Hai, fiilor de la iesle! Nu e vreme de odihna trupului. Deşteptaţi-vă din aşternuturi şi luaţi şi aşezaţi în carte glasul Mirelui, că e sărbătoare în sătuţul cuvântului Meu. Zilele nunţii Mele cu voi sunt mângâierea Mea, că Eu îi strâng pe mulţi pe lângă voi când Mă vestesc peste pământ cu zile de nuntă, şi fi-va în zilele ce vin să nuntim tot mai mult, că e vremea, fiilor. Hai, învioraţi-vă trupurile şi sculaţi-vă la lucru ca să gătim pentru trupul şi pentru sufletul celor veniţi la nuntă, să gătim masa şi să-i facem să se aşeze şi să le dăm. Amin, amin, amin.
îmbrăţişez în cuvânt ziua a doua de sărbătoare şi pe cei adunaţi care ştiu cine este Cuvântul şi care se aşează întru El. Mângâierea Mea trage la cei neputincioşi, căci cei neputincioşi au nevoie de doctor, nu cei sănătoşi. îi cuprind pe toţi în cuvânt, că Eu îl rabd pe om de şapte mii de ani, şi Mă gândesc cu tot cerul ce pot să-i fac omului să-Mi audă suspinul, suspinul Meu cel după om. Când eram cu trupul pe pământ, lucram mai presus de fire şi aşa îi adunam pe mulţi pe urma Mea pe unde treceam cu ucenicii, că fără ucenici Eu nu umblam. îi adunam pe mulţi şi îi făceam să se aşeze dându-le să mănânce pâine şi peşte ca să le pot spune apoi de Mine, Cel venit din cer după om. Acum îi adun cu cuvântul pe cei iubiţi. Sun din trâmbiţă şi ei se adună. Am răzbit cu cuvântul peste pământ, şi când Mă vestesc cu zile de nuntă, îmi iau trâmbiţaşii vestea şi o împrăştie în cele patru vânturi, şi cei vestiţi vin, se adună la nuntă, iar Eu, Mirele nunţii, Mă dau lor şi îi îmbiu la izvoarele vieţii.
Viaţa are preţ mare. Pentru viaţa omului a fost să-Mi dau Eu viaţa Mea, dar omul nu pune preţ pe viaţa lui, pe preţul vieţii lui. Mă doare nepreţuirea de la om. Mă doare că nu ştie omul ce este iubirea. Când îl văd pe om fără iubire, Mă doare. Când îl văd pe om fără Mine, plâng. O, cine este cel ce ştie că Eu plâng după om ca să-l fac pe om să-Mi şteargă suspinul şi lacrima lui? Plâng, şi Mi-e plânsul plin de dor, şi plâng. Cine pune preţ pe Mine ca să Mă aibă apoi de bogăţie a lui? Se încântă omul de toate câte sunt şi de toate câte face el, şi caută să-şi umple golul inimii, şi căutarea lui nu se sfârşeşte, iar Eu stau afară bătând sfios la uşa inimii lui. Acum Mi-am gătit o mireasă, şi am trudit pentru găteala ei şi Eu şi ea, şi Mi-am aşternut masa nunţii, căci viaţa e de mare preţ, şi voiesc s-o vadă omul, s-o vadă şi să caute spre ea. Amin.
Dar ce este viaţa? Nimic nu este ea decât preţul ei. Eu sunt preţul vieţii omului, dar moartea din om îmi stă împotrivă şi Mie şi lui.
Dar ce este moartea? Nici o moarte nu e mai grea ca omul fără Dumnezeu peste el şi în el. Nu poate nimeni să Mă aibă pe Mine în el dacă nu Mă are peste el. Dacă omul îşi este sieşi stăpân, nu Mă are în el oricât ar zice el că M-ar avea. Eu până n-am vorbit lui Moise din faţa lui nu M-a putut primi în el. întâi i-am vorbit cu glas din cer şi din rug, şi apoi am stat în el, iar cel ce Mă are în el face ce a făcut Moise, şi nimeni nu-l poate birui pe cel ce Mă are în el.
Dar ce este viaţa? Ştii tu, omule, ce este viaţa? Te chem la izvor ca să-ţi vorbesc. Glasul Meu stă faţă în faţă cu tine acum, şi îţi vorbesc din mijlocul poporului cuvântului Meu ca din rugul din care-i grăiam lui Moise. Grădiniţa cuvântului Meu e pusă deoparte ca să cobor Eu în ea glasul Meu. Ea este rug aprins. Cine se încearcă în ea, arde, că acolo grăiesc Eu, şi glasul Meu răsună în ea când le grăiesc lor. Şi te întreb: ce este moartea, omule scump? Cine iese din Dumnezeu, moare, şi apoi păcătuieşte. Să nu faci moarte peste tine, omule. Să nu mai faci de-acum. Moartea este tot ce nu înseamnă Dumnezeu în fiinţa ta. Nu de moartea ta e vorba, ci de moartea Mea. Când Eu nu mai pot în om nimic viu, nimic din veşnicie, Eu stau atunci ca în mormânt în om, iar omul suflă din duhul vieţii şi nu-Mi dă nimic pentru el. Cerul este plin de duhul vieţii pentru trupuri, şi tu iei mereu din cer şi nu-i dai nimic înapoi cerului. O, tu nu ştii cât de rău e să nu poată Dumnezeu în tine, omule, şi să poţi tu. Aş voi să te învăţ ce înseamnă fiii lui Dumnezeu şi ce înseamnă fiii oamenilor. Fiii lui Dumnezeu sunt cei mai frumoşi de pe pământ. Ei nu iau decât de la Mine şi iubire şi mângâiere şi bucurie şi cunoştinţă şi putere şi cuvânt şi faptă şi tot ce le dau Eu să aibă şi să facă. Ei au înfăţişare curată şi cuviincioasă, şi se umileşte omul înăuntrul lui când îi vede, şi se umple omul de dor de fericire ca a lor. Iar fiii oamenilor nu sunt frumoşi, că nu aşa este frumosul. Fiii oamenilor sunt cu mâinile goale, sunt goi de toate cele, şi nimic din tot ce au nu este al lor. Ei iau de la tatăl lor, diavolul, iau şi iubire şi bucurie şi cunoaştere şi putere, dar toate au învelişul minciunii, că atunci când să-şi capete viaţa din acestea, o pierd de tot. Ei se împodobesc pentru păcat, că de ce altceva s-ar împodobi omul? Iar când se văd între ei, se răvăşesc unii pentru alţii, se biruiesc unii de alţii, se înalţă unii peste alţii, dar omul curat fuge de minciuna aceasta şi îl plânge pe cel pierdut. Iar Eu lucrez cu tot cerul de sfinţi şi de îngeri şi îmi ocrotesc ce este al Meu, căci diavolul ţipă turbat după pradă şi caută să înghită dacă poate până şi pe ai Mei. Dar el este slab, şi ai Mei sunt tari, că Eu le sunt stăpân şi îi am sub pecetea Mea pe cei ce fac voia Mea pe pământ. Iată, aşa înseamnă fiii lui Dumnezeu şi fiii oamenilor. De aceea te învăţ Eu cum se vine la nuntă, omule. N-are cine să te înveţe despre haina şi despre trupul şi despre duhul nunţii, căci fiii oamenilor sunt mulţi, şi ai Mei sunt puţini, că nu mai vrea omul cu Dumnezeu pe pământ.
O, atâta mângâiere cobor în grădinile Mele şi te îmbiu spre ele, omule! Vino să-Mi auzi glasul care umblă prin grădină ca să te mângâie pe tine, cel ce vii la izvor. Vino! Şi să ştii cum să vii. Uită-te la fiii cuvântului Meu şi învaţă cum să vii, şi să iubeşti să vii aşa, şi abia să mai poţi sub aşteptare după ce Eu sun pentru ca să te adun apoi şi să-ţi dau, că Eu vreau să ai, omule. Ceea ce poţi avea cu adevărat este numai ce-ţi dau Eu. Eu pot să-ţi dau viaţă, omule. Viaţă fără moarte pot să-ţi dau. Ţi-am dovedit că pot. Dacă nu crezi, încearcă-Mă, şi Eu îţi voi arăta că pot. Dacă Ilie, proorocul Meu, n-a voit să moară, n-a murit. Dacă Enoh n-a voit să moară, n-a murit. Dacă Eu n-am voit ca Ioan să moară, n-a murit Ioan. O, şi dacă ai şti câţi n-au murit! Şi nu uita de Scriptura care scrie că un popor va fi cu trupul când Eu voi veni văzut, şi Eu îl voi ridica pe norii venirii Mele şi voi sta cu el în văzduh, şi atunci îmi voi face curat pe pământ, că am făcut pământul să-Mi fie aşternut pentru Mine şi pentru om. Cerul îmi este scaun, şi pământul, aşternut, numai să poată omul să înţeleagă şi să vadă adevărul acesta.
O, învaţă viaţa, omule scump, că Eu am plătit preţul cel mai scump pentru tine şi te-ai făcut de mare preţ. Dar dacă tu fugi de răscumpărarea ta şi voieşti tot sub robie, o, ce să-ţi fac, oare? Mă uit la tine cât iubeşti iadul. Toate faptele diavolului pe care tu le faci şi le trăieşti cu fiinţa ta sunt din adânc, şi te ţin în iad şi te golesc şi te dezbracă de cer şi te îndeamnă la desfrânare în toate, şi Eu Mă uit la tine cât iubeşti tu iadul. O, cum să te fac să iubeşti cerul şi pe toate ale lui? Cerul a lăsat o lege sfântă pe pământ, şi tu o calci de-a pururi. O, cum să te scap de nepăsare? Cum să te trag la Mine şi la Tatăl, omule? Să ştii că ochiul Meu vede tot, tot ce faci tu înăuntrul şi în afara ta, şi plânge ochiul Meu. Să ştii că-L faci pe Dumnezeu să plângă. Nu te mai bucura de bucuriile tale dacă Dumnezeu plânge de la ele.
Te-am chemat să plângi cu Mine pentru Mine şi pentru tine, omule. Pentru tine să plângi că nu Mă iubeşti, şi pentru Mine să plângi că te iubesc şi că plâng fără iubirea ta. Mi-e dor de tine de şapte mii de ani. Te chem la izvorul din care Eu curg cu glasul Meu care plânge omul. Te-am chemat ca să-ţi spun că Mi-e dor. Mă răcoresc când pot să-ţi spun. Mă mângâi când ştiu că te pot face să auzi suspinul Meu. Fie-ţi milă de Mine! Nu-ţi mai spun să-ţi fie milă de tine, şi iată ce-ţi spun: fie-ţi milă de Mine, omule scump! Te-am scumpit din viaţa Mea pentru tine dată. Şi cui am dat-o când am dat-o? Ştii tu, oare, aceasta? O, ţie ţi-am dat-o. Poart-o dacă aşa am făcut. Fă-te vas pentru ea, că Eu ţi-am dat-o. Amin. Te învăţ înţelepciunea cea mai mare, cea care stă la scaunul lui Dumnezeu. Nu este pe pământ înţelepciune care să ştie cui Mi-am dat Eu viaţa atunci când Mi-am dat-o. Am venit de la Tatăl pe pământ ca să-Mi las viaţa pe el şi să ia omul în el viaţa Mea şi să aibă omul hrană. Nu pricepi, omule, ce hrană trebuie să mănânci tu ca să nu mai mori. Eu am spus: «Cel ce crede în Mine nu moare niciodată, căci cel ce Mă mănâncă pe Mine va fi viu pe veci». Păcat că nu încearcă omul cele ce Eu am spus. Păcatul acesta este mai greu decât păcatul omului cel întâi zidit, fiindcă Eu acum M-am făcut trup, şi aşa M-am dovedit Dumnezeu pentru om, şi i-am spus omului faţă către faţă să mănânce pe Dumnezeu, Care S-a făcut trup din cer pe pământ ca să aibă omul hrană, şi prin ea, viaţă veşnică.
O, unde este cheia cunoştinţei? Cine a luat-o şi unde este? Să dau vina pe diavolul? Aşa să fac? Şi Eu să fac aşa? De ce nu intră omul în împărăţia cerurilor? De ce nu intră împărăţia cerurilor în om? De ce aceste două locaşuri nu sunt una? De ce aceste două lumi nu sunt una precum a fost să fie? O, de ce, oare? Unde este cheia cunoştinţei pentru acestea ce întreb Eu?
Dă-Mi cheia, omule! Cheia este la tine. Dacă tu nu vrei, aceasta este cheia cu care ai încuiat împărăţiei cerurilor care stă lângă tine ca să intre în tine şi ca să intri tu în ea. Nu vrei. Nu pot da vina pe diavolul atâta timp cât tu nu vrei. Diavolul este rău numai cu cei ce fac voia Mea, dar cu cei ce fac pe placul lui el nu este rău.
Omule, a venit ceasul să Se preaslăvească Fiul Omului. Şi iată-L, Se preaslăveşte în cuvânt peste pământ, şi Tatăl îl preaslăveşte pe El. A venit vremea aceea să nu mai păcătuieşti. Mă trimite Tatăl să iau moartea de pe pământ şi să aduc pe el suferinţă peste tot trupul. Amin. Moartea este păcatul, iar «cel ce suferă cu trupul o isprăveşte cu păcatul», precum a grăit Scriptura apostolilor Mei.
Să nu plângi după păcat, să nu plângi, omule, după vremea când îţi era bine cu păcatul. O, să nu plângi. Dar tu nu vei face ce-ţi spun Eu, şi vei plânge. Şi dacă vei plânge, să plângi cu Mine, omule. Să nu plângi singur, că omul în zadar plânge singur. Să cauţi la Mine cu plânsul tău şi să-Mi ceri să te iert. Şi dacă vei şti cum să-Mi ceri, Eu îţi voi spune că te-am iertat în clipa când ţi-am dat viaţa Mea ca să te răscumpăr. Eu îţi voi spune să Mă ierţi tu că te-am luat din păcate şi să uiţi supărarea dintre Mine şi tine, şi apoi să ne împăcăm şi să-I dăm Tatălui actul împăcării dintre Mine şi tine, că mare şi de nepătruns a fost şi este taina iubirii dintre Mine şi om, iar cheia aceasta a fost dată la nepăsare şi n-a mai stat în uşă ca să pot Eu intra la om şi ca să poată omul intra la Mine. Şi iată ce am făcut. Am făcut o împărăţie nouă. Ea este cheia cu care Eu descui veacul cel nou, veacul ce va să fie. Mi-e mică împărăţia cea nouă, dar e mare cât cerul, după har. Ea este cheia. Cu ea am descuiat venirii Mele. Cu ea Mi-am aşternut pe pământ nunta Mea, nunta pe care Mi-a ţinut-o Tatăl în palme pentru acum când M-a trimis să-i adun pe nuntaşi, şi nunta aceasta nu va avea sfârşit. Amin, amin, amin.
Tatăl nunţii dă glas peste nuntaşi şi zice:
– Fiul Meu este Unul. Aşa este şi poporul Lui de azi: unul. Slava Fiului Meu este cuvântul. Cuvântul este Fiul Meu Cel iubit, întru Care Eu, Tatăl, am binevoit. Amin.
– O, Tată al Meu, Mă bucur lângă mireasă în grădinile de la izvor. Izvorul Meu adapă pe nuntaşi, iar Eu, Mirele nunţii, sunt Fiul Tău şi Mă bucur de mireasă, şi Mă bucur de nuntaşi, Tată, şi îmi lărgesc cortul nunţii, şi voi putea aceasta, că Tu eşti în Mine, Tată, şi poţi. Amin.
V-am mângâiat şi v-am învăţat iubirea cea mare pe voi pe toţi câţi aţi venit la izvor când Eu v-am chemat. Învăţaţi-Mă şi voi pe Mine să vă iubesc. Dacă Mă veţi iubi, voi învăţa să vă iubesc. Şi dacă vă iubesc, învăţaţi-vă să Mă iubiţi. Amin. Nu oricum este iubirea. Ea este ca Mine. Nu oricum este viaţa. Ea este ca Mine. Amin. Voiesc să învăţăm unii de la alţii doina iubirii. Ea este iubirea dintre Mire şi mireasă, doină care va rămâne pe chipul sfinţilor Mei şi în glasul îngerilor, doina nunţii Mele, doina veşniciei care va fi pe pământ curând, curând.
Să se audă glasul nunţii de la margini la margini! Şi se va auzi. Amin. Să se audă glasul Mirelui şi al miresei! Şi se va auzi. Amin. Să se audă glasul nuntaşilor! Şi se va auzi. Amin.
Vă prind şi vă cuprind în Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Cel dătător de viaţă.
Omule, nu uita cine este viaţa ta, iar când te chem, vino! Curând, curând nu va mai fi nimic între cer şi pământ; nimic decât glasul Mirelui şi al miresei şi ziua nunţii. Şi dacă Eu, omule, te chem, vino! Amin, amin, amin.
26-08-2001
