... Intră pe portiţa sfântă, intră la Mine, poporul Meu, intră, tată, căci cel mai înalt munte care s-a socotit de frunte, se va dărâma, se va sfărâma. Numai muntele cel sfânt va rămâne pe pământ, că e stăpânit de mâna Mea. Ieşiţi din lume, că lumea nu rămâne. Tot ce se cheamă cu Mine, acela va rămâne. Schimbaţi-vă trupurile. Veniţi şi vă sfinţiţi la muntele cel sfânt, care este scris de când sunt veacurile! Veniţi aproape! Veniţi şi auziţi cuvintele Duhului Sfânt, că va cânta din toată muzica Sa. Să nu-Mi spuneţi Mie în faţă că nu aţi auzit, că şi morţii îngropaţi de mii de ani, ascultă şi aşteaptă să iasă din groapă şi să mărturisească tot ce au auzit cât au stat în mormânt în vremurile de sfârşit.
Vino, Israele, la Mine, că am făcut minuni şi nu te-ai învrednicit de Mine, iar astăzi, în mormânt, crezi şi aştepţi să ieşi. O, Israele tată, ferice de nepoţii şi strănepoţii pe care-i ai azi pe pământ, că aceia te scapă. Ştii care nu va scăpa? Un tâlhar al duhurilor, un ucigător al duhurilor, un vânzător al duhurilor, acela nu va scăpa.
... Păstoraşilor, iubiţi-vă unul pe altul, că diavolul vă îndeamnă să vă certaţi, vă îndeamnă să vă urâţi şi să vă ocoliţi. Să nu zică cineva că mai bun este unul, şi celălalt nu. Precum unul, şi celălalt; fiecare cu darul pe care-l are. Cine-l deosebeşte pe unul de altul, este lucrător de dezbinare. Păstoraşilor, între voi se află unii copii care poartă duhul geloziei. Nu îngăduiţi, că aceasta are pe diavolul de stăpân. Păstoraşilor, luptaţi-vă, că unele dintre oile voastre sunt duşmănoase, şi dacă li se descoperă păcatele, zic: Lasă, că ştiu eu de la cine a venit. O, de ce, oare, nu primiţi? O, ce păziţi voi când vă întâlniţi între oi? Ce păziţi? Nu vă uitaţi bine? Eu vă spun că dacă merge mai departe, nu vor putea ajunge la locul făgăduit.
Această minune este dată peste tot pământul, dar numai pentru cine crede şi este cu Mine. Fără credinţă în Dumnezeu, chiar dacă l-a împărtăşit în ziua în care a murit, nu iese din iad decât numai prin cei aleşi ai Mei.
... Bogdaprostea este un lucru prin care se strecoară mila ta în mâna Mea, dacă n-ai lucrat murdar în acest loc.
... Credeţi voi această profeţie? Şi dacă credeţi, cum o socotiţi: cerească, sau pământească? Prin câte locuri am trecut cu acest trup de mână, şi zicea: Nu mai pot, şi ziceam: Poţi. Era desculţă şi bolnavă şi urca în muntele cel mai înalt şi cobora. A mers mult, mult pe jos acest trup. S-a milostivit Tatăl şi a uşurat-o de drumuri. Dar am trecut prin multe oraşe şi sate, şi toţi strigau Osana, binecuvântat este Domnul Iisus!. De ce atunci au crezut şi acum nu mai sunt aceia? Precum în trup, şi în Duh, aşa e Domnul primit. Totuşi am strigat, şi iată, o să ajungem şi la ultima zi, şi va zice Domnul: Unde este poporul Meu care credea în cuvintele Mele? Unde e?. Care vom plânge? Noi, sau ei? Toţi vom plânge: şi Noi, şi ei.
... Sunteţi rugaţi să fiţi desăvârşiţi, cu fapte plăcute, şi păziţi blagoslovenia pe care aţi luat-o din mâna Domnului. Păziţi, ca să nu aşterneţi peste ea altă lucrare. Domnul Iisus te-a uns ca să biruieşti şi duhul curviei, şi duhul geloziei, şi duhul urii, şi orice păcat. Binecuvântarea Domnului peste cine e, şi a ajuns tare, şi orice trimis al lui Dumnezeu, care a adus binecuvântare peste poporul Meu, se află mereu. Isaac a dat binecuvântare lui Iacob, pentru că a fost trimis de Dumnezeu ca să-l binecuvinteze. Vezi că obiceiul părinţilor dă binecuvântare la cei întâi născuţi? Ce se întâmpla dacă Isaac dădea binecuvântare peste păgânul acela? Să vorbiţi lucrurile acestea. Tată, fiţi blagosloviţi, şi arătaţi toate lucrurile lui Dumnezeu.
... înmulţiţi oile, din duh, nu din trup. Copiii din zilele de astăzi vor pune foc la bisericuţă şi la cei ce au credinţă sfântă; vor porni război cu aleşii Mei. Crezi?
... Aveţi în faţă şi postul, şi lumea. Alegeţi viaţa cu Mine. Postiţi şi vă rugaţi, nu trăiţi ca lumea. Cine vrea să facă voia Mea, desăvârşit să o facă, iar cine nu vrea, este rugat să iasă afară de la Mine, dar să ştii că greu va fi dacă va ieşi. încă o dată vă spun: se va dărâma un munte înalt şi va prăpădi mulţime mare de suflare la a sa dărâmare. O va prăpădi, dar să ştiţi că mai uşor îi va fi Sodomei şi Gomorei la judecată decât acestora. Crezi? Un tâlhar al duhurilor, un ucigaş al duhurilor, un vânzător al duhurilor, acela nu va scăpa. Şi zic, nu mai omorâţi duhurile. Fereşte-te, creştine, să fii ucigaş al duhurilor.
... Păstraţi-vă, că e gata să nu mai cobor, că prea mult chinuiesc acest vas.
11-11-1979