Cuvântul lui Dumnezeu vine pe nori de arhangheli. Vine Domnul, vine purtat de aripile slavei Sale. Vin la tine, Israele, ca să fii, că Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Vin la tine, că tu îmi eşti casă şi masă şi mângâiere, poporul Meu. Vin cu înţelepciunea cea de sus, ca să ai de sus şi ca să fii cunoscut că eşti de la Dumnezeu, să cunoască lumea că Eu am un popor de ucenici cu care Eu presar din loc în loc sămânţa împărăţiei cerurilor.
Vin la tine cu sărbătoare, Israele, vin cu lumină. Să fie lumină! Amin, amin, amin. Să fie lumină şi să rămână această zi. La început a făcut Dumnezeu lumină, şi la sfârşit a venit lumină Domnul, ca să aibă omul lumină din Lumină, cuvânt din Cuvânt, căci Cuvântul este lumină. Să fie cuvânt, să fie lumină ca la început. La început era Cuvântul, iar la sfârşit Cuvântul este Cel ce era la început. La început şi la sfârşit este lumină, căci începutul este la sfârşit.
Să ştii, poporul Meu Israele, că Domnul Dumnezeul tău a făcut peste tine lumină, ca să fii văzut lumină. Stau cu tine în mână şi te port printre oameni, ca să fie lumină peste oameni. Cum stă omul cu lumânarea în mână ca să vadă ce caută când pierde ceva de preţ, aşa stau Eu cu tine în mână, şi te vestesc înţelepciune de la Dumnezeu, că te-am lucrat înaintea Mea cu înţelepciune, ca să găsesc ce am pierdut la început. Am făcut lumina la început, şi am lucrat cu ea binele omului, şi după aceea l-am lucrat pe om ca să-l am în bine, că nu este bine să fie Dumnezeu singur, şi de aceea l-am făcut pe om pe potriva lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Am făcut din tine lumină, poporul Meu, că după ce l-am făcut pe om ca să-l am şi ca să nu fiu singur, omul M-a lăsat singur, şi de atunci îl caut, îl caut mereu pe om, îl caut ca să-l găsesc şi să-l aşez în bine, ca să-l aşez în Mine. Vin cu înţelepciunea cea de sus ca s-o aşez în tine, Israele, şi ca să te am lumină în vreme de întuneric, că omul a căzut şi s-a făcut întuneric. Omul a făcut întunericul şi s-a ascuns în el, şi se scoală omul şi îşi zice înţelept. Dar pe tine te-am făcut lumină, poporul Meu, şi te-am povăţuit mereu să fugi de înţelepciunea care vine de la om, că omul s-a făcut întuneric înaintea Mea. Omul căzut din cer a căzut pe pământ, căci întunericul este diavol care ia stelele cerului şi le aruncă pe pământ, şi am căutat printre morţi şi te-am luat pe tine şi ţi-am dat viaţă, Israele, şi ţi-am dat faţă, fiule, şi am făcut peste tine lumină ca la început, şi stau cu lumina în mână şi caut pe om aşa cum femeia care a pierdut drahma căuta drahma cea pierdută. Eu sunt Omul Cel înţelept Care aruncă năvodul în mare, Care aruncă împărăţia cerurilor pe pământ, ca să prindă în ea pe cel pierdut din ea. împărăţia cerurilor este năvod aruncat în mare, şi care adună tot felul de peşti, iar pescarii îl trag la ţărm şi aleg pe cei buni, iar pe cei răi îi aruncă înapoi în mare.
M-a trimis Tatăl pe pământ ca să te întocmesc pe tine, Israele de la sfârşit, să merg cu tine lumină în lume, fiule, şi să chem la fiinţă pe cele ce încă nu sunt; şi te-am numit vas ales, căci am pus peste tine naştere de sus, ca să fii de sus pe pământ, şi să aibă pământul lumină, şi să se vadă în întuneric.
O, ce vrea omul să spună, poporul Meu? De şapte veacuri tot spune omul, dar ce vrea să spună, oare? Cine înţelege ce spune el? înţelepciunea omului se ceartă cu Dumnezeu, dar Cel ce este vine şi face lumină în întuneric, căci omul a făcut întunericul şi s-a ascuns în el. Am făcut din tine lumină în mâna Mea, Israele, că Eu sunt Domnul, Cel ce poate. Cum stă omul cu lumânarea în mână ca să caute în întuneric drahma cea pierdută, aşa stau Eu cu tine în mână şi caut ce am pierdut, caut cu lumina în mână ca să găsesc ce am pierdut, şi Mă voi bucura cu tot cerul de îngeri când voi găsi ce am pierdut.
O, nu e bine să fie Domnul singur, ci e bine să fie cu omul. Nu e bine să fie omul singur, ci e bine să fie cu Domnul, poporul Meu. De aceea te-am născut pe tine de sus în vreme de mare strâmtorare, de mare întuneric, şi te-am numit lumină din Lumină, ca să aibă lumină fiii ei, că întunericul stă pe pământ, şi pământul e plin de fiii lui. Să aibă şi Lumina fii. înţelepciunea cea de sus este lumină din Lumină, lumină peste fiii ei. Nu e bine să lucreze omul singur în întuneric. Să ia omul lumină şi să lucreze cu ea, ca să nu fie singur. Mă fac cuvânt pe pământ să ia omul cuvânt, căci cuvântul este taina lui Dumnezeu, fiindcă toate cele ce se fac ca să fie, prin Cuvânt se fac, nu prin om; prin Dumnezeu, nu prin om, dar să ia omul lumină, că nu e bine să fie omul singur, singur în întuneric. Oamenii abia mai zăresc Lumina Care vine din cer peste întuneric, abia îl mai zăresc pe Dumnezeu oamenii, că limbile sunt încâlcite pe pământ, şi nu se vede cer pe pământ.
Solomon dacă a cerut înţelepciune, dar a rămas păcătuind păcatul omului căzut din viaţa veşnică, nu i-a dat curs înţelepciunii. Nu înţelepciunea lui Solomon trebuia să rămână, ci Solomon trebuia să rămână, şi dacă rămânea, rămânea înţelept Solomon. Dar înţelepciunea nu este a lui Solomon, ci este a lui Dumnezeu, Care a venit să-i rostească lui Solomon cuvântul înţelepciunii împotriva păcatelor lui. Lui Solomon nu i-a folosit înţelepciunea dacă n-a pus-o peste viaţa lui. Cine mărturiseşte păcatele ca păcate, acela capătă ieşire din plata păcatelor, şi cine face aşa, acela iubeşte viaţa veşnică. Viaţa veşnică înseamnă curăţirea de păcate, înseamnă om mai presus de fire. Când Domnul e nevoit să rostească un cuvânt pentru un om, atunci Se spală pe mâini Domnul, că Domnul vede mai dinainte îngâmfarea şi căderea omului, lipsa de viaţă veşnică în om.
O, ce bine este, Israele fiule, ce bine este să grăiască Domnul peste mintea ta cea sănătoasă, spre slava cuvântului Său! Ce rău este sub cer să grăiască Domnul peste statura ta bolnăvicioasă, fiule, spre suferinţa cuvântului lui Dumnezeu, Care Se zbate cu cuvânt de viaţă peste moartea din om. O, milă îmi este de cel ce se joacă de-a moartea, de cel cu minte de om milă îmi este, Israele, şi de aceea te-am făcut pe tine lumină din Mine, ca să vindec făţărnicia din om. Ce este făţărnicia, fiule? Omul lumesc lucrează răul pe faţă şi este cu inima curată, dar fariseul, cel ce se zice pe sine om al lui Dumnezeu, lucrează răul pe ascuns, că dacă-l lucrează pe faţă, îşi pierde haina cea cu care se acoperă, şi de aceea, Israele, ţi-am spus: „Fereşte-te, fiule, de făţărnicie, de aluatul fariseilor”. Dumnezeu nu poate fi vândut decât de Iuda. Făţarnicul nu poate fi decât cel ce stă sub numele de creştin, de învăţător al cerului pe pământ. Omul lumesc face răul pe faţă. Omul creştin se ascunde cu răul pe care-l face, că el este creştin, şi nu trebuie să se vadă că el face rele.
Dar ţie, Israele, îţi dau înţelepciunea cea de sus ca o pildă a împărăţiei cerurilor, care strigă pe pământ. Adevărata înţelepciune în om este aceea: să se lepede omul de sine şi să nu fie el, ci Hristos să fie. Auzi, Israele, ce grăieşte Păstorul tău! Să se lepede de sine cel ce voieşte cu Mine, să se lepede de sine chiar şi în vremea rugăciunii lui, pentru că Eu aşa am zis: «Nu fac voia Mea, ci voia Tatălui, voia Celui ce M-a trimis». O, să se lepede omul de sine, şi apoi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze, că dacă nu se leapădă de sine, nu are cum să-Mi urmeze. Ce înseamnă, fiule, să se lepede omul de sine ca să aibă drumul său cu Hristos? Iată, Eu Mi-am luat crucea şi am mers după Tatăl după voia Tatălui, nu după voia Mea. Asta înseamnă să se lepede omul de sine. Eu aşa am spus: «Nu fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis». Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, că dacă nu se leapădă, acela nu voieşte să vină după Mine, acela nu poate fi voia Mea dacă nu se leapădă de sine. Solomon rostea cuvântul înţelepciunii, dar de sine nu s-a lepădat. El pe Dumnezeu nu L-a ascultat. El a ascultat de sine, şi crucea nu şi-a luat ca să-Mi urmeze. Aşa este cu tot omul care se închină la sine, la idol, la chipul său cioplit, la sine, fiilor. Dacă Solomon Mă iubea pe Mine, Mă urma dacă Mă iubea, îşi lua crucea şi Mă iubea dacă Mă urma, dar el s-a iubit pe sine, el a ascultat de sine şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea înţelepciune ca să judece pe poporul său.
Israele, fiule scump, ce frumos este omul care se leapădă de sine, ce frumos! Mai mare înţelepciune nu este ca înţelepciunea aceasta. Cel ce nu se leapădă de sine nu are cruce, căci crucea este lepădarea de sine a omului. Vai de omul fără cruce! Acela nu este, că nu are prin cine să fie. Cine este, prin cruce este, prin lepădarea de sine, fiule. Am venit la tine cu înţelepciunea cea de sus, că Verginica Mă roagă să zidesc în tine casă înţelepciunii, ca să fii. Te-am răsfăţat cu lumina cuvântului Meu ca să-ţi pot cere ascultare, poporul Meu, să te ajut să te lepezi de sinele tău şi să stai prin Mine, să stai în ascultare, ca să ai cruce, precum Eu am avut. Eu n-am făcut voia Mea. Nu Eu, ci Tatăl a voit să vin Om pe pământ şi să fiu răstignit şi să fac voia Lui, voia Tatălui, nu a Mea. Iată, Israele, aceasta este înţelepciunea şi una este ea: să se lepede omul de sine. Cine este cel ce se leapădă de sine? Este acela care-şi ia crucea sa şi merge pe cale cu Dumnezeu. Pe cel ce nu-l vezi sub crucea sa, acela nu este om lepădat de sine. Eu, Fiul lui Dumnezeu, M-am lepădat de sinele Meu şi am făcut voia omului, căci voia omului a fost ca să fiu răstignit pe cruce. Aşa a cerut omul, să fiu pus pe cruce, şi Eu M-am supus, ca cel ce se leapădă de sine. Ţi-am făgăduit că vin la tine cu lecţie de înţelepciune de sus, şi am venit, poporul Meu. Pe nori de arhangheli, pe cer de îngeri stau şi cuvintez înţelepciunea Mea peste tine. Eu am fost Acela Care S-a lepădat de Sine luându-Şi crucea şi urmând ascultării, iar cel ce voieşte să fie ca Mine şi să vină la Mine, să se lepede de sine şi să vină luându-şi crucea, luându-şi cu el lepădarea de sine. Lepădarea de sine este crucea, şi nu altceva este crucea. Mai mare înţelepciune ca aceasta care să strige între fiii oamenilor nu este înţelepciune.
Voia omului se numeşte păcat, se numeşte om păcătos. Cel ce păcătuieşte este om urât, om cu faţa posomorâtă, om ascuns, om biruit, om tăcut, care se ştie vinovat. Ce este om făţarnic? Om făţarnic este creştinul care păcătuieşte, că acela se ascunde cu păcatul său, şi i se posomorăşte faţa. Creştinul cel cu inima curată este frumos la faţă şi la inimă, este senin cu glasul şi cu iubirea frăţească, senin cu purtarea, curat cu inima.
Să te fereşti, Israele, de aluatul fariseilor, să te fereşti de ascundere în tine, de ascunderea păcatelor făcute la întuneric, adică în ascuns, nu pe faţă ca lumea care păcătuieşte fără ruşine. Să te fereşti de ascundere în tine, fiule, că ascunderea de felul acesta se numeşte făţărnicie numai la farisei, numai la creştini, fiule. Lumea păcătuieşte pe faţă, şi creştinul, pe ascuns. Nu aşa, poporul Meu. Nu e bun aluatul fariseilor, nu e bine să fie creştinul fariseu, ci e bine să se lepede de sine creştinul.
Fiilor din Israel, să nu vă îmbolnăviţi, tată, că făţărnicia e boală grea, e boală, fiilor. V-am spus vouă să aveţi grijă de sănătatea voastră, de lepădarea de sine, să aveţi grijă să n-o pierdeţi, că ea este viaţă veşnică în om. Voi, fii ai lui Israel, să fiţi copii sănătoşi, căci fiii lui Dumnezeu sunt înţelepciunea din cer pe pământ, sunt oameni noi, născuţi de sus, din cuvântul lui Dumnezeu născuţi, la glasul credinţei inimii, căci Avraam a fost socotit credincios când nu era încă tăiat împrejur, iar tăierea împrejur a fost ca semn de la Dumnezeu că a crezut Avraam lui Dumnezeu. La glasul credinţei inimii tale tu eşti născut din cuvântul cel de sus, din cuvântul lui Dumnezeu, Israele, popor ales ca să fii, ca să am Eu popor. Am pus peste tine străjeri şi lucrători luaţi din mijlocul tău. Pe unii i-am pus pentru darul înţelepciunii pe care-l au de sus; pe alţii, pentru dragostea lor de Dumnezeu; pe alţii, pentru ascultarea lor, ca să ai tu pildă în faţa ta şi să te faci asemenea înţelepciunii cea din cer, poporul Meu, iar pe unii din voi i-am pus lucrători pentru ca să se înveţe cu lucrul Domnului, cu cuvântul Domnului să se înveţe, lucrând lucrul Domnului, căci orice ucenic învaţă de la învăţătorul său.
Poporul Meu, să preţuieşti venirea Mea la tine, să preţuieşti cuvântul, măi Israele, căci cine-l preţuieşte îi dă viaţă în el. Vin din greu, că duhul rău e duşman pe Mine şi pe tine, dar Eu vin, căci sunt Cel ce pot. Vin la tine, ca să fiu din tine lumină în întuneric, poporul Meu, căci am făcut lumina la început şi am lucrat cu ea binele omului, şi după aceea l-am lucrat pe om ca să-l am în bine, că nu e bine să fie Domnul singur. Am făcut din tine lumină peste pământ, Israele, că nu e bine să fie omul singur, singur fără Dumnezeu; nu e bine să Mă lase omul singur, şi iată, îl caut pe om ca să fiu cu omul, că omul a căzut şi s-a făcut întuneric. Omul a făcut întunericul şi s-a ascuns în el. întunericul este diavol care aruncă la pământ stelele cerului. Eu ţi-am dat viaţă, Israele, te-am luat dintre morţi şi te-am întocmit om nou şi te-am pus în sfeşnic, ca să luminezi cu Mine peste pământ, poporul Meu. Iubirea cuvântului Meu te răsfaţă, Israele fiule, aşa cum o mamă îşi mângâie fiii ei, că scris este în Scripturi: «După cum mama îşi mângâie pe fiii ei, şi Eu vă voi mângâia pe voi; şi în Ierusalim anume mângâiaţi veţi fi, iar inima voastră va tresări cu bucurie, şi ca iarba cea întinerită veţi odrăsli».
Cei ce stau în numele Meu peste oameni, aceia nu fac voia Mea înaintea Mea, căci oamenii se iubesc pe ei înşişi. Cine nu Mă primeşte pe Mine, acela nu se leapădă de sine şi de aceea nu Mă poate primi.
Fiilor unşi în grădina cuvântului, fiţi atenţi, fiilor, cuvântul Meu e mare înţelepciune peste Israel, şi cine nu se leapădă de sine în Israel, acela e mort printre vii. Fiţi atenţi peste cei vii, fiţi atenţi la viaţa celor vii, ca să ştie ce este înţelepciunea cea de sus. Ferice fiului care-Mi dă de lucru cu cuvântul cel de sus, la dorinţa inimii lui. Lucraţi cuvântul din Cuvânt, Dumnezeu din Dumnezeu, nu altfel de cuvânt. Lucraţi cum lucrez Eu, că Eu lucrez împlinire de cuvânt. Să înveţe Israel bine, să înveţe lucrarea lui Dumnezeu şi să lucreze Israel pe Dumnezeu, şi să-L mărturisească pe Dumnezeu.
Ce este clevetirea, Israele? Ce este cârtirea? Nemulţumirea ce este, fiule Israele? Vezi, tată, ce sunt acestea, şi să nu fie acestea în poporul Domnului. Ce este lepădarea de sine, copile Israele? Aceasta este înţelepciunea cea de sus peste tine, peste trupul şi sufletul şi duhul tău, Israele, neamul Meu, popor care întâmpini pe Domnul întru venirea Sa. Ce este venirea Mea, poporul Meu? O, să înveţi această lucrare, şi să te găsesc mereu în ea, ca să vin, că Eu fac din tine cer şi loc al odihnei Mele şi vin întru ale Mele, vin acolo unde este împărăţia Mea.
O, ce frumoasă este sărbătoarea de îngeri! Ce frumoasă eşti tu, grădiniţă a cuvântului Meu! Frumuseţe de îngeri este azi peste tine. Alai de îngeri şi de arhangheli merg azi la Israel, că Eu merg în mijlocul lui Israel cu fiii grădinii. Merg să-i dau lui Israel iubire proaspătă, hrană caldă, apă vie, ca viaţă veşnică să aibă Israel, şi din belşug să aibă.
Fiilor din grădină, staţi, în numele Meu, staţi înaintea lui Israel şi suflaţi cuvânt peste el. Suflaţi Duh Sfânt peste poporul Meu, că v-am aşezat înaintea poporului Meu şi înaintea Mea din partea poporului Meu, pentru ca să vină Israel la Mine, să vină la Mine prin porţi. Să vină Israel la Mine, să vină spre Mine, că Eu vin spre el, şi binecuvântată să fie venirea Mea la Israel, şi cel ce aude să zică: „Vino, Doamne, vino!”. Amin. Iar Eu zic: Vino, Israele, să facem lumină! Vino să mergem şi să lucrăm lumină! Eu lumină am făcut din tine, căci am zis să fie lumină, şi este lumină. Amin, amin, amin.
21-11-1996
