Cuvântul lui Dumnezeu

... Fiţi credincioşi, căci Domnul Iisus Hristos sfârşeşte ce a profeţit, şi mulţi vor căuta acest izvor din care au băut şi li s-a părut fără gust.

... îmbrăcaţi-vă bine în viaţă creştină, căci cine nu are haină creştină, peste puţină vreme va pieri prin ceea ce vine. îmbrăcaţi-vă în haina duhovnicească, îmbrăcaţi-vă în lumină creştină, că piere această lume. Zice Domnul: „Gata!”, şi când zice: „Gata!”, a pierit lumea şi conducătorul ei, dar puţin, puţin şi vă veţi uita şi nu veţi mai vedea lumea, nu veţi mai vedea soarele şi luna, căci lumina va fi creştinul adevărat, bine înarmat în viaţa creştină.

... Aveţi grijă că vom trece printr-o pădure uscată. Să nu ziceţi să ocoliţi, că nu aveţi pe unde, căci de la răsărit la miazăzi şi de la apus la miazănoapte sunt marginile acestei păduri. Nu aveţi pe unde trece afară de această cale, dar să fiţi bine întăriţi şi bine stabiliţi prin aceste cuvinte sfinte.

Dacă cineva dintre voi s-a abătut din drum, nu fi ca oile, că oile pământeşti dacă se duce una se duc toate după ea. Dar voi să fiţi aşa: să iasă din abaterea sa stricată, să-Mi urmeze calea Mea.

... O, vai de răposaţii din vremurile din urmă, că nu mai are cine le face parastase, nu mai are cine le face un cuptor de pâine pentru masă, nu mai are cine le face un burduf de vin ca să bea pentru cina Mea. De aceea v-am spus: „S-a terminat, copilaşii Mei, s-a terminat”. Mai e ici-colea câte un cotor de viţă, dar să ştiţi că nu va mai rămâne nici acela; îl va scoate din rădăcină şi va pune altă viţă, cu altă credinţă, nu în Dumnezeu, ci în duhul rău.

... E o turmă nenumărată de creştini. Când se adună la masă, găseşti două-trei feluri de băutură la masa lor, şi pentru că i-am oprit, au zvârlit proorocia şi trăiesc, zic ei, „după cărţi”.

... Tată, Dumnezeu vrea să te îmbrace întru slava Sa, în cinste. Păi dacă tu nu vrei, Dumnezeu nu are ce-ţi face şi te lasă cum l-a lăsat pe fiul risipitor să-şi ia averea sa. Nu l-a bătut ca să nu plece, ci i-a dat dreptul ce i s-a cuvenit, şi el a plecat, dar a plâns după el şi nu l-a uitat. Dorinţa lui Dumnezeu de fiul Său nu l-a lăsat să piară în păcat, şi l-a înviat, şi el şi-a adus aminte din groapa de unde era şi a zis: „Mă duc la tatăl meu, că acolo nu mâncam cu porcii”. Şi tatăl l-a primit cu dor nespus şi l-a sărutat.

... Fiţi atenţi, că veţi avea prilejul să-l vedeţi pe satana în trup şi chiar să vă războiţi cu el piept la piept, dar să ştiţi că Domnul Iisus nu vă va lăsa să fiţi biruiţi. Dar să nu vă puneţi în mintea voastră că puterea e a voastră, ci cu semnul crucii nu-l veţi mai vedea pe satana; dar dacă te vei lupta cu îngâmfare sau cu altă lucrare în afară de Mine, să ştii că te va băga satana sub picioare.

... Fiţi atenţi cu lucrările pe care le faceţi şi cu predicările pe care le predicaţi. Nu amestecaţi cuvintele creştine cu cele din lume, că am văzut un creştin de al Meu care vorbea vorbe stricate şi apoi zicea că n-a vorbit el, ci Duhul Sfânt. Nu amestecaţi cuvintele din lume cu cele creştineşti, că dracul a intrat şi prin această lucrare, adică prin predicile voastre.

... Vei alerga de la răsărit la miazănoapte şi nu vei mai afla, şi va veni dorul ca să mai auzi acest cuvânt şi nu-l vei mai auzi, şi dorul te va îmbolnăvi şi leac nu vei mai găsi. Că aceste cuvinte se vor întoarce înapoi în ceruri, de unde au fost trimise.

02-01-1979