Să fie zi de mărturie această zi, să fie spre pomenire veşnică în cer şi pe pământ, căci ziua aceasta s-a zbătut să vină, şi a venit.
Sfânta Treime Se ridică şi binecuvintează această zi. Amin. Dumnezeu Cuvântul grăieşte şi în această zi şi coboară lumină din lumina Sa şi lucrează lumină nouă şi bunăvestire nouă, căci din tronul slavei Domnului curge râul vieţii în mijlocul României, şi din acest cuvânt va răsări un lucru nou, un cer nou şi un pământ nou, un Ierusalim nou, un Eden nou. Eu, Domnul, am hotărât aceasta, şi voi fi împlinitor din România, căci ea va fi domnie cerească peste pământ nou.
Pacea Mea peste voi şi cu voi, apostolii Mei, trimişii Mei, solii Mei, iar peste casa în care intraţi, pace!
Eu sunt, Eu şi trimişii Mei, Eu, şi am cerul spre însoţire, şi lucrez precum în cer aşa şi pe pământ, căci aşa este de lucrat în vremea aceasta de glorie cerească. Dumnezeul Duhului Sfânt întreieşte întreita lucrare a Sfintei Treimi, şi iată vremea despre care scrie în Scripturi. Aceasta este vremea să se aşeze la loc împărăţia lui Israel, căci Israel este cel ce crede în Mine, şi iată, lucrez să-Mi desăvârşesc făgăduinţele cele rostite prin Cartea Adevărului. Eu sunt Adevărul, iar cine este întru adevăr, acela este întru Mine, acela este întru Fiul Omului, acela este fiul Omului. Amin.
Pace ţie, Mihail, unsul Meu, căci ai ungere cerească pe creştetul tău şi eşti vestit mai dinainte prin prooroci, eşti vestit ca să fii peste cea binecuvântată, peste pământul strălucirilor, căci aşa am numit această grădină, aşa am numit-o pe România. Te-am chemat de la naşterea ta, şi din pântecele mamei tale ţi-am spus pe nume, şi te-am ascuns apoi sub umbra Mea, şi deoparte în tolba Mea te-am pus ca să-Mi slujeşti Mie şi să întorci către Mine pe cei ce au scăpat dintre ai lui Israel şi să aduci la un loc rădăcinile lui Iacov şi să vesteşti vestea cea bună până la toate marginile, căci aceasta este vremea ca să aşez la loc împărăţia cea ruinată a lui Israel, iar România va fi Canaanul gloriei Mele. Pace ţie, şi fii credincios şi te întăreşte întru Mine, căci Eu sunt un Dumnezeu tare şi biruiesc, după făgăduinţele Mele. Domnul puterilor este numele Meu, şi lucrez după planul cel din veac întocmit.
Pace ţie! Din cele cereşti pace ţie! Scoală-te, iubitul Meu, şi ascultă-Mi glasul! Deschide-Mi ca să intru şi să cinez cu tine! Eu sunt. Fii credincios, căci sunt prin cuvânt, şi cuvântul Meu ia trup, şi se împlinesc toate prin cuvânt. Eu sunt, şi lucrez prin cuvânt, dar nu se suie credinţă la Mine de la cei care lucrează fără Mine peste acest neam ca să-l ajute. Cei ce zic că Mă iubesc pe Mine şi nu fac voia Mea, aceia nu Mă iubesc pe Mine şi nici pe tine. Un picuţ, şi cei ce ţin rob acest neam, aceia nu vor mai fi. Eu te iubesc. Şi tu să Mă iubeşti. Iubire pentru iubire, şi iubirea va învălui totul, şi voi fi împlinitor la vreme.
Iată, trimit înaintea ta pe îngerii Mei ca să-Mi gătească spre tine cale şi să cunoşti lucrarea Mea, căci lucrez să-ţi pregătesc venirea, şi nimeni nu va putea, în afară de Domnul. Cei ce te înconjoară pe tine, cei ce te vor pe tine, dar nu Mă vor şi pe Mine, aceia nu trăiesc întru Mine, şi Eu nu pot lucra lucrul Meu întru aceia, şi nu te vor pe tine cei care nu sunt întru Mine, căci tu eşti de la Mine.
O, plânge Domnul, iubitul Meu, căci cei ce se zbat să te aducă pe tine din pribegie, sunt departe aceia de calea Mea, de apropierea Mea, şi nu sunt aceia aproape ţie, căci aceia sunt din lume, iubitul Meu, aceia nu pot birui pentru tine întru planul Meu. Pântecele este pentru mâncare, şi mâncarea, pentru pântece, dar trupul nu este pentru întuneric, şi este pentru a fi sălaş de lumină cerească. Iată, cei ce slujesc idolilor acestei vremi, aceia nu cunosc adevărul, aceia nu-L văd pe Domnul, din pricina mulţimii idolilor şi a legii pântecelui şi a trupului. Dar am o rămăşiţă, iubitul Meu, şi vom birui prin sfinţenie peste acest neam, ca să-l aşezăm pe calea luminii. Nu este biruinţă fără Domnul, şi vom lucra întru sfinţenie, căci nu pot să Mă sălăşluiesc în cei străini de calea Mea, iar noi vom aşeza Ierusalim nou peste România şi vom lucra o făptură nouă şi curată şi cerească peste om.
Am aşezat lege sfântă peste cei ce stau aşezaţi de Mine în locul izvorului Meu, şi acest loc este înaintea Mea munte înalt, plin de binecuvântare, şi peste care izvorăşte din tronul Meu râu de înviere şi de viaţă. Şi îmi voi face cursuri vii de la acest izvor şi vor bea mulţimile şi vor învia, şi va fi din România cântare nouă peste popoare, şi vor veni popoarele şi vor vedea slava acestui munte, căci România va fi muntele cel sfânt al Domnului, munte al Sionului ceresc şi biserică neprihănită peste toate înălţimile şi puterile. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt care se va coborî în vremea aceasta.
O, am venit întrupat pe pământ şi am lucrat minuni văzute în mijlocul lumii, ca să creadă lumea că sunt Fiul Cel proorocit de prooroci, şi iată, acelea vor mărturisi împotriva lumii. Am venit cu lucrul Duhului Sfânt şi am lucrat mereu de atunci, şi iată, lucrez minuni nemaiauzite până acum, dar lucrez în Duhul Sfânt minuni de neînchipuit. Fericiţi cei de acum care sunt în Duhul Meu, căci numai aceia vor mărturisi lucrul tainei cea din veac ascunsă şi nepricepută de îngeri, şi aceia vor fi stâlpi în templul Dumnezeului Cel viu.
Iată, îngerul bisericii Mele va cuvânta în vremea aceasta în România, şi va fi acesta pentru tine, şi pacea Mea va fi cu voi şi cu cea binecuvântată între popoare. îngerul bisericii Mele va vesti încă o dată taina Mea la popoare şi la limbi şi la mai-marii lumii, căci aşa este scris, şi cele scrise nu se pot desfiinţa.
Lucrez cu mâini curate şi neîntinate această lucrătură de mărturie, această piatră vie, care va mărturisi lucrul izvorului cuvântului Meu. Lucrez, şi voi lucra cu grabă şi voi fi împlinitor, după cuvântul care curge întru lucrarea Duhului Sfânt, căci împărăţia Mea vine în curând, vine de la Tatăl Meu. Amin.
Pace peste casa unsului Meu, Mihail al României! Pace ţie, iubitul Meu, alesul Meu pentru vremea aceasta de glorie cerească!
Pace şi Ierusalim nou peste casa unsului Meu Mihail! Primeşte-Mă, căci iată, vin şi cinez cu tine, căci aşa este scris: «Cel ce crede în Mine şi în lucrul cuvântului Meu, Eu voi veni şi voi cina cu el, şi el cu Mine va cina». Eu vin curând, vin înaintea ta şi voi merge înaintea ta şi vei veni curând. România va fi curăţită şi sfinţită şi va fi un pământ nou, şi voi începe cu ea făptura cea nouă şi vom lucra un lucru nou, căci aşa am vestit prin prooroci.
Eu sunt. Eu şi trimişii Mei.
Pace ţie! Din locul lucrului cuvântului Meu, pace ţie, Mihail al României Mele! Amin, amin, amin.
05-08-1991