Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

Ierusalime român, cuvântul lui Dumnezeu se face Duh Sfânt peste tine. Amin, amin, amin. Deschideţi cartea cuvântului lui Dumnezeu din zilele acestea, fiilor din grădina cuvântului Meu. Amin.

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Mângâietorul vostru. Eu sunt, şi sunt locaşul Duhului Sfânt, pe Care-L am din Tatăl şi pe Care vi-L dau vouă, celor credincioşi. Am spus în vremea trupului Meu: «Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele, iar Eu voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Mângâietor, ca să fie pururea cu voi: Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L ştie, ci voi îl cunoaşteţi, căci rămâne în voi şi va fi întru voi dacă Mă iubiţi, dacă păziţi poruncile Mele».

Pace de Duh Sfânt peste voi! Amin. Pacea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt să coboare din cer peste cei binecredincioşi în poporul român şi pretutindeni, ba chiar şi peste cei puţin credincioşi, ba chiar şi peste cei ce nu păzesc poruncile Mele, căci cine nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine cuvintele Mele, iar credinţa fără faptele ei este moartă şi nu este credinţă şi nu este iubire de Dumnezeu.

Vin în venire de Duh Sfânt peste pământ, căci Duhul Sfânt este Dumnezeu. Amin. Cine este viu, acela Mă vede, că Eu aşa am spus: «Nu vă voi lăsa singuri pe lume; vin la voi. încă puţină vreme, şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, fiindcă Eu sunt viu, şi voi veţi fi vii şi veţi pricepe că Eu sunt întru Tatăl Meu, şi voi întru Mine, şi Eu întru voi».

O, fiilor care auziţi din cer cuvântul Duhului Sfânt! Zic vouă ca să audă cei ce nu păzesc poruncile Mele. Scriptura Mea aşa zice: «Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte, iar cine Mă iubeşte pe Mine, iubit va fi de către Tatăl Meu, şi îl voi iubi şi Eu, şi Mă voi arăta lui». «Cine nu Mă iubeşte pe Mine nu păzeşte poruncile Mele», şi iată, cuvântul Duhului Sfânt curge din cer peste pământ, după cum Eu am făgăduit când am spus: «Mă duc la Tatăl, şi alt Mângâietor vă va da Tatăl, ca să fie pururea cu voi». Cine nu crede lucrarea Duhului Sfânt, pe Care Tatăl L-a făgăduit să fie pururea peste pământ, acela nu Mă iubeşte şi nu ia cuvintele Duhului Sfânt ca să le păzească. Dar Duhul Sfânt grăieşte din Tatăl şi din Fiul, şi îşi face lucrarea, şi lumea nu iubeşte lucrarea lui Dumnezeu, de vreme ce nu împlineşte poruncile lui Dumnezeu.

Vin să înnoiesc cuvântul cel din Scripturi, vin şi îl rostesc din nou, ca străjerul care-şi anunţă cetatea când vede venind sabie din cer peste cetate. «Eu sunt Cel ce botez cu Duhul Sfânt şi cu foc, şi ţin lopata în mâini şi îmi curăţ aria, adunând grâul Meu în grânar, iar pleava, în foc». Amin. Aşa a grăit Duhul Sfânt prin Botezătorul Ioan despre venirea Mea. Aşa grăieşte şi azi glasul Duhului Sfânt, şi îmi pregăteşte calea întoarcerii Mele din cer pe pământ. Eu sunt locaşul Duhului Sfânt şi rostesc cuvânt peste tot neamul omenesc care nu păzeşte poruncile Mele: cel ce nu păzeşte poruncile Mele, este pleavă, iar pleava va fi aruncată în foc. Duhul Adevărului a grăit aceasta la începutul şi la sfârşitul lucrului Meu peste pământ pentru mântuirea neamului omenesc.

Cine nu Mă iubeşte pe Mine nu păzeşte poruncile Mele. Şi iată, cine este cel ce Mă iubeşte? O, neamul omenesc nu Mă iubeşte! O, ce face neamul omenesc? El calcă peste cuvintele Mele, peste poruncile Mele care dau viaţă veşnică celor ce le împlinesc pe ele. Viaţa veşnică plânge fără fii, căci neamul omenesc a călcat peste viaţa veşnică şi nu cinsteşte pe Dumnezeu şi nu-L iubeşte, şi fură şi ucide şi stă în desfrânare şi slujeşte minciunii, şi e lacom după moarte tot neamul omenesc, e lacom după păcat, iar păcatul, moarte este. Păcatul din om pedepseşte pe Duhul Sfânt, ca să nu-Şi aibă locaş în om, căci Duhul Sfânt, în om îşi are locaş, după cum a fost făgăduinţa Mea. Duhul Sfânt este în omul sfânt, iar omul sfânt iubeşte pe Dumnezeu. Amin.

O, popor al cuvântului Duhului Sfânt, Care vine peste pământ în vremea aceasta, o, Israele român, te-am făcut neam sfânt în mijlocul neamului omenesc, că fără om sfânt şi fără popor sfânt nu se putea să-Mi croiesc peste pământ vestea acestei vremi de nou Ierusalim coborât din cer în mijlocul neamului omenesc. Cuvântul Meu a coborât din cer şi s-a făcut trup în vremea aceasta. Cuvântul Meu te-a născut din cer şi te-a făcut popor de fii ai cuvântului Meu, şi eşti trupul cuvântului Meu cel împlinit, poporule Ierusalime, popor ales din neamul român ca să fii de mântuire neamului omenesc. Tu eşti poporul Duhului Sfânt din vremea aceasta, şi de deasupra ta Eu cuvintez pentru tot neamul omenesc, ca să se scoale spre viaţă veşnică sau spre osândă veşnică. Trec prin mijlocul tău cu cuvântul Meu, poporul Meu, şi Mă duc spre neamuri, că tu eşti cale a Mea de la cer la pământ. Trec cu Duhul Sfânt, grăiesc cuvânt de Duh Sfânt peste neamul omenesc, căci Duhul Sfânt este Dumnezeu. Trec de la voi spre oameni. Amin. Şi am trecut. Amin, amin, amin.

Duhul Sfânt grăieşte din cer peste pământ.

Amin, amin, grăiesc vouă, oamenilor care nu ţineţi cuvintele Mele: înnoiesc peste voi Scriptura Mea care a spus despre vremea Mea de azi când morţii vor auzi glasul lui Dumnezeu şi vor învia, unii spre viaţă veşnică, iar alţii spre judecată veşnică, şi precum viaţa este veşnică, tot aşa şi judecata. Duhul Sfânt este Domnul, Care face viaţă în oameni. El este izvorul din care izvorăşte sfinţenie în oameni, în trupul şi în duhul şi în sufletul omului. Iată cu ce întrebare vin spre voi: primit-aţi voi pe Duhul Sfânt? Auzit-aţi voi de El, ca să-L primiţi şi să-I deschideţi şi ca să Se facă în voi izvor de sfinţenie? Răspundeţi-Mi!

Eu când am zidit omul l-am zidit ca să fie sfânt, dar voinţa omului a fost altfel. Când omul nu primeşte voinţa Mea şi iubirea Mea în el, omul se îmbracă cu voinţa lui şi rămâne fără Domnul, şi calcă peste cele ale Domnului în om, şi omul îşi aşează în el voinţa lui şi îşi este sieşi stăpân. Iată, a venit vremea să-l strig pe om şi să-i cer socoteală omului. Eu ţin în mâna Mea lopata şi îmi curăţ aria adunând grâul Meu în grânar, iar pleava, în foc. Este scris în Scripturi că după două mii de ani de la prima Mea venire Eu vin iar din cer pe pământ, ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa.

Grăieşte Duhul Sfânt din cer peste pământ în mijlocul neamului român, căci Eu, Domnul, am ales din nou Ierusalimul. La început Mi-am ales un Ierusalim, şi acela M-a alungat din el. Acum am ales alt Ierusalim, dar Duhul Sfânt nu poate fi prins, că scris este în Scripturile Mele cele de atunci: «încă puţină vreme, şi lumea nu Mă va mai vedea. Voi însă Mă veţi vedea, fiindcă Eu sunt viu, şi voi veţi fi vii şi veţi înţelege că Eu sunt întru Tatăl, şi voi întru Mine, şi Eu întru voi».

Eu sunt mereu în mijlocul celor aleşi de Dumnezeu, ca să-Mi fac lucrările Mele cu ei peste pământ, că Eu, cu oamenii am împlinit Scripturile, fiindcă pentru oameni sunt ele lăsate din cer, ca să se împlinească pentru oameni. La prima Mea venire am venit ca Mântuitor, dar cei ce nu M-au primit au şi fost judecaţi, căci s-au vădit că nu iubeau pe Dumnezeu, că nu păzeau poruncile. La a doua Mea venire vin ca Judecător pentru cei vii şi pentru cei morţi, dar cei ce nu Mă primesc nici acum sunt judecaţi prin aceasta, căci se vădesc că nu iubesc pe Dumnezeu.

Duhul Sfânt este Cel ce descoperă pe cele ascunse vestindu-le de pe înălţimi. Fiii oamenilor nu iubesc pe Dumnezeu şi nu-L au pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, iubire din cer, iubire ca a lui Dumnezeu. Se înşeală om pe om că face fapte dumnezeieşti omul şi că este plăcut lui Dumnezeu omul care face fapte pentru oameni.

O, fii ai oamenilor, luaţi în voi grăirea Mea de peste voi. Omul care ajută pe alt om în lipsurile lui, dar nu face voia lui Dumnezeu în trupul şi în duhul şi în sufletul său, acela este lipsit de cunoştinţa lui Dumnezeu. Dacă fapta omului nu îndumnezeieşte pe omul care ia de la om, acea faptă este vremelnică. Scris este în Scripturi: «Trupul nu foloseşte la nimic, ci Duhul este Cel ce dă viaţă». Se înşeală om pe om. Om pe om se desparte de Dumnezeu, căci tot pământul şi tot omul s-a umplut de fapte omeneşti care despart pe om de Dumnezeu, care-l fac pe om să-şi închipuie că face voia lui Dumnezeu. Dar Eu iarăşi rostesc cuvântul Duhului Sfânt şi spun: dacă fapta omului nu îndumnezeieşte pe omul care ia de la om, acea faptă este întuneric, şi nu face lumină şi nu aduce rod pentru cer. în zadar s-a umplut pământul cu faptele păgânilor, căci cei ce nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu, sunt păgâni pe pământ. în zadar se fălesc oamenii cu fapte bune pentru oameni care nu fac voia lui Dumnezeu. în zadar, o, fii ai oamenilor, dacă mâinile voastre ajută pe făcătorii de rele, care fac aceleaşi răutăţi ca şi voi. în zadar, căci mâinile care dau şi care iau aşa, sunt mâini murdare şi nu este în ele miros de bună mireasmă pentru cer, căci Domnul iubeşte pe cei cereşti şi are milă de cei lipsiţi de cele din cer, nu de cele de pe pământ. în zadar sunt toate faptele voastre cele bune, o, fii ai oamenilor, că nu le faceţi pentru Domnul, şi le faceţi pentru oameni ca şi voi. O, dacă le-aţi face pentru cei ce împlinesc planurile Mele pe pământ, atunci ar fi să le lucraţi pentru Dumnezeu, Care trudeşte din greu pe pământ ca să-Şi aducă la împlinire vestirea Sa de cer nou şi de pământ nou şi de om nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

în zadar vă daţi prietenii lui Dumnezeu, o, fii ai oamenilor, căci cei ce-L cunosc pe Dumnezeu, aceia au Duh Sfânt şi lucrează dreptatea Domnului peste pământ. O, în zadar vă grăbiţi fără Mine să împliniţi Scripturile venirii Mele a doua oară între oameni, ziceţi voi. în zadar, o, fii ai oamenilor, că acelea nu sunt Scripturile Mele, ci sunt ale voastre, că scris este în Scripturile Mele: «El vine ca un fur, pe neştire vine. Când nimeni nu se aşteaptă, atunci vine Domnul».

Luaţi în minte grăirea Mea peste voi, o, fii ai oamenilor care lucraţi lucrare de hristos mincinos. Cutremuraţi-vă de minunea glasului Meu care vine cu norii până deasupra grădinii cuvântului Meu, pământ nou în care locuieşte dreptatea lui Dumnezeu. Lepădaţi din voi duhul minciunii şi uniţi-vă cu cuvântul Duhului Sfânt, care vădeşte făţărnicia cea ascunsă în omul minciunii veacului acesta, căci om pe om se desparte de Dumnezeu slujind duhului minciunii, şi tot pământul şi tot omul s-a umplut de fapte omeneşti care-l fac pe om să se creadă că face voia lui Dumnezeu pe pământ.

Pocăiţi-vă de faptele întunericului, o, fii ai veacului acesta, că Eu vin ca un fur, şi vremea Mea s-a apropiat, şi Eu sunt Domnul dreptăţii şi sunt Duhul Adevărului şi sunt din cer peste pământ, şi nu lucrez ca omul şi nu fac voia omului, ci fac voia Tatălui Meu, Care M-a trimis să vin atunci şi acum. Voi pierde pământul păcătoşilor şi al necredincioşilor, şi vor pieri cu vuiet toate cele lucrate de om, şi voi aşeza pe pământ curat pe toate ale Mele întru împărăţie cerească pe pământ pentru cei curaţi şi sfinţi, care-şi păzesc sufletul şi trupul şi duhul în întregime întru venirea Mea pentru cei curaţi şi sfinţi. Eu nu lucrez cu cei păcătoşi şi semeţi, şi lucrez cu cei curaţi şi sfinţi, şi îmi pregătesc venirea după planul Meu, nu după planul omului de pe pământ.

O, fii ai oamenilor, cel ce vine înaintea Mea în numele Meu, acela este prooroc mincinos, nu este Hristosul Tatălui, căci Eu vin ca un fur, pe neştire. Iată, am vădit făţărnicia cea ascunsă în omul minciunii veacului acesta, căci Duhul Sfânt vine din cer şi Se vesteşte peste pământ şi face căi curate spre toate inimile care vor lepăda minciuna şi pe omul cel vechi din om. Eu aşa le-am spus la cei curaţi şi credincioşi Mie: «Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele, şi Tatăl vă va da alt Mângâietor, ca să fie cu voi pururea, până ce voi veni din nou cu trupul între voi şi vă voi da veşnicia Mea, şi veţi fi asemenea Mie, că Mă veţi vedea cum sunt». Amin.

Şi acum trec de la fiii oamenilor, trec înapoi, cuvânt peste poporul Meu. Şi am trecut. Amin.

O, poporul Meu, o, poporul Meu, o, poporul Meu! Numai în cuvântul Meu să stai învăluit, şi afară din el să nu mai ieşi, că afară sunt câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi iubitorii şi lucrătorii minciunii, care închipuiesc din minciuna lor venirea lui Hristos, zic ei; dar venirea Mea este adevăr, nu închipuire. Cuvântul Meu este adevărul care vădeşte minciuna celor făţarnici. Cuvântul Meu este scutul Meu în mijlocul tău, poporul Meu, şi vor veni mulţimi peste mulţimi să intre sub scutul Meu care este al tău, dar dreptatea este în mâna Mea şi sunt îmbrăcat cu ea ca şi cu o haină, căci cuvântul Meu cel rostit în mijlocul tău, şi prin care am strigat la bogaţi şi la săraci, la robi şi la slobozi, la împăraţi şi la ostaşi, cuvântul lui Dumnezeu este cel ce va sta faţă în faţă cu fiecare. Vin curând să fac dreptate pentru lucrarea Mea care a fost cu voi vreme de patruzeci şi cinci de ani înaintea venirii slavei Mele peste pământ, căci lucrarea cuvântului Meu care este cu voi va aşeza prin cuvânt faţa cea văzută a împărăţiei cerurilor peste tot pământul. Amin. Un ceas, şi voi veţi fi asemenea Mie, căci Mă veţi vedea cum sunt. Un ceas, şi tot neamul omenesc Mă va vedea în voi, că veţi avea din slava Mea, iar slava Mea este slava Duhului Sfânt, Care va schimba privirile tuturor celor ce văd şi ale celor ce nu văd. Un ceas, poporul Meu; un ceas, şi tot cuvântul Meu rostit peste voi vine la vedere, vine văzut cuvântul Meu cel pentru voi, fiilor. Un ceas, poporul Meu, un ceas! Amin, amin, amin.

Fiilor primitori ai cuvântului Meu, voi veni la voi cuvânt, şi voi veni cu Verginica. Ea este cea care vă întăreşte veghea voastră întru venirea Mea; ea este trâmbiţa Mea peste voi, iar Eu sunt Cel ce vine la glasul trâmbiţei.

Fiilor, fiilor, vine Verginica, vine cu Mine la voi să vă întărească veghea şi viaţa cea veşnică şi iubirea dintre voi, şi dintre Mine şi voi.

Fiilor, fiilor, fiţi silitori la învăţătură, fiţi cu mare veghe, fiilor iubiţi. Amin, amin, amin.

07-06-1998