
Pace vouă, celor veniţi la praznic de Bobotează, la apa cea sfinţită cu putere de cuvânt! Duhul lui Dumnezeu Se poartă peste ape. Duhul Domnului Se coboară peste cei ce se vor da Lui locaş, şi apoi se văd roadele Lui în cei umiliţi ca şi El! Amin.
Cu duh de Bobotează te-am înfăşurat azi, poporul Meu cel învăţat de Dumnezeu. O, fă-te, tată, pildă de împărăţie a cerurilor înaintea oamenilor! Arată-le oamenilor păcatele ca să ştie ei că sunt păcate, că n-au oamenii învăţători pentru împărăţia Mea în om, împărăţie care n-are nimic în lumea aceasta precum nici Eu nu am. Te-am învăţat, tată, ca să audă şi omul de pe pământ hrana de viaţă făcătoare în om de pe masa ta dacă omul ia ca s-o pună pe masa sa de hrană. O, să nu crezi în Mine pământeşte, şi aşa să-l înveţi pe tot omul care vine la tine după Mine, tată. Tu să fii învăţător de viaţă veşnică în om, precum Eu sunt, poporul Meu, şi să fii asemenea Mie, şi Mă vei vedea cum sunt, iar Eu voi fi asemenea ţie apoi, şi lumea va vedea această minune, venirea Mea la tine, căci tu ai venit la Mine şi eşti, iar Eu am venit la tine pe pământ şi sunt Cel ce sunt, şi iată, de pe masa ta Mă dau cuvânt de Duh Sfânt peste oameni, şi-i chem la Mine pe cei ce vor să fie asemenea Mie şi locaş al împărăţiei Mele în ei apoi. Amin.
Pace vouă! în duh de Bobotează vă stropesc îngerii cu apă sfinţită. Sfinţii şi îngerii beau apă de Bobotează lângă voi, ba şi cei adormiţi vin şi beau şi-şi ostoiesc durerile şi dorul, până ce Eu voi stinge dorul lor.
Duhul Domnului vă înmiresmează cu darurile Lui. Eu, Domnul, am rostit pste voi cuvântul Meu: Pace vouă!
La început a fost cuvântul, şi Eu am fost Cuvântul Cel de la început, şi iarăşi zidesc prin cuvânt, şi lumea Mă va vedea şi va crede văzând, iar cei credincioşi Mie vor lua cununa credinţei lor şi mângâierea Mea vor vedea, căci Eu sunt mângâierea celor ce cred în Mine cu putere, cu Duh Sfânt şi cu putere, poporul Meu, şi tu vei fi cel mângâiat pentru credinţa ta, pe care Eu ţi-o înmulţesc ca să ai credinţă, tată, şi ca să am Eu credinţă în tine, pentru împlinirea a toate câte Eu voi împlini prin Duhul Meu şi prin cuvântul Meu cel ziditor, poporul Meu. Amin, amin, amin.
19-01-2008
