Intru cuvânt în grădină, căci am găsit porţile deschise. Amin. Mă rotesc cu sfinţii şi cu îngerii deasupra voastră, că la voi am cuibarul cuvântului Meu peste pământ. Staţi deschişi pentru intrarea Mea la voi, fiilor, că am făcut din voi porţi pentru Dumnezeu. De mult timp vă pregătesc, şi vă povăţuiesc mereu să fiţi sfinţii Mei pe pământ, să fiţi cuibarul Domnului, să fiţi iesle a cuvântului Meu. De mult timp vă ocrotesc, vă apăr de cei necredincioşi şi de năravurile lor de fiară, căci cei necredincioşi sunt ca fiarele sălbatice din pricina necredinţei lor, din pricina lipsei Duhului lui Dumnezeu din ei. De multă vreme v-am făcut mari prin cuvântul Meu peste pământ. Toţi oamenii, toţi fiii oamenilor sunt ca praful în bătaia vântului, dar voi sunteţi tari prin puterea Mea din voi, prin sfinţenia voastră cea de la Mine pusă în voi, că v-am învăţat să fiţi curaţi şi sfinţi cu trupul, cu sufletul şi cu duhul înaintea Mea. Sfinţenia nu se suie la mintea omului, pentru că omul nu are înţelepciune pentru ea. Omul are înţelepciunea acestui veac şi a stăpânitorilor acestui veac, care sunt puşi pe pieire.
Fiilor, înţelepciunea cea desăvârşită a cuvântului Meu este pentru cei desăvârşiţi. Ea este taină, ea este ascunsă în cei desăvârşiţi şi este rânduită mai înainte de veci spre mărirea sfinţilor Mei, spre slava celor curaţi. Ea nu se suie la mintea omului. Ea nu este pentru omul de rând. Ea este pentru cei ce Mă iubesc pe Mine, precum este scris: «Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, acestea le-a gătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El». Amin. Vouă însă vi le dezvălui prin Duhul Meu, iar Duhul este cercetător în toate, chiar şi în cele adânci ale lui Dumnezeu. Vouă v-am dat Duhul Cel de la Dumnezeu, ca să cunoaşteţi cele ce Eu v-am dat. Amin. Duhul şi cuvântul Meu se fac sminteală pentru cel ce are duhul lumii. Acela nu poate să înţeleagă cele ce sunt pentru sfinţi, dar omul sfânt pe toate le înţelege, pe toate le judecă, şi nu este judecat, fiindcă el are gândul lui Hristos, după cum este scris despre cel duhovnicesc. Eu sunt Fiul lui Dumnezeu şi sunt roada sfinţilor, căci sfinţii au gândul lui Hristos. Fiţi precauţi cu vorbirea Mea peste voi, că e vorbire pentru sfinţi, fiilor, e vorbire pentru cei ce au gândul lui Hristos, copilaşi învăţaţi de sus.
O, fiilor, dacă cel care a venit să asculte cuvântul Meu ar fi avut gândul Meu, n-ar mai fi plecat de lângă Duhul Meu. Mai uşor îi este omului să primească duhul lumii decât Duhul lui Dumnezeu. Duhul lumii se face dulce pentru trup, şi nepăsare pentru suflet, dar Duhul lui Dumnezeu Se face dulce pentru suflet, Se face mângâiere şi nădejde şi Se face sfinţenie în trupul omului care primeşte Duhul lui Dumnezeu ca înţelepciune a sa. Eu M-am făcut vouă învăţător din cer, fiilor. V-am voit sfinţi ai Mei şi M-am aşezat la lucru peste voi şi am pus în voi gândul Meu, gândul lui Hristos. Şcoala înţelepciunii omeneşti are cuvinte omeneşti, dar cuvintele învăţate de la Duhul Sfânt despică duhovniceşte lucrurile pentru cei duhovniceşti. Cum să vă înţeleagă pe voi cei care au primit în ei duhul lumii? Voi lucraţi cu cuvântul Meu peste duhul lumii, şi lumea nu vă iubeşte, pentru că de la voi iese mărturisirea Mea că faptele lumii sunt rele. Mulţi au venit să Mă afle pe Mine cu voi, şi mulţi nu M-au aflat nici pe Mine, nici pe voi, de vreme ce n-au fost pătrunşi de cuvântul Meu de la voi. Şi iarăşi, mulţi v-au iubit pe voi, dar n-au pătruns cuvântul Meu de la voi, iar cel ce a pătruns cuvântul Meu, este acela care a fost pătruns de Mine prin cuvânt, şi această lucrare se cunoaşte în fiecare, se poate măsura în fiecare, căci fiecare are măsura în faptă. Am voit mereu, şi voiesc mereu prin voi să ajut pe cel ce Mă caută cu voi, să ajut pe om să se pătrundă cu cuvântul Meu şi să pătrundă cuvântul şi să fie adevărat în credinţă, căci adevăraţii credincioşi sunt cei ce se închină Mie cu duhul şi cu adevărul, adică desăvârşit, cuvânt şi faptă, aşa cum zice românul: Zis şi făcut. Amin.
Fiilor, e mare şi minunată minune să-şi aşeze cuvântul Meu cuibar în inima omului şi să se facă faptă prin om. E mare lucru să nu rămână sterp cuvântul Meu în om. Eu am curaj în omul care-Mi dă casă şi lucru în el, şi Mi-e dor de om lucrător în duh şi în adevăr între cer şi pământ pentru Dumnezeu. Pentru aceasta Mi-e dor, şi Mi-e drag să vă grăiesc şi vă ţin trezirea trează, ca să vă fie cu ştire venirea Mea, când va fi, iar vouă să vă fie dor şi drag de cuvântul Meu de peste voi, şi să-l faceţi faptă împlinită, fiilor, duh şi adevăr să-l faceţi peste voi, ca să vă găsesc îngenuncheaţi în faţa venirii Mele şi să vă acopăr cu mantia Mea şi să ţin mâna Mea pe ochii voştri ca să nu vedeţi căderea lumii, căci lumea cade mereu, cade pic cu pic, până nu se mai vede. Voi însă aşezaţi-vă neclintiţi în faţa Mea şi ascultaţi povaţa Mea hrănindu-Mă pe Mine în voi, hrănindu-vă unii altora sufletele mai mult decât trupurile, fiilor bogaţi în cele din cer. V-am îmbogăţit cu numele Meu, căci cel mai bogat om este cel care are pe Dumnezeu bogăţie. V-am înconjurat cu pază de sfinţi şi de îngeri, pază cerească, fiilor, ca să păziţi voi legile cereşti peste voi, căci cel cu pază din cer peste el, este cel ce împlineşte legile cerului în duhul, în sufletul şi în trupul său, prin faptă, fiilor, prin faptă văzută şi din cer şi de pe pământ. Fapta este cea care arată pe cele nevăzute din om, şi altfel nu se poate vedea omul, căci cine dintre oameni ştie ale omului fără numai duhul omului care este în el? Iată, fapta este cea care arată gândul Meu în omul cel duhovnicesc, om pe care nu-l poate judeca cel neduhovnicesc, căci cine a cunoscut gândul lui Dumnezeu ca să-i dea învăţătură? Voiesc, fiilor, să vă îndeletniciţi tot mai mult în faptă cu gândul Meu în voi, căci vorbirea Mea peste voi e pentru cei ce au gândul lui Hristos în ei, gândul Meu pe care vi-l dezvăluiesc prin Duhul Meu, Care cercetează împreună cu voi adâncurile lui Dumnezeu, precum este scris despre Duhul şi despre purtătorii Lui întru numele Meu.
îndeletniciţi-vă cu pătrunderea cuvântului Meu, copilaşi înzestraţi de Dumnezeu. Pătrundeţi cuvântul, ca să vă pătrundă şi el, şi ca să creşteţi în înţelepciunea cea desăvârşită, care este pentru cei desăvârşiţi, pentru cei duhovniceşti, fiilor, că ea este taină ascunsă în cei desăvârşiţi, şi este rânduită mai înainte de veci spre mărirea voastră. Ea vă ocroteşte, ea vă apără de cei necredincioşi care sunt ca fiarele sălbatice din pricina necredinţei lor. îi voi face să se muşte unii pe alţii, să se sfâşie unii pe alţii, şi de voi să nu se atingă, căci aşa ocrotesc Eu pe cei ce sunt taină a înţelepciunii Mele între fiii oamenilor.
O, fiilor, lăsaţi-vă spre naştere nouă de câte ori am Eu nevoie de Mine în voi, căci pentru fiecare lucrare a Mea în voi, aveţi nevoie de naştere nouă, de voinţă nouă, de iubire nouă, de statură nouă, de jertfă mereu nouă, fiilor. Duhul se face adevăr prin faptă. Credinţa în cuvântul Meu se arată prin fapta ei; iubirea de Dumnezeu, la fel, fiilor. Vegheaţi cu clipe de veghe sfântă, că am ajuns timpul să se arate roadele vieţii Mele în om, şi fericit este omul în care Eu Mă voi uita şi Mă voi vedea cu roadele Mele în el. Vegheaţi, fiilor, că roada este faptă văzută, faptă care se face plată veşnică în om. Puneţi-vă la lucru după cum vă cer, fiilor. Nimeni să nu ziceţi că grăiesc pentru celălalt. Fiecare copil hrănit cu fructul vieţii veşnice din grădina Mea de aici, să stea lucrând tot cuvântul cu care Eu Mă scriu în această carte. Daţi-vă unul altuia de lucru duhovniceşte, pentru ca să creşteţi crescându-vă unul pe altul înaintea Mea. Nimeni să nu-l micşoreze pe celălalt, ci să-l crească. Amin. Nimeni să nu-l înfometeze pe celălalt, ci să-l hrănească. Amin. Fiţi unul altuia proptea, că diavolul se uită peste poporul Meu ca să-i găsească pricină, ca să-i facă pe ai Mei să-şi piardă cununiţa şi partea lor cu Mine. Căutaţi să aveţi ochi şi urechi unul pentru altul, şi unul pe altul daţi-vă Mie sub ochii diavolului, care vă pândeşte să vă afle cu vină.
Fiilor, e vremea numai de veghe, numai de lucru sfânt. De aceasta ţin toate împlinirile cuvintelor Mele de peste voi. Voi sunteţi cuibarul Meu în care Mi-am strâns mult cuvânt şi multe făgăduinţe, şi din acest mult cuvânt trebuie să se nască puişori ai veacului nou, fiilor. La aceştia le trebuie mâncare, le trebuie iubire, le trebuie lumină şi căldură, le trebuie viaţă fără de moarte.
O, e vreme numai de lucru sfânt. Eu sunt Dumnezeul minunilor cereşti, şi vin cu vremea aceasta la voi, ca s-o lucraţi peste pământ, ca să naşteţi fii de veac nou. Fiţi cu porţile deschise, ca să vin. Voi trebuie să fiţi şi să rămâneţi cărarea Mea dintre cer şi pământ, calea Mea peste pământ, fiilor. înţelegeţi voi aceasta, oare?
Fiilor, rămâneţi întru Mine! Amin. Fiilor, să se vadă că rămâneţi întru Mine. Amin. O, dacă lumea vă iubeşte pe voi, iubirea Tatălui nu este în voi. Dar iată, lumea nu vă iubeşte, pentru că Eu mărturisesc prin voi că faptele ei sunt rele. Rămâneţi întru Mine, fiilor. Dacă lumea vă urăşte, acesta este semnul că sunteţi ai Mei, fiindcă pe Mine mai înainte de voi M-a urât lumea. Staţi deschişi pentru intrarea Mea la voi şi ascultaţi-Mi cuvântul făcându-l faptă. Păziţi sărbătorile cuvântului Meu, păziţi pacea venirii Mele la voi.
Voiesc, fiilor, să-i învăţ pe cei ce sunt ai Mei, pe cei hrăniţi de Mine prin voi, pe cei îngrijiţi de Mine prin voi. Voiesc să am copilaşi şi copilaşe după plăcerea Mea, căci veacul omului deschide gura mare curând, curând, doar, doar îmi va înghiţi, zice el, rodul Meu cel viu.
Omul zice şi azi că pământul e mai departe decât începutul lui cel scris în Scripturi. Omul zice că sunt mai multe pământuri, dar Scriptura zice: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, şi toate câte sunt făcute de Dumnezeu, din ape, la cuvântul Său ieşite». Este scris în Scripturile facerii cum Dumnezeu a făcut întâi lumina; apoi cerul, din ape; apoi pământul, din ape, şi tot ce creşte şi odrăsleşte pe pământ; şi a făcut apoi luminătorul zilei şi luminătorul nopţii, ca să despartă ziua de noapte şi ca să fie semne ale anotimpurilor, ale zilelor şi ale anilor, şi ca să lumineze pe pământ; şi a făcut stelele; şi a făcut bolta cerului, să lumineze pe pământ cu toată podoaba pusă pe ea; şi a făcut apoi vietăţi în ape, şi păsări zburătoare pe pământ şi pe întinderea cerului; şi a făcut apoi fiarele şi dobitoacele şi târâtoare, pe soiuri, iar la sfârşitul lucrului facerii, l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, bărbat şi femeie a făcut. Iată, aceasta este în Scripturi, dar omul zice şi aşa, că sunt mai multe pământuri şi că ele vin de departe, nu de la obârşia cea scrisă de Dumnezeu în Scripturi. Omul zice mereu, doar, doar va birui mereu şi de peste tot pe cel ce crede adevărul cel ce este de la Dumnezeu prin Scripturi. De aceea vă spun Eu vouă că oamenii necredincioşi sunt ca fiarele sălbatice, care dau să sfâşie din pricina necredinţei lor, dar Eu pe voi vă ocrotesc şi vă apăr de cei necredincioşi şi de clica lor, şi vă îndeletnicesc cu legea Domnului ziua şi noaptea şi vă sădesc lângă pâraie de ape vii, ca să rodiţi şi ca să nu vă ofiliţi, iar pe cei necredincioşi îi asemăn cu pleava pe care o spulberă vântul, că ei n-au loc în sfatul drepţilor, fiindcă Eu, Domnul, cunosc calea celor drepţi şi cunosc calea celor păcătoşi, care duce la întuneric.
Voiesc, fiilor, să-i învăţ mereu pe cei ce sunt ai Mei şi să fac din ei îngeraşi şi îngeraşe după plăcerea Mea, aşa cum am făcut pe pământ mereu din sfinţi şi din sfinte viaţă îngerească înaintea Mea, viaţă fără de păcat prin sfinţenia duhului, a sufletului şi a trupului.
Vă fac atenţi pentru veghe, fiilor. Fiţi copiii veghii. Fiţi rod mereu viu. Cereţi Duhul Meu şi gândul Meu în voi, că vă cer să cereţi, şi să vă dau. întreit vă spun: pregătiţi-vă pentru venirea Mea! Fiilor, pregătiţi-vă pentru venirea Mea! Şi iarăşi spun: pregătiţi-vă pentru venirea Mea!
Fiilor, fiilor, veni-va Domnul la voi şi vă va întreba despre venirea Sa. Amin, amin, amin.
Lăsaţi porţile deschise pentru Domnul! Amin.
05-09-1999