O, fiilor de la ieslea coborârii cuvântului Meu, sculaţi-vă din aşternuturi, că vine Mirele vostru ca să iasă cu voi şi cu zile de nuntă, că se adună nuntaşi. Hai să punem masa, că e nuntă! E Mirele cu mireasa, e Hristos cu tine în zile de nuntă pe pământ, poporul Meu mireasă. Iată nuntaşii! Au venit, şi vin. I-am chemat ca să-i iubim. Noi îi putem iubi cel mai mult. Le putem da ce nu pot ei găsi pe nicăieri. Le dăm mângâierea cea adevărată, cuvântul cel mângâios care se lasă din gura Mea peste voi ca să-l dăm la cei ce vin şi la cei ce nu vin să-l audă, şi să-l ia cei ce vin şi să-l ducă cu ei în casele lor. Amin.
Eu Însumi mângâi omul. Eu sunt acest cuvânt. Sunt Fiul Tatălui Savaot şi din Tatăl grăiesc. Sunt Domnul, Mângâietorul. Amin. Cine nu are nevoie de această mângâiere care se lasă ca râul cel răcoros din gura Mea, acela nu s-a născut din Mine, şi este încă stârpitură, om care trăieşte fără viaţă, şi tot aşa şi moare şi se duce fără viaţă pe drumul cel de veci, în somnul lui cel vremelnic şi cel de veci. Eu îl mângâi pe om lăsându-l să-şi împlinească dorinţele dacă asta este bucuria lui, iar răbdarea şi bunătatea Mea îl îndeamnă pe om la pocăinţă şi la iubire ca a Mea. El îmi cere Mie ajutor să-şi aducă la împlinire voile lui, iar Eu Mă umilesc şi nu mai caut pentru voia Mea în el, căci omul se iubeşte pe sine, şi tot pentru sine Mă iubeşte şi pe Mine. Iar Eu sunt Mângâietorul şi Mă scutur cu mângâierea Mea şi îl mângâi pe om.
Sculaţi-vă bine, copii străjeri, că avem oaspeţi la masă. Iată-i, au venit, şi vin.
O, sculaţi-vă şi voi, cei ce aţi venit la nuntă! Sculaţi-vă şi auziţi glasul Mirelui Care grăieşte miresei, împărţindu-vă din vinul nunţii, din iubirea nunţii. Amin. O, să nu se tulbure inimile voastre. Vă dau învăţătură tare, bucate tari vă dau, ca să vă întăriţi trăirea şi ca să Mă treziţi în voi, şi ca să prind Eu rădăcină în voi, căci rădăcina acestui cuvânt care vă mângâie Eu sunt. Credeţi sau nu, Eu trebuie să spun cine sunt. Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul Tatălui Savaot. Sunt aici şi Mă fac cuvânt şi Mă împart peste pământ. Nicăieri pe pământ nu găsesc om care să vrea numai ca Mine pentru cuvântul Meu de azi pe care-l cobor aici cu tot întregul lui. Dacă aş grăi şi aici aşa cum zic atâţia oameni că grăiesc Eu în atâtea locuri pe pământ, aş fi iubit şi de aici, aş fi crezut şi de aici, aş fi primit şi de aici cu calea Mea spre oameni. Dar calea Mea e cale cerească, e cale dreaptă şi sfântă, şi omului îi este teamă de ea. Şi dacă-i este omului teamă de calea cea curată, i-ar place să fie minciună această venire a Mea în cuvânt ca să-Mi desfac cu el calea venirii trupului Meu cel înălţat la Tatăl acum două mii de ani. Nu M-am înălţat ca să nu mai vin. Ba, din contra, am zis atunci: «Mă duc ca să vin; Mă duc să pregătesc loc» şi să vin după ce-l pregătesc. Iată, l-am pregătit, şi omul e prea îngâmfat ca să creadă ce spun Eu, că Eu spun că tot cuvântul Meu cu care Mă cobor în locul acesta pregătit de Mine cu trudă, îl judecă pe cel ce nu-l ia să-l pună peste el. Iată, de la om ia omul, dar de la Dumnezeu, ba. Am fost şi Eu om pe pământ, şi am fost înţelept din Tatăl, şi am lăsat învăţătura vieţii veşnice peste om. De ce nu ia omul şi de la Mine, şi ca să fie ca Mine apoi? O, de ce ia omul numai de la om? De ce, oare?
Omule care citeşti numai ce zice omul, numai ce scrie omul! S-a răstignit pentru tine omul de la care iei tu învăţătură de crezi atâta în el, de te hrăneşti atâta de la el? Cum de nu eşti obosit de atâta învăţătură care-ţi ia din suflet, ca apele mari, tot ce mai e în tine veşnic şi adevărat şi din cer? O, omule, te întâmpin în alergarea ta şi îţi cercetez fiinţa şi nu mai ai fiinţă de neam bun. Adunătura din mintea ta M-a lăsat orfan de tine, omule obosit de truda ta, de povara ta. Eu ţi-am spus să iei povara Mea, că jugul Meu este bun, că sarcina Mea este uşoară. Aşa ţi-am spus. Tu însă te-ai făcut uriaş, şi duci poveri pe drumul tău, iar drumul Meu e sărac de oameni. Drumul tău nu este drumul Meu. Ce este al tău nu este al Meu, şi tu trăieşti fără viaţă. O, cum să te fac să-Mi deschizi la bătaia Mea în uşa ta? Iată cum îmi desfac izvorul şi cum te chem să vii şi să bei şi să-i vezi gustul şi să-i vezi adevărul, căci izvorul acesta Eu sunt. Acest cuvânt Eu sunt, iar trupul Meu este învăluit în acest cuvânt şi stau înaintea ta învăluit în cuvânt. Cuvântul acesta este venirea Mea cea după două mii de ani de la Tatăl, ca să-Mi pregătesc cu el mireasă, şi să Mă las apoi lângă ea cu trupul Meu văzut, cu care M-am înălţat de lângă ucenicii Mei acum două mii de ani ca să pot iarăşi veni la vremea venirii Mele din nou de lângă Tatăl.
O, să nu se tulbure inimile voastre întrebându-vă de acest glas care este cuvântul Meu. Eu sunt Fiul Tatălui Dumnezeu, şi precum am avut putere să-Mi pun viaţa, şi apoi iar s-o iau, aşa şi acum, putere am să Mă pun cuvânt înaintea omului şi să-i cer omului răspuns pentru el. Amin. îi dau omului viaţă prin acest cuvânt, că fără Mine omul trăieşte fără de viaţă. Şi îl voi întreba apoi pe om de viaţa acestui cuvânt, şi nimeni nu va scăpa să dea răspuns pentru cuvântul Meu cu care strig în zilele acestea pe toate uliţele ca să Mă audă cei ce stau în casele lor veselindu-se de toate câte au.
M-am uitat pe pământ şi am văzut nişte oameni bogaţi veselindu-se în avutul lor şi spunând la săraci că ei nu au nevoie de Dumnezeu, fiindcă au tot ce le trebuie. Aveau tot ce le trebuie, dar de Dumnezeu erau săraci de tot.
Sunt săraci de Dumnezeu bogaţii, fiindcă Dumnezeu este bogăţia săracilor, bogăţie veşnică, şi în ea ei se vor odihni pe veci, şi nu ca bogaţii care după ce-şi părăsesc bogăţiile şi rangurile se duc la sărăcie de viaţă şi la plâns şi la veşnicie fără Hristos în ea.
V-am chemat la Mine ca să vă dau din rana Mea. Mâncaţi şi beţi din rana Mea, că sunt rănit de dorul omului, rănit de două mii de ani. Rana Mea nu s-a mai închis. Ea s-a făcut sân din care curge sânge, nu lapte. Curge sânge din viaţa trupului Meu ca să mănânce şi să bea păcătoşii care-şi lasă păcatele în urma lor şi vin să mănânce din rana Mea, spre viaţa Mea în ei. Dar omul care-i dă viaţă păcatului în însuşi trupul lui crede că poate face din trupul Meu mădular al său, una cu trupul lui, care păcătuieşte cu dor de păcat, cu dor de iubire vătămătoare lui şi Mie, iar Scriptura spune: «Luând mădularele lui Hristos, le voi face mădularele desfrânării?».
Eram cu trupul pe pământ şi venea iudeul şi venea cărturarul şi Mă ispitea pentru desfrânarea din el şi dădea să râdă de Mine pentru desfrânarea lui. Eu însă nu ştiam cum să Mă scutur de ei fără să Mă prindă în cuvânt călcător de legea cea pentru om. Apostolul Meu Pavel ar fi fost ars pe rug de cei ce se dădeau credincioşi ai bisericii fără să omoare în ei desfrânarea şi trupul ei. Ar fi fost Pavel ars pe rug dacă nu i-ar fi lăsat pe ei sub legea păcatului, şi le spunea: «Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu rânduială, pentru post şi rugăciune, căci din pricina desfrânării să-şi aibă fiecare femeia lui». Acest cuvânt era pentru cei ce se desfrânau, nu pentru sfinţii care-şi răstigneau trupul şi patimile şi poftele din el.
O, fiilor de la ieslea cuvântului Meu! Mi-e milă de voi când văd cum vine omul la voi şi vrea de la voi şi de la Mine dreptate pentru desfrânarea cea din trupul lui. La Mine şi la voi nu încape cel desfrânat, dar cel ispititor dă să râdă la voi pentru desfrânarea lui. Aşa eram şi Eu. Necăjit eram între oameni, şi pregătit pentru jertfă, ca să-i arăt omului iubitor de sine ce este judecata lui. Ea este jertfa celor ce se jertfesc răstignindu-şi trupul şi înviind cu duhul pentru trupul Meu, care s-a dat să fie mădular al omului care bea din rana Mea, din trupul Meu rănit de dorul omului, rănit de două mii de ani, căci rana Mea nu s-a mai închis, şi este multă cât două mii de ani.
Mă uit la tine, omule, cum dai să te bucuri tu din rana Mea, cum îţi faci tu fericire din durerea Mea, din rana Mea, din viaţa Mea pe care Mi-am pus-o pe cruce plângând pentru salvarea ta din păcat. O, vreau să te înviu din păcat. Ascultă plânsul Meu după tine. O, cum îţi vine ţie să te bucuri când te îndulceşti în tine cu păcatul, cu fructul morţii Mele? Dulceaţa păcatului tău a adus moartea lui Dumnezeu, şi tu zici că păcatul este fructul vieţii, dar el este fructul morţii Mele. Tu te duci la cei ce Mă vând şi te bucuri că Mă iei în tine pentru iertarea ta. Eu sunt Mielul Cel junghiat, şi pe Mine nimeni nu Mă mai iartă ca să Mă scape de durerile de la om, de păcatele omului să Mă scape. Face omul păcate şi Mi le dă Mie după ce le face. Se duce la duhovnic să le dea de pe el şi să le pună pe Mine, şi Eu să-l iert de ele, şi el face altele apoi, şi nu Mă mai iartă omul de povara de pe Mine, de crucea Mea, căci crucea Mea este omul păcătos.
Plâng cu plâns dumnezeiesc, de patruzeci de ani plâng prin acest cuvânt, iar acum am deschis Scripturile cele de la capăt şi citesc din ele de pe ultima foaie şi zic: «Cine este spurcat de păcat, să se spurce şi mai mult. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult, că plata Mea este cu Mine şi vin ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui». Amin. Iar pentru cei ce s-au sfinţit şi încă se sfinţesc, zic: «ferice lor, că-şi spală veşmintele ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii», peste Mine, Cel rănit, ca să-i dau celui sfânt din rana Mea şi să Mă mângâi de ea împărţind din ea, împărţind-o cu cel ce Mă iubeşte cu iubire ca a Mea. Amin.
Aş voi să se vindece omul de duhul păcatelor lui. Omul se iubeşte pe sine, şi tot pentru sine Mă iubeşte şi pe Mine. Mulţime de oameni şi-au făcut scaune şi s-au aşezat pe ele în numele Meu peste oameni. Iată, aceia Mă iubesc pentru ei, nu pentru Mine, şi îşi fac în numele Meu ranguri şi trecere şi petrecere şi putere, făcându-i pe oameni să cumpere de la ei iertarea cea de la Mine, nu vindecarea, că dacă s-ar vindeca oamenii de dorul şi de patima păcatelor, cine ar mai umbla să-şi cumpere iar şi iar iertarea şi mila de la cei ce vând, în numele Meu, de două mii de ani iertarea cea de la Mine?
Plâng cu plâns dumnezeiesc şi zic: cine este spurcat de păcat, să se spurce şi mai mult, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult. Amin. Mă doare rana Mea cea multă cât două mii de ani. Iar tu, mireasa Mea cea mică, tu, poporul Meu mireasă, să zici să vin, că asta este scris despre tine: «Duhul şi mireasa zic: „Vino!”. Şi cel ce aude, să zică şi el: „Vino!”. Şi cei ce sunt însetaţi, să vină să ia în dar din apa vieţii». Amin.
O, vino, omule, la izvor când Eu te chem, când ies în calea ta cu mireasa Mea, cu cea care trudeşte pentru Mine aşteptând venirea Mea. Dacă auzi şi dacă eşti însetat, vino la Mine, că am venit spre tine şi te chem să te iubesc, că Eu te pot iubi mult şi îţi pot da ce nu poţi găsi pe nicăieri: chemarea Mea cu însăşi gura Mea, mângâierea Mea cu mâna Mea cea tainică şi slava trupului Meu cel învăluit în cuvânt aşa cum acum două mii de ani am fost învăluit în nor ca să Mă duc întru Tatăl şi aşa să vin înapoi; aşa, precum M-am suit, învăluit în taină, învăluit în cuvânt, în nori de cuvânt învăluit. Amin.
Daţi glas doinei de nuntă, voi, doinaşi, că v-am chemat la nuntă să doiniţi. Daţi grai poemelor, voi, poeţi care purtaţi în voi simţăminte de dincolo de voi, că v-am chemat la nuntă ca să grăiţi grai dulce. Aduceţi Domnului jertfă de laudă şi luaţi în dar mângâierea cea pentru dar, rădăcina bucuriilor sfinte. Cel ce crede, acela grăieşte, iar cel ce grăieşte, este viu şi nu moare. Cel ce nu grăieşte, acela moare şi este mort. Chiar dacă el crede, este mort, căci lucrarea credinţei este grăirea, este mărturisirea, grai viu din neam în neam până la Mine. Amin.
Îmi desfac fiinţa Mea dumnezeiască să curgă din ea mângâiere peste voi, cei veniţi la nuntă. Duhul mângâierii este bogăţia pe care vreau s-o dau celor ce vin la izvorul venirii Mele aici, unde Eu Mi-am ales ieslea Mea de venire aşa cum Mi-am ales acum două mii de ani ieslea din Betleem. Luaţi duhul înţelepciunii sfinte, voi, cei adunaţi la sărbătoare. Luaţi şi beţi din cupa mângâierii şi mângâiaţi pe Dumnezeu. Adunaţi-vă în Duhul Meu, în Duhul lui Hristos. Numai Duhul Meu poate să vă facă una, căci casa Mea este una.
Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Vouă, celor ce credeţi în venirea Mea; vouă, celor ce aţi bătut cale pentru cuvântul Meu care Mă aduce pe pământ. Poposesc trei zile cu voi şi pentru voi în cuvânt, şi vă voi da să beţi, iar voi să învăţaţi să beţi.
Pace vouă! Şi vă voi da să beţi. Amin, amin, amin.
08-06-2001
