... Să nu muriţi, copiii Mei, că pe voi vă aşteptăm, cu voi se încheie veacul acesta de război. Am venit de la înălţime într-o mare adâncime. Mulţi au uitat. Care nu au semnul sfintei cruci, au uitat de Domnul Iisus Hristos, au uitat. Voi să nu uitaţi.
Iată, vorbesc prin această piatră însufleţită cu puţină viaţă. întorc această piatră şi pe o parte şi pe alta; îi suflu în faţă ca să capete viaţă. Nimeni n-o poate salva. Mâna Mea e cu ea. Dacă era pământească, se treceau oasele prin mâna ta. Ţineţi minte, să nu uitaţi aceste cuvinte, că nu veţi şti când se va şterge această piatră.
Copiii Mei, păstraţi bine darul de la Mine, păstraţi bine. Poporul Meu care în curând vei avea viitor, în curând vei căpăta pecetea. Te vei uita din munte în vale şi din vale în munte şi nu va mai fi nimic să te înfrunte. Te vei duce unde vei avea dragoste.
Să nu muriţi, copii, niciodată, că aşa e scris în carte, că cine va muri, mai târziu se va căi, se va jeli ca să capete iar viaţa sa. Fiilor, fiilor, aveţi viaţă binecuvântată nu numai o dată; şi de câte ori am venit, cuvântul acesta am spus. Poporul Meu, nu-ţi vinde darul de la Dumnezeu, căci darul îţi dă viaţă, te trece peste toate.
... Copii şi iarăşi copii, am venit iarăşi la voi, dar cu greu deschid gura vasului Meu, căci în grea durere îşi petrece această suferinţă. Eu mângâi această piatră, căci în ziua judecăţii o voi ţine pe braţe.
... Această lucrare este Golgota, este valea lui Iosafat. Rugaţi-vă, tată, fiţi împlinitori în toate. Despărţiţi harul de fire, căci aici este răbdarea, aici este puterea, aici e râvna şi căldura unde înverzeşte grădina. Nu vă temeţi, nu fiţi fugari, nu fiţi fricoşi, şi fiţi curajoşi, căci ce poate să-ţi facă cel fără duh?
Copiii Mei, încă o dată vă spune Tatăl: voi sunteţi sarea cu care veţi săra marea; voi săra cu voi tot ce este nesărat. Nu te priveşte pe tine că de ce voi lua din tine şi voi săra pe cineva cu inima păgână. Voi da viaţă morţilor din groapă, cu un bulgăre de sare din viaţa dumitale. Să nu-ţi pară rău de lucrarea Mea. Cum s-a lucrat omul prima dată, aşa se va lucra şi în vremea aceasta.
... Iată că v-aţi sculat cu pretenţie asupra Mea. Eu nu te-am lipsit niciodată de cuvântul Meu, şi am împlinit ceea ce am avut. Crezi? Şi Eu sunt în lipsă. Lipsa ta nu se aseamănă cu lipsa Mea. Lipsa Mea e lipsă de mare valoare, dar lipsa ta nu este chiar aşa de primejdioasă. Dacă te-ai ruga, ai îndeplini şi lipsa ta. Copilul care nu plânge, mama îl lasă mai mult timp nemâncat. Crezi?
Toate cuvintele pe care Eu le-am grăit în faţa poporului Meu, sunt de folos. Câte cuvinte am văzut Eu în picioarele porcilor! Dacă eram mânios, supărăcios, nu mai veneam la tine. Sunt însă cu milă. Dacă am întâmpinat Eu ceva şi n-ai avut ce mânca, de ce nu te-ai întors să aduni risipa? că e vremea de lipsă. De ce Maica Mea vine şi aude că Domnul are să vină la tine? Vine cu câteva ore înaintea ta. Ia cuvânt cu cuvânt şi le adună. Tu aştepţi mereu cuvântul Meu. Pe cele vechi nu mai vrei să le iei? Ia-le, tată, că şi cele vechi, una sunt amândouă.
împleteşte cununa frate cu frate şi nu te supune morţii, nu te pierde vremii acesteia, căci vine ce n-ai văzut de când te-ai născut, vine facerea pământului şi a raiului şi a Noului Ierusalim; adică sunt făcute, dar nu sunt încă pe pământ. Veniţi-vă în fire, că nu e nimeni pe lume să oprească lucrul de la Mine, dar vine Domnul pe altă parte şi tipăreşte o altă carte şi nu eşti lipsit de fericire. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece, că la arătarea unei lucrări voi aprinde pământul, şi tot ce este păcătos va arde. Şi, cum o casă e făcută din piatră şi din lemne, lemnele vor arde, şi piatra va rămâne.
Daţi cezarului ce e al cezarului şi nu le amestecaţi pe toate. Cezarul stă deoparte, pentru că cezarul de astăzi s-a depărtat de Mine.
Vai de voi, cărturari şi farisei care vă aşezaţi în colţul străzii şi opriţi copiii să vină la Mine! Tată, fericit copilul care ocoleşte calea oprită şi nu se lasă biruit. Crezi? Fiii Mei, nu veţi vedea durerea aceasta.
... Nu te teme, Nicolae, şi nu te mai îngriji de acest necaz, că necazul pe care tu îl vezi că te va călca, nu este aşa cum cugeţi în inima ta. Această suferinţă care este pusă peste această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna.
23-04-1966