M-am coborât la iesle, căci cuvântul Meu din zilele acestea îşi are ieslea sa, fiindcă Eu am pregătit loc, ca acolo unde cobor Eu, să fie şi ai Mei, cei pregătiţi de Mine pentru întâmpinarea Mea când vin cuvânt. încă de pe când n-aveam pas să merg printre fiii oamenilor cu cuvântul şi să lucrez cu el, încă de pe atunci Eu şi cu Tatăl Mi-am aşezat cuibul coborârii aici, iar apoi am cuvântat, şi din acest cuvânt Mi-am făcut iesle să vin, şi am venit şi am împlinit cuvântul, şi am loc sfânt, şi am iesle caldă, căci în casele cele făcute de oameni nu pot răzbi cu uşorul, că nimeni nu Mă iubeşte şi nimeni nu Mă doreşte aşa cum sunt Eu. Nu e om pe pământ să nu Mă vrea, că ştie omul că Eu am în mâini viaţa cea veşnică, dar nimeni nu Mă vrea cu ea, căci ea se dă încă de pe pământ, şi dacă vin cu ea la om ca să i-o dau, ea are în ea pe cele din cer, dar pe pământ nu încap cu viaţa Mea cea veşnică în om. E prea lipit omul de cele ce trec. S-a prea furat omul din Mine, căci pe furate a făcut aceasta. Dacă omul nu Mă vede, uită că Eu văd. Uită omul, şi se fură din Dumnezeu, şi se dă om pe om deşertăciunii lucrurilor, iar Eu suspin după om.
Am coborât la voi, copii de la iesle. Am sălaşul Meu la voi, şi vin să Mă odihnesc în el, căci sunt obosit, şi sunt în suspin mereu şi tot mereu pentru omul de pe pământ. Am venit să grăiesc vouă despre naşterea Mea în om. Iată sărbătoarea naşterii Mele de acum două mii de ani. Se purta Măicuţa Mea din loc în loc prin lume şi nu găsea pe cineva s-o primească şi să Mă nască, şi să-L primească omul pe Dumnezeu în casa lui şi să-L aibă apoi. Tot aşa a fost şi azi. Nu e loc pe pământ, nu e om pe pământ să ştie şi să poată să Mă primească în casa lui, să Mă nasc Eu cu naşterea Mea în om, ca să ştie omul apoi ce este sărbătoarea naşterii Mele cu omul.
Iată sărbătoare de naştere. Eu însumi Mă mărturisesc cu voi şi în voi, căci în casele cele mari ale oamenilor nu voiesc să fiu. Eu Mi-am făcut locaş omul, şi apoi M-am odihnit în el. Apoi omul M-a alungat, şi s-a alungat pe sine din Mine, şi Eu am rămas cu suspin fără locaş după ce l-am făcut pe om. Dar am rostit atunci cuvânt tainic că Mă voi naşte Eu din om, că Mă voi face sămânţă în trup născător şi voi zdrobi pe duşmanul omului, şi iarăşi îl voi avea pe om, şi Mă voi naşte în el cu taina naşterii Mele, şi iarăşi Mă voi odihni, căci omul este casa Mea şi ieslea Mea şi odihna Mea.
Vă dau seminţe, ca la puişorii care cresc mâncând, fiilor copii. Vin la voi la iesle şi Mă fac hrană şi Mă fac cuvânt de naştere şi îl aştept pe om să înveţe în el taina naşterii Mele între oameni după două mii de ani de la naşterea Mea din Fecioara care a biruit pe şarpele cel de demult prin sămânţa Mea pusă în ea de la Tatăl şi de la Mine şi de la Duhul Sfânt, pentru ca să-l răscumpăr pe om venind după el pe pământ. Şi am venit, şi M-am făcut Om. Prunc mic M-am născut din om, ca şi omul, şi M-am numit apoi Fiul Omului. Eu însumi am coborât din cer şi M-am făcut sămânţă mică şi M-am aşezat în trup de Fecioară ca să Mă fac prunc din ea, şi să cresc apoi între oameni şi să Mă îngrijească mama şi tata aşa cum creşte un copil între părinţii lui până se face mare. Atât de mic S-a făcut Dumnezeu ca să poată veni după om, ca să-l ridice pe om până la El din nou şi să-l facă asemenea Lui din nou pe om, căci când Tatăl Mi-a spus să vin pe pământ sămânţă din care să Mă fac prunc de om şi să cresc apoi ca omul şi să Mă las înjunghiat de om ca să-i dau omului viaţa Mea, când Tatăl Mi-a spus în cer taina naşterii Mele cea de acum două mii de ani, El a grăit cu Mine ca la începutul cel dintâi, iar Eu L-am ascultat şi I-am zis: «Tată, vom face om după chipul şi asemănarea Noastră, om cu duh dătător de viaţă. Eu însumi Mă voi duce şi Mă voi face om pe pământ, Tată, şi iarăşi voi veni la Tine după ce-Mi voi da viaţa Mea omului, după ce voi plăti plata pentru om, Tată».
O, copilaşi de la iesle, vă aduc cuvânt cald, taina naşterii Mele în om. întâi M-am aşezat în om, şi apoi M-am făcut Om. M-am făcut ca omul ca să pot să fiu cu el şi să-l învăţ calea spre casă, fiilor. Eu, fiilor, întâi l-am făcut pe om din pământ şi din Dumnezeu, şi apoi S-a făcut Dumnezeu din om, ca să-i dea omului viaţă. Iată taina vieţii omului. Ea este de la Dumnezeu, şi viaţa omului nu este a lui, dar cine să-i mai spună şi cine să-l mai înveţe pe om, pe omul care se naşte din om, şi apoi el nu mai ştie să se nască din Dumnezeu, şi Dumnezeu din el?
Eu, fiilor, pentru aceasta am venit pe pământ din nou şi Mă fac cuvânt la voi, ca să-l fac din nou pe omul cel vechi, vechi de şapte mii de ani, vechi de două mii de ani, că omul este vechi, şi tot aşa se naşte, şi este vechi chiar dacă viaţa lui este o zi. Toate cele vechi trec, iar Eu Mă port după om cu viaţa cea din cer ca să-l înnoiesc din ea şi să-l fac să se îmbrace cu ea şi să fie înghiţit de ea omul. Amin.
Eu sunt Omul Cel nou, cu Duh dătător de viaţă, şi voiesc să Mă dau omului de viaţă. Sunt Fiul Omului, şi vin pe norii cerului de la Tatăl la om, ca să-Mi culeg rodul şi să-l dau Tatălui, ca să-Mi adun rodul şi să-l am. Am venit la cules, dar mai întâi am semănat, am udat, am îngrijit cu cele din cer peste pământ, ca apoi să culeg şi să am pământ pentru cer, căci curând, curând cobor cerul pe pământ, şi să am pământ pentru cer. Amin.
Eu de aceea am venit cuvânt pe pământ. Am venit să pregătesc loc pe el, ca să vin apoi şi să-i adun în el pe cei aleşi ai Mei, pe cei ce se lasă culeşi pentru ziua venirii Mele cu sfinţii în slavă văzută. Am venit să-l pregătesc pe om cu cuvântul Meu, care sfinţeşte şi care înnoieşte duhul omului şi care-Mi face Mie loc cu naşterea Mea în el. Naşterea Mea în om îl smulge pe om din cele pământeşti şi omeneşti şi îl face ceresc pe pământ şi îl face sfânt şi îl face casă a Mea şi îl face scară a Mea ca să vin din cer pe pământ. Naşterea Mea în om este salvarea omului, cu trupul şi cu sufletul şi cu duhul lui, şi omul se face purtător de Dumnezeu între oameni, şi se face lumină din cer pe pământ, şi se face omul locaş al venirii Mele cu sfinţii, împărăţie a cerurilor în mijlocul oamenilor. Naşterea Mea în om este împărăţia cerurilor înăuntrul omului, precum Eu am zis acum două mii de ani despre taina aceasta. Veni-va vremea şi a şi venit, şi se va vedea această taină; dar ea se vede bine, şi omul de pe pământ are ochi şi nu vede.
S-a smuls de tot din Mine omul, şi nu mai vede cu ochii lui. E prea lipit omul de cele ce trec, şi mereu le caută, că e lipsit omul de toate cele şi caută mereu, dar omul pe Mine Mă caută, şi el nu ştie ce caută. Când omul caută viaţa lui, şi pentru viaţa lui, pe Mine Mă caută, că numai Eu sunt viaţa omului, dar nimeni nu Mă vrea cu ea, că dacă vin cu ea la om ca să i-o dau, ea are în ea pe cele veşnice, pe cele care-l fac veşnic pe om, pe cele ce rămân. Taina vieţii n-o pricepe omul, căci el s-a luat din Mine, şi singur nu mai ştie, şi înţelepciunea lui îl scoate mereu din Mine, fiindcă omul mare se umple de sine şi nu se mai poate face prunc aşa cum M-am făcut Eu când am venit de la Tatăl ca să încep în om împărăţia cerurilor.
Taina vieţii omului Eu sunt. Cine vrea să aibă viaţă, Eu sunt taina vieţii omului, şi pentru aceasta M-am născut pe pământ. Cine se sfinţeşte pentru Mine, la acela Eu Mă duc şi Mă fac sămânţă în el, şi din ea creşte pom nou din pământ nou, om nou din Mine. Când Eu Mă sălăşluiesc în om cu sămânţa Mea cea veşnică, atunci Eu Mă fac prunc şi Mă dau omului să Mă crească, şi din Mine să se facă omul om nou, din Mine crescut, iar Eu sunt sămânţa lui.
M-am făcut prunc ca să încap în om. Mă fac mic ca să Mă primească omul, şi apoi să Mă fac mare în om cu mărirea Mea cea din cer, şi apoi să-l am pentru vecie pe om, că după om Mi-e tot un dor suspinul. îl aud mereu pe om că Eu am venit şi M-am dat să fiu răstignit şi să mor pentru el. O, Eu am venit să Mă nasc pentru om, să Mă fac mic ca să încap în om, să Mă fac om, ca să fiu cu omul, şi el să fie cu Mine. Şi dacă omul nu M-a voit în el, şi dacă el n-a vrut să Mă cunoască prin naşterea Mea, Eu M-am lăsat atunci sub mâna lui, şi el M-a strivit. Dar Eu iarăşi M-am născut cu acelaşi trup, prin răstignire; M-am născut prin moarte. Am murit ca un muritor, ca să vin apoi la om cu taina învierii pentru toţi cei ce au murit, şi încă mor şi acum. Taina răstignirii Mele este taina învierii, este taina naşterii prin moarte dacă omul a murit. Am venit întru totul după om dacă am venit. Am trecut prin toate ale omului, numai să-l fac din nou pe om şi să nu piară omul. Am venit cu naşterea Mea în om. Am venit iar după două mii de ani, şi Mă fac cuvânt la iesle ca să Mă ia omul şi să Mă aşeze în el, şi apoi să fiu în om cu slava cuvântului Meu împlinit. Amin. Magii au venit din depărtări până la ieslea care Mă adăpostea pe Mine prunc în Betleem şi pe Măicuţa Mea, cea proorocită de Mine încă de la facerea omului când omul făcut s-a smuls din Mine şi M-a lăsat cu suspin. Dacă magii n-ar fi venit, dacă păstoraşii din munte n-ar fi coborât la vestea îngeraşilor care veneau din cer pentru naşterea Mea, o, dacă aceştia nu s-ar fi găsit lângă trupul Meu de prunc născut din Fecioară, cine, oare, ar fi lăsat pe pământ peste veacuri venirea Mea de la Tatăl acum două mii de ani? Magii au venit din pământuri străine şi s-au închinat naşterii Mele şi au crezut orânduielii cereşti care Mă trimisese pe Mine de la Tatăl, dar casa Tatălui Meu s-a sculat asupra Mea şi nu M-a primit poporul din care am răsărit. Aceasta este ruşinea lui Israel, care apoi M-a scos afară din mijlocul lui şi M-a trimis înapoi la Tatăl. Aşa şi azi, Mă duc cuvânt de vestire şi de înnoire şi de înviere peste tot, iar casa Tatălui Meu nu mai este a Lui, nu mai este a Mea, şi Mă trimite înapoi la Tatăl când vin, ca nu cumva să vin să-i izbăvesc, că ei zic că i-am izbăvit acum două mii de ani, dar când să vin să-Mi împlinesc Scripturile venirii Mele, nu Mă vor cu ei. Iar Eu rămân la voi, copii ai venirii Mele. Când şi când vin magi la voi şi Mă găsesc cu voi învăţând omul să se îmbrace cu haina vieţii care vine. Minunea venirii Mele de azi se scrie pe pământ de Mine însumi prin mânuţele voastre, aşa cum naşterea Mea cea de acum două mii de ani şi-a făcut loc în cartea vremii de atunci prin cei iubiţi ai Mei care M-au mărturisit împotriva poporului Meu, care a dat cu orice preţ, ba chiar cu preţul vieţii Mele pentru ei, au dat să Mă dea pieirii cu tot cu numele Meu, cu tot cu trupul Meu cel dumnezeiesc, care s-a făcut prunc din Fecioară acum două mii de ani, în ziua naşterii Mele.
Iată, totul piere, dar Eu rămân, şi sunt. Eu sunt cerul pe pământ, precum am fost acum două mii de ani, după ce M-am născut prunc din Fecioară. Eu sunt cerul pe pământ, venit în cuvânt şi cuvântând facerea din nou a lumii, cer nou şi pământ nou, dar mai întâi om nou, sălaş al Meu pe pământ, că Eu l-am făcut pe om ca să Mă sălăşluiesc în el şi să fiu, şi să fie şi omul. Amin.
Nu poate omul să fie, să fie aşa cum este el. Omul trebuie să fie în Mine ca să fie, şi să fiu Eu în el ca să fie, căci altfel omul este el, şi el nu ştie să fie.
Eu pe voi, copilaşi de la iesle, v-am învăţat ca pe nişte prunci mici, v-am învăţat să fiţi, fiilor. Naşterea în om e taină dulce care îl ţine pe om în bucuria cea tainică de a fi în sărbătoarea cea veşnică a naşterii Mele în om, căci Eu sunt veşnic.
Vă mângâi, şi mereu vă nasc din Mine cu cuvânt nou, care vă naşte din el mereu şi vă creşte mereu ca să fiţi prunci, căci pruncii sunt cei ce stau la crescut. Vă dau din cer bucuria mamei Mele Fecioara, care M-a purtat în braţe prunc şi M-a iubit cum n-a fost iubire între pământ şi cer. M-a iubit ca pe fiul ei încă de când M-a dat ei arhanghelul Gavriil când M-a aşezat în ea cu sămânţa Mea din care am ieşit prunc micuţ, născut în peştera cea curată din Betleem.
Mama Mea se apleacă spre iesle şi vă dă duh de mângâiere pentru Mine, Cel sălăşluit după două mii de ani la voi. Mama Mea Fecioara sărută ieslea Mea de la voi şi se apleacă spre voi. Amin, amin, amin.
– Mă aplec, Fiule Emanuel. Mi-e duhul plin de fiori, că Tu eşti Cel iubit al meu şi că ai iesle pe pământ, Fiule, că ai găsit unde să fii, şi să fii printre oameni, copilul meu Cel de acum două mii de ani. Nimic nu m-a durut când Te-am născut, decât omul cel rece, poporul cel rece care nu Te-a primit, Fiule. N-a fost nimeni pe pământ să simtă în clipa aceea că Dumnezeu S-a făcut om şi Se naşte prunc între oameni pentru ca să-i mângâie şi să le dea viaţa înapoi, Fiule, căci omul s-a luat din Tine şi şi-a pierdut viaţa dacă aşa a făcut.
Dar azi mă doare, Fiule venit pe pământ; şi cu duhul, şi cu sufletul, şi cu trupul mă doare. Mă doare, Fiule, ca şi pe Tine pentru om. Timpul s-a scurs, şi nu mai este ca Tu să-l mai aştepţi pe om. Mă doare când văd venind venirea Ta, şi omul n-a venit la ea. îţi mângâi ieslea şi pe cei mici din ea, căci mângâierea noastră este numai la cei mici care se bucură de noi, Fiule născut din trupul meu cel fecioresc acum două mii de ani. O, cum de n-a înviat neamul omenesc după o aşa minune a naşterii Tale din trup fecioresc? O, cum de n-a reînviat neamul omenesc după ce Tu ai înviat din răstignire, Fiule din cer? Să se fi făcut cerul Tău omul, aşa cum m-am făcut eu de Te-ai sălăşluit în mine, şi apoi ai ieşit şi Te-ai dat omului, copilule ceresc al Tatălui din cer. îţi mângâi ieslea care Te primeşte cuvânt. Mi-e duhul cuprins de fiori aici, unde Tu ai împărăţia Ta. Facă-se pe veci voia Ta aici, Fiule scump.
Mare minune este să se dea omul Ţie. Mare minune este să se facă omul prunc şi să Te aibă, Fiule din cer, şi să Te arate precum aceştia Te arată şi Te dau precum eşti, că Tu eşti Cuvântul Tatălui, şi Te-ai făcut trăistuţă cu seminţe şi Te semeni pe pământ ca să răsară din ele veacul ce va să fie, copil ceresc, născut în Betleem, de la Tatăl şi din mine, ca să Te faci naştere nouă în om pentru Tatăl.
Nu plânge, Fiule Emanuel. Lacrimile bucuriei sfinte sunt dulci. Nu plânge cu durere. O, Tu plângi pentru om, că e mare şi mult neamul omenesc, şi nu vine, Fiule, spre venirea Ta. Dar la naştere e bucurie. E sărbătoare în grădina ieslei Tale, e pentru naşterea Ta cea de acum două mii de ani sărbătoare. Iată-i pe cei ce Te poartă întru venirea Ta. Ei dau izvorul mângâierii Tale la cei ce vin din depărtări în jurul ieslei pentru Tine, Fiule adăpostit cu cei mici. Numai cei mici Te primesc. Neamul cel mare nu se pleacă, Fiule, dar cei mici s-au făcut copii ai venirii Tale şi Te poartă spre neamurile pământului ca să se audă venirea Ta până la margini, de aici până la toate marginile, Fiule rănit de dor. Eu Te mângâi cu cuvintele mele pentru cei de la ieslea Ta, căci ei s-au făcut bucuria Ta şi cale a Ta de la Tatăl la oameni, şi Tu Te vei odihni curând, curând în bucuria venirii Tale, Fiule Care vii venind şi pregătind venirea Ta. Amin, amin, amin.
– O, mamă Fecioară, nu ştie omul ce este cerul în care Noi suntem. Cerul e lângă om, mamă, şi omul nu-l poate pipăi. îi trebuie inimă nouă omului, mamă. îi trebuie iubire fără margini omului, mamă.
Voi, fiilor copilaşi, aduceţi Mie inimile voastre mereu, ca să am pe veci sălaş la voi şi cu voi. Pământul de sub voi este sămânţa cea nouă a pământului nou. îl ţin în mâna Mea şi îl cresc, şi ca prin vis voi acoperi în curând pământul tot cu el, cu pământul pe care v-am aşezat pe voi. O, de s-ar curăţa omul pentru cerul cel nou şi pământul cel nou, ca să am bucurie întru venirea Mea, şi să lucrez cu iubire şi nu cu durere şi nu cu mânie cerul cel nou şi pământul cel nou şi viaţa veacului ce va să fie cu ele.
O, fiilor, daţi celor ce vin la iesle mângâierea naşterii Mele în om. Daţi magilor daruri, fiilor. Daţi colindătorilor daruri pe Hristos, Cel de la ieslea de la voi. Daţi cerul cel nou şi pământul cel nou în dar, şi legea Mea cea sfântă de pe ele.
Pace vouă şi celor ce se bucură de Mine şi de voi, că sunt la voi cu ieslea venirii Mele!
Pace vouă şi celor ce iau în ei naşterea Mea în om! Vă mângâi cu pacea Mea, cu pacea venirii Mele la voi, iar voi daţi celor ce vin la ieslea Mea de aici, daţi mângâierea naşterii Mele în om, daţi-Mă pe Mine, daţi daruri pe Hristos, Cel sălăşluit în ieslea de la voi. Amin, amin, amin.
07-01-2001
