Cuvântul lui Dumnezeu

... Israele tată, suntem în drum spre sfârşit. Israele tată, în timpul cât M-am pogorât cu Duhul, mulţi creştini am întâlnit pe pământ, şi astăzi nu mai sunt. Israele, n-am venit pe pământ să dau bună ziua la creştini. Am venit cu lucrul Meu.

... Israele, ce vor face aceşti creştini când se vor întâlni cu Mine la judecată? Daniele, ce vor face? I-am făcut fini, i-am făcut naşi, i-am făcut rude, şi tot M-au părăsit.

Israele, mai avem un petec de mers, şi în acest timp vom trece ca printr-un canal întunecos, şi ce-ai să faci, tată? Ai să ieşi ca purcelul, tăvălit tot prin noroi? Israele, acea vreme care vine e grea, dar dacă eşti creştin desăvârşit şi ai credinţă şi ai dragoste de Mine, de Domnul Iisus Hristos, Care a venit pe pământ şi nu vrea nimeni să ia aminte la cuvintele Mele, dacă vei fi tare în credinţă nu te vei murdări, şi vei fi mai bine ca în trecut. Iar dacă te vei tăvăli ca porcii, vei fi de batjocură tuturor îngerilor care te aşteaptă la gura canalului. Vor râde de tine şi pietrele, tată, pentru că ai fost creştin şi n-ai iubit pe Domnul Iisus Hristos. Ai fost numai cu trupul, dar duhul nu l-ai avut, că se aud din cer căderile creştinilor de ieri. Dar Eu ca un Dumnezeu am venit la tine şi M-am făcut cunoscut ţie, dar tu nu te-ai făcut cunoscut Mie şi ai lucrat cu vicleşug cu Mine. Ai în faţă pe cei ce i-am iertat de păcat, dar nu au mai făcut.

Israele tată, poporul Meu, mulţi ani am călătorit cu tine. Am vorbit de aproape şi Mi-ai spus: „Da, Te ascult”, dar nimic n-ai făcut; ai fost mincinos. Israele, nădăjduieşte în Mine, fii bine cu Mine. Israele, în faţa poporului din trecut, în multe feluri M-am schimbat în faţa lor, dar în faţa ta nu M-am schimbat niciodată. Israele tată, când M-ai auzit prima dată, erai mult mai credincios şi mai cuminte ca azi, şi am zis că tu de la Mine nu vei pleca, şi am spus şi ucenicilor Mei: „Aceştia sunt mai credincioşi ca voi”, şi ei au plâns mult de acest lucru. De ce astăzi nu mai sunteţi aşa? De ce atunci eraţi mulţi, şi astăzi nu mai sunteţi decât ca iarba printre mărăcini, ici colea, câte un fir? Israele tată, în toate felurile am lucrat cu voi ca să cunoaşteţi pe Dumnezeu.

... De aceea zic, creştine, nu mai face păcat, că nu mai ai unde să te mai speli, că Trupul şi Sângele din potir, se ia şi se întoarce înapoi la aleşii Săi. Bisericuţa, nu pentru lume se dărâmă, ci pentru tine, copilul Meu, ca să nu te mai duci tu.

... Cu greu am coborât prin vasul Meu. Este zdrobit, nu de la sine, ci de la creştinii care fug de Mine.

... Ce de creştini erau în Turbaţi! Ce de creştini aveam în Ciofliceni sau în Micşuneşti, şi am mers până la Sudiţi şi până la Fierbinţi, dar acum nu mai sunt. Crezi? Pace vouă, Vasilică şi Florica! Să nu fiţi mâhniţi. Aveţi grijă să nu pieriţi şi să nu muriţi şi să fie cineva din casa voastră.

31-10-1974