Cuvântul lui Dumnezeu

... Domnul Iisus Hristos nu a dispreţuit lemnul crucii, şi a rămas sfinţit prin Sângele Domnului Iisus Hristos. Şi duhul lui Zaheu a rămas sfinţit prin cuvântul Său când Zaheu a cerut să-L vadă pe Iisus.

... Multă omenire a strâns aur şi s-a dus şi a văzut locurile sfinte, pe unde Domnul Iisus a trecut. O, tată, poporul Meu iubit, ce aveţi voi, şi mulţi nu preţuiţi! Aveţi un lucru mai mult decât atunci, de mii de ori mai mult. Voi nu mai cheltuiţi comoara voastră, pentru că Eu am venit la voi. Fericit este acela care n-a văzut şi a crezut.

... Nu este nici preot, nu este nici prooroc, nu este nici proorocie în care să nu se fi tras cu arma. Acest moment în care vă aflaţi, este cel din urmă, când e scris că în vremurile de apoi Mă voi întoarce la voi şi lua-voi cu Mine pe cel al Meu. Voi despărţi oaia de capră; voi despărţi mielul de oaia cea rea. Nu vă despărţiţi de Mine, că vine vremea să se crape fierul, să se crape piatra, să se crape lemnul, şi tu nu vei crăpa dacă vei fi cu Mine.

... Cuvântul care se strecoară prin acest trup, e ca o sfoară ce leagă cerul cu poporul Său.

... De la miazăzi la miazănoapte şi de la apus la răsărit vor veni la locul acesta, dar aveţi grijă, că tocmai pe voi, cei de aici, să nu vă prindă aceia nepregătiţi, căci zice cartea: «Vai celui care aduce sminteală!».

O, tată, au fost odată trei fecioare surioare, născute de o mamă, şi au plecat la scăldătoare, şi ce ştia una, ştiau toate. Nu este istorioară, ci este cuvântul lui Dumnezeu pe care l-a scris în carte, şi la ziua de judecată se citeşte pentru multe părţi femeieşti şi omeneşti. Şi întâmplarea e de mult, că nu sunt numai trei surioare, şi astăzi e întreaga suflare în jale. Aceste surioare când au ajuns la scăldătoare au stat şi s-au gândit. Două s-au grăbit să se dezbrace ca să facă baie în apă. Una nu s-a grăbit, şi şi-a adus aminte de ce i-a spus mămica sa când trăia, şi nu s-a dezbrăcat, şi stătea deoparte şi plângea pe cele două că au călcat porunca: „Soarele să nu vadă trupul tău, că e păcat”. Şi ziceau cele două: „Ah, ce plăcere este în apă!”. Plăcere care te costă mii de lei, creştine! Dar cea de pe mal plângea şi zicea: „Plânge mama noastră de ce vede la noi!”, că şi mama lor era de faţă, cu Domnul. Şi cele două o îndemnau să se dezbrace de haina sa ca să meargă în apă. Şi adevăr adevărat grăiesc că mulţi părinţi se osândesc pentru păcatele săvârşite prin copii, şi mulţi copii se pedepsesc prin păcatele săvârşite de părinţi, şi nu scapă. Şi ea zicea: „Nu vreau să osândesc pe mămica mea”. Atunci un hoţ, un tâlhar pândea pe mal, să fure hainele lor şi să le omoare. Şi a auzit ce spunea fata cea cinstită şi s-a gândit: „Eu ce voi face cu păcatele mele cele grele?”. Şi acel tâlhar s-a umilit şi mult a plâns şi nu a mai furat hainele şi nici n-a mai ucis fetele, şi zicea şi se tânguia: „Ce să fac eu cu păcatul pe care l-am săvârşit?”. Atunci un înger din cer l-a întrebat: „De ce plângi, om blestemat?”. Şi el, auzind, şi mai tare s-a speriat şi a zis: „O, cine eşti, de mă întrebi? că eu sunt un om rău, un tâlhar, un făcător de rele. Şi ce să fac ca să scap?”. Şi a zis îngeraşul: „Gândeşte-te să faci o faptă bună”. Şi el a ales ca în viaţa pe care o va mai avea să zidească o frumoasă mănăstire dumnezeiască. Şi tocmai când el a gândit, a venit ceasul morţii şi l-a răpit. Şi a venit tot iadul să-i ia sufletul, şi a venit şi îngeraşul său, şi arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail, şi cele nouă cete îngereşti, şi au făcut război cu iadul. Şi au zis aşa: „Ca să vă încredinţaţi că e al nostru, hai să-l tăiem pe jumătate, şi ce vom găsi în el, al aceluia va fi”. Şi l-a tăiat cum taie un măcelar o vită pe jumătate şi a găsit în inima sa o mănăstire frumoasă. Şi diavolii ziceau: „A gândit, dar n-a făcut!”. Şi au zis îngerii: „Uite-o, biserica!”. Şi au luat-o şi au băgat în ea duhul lui, şi aşa o ducea la Dumnezeu. Şi iată, aşa, printr-o fiică cuminte, a scăpat tâlharul de păcat. Dar astăzi, omenirea toată şade despuiată şi o vede toată suflarea dumnezeiască, şi să ştiţi că nimic nu mai vine, decât focul.

... Toată suflarea va fi pedepsită. Numai cei aleşi ai Mei vor scăpa. Să ştiţi că mulţi vor bate la poartă şi te vor striga, ca în timpul lui Noe.

Să nu vă bucuraţi de pacea de astăzi. Să nu vă bucuraţi şi să nu doriţi nimic din ceea ce este astăzi. Nu vă bucuraţi, ci plângeţi când vedeţi că nu se mai ţin sărbătorile, când vedeţi că nu se mai ţin duminicile, când vedeţi că nu se mai ţine viaţa creştină, când vedeţi că nu se mai ţin slujbele în bisericuţe şi nu mai este preoţie care să mai vindece această omenire de jalnica ei viaţă. Mai e ici unul, şi mai mergi mult până mai găseşti altul, dar nu poţi să ajungi la ei, că sunt rugi, sunt mărăcini, sunt lei, sunt urşi, sunt lupi pe cale şi nu poţi să ajungi la ei.

... Copilaşii Mei, florile Mele, flori de tei, flori de garoafe, flori preţioase, care aveţi în braţe lucruri frumoase şi nu le-aţi băgat la inimă, şi când vine furtuna peste voi, le lăsaţi jos! Ce veţi face la judecată? O, mare vă va fi judecata!

... Purtaţi-vă creştineşte. Nu vă mai purtaţi cu capul gol, bărbaţilor. Nu mai purtaţi rochiţa scurtă, femeilor. Tu, bărbat, nu te mai purta cu capul descoperit. Domnul Iisus şi cu ucenicii s-au purtat cu capul descoperit pentru că păşeau pe pământul sfânt. Ţi-aş spune: poartă-te cu capul gol, dar nu te mai cunosc dintre cei din lume.

... Am presărat peste lume boli grele, că mulţime de lume care are vrăjmăşie pe tine şi pe Mine, va pieri în chinuri grele şi va muri trei părţi, şi tot aşa va pieri. Şi dacă nu se va pocăi, şi ce va rămâne va pieri. Domnul te apără, dar cum vei ieşi din stâna Mea, te-ai molipsit, gata; te-ai îmbolnăvit şi ai murit. Domnul vorbeşte. Cine are urechi de auzit, să audă.

... Feriţi-vă de ceartă, că doi creştini când se ceartă, se zdruncină cerul de acest păcat al lor.