În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acesta este semnul dintre Mine şi tine, poporul Meu de azi, iar tu să închini viaţa ta şi toată trăirea ei de zi şi de noapte Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi vei fi fericit făcând aşa, şi Domnul mereu te va binecuvânta şi va binevoi întru tine şi Se va bucura de viaţa ta. Amin, amin, amin.
Trăirea ta, poporul Meu, să fie cerul pe pământ, şi să se odihnească cerul în ea, şi tu să înveţi pe dinafară acest dor al Meu şi să-l împlineşti cu dor, ca să stau Eu în mijlocul tău mereu, poporul Meu, şi să-ţi dau tăria de care am Eu nevoie de la tine, fiule. Cel ce voieşte tot ce voiesc Eu, acela este cel ce Mă iubeşte şi cel iubit, şi cu el Eu îmi lucrez pe pământ voia Mea. Amin.
Mă uit după om pe pământ ca să văd pe cine să mai am aproape ca şi pe tine, poporul Meu, dar nu găsesc decât om în voile sale şi nu-l pot deprinde pentru voia Mea şi nu pot cu cel ce-şi are voia lui. Te păstrez pe tine ca pe un rod secerat cu trudă şi te învăţ de-a pururi voia Mea, că unde nu este mereu învăţătură, acolo nu este voia Mea. Cel ce face voia Mea este cel ce arde de dorul după Mine, Cel veşnic, Care am plătit plata vieţii omului ca să-l trag în sânul Meu cel veşnic.
O, poporul Meu, cel ce face voia Mea e om dulce pentru Mine şi pentru tot omul care face voia Mea, că unde nu mai este voia omului, e cerul pe pământ, fiule, iar cerul e frumos de tot peste tot pe unde el îşi găseşte sălaş cu omul. Dacă Eu am spus: «Eu vreau să pun fiinţa Mea în om», am spus aşa de dorul omului, dar omul cu greu se prinde cu voia Mea. Mulţi ar vrea să fie cu Mine, dar şi cu voile lor, iar Eu nu pot ca Mine întru aceştia. Eu am trudit şi trudesc mult peste tine ca să te păstrez al Meu, poporul Meu, că e mare lucrare să pot Eu cu omul. Omului nu-i place sub povară, nu-i place sub voia Mea, şi de aceea nu pot să-l iau să-l fac al Meu pe om. Mă uit după om pe pământ ca să văd pe cine să mai am aproape la greu ca şi pe tine. Nu poate omul fără voia lui şi nu vrea să poată. Tu, poporul Meu, eşti poporul cel de sub jugul Meu, lucrând voia Mea pentru venirea Mea, şi Eu nu încetez să te învăţ mereu voia Mea ca să te am pentru venirea Mea. Amin. Lucrul Meu cât am fost pe pământ a fost să-l trag pe om la voia Mea, la dragostea Mea. Cuvântul Meu este blând, iar cel ce Mă iubeşte îl ia peste el de stăpân, căci cuvântul Meu îl face pe om dacă omul voieşte.
Mă doare adânc că omul nu poate cu voia Mea. îmi ţin plânsul cu fiecare coborâre, dar Mă doare adânc că nu pot peste om, că nu vrea omul să ştie ce este viaţa lui. Nu ştiu cum să mai lucrez din cer peste om ca să-l fac mai mic decât pe Mine şi să Mă primească de Făcător al său. Prea mare stă omul, şi de aceea nu Mă doreşte, şi de aceea nu Mă primeşte ca să-i fiu Stăpân, şi scăpare să-i fiu în vreme de pierzare, în vreme de păcat. Vreau să Mă aştepte tot omul să vin. Vreau să-l fac pe om să Mă aştepte să vin. îmi ţin plânsul cu fiecare coborâre, dar Mă doare adânc că nu aude omul glasul Meu de peste el, şi să Mă bucure apoi cu iubirea lui, cu glasul cel mărturisitor al credinţei lui în venirea Mea pentru ca să înnoiesc lumea, că am spus că o voi înnoi pe ea. Amin.
Nu mai pot să spun acum: „Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!”, căci Eu M-am scris pe cer şi pe pământ Dumnezeu adevărat, arătându-i omului aceasta după ce Eu am murit pentru om ca să înviez şi să Mă dovedesc ce sunt şi cine sunt. O, cum să mai mijlocesc la Tatăl după ce i-am arătat omului cine sunt? Dacă omul ştie de unde sunt şi cine sunt, şi el nu face voia Mea ca să Mă mărturisească aşa, ce pot să-I mai spun Tatălui despre om când Tatăl plânge de mila Mea cu suspin adânc? Omului nu-i place sub jugul Meu, nu-i place sub voia Mea, şi plânge adânc Tatăl Meu de mila Mea, şi voieşte să-Mi dea pacea Tatăl.
– Voiesc, Fiul Meu Cel scump, să-Ţi văd pacea liniştită, că Tu cu Mine plângi după pacea Ta şi a Mea, şi unul în altul plângem, Eu în Tine, şi Tu în Mine, Fiul Meu preascump. Te-am trimis pe pământ, tată, şi Tu Te-ai făcut Fiul Omului ca să-l tragi pe om la Mine şi Te-ai supus omului, tată, ca să înveţe omul de la Tine supunerea oricât ar fi el de mare pe pământ.
O, ce mic este înaintea Noastră omul mare, Fiule scump! Nu Ne putem face din el bucurie şi pace, că nu se supune, tată. Tu Te uiţi pe pământ ca să vezi dacă mai poţi trage pe cineva dintre oameni la Mine, şi nu mai găseşti decât om în voile sale şi atât. Cum să nu plâng Eu mereu de mila Ta, Fiule cerşetor?! Te-ai făcut Fiul Omului ca să-l faci pe om Dumnezeu şi ca să fie ca Noi omul, după chipul şi asemănarea Noastră, din Tine, copil născător de om nou. Ai lăsat pe pământ Trupul şi Sângele Tău ca să se nască omul din Tine şi să fie ca Tine, dar nu pricepe omul această putere şi această naştere de sus. Nu se vede om care să se arate ca Tine după ce se face una cu Trupul şi Sângele Tău. Nu-i nimic dacă plângem, nu-i nimic dacă Ne aude omul că plângem înaintea lui. Lasă, tată, să vadă omul că el e numai o durere pentru Noi. Dar Eu Mă strâng în Tine şi Te strâng în Mine şi Te mângâi mult, că pot, Fiule scump.
Mai înainte de a fi cerul şi pământul eram Noi şi toate câte sunt. Dar când l-am făcut pe om, a trebuit să le aducem în trup pe toate, şi pe om apoi, şi pe Dumnezeu apoi, Fiule scump, prin întruparea trupului Tău din trup de om, şi S-a făcut Dumnezeu Fiul Omului şi l-a învăţat pe om supunerea de la pământ şi până la cer. Dar iată, nu-i place omului sub voia Noastră, Fiule al Meu şi Fiule al omului. O, cum să facem să-i dăm omului cerul şi pe toate câte sunt mai înainte de toţi vecii? Cum, oare, să facem? Omul nu Ne spune, oare, ce să facem? Hai să-l întrebăm pe om! Poate Ne va răspunde, Fiule. Noi avem putere să-l facem să Ne poată răspunde. Amin. Tu nu mai plânge, că Eu plâng adânc de mila Ta, de plânsul Tău, şi plângem unul în altul, tată. Cum de nu simte omul cât plângem?
Iată, vom da piedicile din calea omului şi omul Ne va vedea desăvârşit, Fiule bun, şi Tu îţi vei găsi atunci drahma cea pierdută şi Te vei mângâia de durere când omul Te va vedea şi când Tu îl vei găsi pe el, iar Eu, Tatăl, îl voi ierta pentru Tine, tată, pentru iubirea Ta care plânge după om de când l-ai făcut şi până azi, Fiule. Dar atunci iubirea Ta îl va durea pe om, că ea va fi prea mare ca să-l cuprindă pe om, şi atunci omul se va micşora şi Te va cuprinde, şi atunci Tu Te vei mângâia de dureri, Fiule salvator.
Acum, mângâie-Te cu poporul Tău pentru sărbătoarea Ta când după ce Te-ai făcut Fiul Omului Te-ai micşorat de tot şi Te-ai supus ca un Dumnezeu adevărat şi Te-ai tăiat împrejur ca un om ca să mărturiseşti pe poporul prin care Te-ai arătat lumii, Fiule venit pe pământ. Mângâie-Te cu poporul Tău de azi, că mult Ţi-e dor de mângâiere. Ţi-e dor, tată, Ţi-e dor de mângâiere şi arzi de dor ca un Dumnezeu. Un picuţ, şi dorul Tău se va face una cu omul, un sânge cu omul, şi atunci omul va vedea faţa Ta. Şi atunci, Fiule, Eu îţi voi da pacea. Amin, amin, amin.
– O, Tată Savaot, dacă Noi plângem înaintea omului, auzi-Ne-va omul, Tată?
Vom da piedicile din calea omului, şi omul Ne va auzi şi Ne va vedea, Tată, şi Ne vom lua înapoi iubirea pierdută, Tată. Amin.
O, poporul Meu, poporul Meu, Eu trebuie să vin desăvârşit. Poporul Meu, Mă auzi? Eu trebuie să vin. Auzi tu ce-ţi spun? Hai, popor iubit, hai, că vin. Hai, că tu eşti cel ce Mă aştepţi. Deschide venirii Mele, că e la tine cheia. Aşteaptă-Mi semnul, şi apoi deschide-Mi. Amin.
După ce am înviat, ucenicii Mei stăteau în aşteptarea Mea. După ce M-am arătat, ei tot aşa petreceau, şi trăiau fiorul lor cel de lângă Mine, şi ce frumoşi erau, poporul Meu, şi cât Mă iubeau, poporul Meu! Mă iubeau şi Mă mărturiseau, iar Eu adesea îi întăream de aproape, şi ne dădeam unii altora lucrarea, şi aşa M-am aşezat pe pământ şi în cer deodată lângă Tatăl, şi eram cu omul şi cu Tatăl. Fi-va curând, curând iarăşi Domnul pe pământ. Amin. Fi-va să vin, poporul Meu, numai să te am, că de aceea te-am luat din lume şi te-am făcut al Meu, iar tu să fii al Meu şi nu al tău. Amin, amin zic ţie: să fii al Meu, poporul Meu, iar slava Mea păstreaz-o pentru tine, că Eu aşa te-am învăţat şi aşa te-am crescut. Amin.
O, fiilor, v-am dat nume mai presus decât fii şi fiice. Purtaţi-vă cu iubire soarta pe care v-am dat-o. Purtaţi-o, fiilor, şi vom împărăţi cu ea peste pământ curând, curând, spre slava Mea cea mult aşteptată de Tatăl şi de sfinţi şi de îngeri odată cu vremea venirii Mele pe pământ întru slavă. Amin.
Cel între arhiereii cerului, Vasile cel Mare, aduce vouă binecuvântarea Mea şi se mângâie cu sfinţii în zi de serbare bisericească în cer la Noi, şi pe pământ la voi. Curând, curând ce frumos va fi pe pământ şi ce frumos va fi omul de pe el! Eu asta aştept de când am făcut cerul şi pământul şi pe om. Tot şi toate Mă aşteaptă pe Mine şi pe tine, poporul Meu. Tu eşti amnarul din mâna Mea, şi cu el voi aprinde ziua Mea şi slava Mea cea văzută, aşa cum era ea la început şi mai înainte de facerea cea văzută a cerului şi a pământului, şi apoi a omului, şi apoi a Fiului Omului, Eu, Om între oameni şi Dumnezeu adevărat din Tatăl şi din om. Amin.
O, poporul Meu, te-am învăţat să fii copil mulţumit, copil mic care nu ştie ce este răul şi ce este tristeţea, copil umilit sub slava Mea cea de peste tine. Te-am învăţat să te bucuri de slava Mea. Bucură-te de ea, şi vei fi voinic. Bucură-te cu mulţumire şi nu te teme de furtuni, nu te teme cu Mine, poporul Meu. Nu te teme tu, cel ce eşti cu Dumnezeu. Nu te teme, poporul Meu. Eu sunt cu tine, şi voi fi, şi vom fi, căci suntem, poporul Meu. Amin, amin, amin.
14-01-2002
