Mă scriu şi azi în cartea Mea cu voi, şi deschideţi-Mi, fiilor care-Mi sunteţi porţi! Deschideţi porţile, că Eu Mă las cuvânt în carte, cuvânt de învăţătură peste pământ şi peste voi. Amin.
Pomenim azi pe vameşul şi pe fariseul care au venit să se roage în templu. Voiesc să-l învăţ pe om şi în ziua aceasta, că Eu dacă sunt la voi cuvânt sunt învăţător şi păstoresc toate neamurile pământului cu toiag de fier, cu învăţătura pe care omul n-o găseşte pe pământ, că pe pământ e îngâmfare şi mândrie peste om, iar aşa om nu poate da rod cu învăţătura sa despre împărăţia cerurilor dacă nici el nu stă în ea ca s-o vadă omul că o are, şi să-i urmeze lui apoi.
Faptele bune pe care le face omul în numele Meu din câştigul său, acestea pot fi cursă a sufletului lui, căci Stăpânul cerului şi al pământului îi cere omului pe cele dinăuntru ale sale, nu pe cele din afară, şi am zis: «Milă voiesc, nu jertfă». Nu e om pe pământ să înţeleagă acest cuvânt, dar v-am găsit pe voi, copii credincioşi, şi v-am învăţat să credeţi cum îmi place Mie să creadă omul, şi mai întâi v-am învăţat înţelepciunea minţii, şi apoi faptele ei în inimioarele voastre, şi numai apoi fapta mâinilor şi toată fapta care porneşte de la cele ale omului. Amin. Eu caut de şapte mii de ani milă de la om, iar mulţimea jertfelor lui nu Mă mângâie. Când îl văd pe om că-şi grămădeşte fapte peste fapte în numele Meu peste om, când îl văd că nu ştie că nu aceasta este împărăţia cerurilor pe care Eu, Domnul, o aştept să fie în om, Mă doare, Mă doare, fiilor copii. Ce să-i fac omului? Ce să-i fac, oare? Ce să le fac celor ce se cred creştini ai bisericii, şi care fac atâtea fapte bucurându-şi inima? Acestora n-are cine să le spună Scriptura aceea că: «oricine se înalţă pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa». Omul îi face omului, nu Mie, şi după ce face aşa, se înalţă cu mintea că este al Meu, că Mă are pe Mine prin faptele lui. Planul Meu cu omul este altul, dar nu găseşte bietul de el învăţătură care să-l conducă pe om spre Mine, Cel ce dau viaţă veşnică omului smerit cu inima şi cu fapta mâinilor lui.
Am venit acum, după două mii de ani, ca un fur am venit, şi l-am găsit pe om fără Dumnezeu pe pământ, fără credinţă pe pământ, căci Eu am spus: «Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ ca să facă dreptate aleşilor Săi, care strigă către El ziua şi noaptea, şi pentru care El rabdă îndelung? Da, le va face dreptate curând, curând, zic». Amin. Dar cine sunt aceia, aleşii Mei? Sunt cei ce Mă strigă să vin, sunt cei ce Mă doresc ca să-i izbăvesc de moarte şi de pierzarea cea de veci, nu sunt cei ce zic ca fariseul care venind la templu să se roage îmi mulţumea că nu e ca ceilalţi oameni care răpesc şi nedreptăţesc şi se desfrânează, sau ca vameşul care venise şi el în faţa Mea cu rugăciunea lui; şi îmi mai amintea fariseul că posteşte două zile din săptămână şi că dă zeciuială din toate câte el câştigă. Iată, acela se simţea a fi alesul Meu, dar aleşii Mei sunt cei ce Mă strigă ziua şi noaptea, stând întru venirea Mea cu duhul, cu sufletul şi cu trupul lor, întru umilinţa cea plăcută Mie, fiindcă oricine se smereşte pe sine, acela este cel ce ştie să se înalţe la Dumnezeu. Amin.
O, cum să-l fac pe om să-şi vadă rătăcirea? Cum să-l fac pe fariseu să-şi lase semeţia şi somnul lui cel pierzător de suflet? Cum să-l fac să ştie să se roage să-i fiu lui milostiv şi nu dator? Cum să-l fac pe fariseu să nu se creadă drept, iar pe Mine să Mă facă dator pentru dreptatea pe care Mi-o cere în schimbul faptelor lui şi a postului lui şi a celor ce le dă din tot câştigul lui? Dar cui dă? Mie? O, Mie nu-Mi dă nimic fariseul. El dă celor asemenea lui, şi fiindcă are câştig, nu răpeşte, nu nedreptăţeşte, ba chiar şi dă celor asemenea lui şi celor ce slujesc la altar, nu Mie. O, altfel dă cel ce-Mi dă Mie. Vameşul Mi-a dat strigare, sfiindu-se să se apropie chiar şi cu strigarea, şi stând mai departe nici n-avea curajul să ridice ochii la cer, ci numai pieptul şi-l bătea şi îmi zicea şi se înălţa prin smerenia inimii zicând: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului, Doamne!». îşi bătea vameşul pieptul. Aşa bătea el la uşa Mea, nu ridicându-şi ochii în sus. îşi bătea inima, şi acolo Mă găsea şi Mă striga să-i fiu milostiv şi să-i şterg păcatele, pentru smerenia inimii lui, care-l ajuta să se înalţe pentru ca să Mă ia ajutor al lui în viaţa lui cea plină de ispite şi de pierzare.
O, cum să fac să-l învăţ pe om să bată îndelung la poarta lui Dumnezeu şi să primească iertarea multelor lui păcate? Eu vreau de la om să-şi vadă păcatele, nu faptele. O, când vei face aceasta, omule fariseu? Până când Mă vei numi datornicul tău pentru postul tău, pentru zeciuiala ta cea din câştigul tău, pentru legea pe care zici tu că o împlineşti? Până când, oare? Când vei lăsa şi tu fruntea la pământ, şi, bătându-ţi pieptul în care trebuie să stau Eu şi nu tu, să poţi apoi să-Mi zici să te miluiesc, şi stăruitor ziua şi noaptea să-Mi ceri aceasta îndelung? Vezi tu, fariseule, ce înseamnă ales al Meu? înseamnă cel ce strigă ziua şi noaptea la Mine ca să-i fac dreptate faţă de potrivnicul lui, diavolul, care umblă să înghită, dacă va fi cu putinţă, chiar pe cei aleşi ai Mei care Mă strigă îndelung.
Vameşul şi-a văzut păcatele, iar fariseul, nu. Fariseul şi-a văzut faptele, iar păcatul cel mai greu, semeţia, nu şi l-a văzut. Nu poate singur omul, nu poate singur creştinul să-şi vadă păcatul semeţiei pe care şi-l acoperă cu fapte aduse în faţa Mea. Eu am călăuză înaintea ta, poporul Meu, şi tu să stai sub povaţa ei cu multă umilinţă când ea caută la tine ca să te aşeze mereu, mereu în faţa Mea plăcut Mie. Dar cu omul cel din lume care se crede al Meu prin faptele lui semeţe, cum să fac să-l învăţ? Îl învăţ prin cuvântul dintre Mine şi tine şi îmi fac datoria de învăţător peste toate neamurile de pe pământ mai înainte de venirea Mea când Eu voi da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.
O, copii care-Mi staţi din partea Mea călăuză pentru mersul cel sfânt şi umilit înaintea Mea al poporului Meu de azi! Daţi fiecăruia după cum este fapta sa. Lucraţi cu fiecare după faptă şi nu altfel. Iar cu cei ce Mă strigă să vin să-i izbăvesc de potrivnicul diavol care umblă să-i înghită până şi pe cei aleşi ai Mei, faceţi-le dreptate, fiilor copii. Lucraţi ca Mine, că Eu sunt judecător milostiv cu cei aleşi ai Mei care strigă către Mine ziua şi noaptea, şi pentru care Eu rabd îndelung.
Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea, fiindcă oricine se smereşte pe sine, se va înălţa, şi va fi înălţat spre Mine cu inima din el, cu supunerea lui care-l înalţă între cei plăcuţi ai Mei. Cei plăcuţi ai Mei se înalţă cu rugăciunea lor durută după Mine şi strigă ziua şi noaptea ca să-i izbăvesc de moarte, iar Eu pentru aceştia rabd îndelung, şi din răbdarea Mea pentru ei, se capătă şi omul cel semeţ şi nepocăit, doar, doar va vedea acesta că bunătatea Mea îl îndeamnă pe el la pocăinţă şi la rugăciune ca a vameşului care-şi bătea pieptul nevrând nici ochii să-şi ridice spre cer, ci zicând cu durere: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!».
Eu, milă voiesc. De ce nu aude omul ce voiesc Eu? De ce-Mi aduce omul jertfă pentru păcat şi zeciuială din câştig, ca apoi să Mă aibă dator lui aşa cum Mă avea fariseul care-Mi pomenea faptele lui bune şi zeciuiala lui la templu şi faptele rele ale vameşului? Cei ce slujesc la altar sunt cei ce iau jertfă de la om pentru păcatul omului învederat de păcat prin jertfa adusă la altar, jertfă din care trăieşte cel ce slujeşte la altar, nu Eu, iar Eu nu trăiesc nici în cel ce aduce jertfă la altar pentru păcatul lui, nici în cel ce primeşte pe altar jertfa cea pentru păcat, jertfa cea arătată în legea cea pentru păcat. Dar Eu voiesc milă. Cel ce slujeşte la altar pentru omul păcătos, vrea jertfă, iar Eu voiesc milă de la om şi de la cel ce nu-l ajută pe omul care păcătuieşte, ci numai îi primeşte jertfa cea pentru păcat, aşa cum şi azi oameni peste oameni şi grămezi de oameni adunaţi prin bisericile lumii dau pomelnice şi bani şi prinoase slujitorilor de altare ca pe vremea jertfelor pentru păcatele lui Israel, iar jertfele acestea Eu nu le voiesc, ci voiesc pocăinţa omului, inima omului, în timp ce slujitorii altarelor sug din sângele celor lipsiţi şi al celor bogaţi care aduc din prisosul lor la altare, şi altceva nu fac slujitorii altarelor, nu-i ajută pe oameni să se lepede de faptele lor rele şi să strige apoi la Mine îndelung, ziua şi noaptea, ca să le fac dreptate împotriva potrivnicului lor, diavolul, care-i ţine robi ispitei duhului lumii, ispitei trupului şi oricărui fel de ispită. Eu milă voiesc, ca apoi să-l miluiesc pe om. Vameşului i-a fost milă de Mine şi Mă chema să Mă mângâie cu pocăinţa lui bătându-şi pieptul de durerea părerii de rău şi de spaima pedepsei păcatelor lui.
Eu milă voiesc, şi de la om la Mine, şi de la Mine la om, dar mai ales de la om la Mine. Jertfa pentru păcat sau zeciuiala este pentru cel ce slujeşte la altar, nu pentru Mine, iar Mie îmi rămâne omul greu de păcatele lui şi ale slujitorului care trăieşte din păcatele omului. O, dacă nici un om de pe pământ n-ar face nici un păcat, din ce ar mai trăi slujitorii altarelor, care slujesc înaintea Mea pentru omul cel păcătos? Ar trăi din zeciuiala fariseilor, şi tot ar trăi de la altar. Mă voi răzbuna curând, curând, curând pe ei, că nici pe cei ce se nasc, nici pe cei ce mor nu-i ajută să intre în împărăţia cerurilor ca nişte prunci, ci le cer bani şi iar bani, chiar şi după ce moare omul. O, când vor face aceştia fapte bune pentru sărmani? Când vor avea aceştia milă de sufletul lor, şi apoi de Mine milă? Când, fariseule? Când, slujitorule de altar? Când, cărturarule, îmi vei aduce tu jertfă plăcută Mie, smerenia inimii tale şi duhul umilinţei tale, care să te înalţe spre cer cu inima şi nu cu ochii şi nu cu fapta mâinilor tale, care Mi-a ajuns până la os scoţându-Mă ţie datornic? Când vei învăţa ce este mila şi nu jertfa? Vin curând, şi îţi voi plăti după fapta ta. Iar celor ce strigă îndelung la Mine ziua şi noaptea ca să vin, voi veni la ei şi îmi voi face casă la ei şi voi cina cu ei şi Mă voi arăta lor. Dar am şi venit şi am făcut aceasta şi am împlinit sub ochii tăi dreptatea celor pentru care Eu, Domnul, am răbdat îndelung, aşteptând pocăinţa fariseului să ajungă ea înaintea Mea, ca a vameşului care Mă striga cu inima zdrobită să-i fiu lui milostiv.
O, de ce a trebuit să aleg Eu un nume de fariseu şi unul de vameş pentru această pildă pomenită azi în duh de biserică? Semeţia şi umilinţa, aceasta am scos Eu deasupra prin pomenirea acestei pilde; cel drept şi cel păcătos. Cel drept nu se mai apleacă spre cel păcătos, iar cel păcătos se înalţă spre Mine prin zdrobirea inimii lui după Salvatorul Cel din cer, iar dreptul îl pârăşte pe el la Mine pentru păcatele lui. O, nu se poate aşa la Mine, că Eu pentru un păcătos care se pocăieşte las nouăzeci şi nouă de drepţi şi îi ascult disperarea celui ce bate în miezul nopţii lui pentru milă la poarta Mea. Smerenia este cea care intră pe poarta cerului, iar semeţia rămâne jos, pe pământ. Amin.
Aş vrea, poporul Meu, să nu stai fără călăuză nici o clipă, fiule, că vreau ca tu să fii cu inima smerită şi să te rogi de-a pururi pentru tine şi pentru tot neamul omenesc ca să vină el spre umilinţă, poporul Meu. Nu poate singur omul să-şi vadă păcatul semeţiei lui şi pe care-l acoperă cu faptele lui cele pentru aproapele sau cu zeciuiala lui dusă la altar. Nu poate omul semeţ să-şi vadă păcatul semeţiei lui. Păcatul semeţiei este lipsa umilinţei inimii. Inima curată primeşte pe Dumnezeu din cer şi de pe pământ, şi văd ochii celui ce este smerit cu inima şi cu fapta, dar ochii celor mândri nu văd. Iar tu să crezi ce-ţi spun şi să nu faci să Mă doară de la tine, şi să te primeşti frate pe frate şi să iei pildă pe cel ce se face pildă a împărăţiei cerurilor înaintea ta, căci cine nu va primi împărăţia cerurilor ca un prunc, nu va intra în ea. Amin. Caută să fii prunc, mereu prunc, şi atunci vei primi mereu mânuţa care te ţine în picioare pentru împărăţia Mea, care este a celor smeriţi cu inima, ca şi cei mici care se supun oricărui bine care vine să-i cuprindă pe ei, poporul Meu.
Voiesc să vă cuprind pe toţi în împărăţia cerurilor, fiilor, iar ea este a celor mici. Voi să nu fiţi mari unii peste alţii, şi să fiţi ca pruncii care au tată, şi iubire de la tată. Voiesc să vă vorbesc curând, curând din nou despre împărăţia cerurilor din voi şi dintre voi, că vreau să vadă toate neamurile pământului împărăţia Mea din voi. Lăsaţi-vă moi pentru ea şi cu ea. Fiţi păpuşi şi lăsaţi-Mă pe Mine să fac cu voi tot ce voiesc Eu, iar voia voastră să fie voia Mea mereu, mereu, copii călăuziţi de Mine, de Dumnezeu călăuziţi, fiilor. Amin, amin, amin.
16-02-2003
