Slavă de la cer şi până pe pământ lui Dumnezeu, iar peste acest ceresc aşezământ, pace şi zi de sărbătoare şi de bucurie! Domnul Savaot porunceşte peste toată oastea cerească să stea bine, să stea cu frică şi să cânte ziua întâmpinării porţii Domnului, iar cei de pe pământul acestui ceresc aşezământ să se ridice în picioare şi să întâmpine poarta Domnului care s-a lăsat ridicată de la locul ei ca să fie adusă şi aşezată aici, unde va fi locul ei.
Astăzi oastea cerească coboară aici. Astăzi îngerii cerurilor au făcut sobor de serbare pentru mai-marii cei care sunt peste oştile îngereşti. Astăzi se sărbătoreşte întreită zi de praznic. Cerul şi pământul laolaltă sărbătoresc ziua întâmpinării Domnului Iisus Hristos când Simeon cel drept şi bătrân de zile, aşteptând împărăţia lui Israel, a văzut pe Mântuitorul, Cel trimis de Tatăl pe pământ, şi a rostit: «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, că ochii mei au văzut mântuirea care vine spre luminarea neamurilor şi spre mărirea lui Israel cel binecredincios!».
Astăzi cerul iarăşi sărbătoreşte pe pământ; sărbătoreşte întâmpinarea porţii Domnului, iar cei ce au aşteptat împlinirea aceasta, au aflat uşurare, şi se aude din toate inimile: Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robii Tăi, de aşteptarea acestei minuni, că văzură ochii noştri împlinirea pe care Tu ai făgăduit-o prin cuvânt şi ai împlinit-o prin puterea dumnezeirii Tale.
Astăzi iarăşi se întreieşte această zi de praznic sfânt, căci întreita sărbătoare se pecetluieşte cu serbarea în sobor a cetelor îngereşti, care cântă laude şi imn de serbare mai-marilor cetelor îngerilor, Mihail şi Gavriil, căci aceştia vor străjui de acum peste Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, care s-a aşezat de la Dumnezeu, precum a fost scris în Scripturi despre cetatea sfântă, care se coboară din cer pe pământ.
Binecuvântată să fie ziua întâmpinării Domnului şi ziua întâmpinării porţii Domnului, dimpreună cu mai-marii arhangheli, Mihail şi Gavriil, care vor fi străjeri vii şi neadormiţi la hotarele acestei cetăţi. Binecuvântaţi să fiţi voi, cei trimişi de cer pentru aducerea porţii Domnului, că iată, Domnul Savaot scrie în dreptul numelui vostru şi al misiunii voastre, scrie aceste cuvinte: Tată, am făcut cum ne-ai poruncit. Amin. Binecuvântată să fie puterea cea lucrătoare de minuni, şi iată, se va duce această veste până la toate marginile, precum este scris despre această lucrare dumnezeiască.
Domnul Savaot şi Fiul Său, dimpreună cu Duhul Sfânt, Se ridică şi aduce mulţumire celui din seminţia Noului Ierusalim care a fost îmbrăcat cu putere cerească pentru ca să biruiască puterea cea potrivnică şi să aducă peste acest aşezământ poarta Domnului.
Pace ţie, copil iubit, care ai biruit împotrivirea celui potrivnic! Pace de la ocrotitorul tău cel ceresc, care, ca şi tine odinioară, a tăiat capul balaurului cel rău şi a lucrat biruinţă în numele Domnului. Iată, ridică-te şi lucrează de-acum, căci văzurăm minunea aceasta împlinită. Scoală-te şi cântă şi trezeşte-Mi turma şi trezeşte-Mi străjerii turmei, căci Noi şi cu voi mai avem iarăşi acum de lucrat încă o minune mare. Vom lucra şi vom împlini şi această minune, căci Domnul nu rămâne ruşinat în faţa necredincioşilor de pe pământ.
îndrăzniţi, iubiţii Mei, îndrăzniţi! Eu am biruit lumea! Fiţi tari şi fiţi treji, până o vom trezi pe cea iubită, până se va ridica România cea aşteptată de cer. Sunaţi din trâmbiţe cu tărie, până vor cădea toate înălţimile care se cred a fi de neurnit, căci acest munte binecuvântat va fi să se ridice deasupra munţilor cei ce se cred tari prin puterea lor. Eu sunt puterea voastră şi vom birui până la capătul biruinţei, până la plinirea făgăduinţelor Tatălui cerurilor. Amin.
Bucuraţi-vă, iubiţii Mei! Domnul este aproape, iar voi veţi întâmpina pe Domnul şi veţi fi cu Domnul întru împărăţia care vine cu Domnul şi cu zecile de mii de sfinţi ai Săi. Pace vouă şi bucuraţi-vă! Să se veselească şi să cânte cele cereşti şi cele pământeşti, căci Domnul şi braţul Său a făcut biruinţă mare în ziua aceasta. Aşa v-am spus Eu vouă, să nu vă temeţi, căci Eu voi lucra minune mare şi voi aduce poarta Domnului. Eu sunt Domnul puterilor, şi voi fi cu voi până la plinirea biruinţei cerurilor, şi va fi cer nou şi pământ nou la porunca Mea, şi va fi împlinire prin cuvânt, căci Dumnezeu este Cuvântul. Amin.
15-02-1992